Ei şi-au făcut curaj
NU ESTE întotdeauna uşor să ne facem curaj pentru a predica. De fapt, apostolul Pavel a spus că, cu o anumită ocazie, el a făcut acest lucru „în mijlocul multor lupte“ (1 Tesaloniceni 2:2, NW). Merită să ‘luptăm’ pentru a predica? Nu există nici o garanţie că vom avea parte de experienţe senzaţionale, însă membrii poporului lui Dumnezeu sunt deseori bucuroşi că şi-au făcut curaj. Iată câteva exemple.
Tara, o fetiţă de 8 ani, asculta cu atenţie în timp ce învăţătoarea îi spunea clasei că, pe parcursul celui de-al doilea război mondial, evreii închişi în lagărele de concentrare trebuiau să poarte un semn de identificare, Steaua lui David, de culoare galbenă. Tara s-a întrebat dacă ar fi bine să intervină. „M-am rugat cu ochii deschişi“, îşi aminteşte ea. Apoi a ridicat mâna şi a spus că şi Martorii lui Iehova au fost în acele lagăre şi că ei au trebuit să poarte un triunghi violet. Învăţătoarea a fost receptivă şi i-a mulţumit Tarei. Remarca Tarei a deschis calea mai multor conversaţii cu învăţătoarea, care, mai târziu, chiar a vizionat împreună cu întreaga clasă videocaseta Martorii lui Iehova rezistă ferm atacului nazist.
În Guineea, o ţară din vestul Africii, o tânără vestitoare nebotezată pe nume Irène dorea să facă progrese în ce priveşte ministerul. Misionara care studia Biblia cu ea a încurajat-o să încerce să le ofere colegilor de şcoală revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Irène avea reţineri, deoarece colegii ei fuseseră nereceptivi. Totuşi, încurajată de îndemnul misionarei, Irène s-a hotărât să o abordeze mai întâi pe colega ei care păruse cea mai împotrivitoare. Spre surprinderea Irènei, tânăra a fost receptivă şi a primit revistele cu entuziasm. Apoi, şi alţi colegi au primit reviste. În acea lună, Irène a distribuit mai multe reviste decât distribuise în cele cinci luni precedente la un loc.
Un bătrân de congregaţie din Trinidad avea multe reţineri în ce priveşte faptul de a o aborda pe directoarea unei şcoli pentru a-i arăta valoarea educativă a revistei Treziţi-vă! Cu toate acestea, el şi-a făcut curaj. El spune: „Când am intrat în curtea şcolii, m-am rugat. Nu-mi venea să cred când am văzut că directoarea era extraordinar de amabilă“. Ea a primit un număr al revistei Treziţi-vă! intitulat „Ce speranţă există pentru tineri?“ şi chiar a fost de acord să îl folosească la orele de curs. De atunci, ea a acceptat 40 de reviste pe diverse teme.
Tânărului Vaughn îi era întotdeauna greu să predice. „Deveneam agitat, palmele îmi transpirau şi vorbeam repede — nu puteam să vorbesc mai rar.“ Cu toate acestea, el a devenit un ministru cu timp integral. Însă nu întotdeauna i-a fost uşor să îşi facă curaj ca să vorbească. Odată, la sfârşitul unei zile în care a căutat fără succes un loc de muncă, el a dorit să-i depună mărturie unei persoane din metrou, pentru ca ‘măcar să realizeze ceva bun într-o zi rea’. Însă el a încercat un sentiment de teamă când a vrut să-l abordeze pe un om de afaceri impunător. În cele din urmă, şi-a făcut curaj pentru a-i vorbi unui om mai în vârstă de lângă el. A urmat o conversaţie lungă. „Deşi sunteţi tânăr, puneţi întrebări bune“, a spus omul de afaceri, care a întrebat apoi: „Sunteţi teolog?“ Vaughn a răspuns: „Nu, sunt Martor al lui Iehova“. „A, acum înţeleg“, a spus bărbatul zâmbind.
Toţi aceşti Martori şi nenumăraţi alţii sunt bucuroşi că şi-au făcut curaj pentru a predica. Veţi face şi voi la fel?
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Tara
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Vaughn