„Nestemate ale adevărului“
„Nestemate ale adevărului.“ Aşa sunt numite două reviste deosebite într-o scrisoare sosită la filiala nigeriană a Martorilor lui Iehova. Autorul acesteia, un tânăr, explică:
„Vă scriu ca să-mi exprim mulţumirile sincere pentru eforturile pe care le depuneţi în a aborda practic orice aspect al vieţii de zi cu zi în revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă!
Am 17 ani. Anul trecut, o staţie de radio locală a sponsorizat un concurs de eseuri pe tema «Dragostea înseamnă mai mult decât sex — SIDA este reală». Fiecare eseu trebuia să conţină nu mai puţin de patru sute de cuvinte. Pentru cel mai bun eseu urma să se acorde un premiu de 1 000 de naira [12,50 USD]. Bineînţeles, s-a spus că oamenii ar trebui să scrie nu doar pentru a primi un premiu, ci, mai degrabă, pentru a învăţa ceva. . . .
Eu am găsit informaţii despre SIDA în ambele reviste. Cu privire la iubire era o gamă inepuizabilă de articole. Mi-am cules informaţiile din revista Treziţi-vă! din 8 august 1978 [în engleză].
La numai două luni după ce am trimis şi eu un eseu au fost publicate rezultatele. Spre surprinderea mea, eu eram pe primul loc în statele Cross River şi Akwa Ibom!
Toate informaţiile pe care le-am folosit proveneau din reviste. Este într-adevăr minunat faptul că Iehova ne furnizează informaţii oportune în această lume tulbure şi bolnavă. În calitate de creştini adevăraţi, noi ştim că dragostea înseamnă mult, mult mai mult decât sexul. Şi, bineînţeles, faptul de a duce o viaţă curată şi morală ne ocroteşte de boli ca SIDA.
Mă simt obligat să vă mulţumesc pentru aceste nestemate ale adevărului pe care le produceţi fără încetare. Iehova să vă binecuvânteze în continuare eforturile în timp ce furnizaţi pe mai departe aceste reviste preţioase“.