Întîi Cronici — o dare de seama a numelor semnificative
PENTRU MULTI oameni astăzi, cele 9 capitole de deschidere ale cărţii 1 Cronici sînt pur şi simplu o înşiruire amplă de nume lipsite de însemnatate. Cu toate acestea, nu acesta a fost cazul cînd această carte a Bibliei a fost alcătuită în secolul al V-lea e.n. Materialul genealogic a servit pentru a lega pe iudei cu istoria lor trecută şi a procurat baza pentru stabilirea moştenirilor familiei, a urmaşilor regali şi a autorizaţiei de a îndeplini îndatoriri oficiale la templu. Mai cu seamă era importantă genealogia liniei lui David, deoarece ea avea să ducă la Mesia cel promis.
Pentru noi, genealogiile dovedesc că adevărata închinare îşi are temelia pe fapte şi nu pe mituri, căci numele şi locurile menţionate confirmă că darea de seamă este faptică şi reală. Următoarele lucruri sînt doar o proba a ceea ce putem spicui din primul capitol: Intreaga rasă umană a descins din Adam prin Noe şi prin cei trei fii ai săi: Sem, Ham şi Iafet. Un strănepot al lui Ham, Nimrod, s-a distins ca un „puternic“, adică, ca un vînător şi războinic. Oamenii au încetat de a mai vorbi o singură limbă în zilele lui Peleg, căci în decursul vieţii acestui urmaş al lui Sem, „a fost împărţit pamîntul“. Edomiţii, care descind din Esau, aveau regi cu mult înaintea israeliţilor, care coborau de la fratele geamăn al lui Esau, Iacov.
Uneori genealogiile asigură informaţii care nu pot fi găsite în altă parte în Biblie. Cîţi din cei şapte fraţi ai lui David poţi numi de exemplu, fără ajutorul cărţii întîi Cronici? Cartea întîi Samuel 16:6–9 prevede numele a numai trei — Eliab, Abinadab şi Şama (Simea, Simei). Dar darea de seamă a cronicilor înşiră încă trei cu mumele — Netaneel, Radai şi Oţem. Deoarece numai şapte din cei opt fii ai lui Isai sînt numiţi, probabil că unul din ei a murit înainte de a da naştere la urmaşi şi, aşadar, a fost omis din genealogie. — 1 Cron. 2:13–15.
Cîteodată, genealogiile includ menţiunea a ceva cu adevărat excepţional despre anumite persoane individuale. Iabez, din linia lui Iuda, s-a distins ca mult mai onorabil ca fraţii săi. Din cauza rugăciunii sale fierbinţi, i s-a acordat binecuvîntarea şi protecţia divină, întrucît a trecut la extinderea averii sale moştenite (1 Cron. 4:9, 10). In mod asemănător, deoarece ei priveau la Iehova pentru ajutor, triburile care locuiau la est de Iordan au înfruntat pe hagareniţi. — 1 Cron. 5:18–22.
Genealogia lui Zorobabel este de însemnătate, deoarece ea a fost folosită de către multi pentru a sprijini o dată mai tîrzie, pentru scrierea Cronicilor. La 1 Cronici 3:19–24, redările multor traduceri dau linia lui Zorobabel pînă la a zecea generaţie. Deoarece el s-a reîntors la Ierusalim în anul 537 î.e.n., n-ar fi avut timp suficient să se nască atîtea generaţii pînă la anul 460 î.e.n., cînd se crede că Ezra a scris darea de seamă. Cu toate acestea, textul ebraic este incomplet în această secţiune, după cum s-a arătat prin faptul că, într-o încercare de a face pasajul mai jos pe înţeles, traducătorii au repetat numele „Isaia“, „Refaie“, „Arnan“ şi „Obadia“. De aceea, deoarece nu se poate determina cîţi bărbaţi înşiraţi la 1 Cronici 3:19–24 erau înrudiţi cu Zorobabel, nu există motiv pentru a lepăda punctul de vedere tradiţional că Ezra a alcătuit darea de seamă. De la capitolul 10 încoace, darea de seamă relatează evenimente despre moartea lui Saul şi despre domnia regelui David. Lista numelor continuă să fie proeminentă. Găsim numele războinicilor remarcabili asociaţi cu David şi numele preoţilor şi leviţilor inclisiv a muzicienilor şi a paznicilor, care au participat la procesiunea care a dus chivotul sacru al legămîntului la Muntele Sion (1 Cron. 11:11—12:20; 15:4—16:6) Incepînd cu primul verset al capitolului 23 şi încheindu-se cu ultimul verset al capitolului 27, cartea întîi Cronici prevede informaţii cu privire la aranjamentele organizatorice ale lui David cu privire la preoţi, leviţi şi funcţionari guvernamentali şi dă numele persoanelor implicate.
Accentul din întîi Cronici asupra problemelor de închinare, de asemenea i-a făcut în stare pe israeliţi să se identifice cu trecutul. In timp ce regalitatea din linia lui David n-a mai fost reluată după exil, serviciile templului au fost oficiate de leviţi şi preoţii aaronici. De aceea, a fost foarte încurajator pentru israeliţi să aibă o dare de seamă istorică care s-a concentrat asupra motivului întoarcerii lor din exilul babilonian anume restatornicirea închinării lui Iehova la Ierusalim.
Citirea dării de seamă inspirate, cu contextul istoric în minte, poate fi foarte interesantă. Da, şi pentru noi, întîi Cronici ar putea fi atunci o dare de seamă a numelor pline de însemnătate.