„Cu autoritate şi convingătoare“
„CHIAR de mâine o voi folosi în lucrarea de predicare, deoarece argumentele pe care le conţine sunt într-adevăr cu autoritate şi convingătoare“, a scris o Martoră a lui Iehova din Franţa. O Martoră din Statele Unite a scris: „Am citit-o imediat şi abia aştept să o folosesc în ministerul de teren, întrucât întâlnim aşa de mulţi oameni apatici, care n-au nici pic de încredere în Biblie“. Despre ce vorbesc aceste persoane? Despre broşura de 32 de pagini, intitulată O carte pentru toţi oamenii, broşură lansată de Watch Tower Society la Congresele de District „Credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu“, ţinute în 1997/1998.
Această publicaţie a fost pregătită pentru o anumită categorie de cititori, şi anume pentru persoanele cu o instruire superioară, care cunosc însă puţine lucruri despre Biblie. Multe persoane instruite au păreri categorice despre Biblie, deşi, personal, nu au citit-o niciodată. Scopul acestei broşuri este acela de a-l convinge pe cititor că Biblia merită cel puţin să fie examinată. Broşura nu-l constrânge pe cititor să accepte punctul de vedere potrivit căruia Biblia este inspirată de Dumnezeu. Mai degrabă, ea lasă faptele să vorbească. Exprimarea nu este pompoasă, ci clară şi directă.
Aşa cum reiese din comentariile de mai sus, congresiştii au fost nerăbdători să folosească această broşură în ministerul de teren. În Franţa, de exemplu, s-a organizat o campanie specială de mărturie în zilele de 23 şi 24 august, când sute de mii de vizitatori tineri din toată lumea s-au adunat la Paris cu prilejul Zilei Internaţionale a Tineretului. Aproximativ 2 500 de Martori (majoritatea între 16 şi 30 de ani) au distribuit 18 000 de exemplare ale broşurii în engleză, franceză, germană, italiană, poloneză şi spaniolă.
Să fim hotărâţi să folosim această broşură, O carte pentru toţi oamenii, în ministerul nostru. Fie ca această publicaţie să se dovedească valoroasă, convingându-i pe oamenii rezonabili că trebuie să examineze personal Biblia.