V-aţi întrebat vreodată?

Avea Ponţiu Pilat motive să se teamă de Cezar?

Pentru a-l determina pe guvernatorul roman Ponţiu Pilat să-l execute pe Isus, conducătorii evrei i-au spus: „Dacă-l eliberezi pe omul acesta, nu eşti prieten al Cezarului“ (Ioan 19:12). „Cezarul“ era atunci împăratul Tiberiu. Dar avea Pilat vreun motiv să se teamă de el?

Ce fel de om era Tiberiu Cezar? Cu mult înainte de procesul lui Isus se părea că Tiberiu „era interesat doar de propriile plăceri, pe care căuta să şi le satisfacă în cele mai perverse feluri“, spune The New Encyclopædia Britannica. Era extrem de suspicios, şi dacă bănuia pe cineva de trădare ucidea fără să stea pe gânduri. Iată ce se mai spune în această lucrare: „Dacă ar fi să dăm crezare istoricilor vremii, divertismentele lui preferate erau marcate de violenţă şi obscenităţi. Chiar şi în cele mai favorabile descrieri, se spune despre el că ucidea cu sânge rece şi aproape la întâmplare“.

Prin urmare, e posibil ca reputaţia pe care şi-o făcuse Tiberiu să fi cântărit mult în decizia lui Pilat de a ceda presiunilor conducătorilor evrei ordonând executarea lui Isus (Ioan 19:13–16).

De ce le-a spălat Isus picioarele apostolilor?

În Israelul antic, mulţi oameni de rând umblau desculţi toată ziua. Dar se purtau şi sandale, mai exact o talpă prinsă de laba piciorului şi de gleznă cu nişte curele. N-aveai cum să nu te murdăreşti pe picioare mergând pe câmp sau pe drumurile pline de praf sau de noroi.

Când intrau în casă, israeliţii aveau obiceiul să se descalţe. În semn de ospitalitate, gazda sau un servitor spăla picioarele musafirilor. Biblia menţionează în câteva rânduri acest obicei. De pildă, Avraam le-a spus oaspeţilor care veniseră la cortul său: „Îngăduiţi să vi se aducă puţină apă şi să vi se spele picioarele. Apoi odihniţi-vă sub copac. Şi îngăduiţi-mi să aduc o bucată de pâine ca să vi se învioreze inima“ (Geneza 18:4, 5; 24:32; 1 Samuel 25:41; Luca 7:37, 38, 44).

Aceste informaţii ne ajută să înţelegem de ce le-a spălat Isus picioarele apostolilor cu ocazia ultimului Paşte celebrat împreună cu ei. În seara aceea nu era niciun servitor şi nicio gazdă care să îndeplinească această sarcină şi după cât se pare niciunul dintre discipoli nu s-a oferit. Aşadar, când a luat un lighean cu apă şi un prosop ca să le spele picioarele, Isus le-a dat apostolilor o lecţie de iubire şi de umilinţă (Ioan 13:5–17).