Proclamatorii regatului relatează
Căutarea celor merituoşi în regiunile izolate ale Australiei
ÎN INIMA Australiei există o vastă regiune izolată. Unele zone de aici nu au mai fost vizitate de 12 ani de Martorii lui Iehova. Prin urmare, Martorii din Darwin, capitala Teritoriului de Nord, au organizat o campanie de predicare intensă de nouă zile cu scopul de a-i căuta pe cei merituoşi. — Matei 10:11.
S-au făcut cu atenţie planuri pentru această campanie cu un an înainte, întocmindu-se hărţi ale unui teritoriu ce are mai mult de 800 000 de kilometri pătraţi — de peste trei ori mai mare decât România. Pentru a ne face o idee cât de izolat este acest teritoriu vast, să ne gândim că de la o fermă de vite până la poarta principală a acesteia sunt mai bine de 30 de kilometri. În plus, între unele ferme distanţa e de peste 300 de kilometri.
La această campanie au luat parte 145 de voluntari Martori, câţiva venind chiar din îndepărtata Tasmanie. Unii au sosit cu maşini de teren încărcate cu echipament de camping, piese de schimb şi combustibil. Alţii şi-au dus echipamentul în rulote. În plus, au fost închiriate două autocare cu câte 22 de locuri pentru Martorii care nu aveau maşini de teren. Cei care au venit cu autocarul le-au depus mărturie îndeosebi locuitorilor din oraşele mici ale acestui teritoriu.
Înainte de a porni în această călătorie, fraţii care au organizat campania au ţinut câteva cuvântări şi au stabilit să fie prezentate demonstraţii cu scopul de a le oferi celorlalţi fraţi sfaturi privitoare la modul de prezentare a veştii bune în acest teritoriu neobişnuit. De pildă, pentru a le predica în mod eficient aborigenilor, trebuie să se respecte anumite norme de conduită şi să se cunoască obiceiurile lor. Au fost discutate şi problemele de mediu pentru a se ocroti fauna şi flora din această regiune.
Fraţii au avut multe rezultate excelente. De exemplu, într-o aşezare de aborigeni, ei au făcut demersuri pentru a ţine o cuvântare biblică. Conducătoarea comunităţii a mers să-i anunţe personal pe localnici cu privire la cuvântare. Celor prezenţi le-au fost oferite după aceea 5 cărţi şi 41 de broşuri. Într-o altă aşezare de aborigeni, un bărbat a manifestat interes. El chiar avea propria Biblie, King James Version, veche şi zdrenţuită. Întrebat dacă ştia care este numele lui Dumnezeu, el a răspuns că da şi a scos din buzunar un număr mai vechi al revistei Turnul de veghe. A citit din ea, menţionând textul din Marcu 12:30, unde se spune: „Să-l iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău cu toată inima ta“. Apoi a zis: „Îmi place foarte mult acest verset“. După o discuţie mai amplă, a primit cu bucurie o nouă Biblie şi câteva publicaţii biblice.
În apropierea Golfului Carpentaria, administratorul unei ferme de vite ce se întindea pe o suprafaţă de 400 000 de hectare a arătat interes faţă de mesajul despre Regat. După ce i-au fost prezentate publicaţiile Cartea mea cu relatări biblice şi Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică,a a întrebat dacă exista vreo publicaţie şi în limba creolă engleză. Aceasta era o întrebare neobişnuită deoarece, deşi mulţi aborigeni vorbesc creola engleză, puţini ştiu să citească în această limbă. Însă, mai târziu, vestitorii au aflat că toţi cei 50 de muncitori de la ferma respectivă ştiau să citească în creola engleză. Administratorul fermei a fost încântat să primească publicaţii în această limbă, dându-le fraţilor numărul său de telefon pentru a fi contactat.
Pe parcursul celor nouă zile de predicare intensă au fost plasate 120 de Biblii, 770 de cărţi, 705 reviste şi 1965 de broşuri. În plus, s-au efectuat 720 de vizite ulterioare şi au fost iniţiate 215 studii biblice.
Într-adevăr, foamea spirituală a multor oameni merituoşi din această vastă regiune a Australiei a fost în sfârşit potolită. — Matei 5:6.
[Notă de subsol]
a Publicate de Martorii lui Iehova.
[Harta de la pagina 30]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
AUSTRALIA
TERITORIUL DE NORD
Darwin
Golful Carpentaria
Sydney
TASMANIA