O complicată abordare a lui Dumnezeu

„EU SÎNT calea şi adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine“, a zis Isus Cristos. El a adăugat: „Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da“. — Ioan 14:6; 16:23.

Însă, de secole, religiile creştinătăţii şi, în special, Biserica Romano-Catolică, prin doctrinele ei despre focul iadului, purgatoriu şi Trinitate, confundă „calea“. Isus nu a fost prezentat drept mijlocitorul binevoitor faţă de cei păcătoşi, ci drept un copil purtat în braţe sau drept un judecător de temut, dispus mai de grabă să-i condamne pe păcătoşi şi să-i pedepsească decît să-i salveze. Cum ar putea deci un păcătos să se apropie de Dumnezeu?

Cartea The Glories of Mary (Slăvirea Mariei, publicată în 1750) explică acest lucru. Comparîndu-l pe Isus cu soarele arzător al dreptăţii, papa Inocenţiu al III-lea, care a trăit în secolul al XIII-lea, declara: „Oricine se află în întunericul păcatului să-şi îndrepte privirile spre lună şi să o implore pe Maria“. Astfel a fost inventat încă un mijlocitor în persoana Mariei, mama lui Isus. Se credea, poate, că, prin presupusa ei influenţă maternă, se putea căpăta favoare la Isus şi la Dumnezeu. Astfel, în scrierile lui Laurenţiu Justinian, un cleric din secolul al XV-lea, Maria a devenit „scara spre paradis — poarta cerului — şi cea mai devotată mediatoare între Dumnezeu şi om“.

Cu timpul, datorită admiraţiei excesive cu care era înconjurată, ea nu a mai fost denumită doar „Fecioara Maria“, ci a devenit „Regina Sfîntă, Mama Îndurării“, fiind considerată atît de imaculată şi de slăvită încît şi ea a devenit prea sfîntă pentru a fi abordată direct. Atunci, putea fi găsit oare încă un mijlocitor? Nu ar putea fi acesta mama ei?

Deoarece Biblia nu spune nimic despre această problemă, răspunsul a fost căutat în altă parte. Cartea apocrifă „Protevangelium lui Iacob“ conţine relatarea despre Ana, soţia lui Ioachim, care, deşi era căsătorită de mulţi ani, nu avea copii. În cele din urmă, ei i s-a arătat un înger care a anunţat-o că va da naştere unui copil. Se pretinde că, la timpul hotărît, ea a devenit mama „Fecioarei Maria“.

În felul acesta a luat naştere cultul „Sfintei“ Ana. În cinstea ei s-au construit altare şi biserici. Venerarea „Sfintei“ Ana a devenit larg răspîndită în Europa, în secolul al XIV-lea.

„Cît de complicată a devenit religia!“, comentează cartea The Story of the Reformation (Istoria Reformei). „Oamenii îi adresau rugăciuni Anei, care intervenea pe lîngă Maria, care intervenea pe lîngă Fiul ei, care intervenea pe lîngă Dumnezeu în favoarea oamenilor păcătoşi. Era o concepţie fantezistă, însă ea constituia tipul de credinţă superstiţioasă cu care erau nutrite sufletele oamenilor.“ Iată, prin urmare, încă un caz în care se aplică în mod just cuvintele lui Isus: „Aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră“. — Marcu 7:13.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 21]

The Metropolitan Museum of Art, Bequest of Benjamin Altman, 1913. (14.40 633)