„Acum cred că există Dumnezeu!“
O UCRAINEANĂ pe nume Alexandra, care locuieşte la Praga (Cehia), se întorcea acasă de la serviciu. Într-o staţie de tramvai, ea a văzut pe jos o copertă mică de carte, pe care trecătorii o tot loveau cu piciorul. Când a ridicat-o şi s-a uitat în ea, nu i-a venit să-şi creadă ochilor. Conţinea un teanc de bancnote de câte 5 000 de coroane! În jurul ei, nimeni nu părea să fie în căutarea banilor. Ca rezidentă în Cehia, Alexandra îşi câştigă foarte greu existenţa. Ce avea să facă?
Când a ajuns acasă, Alexandra i-a arătat fiicei ei, Victoria, ce găsise. S-au uitat dacă în copertă exista numele şi adresa proprietarului, dar în zadar. N-au găsit decât o hârtiuţă pe care erau scrise câteva numere. Pe o parte era trecut un număr de cont, iar pe cealaltă mai multe numere. Au găsit şi unele instrucţiuni cu privire la o bancă locală şi un bileţel pe care scria „330 000 coroane“ (aproximativ 8 000 euro). Exact aceasta era suma din copertă.
Formând câteva dintre cifrele ce păreau a fi un număr de telefon, Alexandra a încercat să sune la bancă, însă fără rezultat. Aşa că, împreună cu fiica ei, a mers la bancă şi a spus ce se întâmplase. Ele au întrebat despre numărul de cont pe care îl găsiseră în copertă. Însă, în evidenţele băncii nu figura acel număr. Alexandra a revenit a doua zi cu celălalt număr găsit în copertă. Şi, într-adevăr, banca avea un client, o femeie, înregistrată cu acel număr de cont. Alexandra şi Victoria au luat legătura cu acea femeie, iar ea le-a confirmat pierderea. În cele din urmă, când s-au întâlnit, femeia le-a mulţumit din inimă şi le-a întrebat: „Cum să vă răsplătesc pentru gestul vostru?“
Victoria a răspuns: „Nu e nevoie de nicio răsplată. Dacă ne-am fi dorit banii, i-am fi păstrat“. În puţinele cuvinte pe care le cunoştea în limba cehă, ea a adăugat: „Vă restituim banii pentru că suntem Martore ale lui Iehova. Conştiinţa noastră instruită biblic nu ne permite să păstrăm ceva ce nu ne aparţine“ (Evrei 13:18). Foarte bucuroasă, femeia a spus: „Acum cred că există Dumnezeu!“