Înfruntarea dificultăţilor pe care le comportă creşterea copiilor
FAPTUL de a creşte copii în ziua de azi, îndeosebi când aceştia se află în perioada adolescenţei, este o sarcină foarte grea pentru părinţi. În ziarul The Gazette, din Montreal (Canada), s-a arătat că consumul de alcool şi de droguri a devenit „norma adolescenţilor“. Acest ziar a scos în evidenţă faptul că părinţii au „responsabilitatea de a fi vigilenţi cu privire la schimbările care au loc în comportamentul adolescenţilor [lor]“.
Care sunt indiciile unor astfel de probleme ale adolescenţilor cu privire la care părinţii trebuie să fie atenţi? Printre semnele de avertizare de ordin fizic, emoţional şi social identificate de American Academy of Child and Adolescent Psychiatry se numără o stare persistentă de oboseală, schimbările de personalitate şi de temperament, faptul de a sta foarte mult timp încuiaţi în dormitor, comportamentul caracterizat prin conflicte şi faptul de a fi certaţi cu legea.
Cum pot părinţii să-şi ocrotească copiii de astfel de experienţe dăunătoare şi de consecinţele acestora? Dr. Jeffrey L. Derevensky, de la Universitatea McGlill, este de părere că comunicarea deschisă şi cultivarea unui respect reciproc pe parcursul anilor de formare a unui copil pot reduce numărul problemelor mai târziu. The Gazette adaugă că, chiar dacă în timpul adolescenţei apare dorinţa de mai multă independenţă, adolescenţii au în continuare nevoie de „îndrumare, sprijin, formare şi iubire din partea părinţilor lor“. Aceste remarce sunt ecoul unui proverb biblic, care spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Proverbele 22:6). Dumnezeu îi sfătuieşte pe părinţi să fie exemple, prieteni apropiaţi, persoane care comunică şi învăţători. — Deuteronomul 6:6, 7.