‘Cîntaţi lui Iehova melodii’
ISRAELITII erau cunoscuţi prin faptul că făceau muzică bună. Nu numai cîntările, ci şi muzica instrumentală juca la ei un rol însemnat în închinarea lui Iehova, mai ales la anumite ocazii.
Acesta a fost, de exemplu, cazul, cînd David a încercat pentru prima oară să ducă la Ierusalim Chivotul legămîntului şi de asemenea mai tîrziu, cînd i–a reuşit aceasta. La inaugurarea templului lui Solomon s–a constituit o orchestră uriaşă şi un cor mare. Cînd regele Ezechia a restatornicit mai tîrziu închinarea în templu, el s–a îngrijit de muzica instrumentală şi cîntări. Ambele feluri de muzică au jucat de asemenea un rol la inaugurarea zidurilor Ierusalimului pe timpul lui Neemia (2 Sam. 6:5; 1 Cron. 15:28; 2 Cron. 5:12–14; Neem. 12:27–31, 38–42).
In legătură cu închinarea creştină, în schimb muzica instrumentală nu este nicidecum amintită, cu excepţia sensului figurat (Apoc. 14:2). Dar totuşi s–au cîntat cîntări, de exemplu, la sfîrşitul Cinei de amintire a Domnului şi cînd Pavel şi Sila erau în închisoare în Philippi. Apostolul Pavel vorbeşte despre cîntări de laudă pentru Iehova. Insă deoarece, în legătură cu creştinii nu este raportat niciodată ceva despre muzica instrumentală, unele secte ale creştinătăţii resping cu stricteţe acest gen de muzică în serviciile lor divine (Mat. 26:30; Fap. 16:25; 1 Cor. 14:15; Efes. 5:19, 20; Col. 3:6, 17). Lipsa unei astfel de indicaţii nu este însă o bază de încredere pentru un astfel de punct de vedere.
Cum stau lucrurile însă în timpul nostru cu acompaniamentul muzical pentru cîntările care sînt cîntate la marile congrese? Deja mintea lucidă ne spune că extremele ar trebui evitate. Un bun acompaniament de muzică încurajează la cîntat şi înfrumuseţează lauda, care este adusă lui Iehova. Unde însă nu există o muzică bună ar fi bine să se folosească discuri, care se pot obţine de la Societatea Turnului de veghere.
La marile congrese se observă o orchestră, care acompaniază cîntările şi înainte de începutul programului, după împrejurări, cîntă cîteva minute lungi, ca ceva de la sine înţeles. Totuşi, în ceea ce priveşte orchestra şi corurile, pare să fie necesar un cuvînt de atenţie. Pentru o orchestră şi pentru un cor sînt necesare, după împrejurări, mai multe persoane, iar probele ocupă mult timp. Iar dacă corul în timpul unei cîntări a participanţilor la congres, foloseşte microfonul sau dacă orchestra cîntă prea tare, s–ar putea întîmpla ca celor prezenţi să le răsune prea tare cîntarea. Se pare, aşadar, a fi cel mai bine ca o orchestră sau un cor, dacă de fapt este necesar, să se introducă numai la marile congrese.
Cînd facem muzică ar trebui să lăsăm să domnească echilibrul ca în toate ceea ce facem pentru preamărirea lui Dumnezeu. Muzica instrumentală este în afară de acompanierea cîntărilor, propriu–zis ceva secundar, cu toate că ea contribuie la atmosfera sărbătorească a unui congres întocmai ca şi o scenă împodobită. Totuşi, adesea cei care sînt responsabili pentru muzică înclină de a merge prea departe, aşa-zicînd „a sări peste cal“. Sfatul din Psalmul 47:6, 7 este, aşadar, foarte potrivit: „Cîntaţi melodii lui Dumnezeu, cîntaţi melodii. Cîntaţi melodii pentru regele nostru, cîntaţi melodii. Căci Dumnezeu este Rege al întregului pămînt; cîntaţi melodii, procedaţi înţelept.“
Se pare că unii ar fi făcut mai bine, să fi respectat acest sfat. Uneori ei şi–au permis libertăţi inutile în legătură cu melodiile şi cu tempo–ul cîntărilor, prin care au forţat sentimentele exprimate prin cuvinte. Da, produce încurcătură şi contravine spiritului unui congres creştin, ca melodiile simple expresive, care sînt cîntate în mod normal, să fie transpuse în jaz sau să–şi permită alte libertăţi în legătură cu aceasta. Pare că există suficient spaţiu pentru originalitate, spirit intensiv şi inspiraţie muzicală înăuntrul cadrului, care este stabilit prin sentimentele textului, care sînt legate inseparabil de tema muzicală. Aranjatorii talentaţi ar putea să încline spre aceea de a depăşi problema, în timp ce ei prelucrează fineţea în modulaţia şi dinamica unei bucăţi, care foarte probabil nu sînt observate de nimeni altcineva, decît de cîţiva ascultători cultivaţi muzical, care îşi folosesc timpul şi osteneala de a asculta cu atenţie. S–ar putea pune problema de asemenea, dacă cineva care este telentat muzical n–ar trebui să–şi înfrîneze în mod raţional însufleţirea sa pentru aranjamente şi bucuria sa de a compune, pentru ca studiul său personal, serviciul său de propovăduire şi lucrarea sa de păstorire să nu sufere foarte mult prin aceasta.
Dacă cineva ar dori să facă muzică, ce merită să fie ascultată, trebuie să–şi ia timp pentru aceasta. Dacă însă îşi dedică cineva prea mult din timpul său, foarte probabil aceasta s–ar întîmpla în dauna intereselor spirituale. A face muzică nu poate să înlocuiască studiul personal sau serviciul de propovăduire. Bucuria noastră la un congres de regiune ar trebui de asemenea să nu se datoreze în principal faptului că noi cîntăm împreună într–o orchestră. Un frate, care a scris mulţi ani aranjamente şi a condus orchestra la marile congrese, a spus de–abia mai tîrziu că a observat cît a pierdut el în privinţa spirituală prin activitatea sa muzicală la aceste congrese. Dacă noi rămînem echilibraţi, putem să limităm astfel de pierderi la minimum.