Viaţa lui Isus şi serviciul său divin
Începînd cu această ediţie a revistei‚ în Turnul de veghere va apărea o nouă rubrică‚ purtînd titlul de mai sus.
ÎN ULTIMII ani‚ Turnul de veghere a conţinut din cînd în cînd rubrica ilustrată‚ de două pagini‚ intitulată „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu“. Prin intermediul ilustraţiilor‚ însoţite de un text curgător şi plăcut‚ s-au discutat într-un mod viu şi uşor de înţeles numeroase învăţături biblice şi relatări istorice. Acum „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu“ va fi înlocuit de o nouă rubrică‚ a cărei preocupare va fi să pună în lumină viaţa lui Isus şi serviciul său divin.
Pe următoarele două pagini veţi întîlni prima parte a acestei rubrici. În cursul mai multor luni care urmează puteţi aştepta să primiţi cîte o nouă parte în fiecare ediţie a Turnului de veghere. Această nouă serie de articole va fi la fel de bogat ilustrată‚ în cadrul formatului de două pagini al rubricii‚ ca şi „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu“.
Este foarte adecvat ca Isus să fie scos în evidenţă în felul acesta în Turnul de veghere‚ deoarece Isus a avut o influenţă mai mare asupra istoriei omenirii decît oricare alt om. Însă‚ ceea ce este şi mai important‚ — viaţa a milioane de oameni de orice rasă şi naţionalitate s-a schimbat în mod pozitiv atunci cînd oamenii aceştia au ajuns să preţuiască viaţa şi învăţăturile lui Isus.
Probabil cunoaşteţi deja multe lucruri despre Isus şi serviciul său divin. Dar v-aţi fixat oare în minte timpul şi locul evenimentelor legate de viaţa şi activitatea sa‚ astfel încît să le puteţi relata şi altora şi să vi le reamintiţi mai bine? Spre exemplu‚ cînd i-a ales Isus pe cei doisprezece apostoli ai săi: la începutul serviciului său divin‚ sau mult mai tîrziu? Înainte sau după ce femeia samariteancă l-a identificat drept Cristosul? Şi care a fost locul în care i-a ales pe cei doisprezece sau în care i-a hrănit în mod miraculos pe cei 5 000 de oameni sau în care şi-a rostit Predica de pe Munte? Astfel‚ această nouă rubrică va povesti în mod cronologic istoria vieţii şi a serviciului divin al lui Isus şi va oferi atît un cadru vizual cît şi un comentariu descriptiv‚ ca să vă ajute să vă întipăriţi în minte aceste evenimente de seamă într-un mod în care ele să nu se şteargă cu uşurinţă din ea.
Rubrica aceasta le va fi utilă atît celor care citesc de multă vreme Biblia cît şi începătorilor în studiul ei‚ cît şi părinţilor‚ pentru a putea studia împreună cu copiii lor. În acest scop‚ la sfîrşitul articolului se găsesc cîteva întrebări. Ce mod excelent de a le face copiilor cunoştinţă cu fondatorul creştinismului şi cu învăţăturile sale! Aţi putea să anticipaţi posibilităţi de a utiliza aceste articole în serviciul divin în cadrul familiei sau cu persoane din afara ei. Nu uitaţi că‚ practic‚ oricui îi plac povestirile şi mulţi se bucură de prezentarea lor în această formă de serial‚ primind la intervale regulate cîte un nou episod.
Astfel‚ chiar de la prima parte a serialului‚ îndemnaţi-i pe alţii să ţină pasul cu această relatare continuă. Veţi observa că citatele biblice sînt parafrazate‚ în vederea unei mai uşoare înţelegeri‚ sursa citatelor fiind indicată la sfîrşitul fiecărei relatări. Îndemnaţi-i şi pe alţii să citească aceste relatări biblice. Daţi deci o buna întrebuinţare‚ în lucrarea voastră de formare de discipoli‚ acestei noi rubrici din Turnul de veghere!