Domnia unui grup aduce binecuvântări multora
ÎNCEPÂND din vremea apostolilor, Dumnezeu a ales dintre oameni un mic grup de creştini fideli pe care i-a adoptat. Schimbarea prin care trec aceşti fii adoptaţi este atât de mare, încât Cuvântul lui Dumnezeu o numeşte naştere din nou. Scopul naşterii din nou este să-i pregătească pe slujitorii lui Dumnezeu născuţi de spirit pentru a guverna în cer (2 Timotei 2:12). Ca să-şi ocupe tronurile, ei sunt sculaţi din morţi la viaţă cerească (Romani 6:3–5). „Vor domni ca regi peste pământ“ împreună cu Cristos (Revelaţia 5:10; 11:15).
Cuvântul lui Dumnezeu arată că nu numai cei ce sunt născuţi din nou vor avea parte de salvare veşnică. În Biblie (atât în Scripturile ebraice, cât şi în cele greceşti creştine) se arată că scopul lui Dumnezeu este să salveze două grupuri de oameni: un grup relativ mic care vor domni în cer şi un grup foarte numeros care vor trăi pe pământ. Remarcaţi, de pildă, ce le-a scris apostolul Ioan colaboratorilor săi care fuseseră născuţi din nou: „[Isus] este o jertfă de împăcare pentru păcatele noastre [grupul celor puţini], dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi [grupul celor mulţi]“ (1 Ioan 2:2).
În aceeaşi idee, apostolul Pavel a scris: „Creaţia [grupul celor mulţi] aşteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu [grupul celor puţini], da, o aşteaptă cu nerăbdare“ (Romani 8:19–21). Cum ar trebui înţelese cuvintele lui Pavel şi ale lui Ioan? Cei care sunt născuţi din nou vor deveni membri ai guvernului ceresc. În ce scop? Ca să reverse binecuvântări veşnice asupra a milioane de oameni, supuşii guvernului lui Dumnezeu care vor trăi pe pământ. Nu-i de mirare că Isus şi-a învăţat discipolii să se roage astfel: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:10).
Şi Scripturile ebraice vorbesc despre salvarea celor două grupuri. Să observăm, de exemplu, ce i-a spus Iehova lui Avraam, strămoşul lui Isus: „Prin sămânţa ta [grupul celor puţini] se vor binecuvânta toate naţiunile pământului [grupul celor mulţi], pentru că ai ascultat de glasul meu“ (Geneza 22:18). Da, prin „sămânţa“ lui Avraam vor fi revărsate binecuvântări peste toate naţiunile.
Cine este „sămânţa“? Isus Cristos şi cei născuţi din nou, fiii adoptaţi de Dumnezeu. Apostolul Pavel explică: „Dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi într-adevăr sămânţa lui Avraam“ (Galateni 3:16, 29). Ce binecuvântări vor primi prin „sămânţă“ oameni din toate naţiunile? Vor redobândi favoarea divină şi se vor bucura de viaţă eternă în paradisul pământesc. Psalmistul David a profeţit: „Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el“ (Psalmul 37:29; Isaia 45:18; Revelaţia 21:1–5).
În concluzie, va guverna un grup, dar binecuvântările guvernării cereşti, precum viaţa veşnică pe pământ, vor fi revărsate peste mulţi. Fie ca şi dumneavoastră împreună cu cei dragi să vă bucuraţi de binecuvântările veşnice pe care le va aduce Regatul lui Dumnezeu!
[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]
Nenumărate milioane de oameni vor fi binecuvântaţi cu viaţă veşnică pe pământ. Veţi fi printre ei?