V-aţi întrebat?

La ce s-a referit apostolul Pavel când a spus că purta pe corp „semnele de sclav al lui Isus“? (Galateni 6:17)

▪ Cuvintele lui Pavel puteau fi înţelese în mai multe feluri de cititorii din secolul întâi. De exemplu, în vechime, prizonierii de război, jefuitorii de temple şi sclavii fugari erau însemnaţi cu fierul roşu. Acest însemn era o dovadă a stigmatizării.

Dar el nu constituia întotdeauna ceva dezonorant. Multe popoare antice îl foloseau pentru a indica apartenenţa lor la un anumit trib sau cult religios. De exemplu, conform unui dicţionar, „când se dedicau zeilor Hadad şi Atargatis, sirienii îşi făceau semne pe gât sau la încheietura mâinii. . . . Cei care îl venerau pe Dionysos aveau însemnată o frunză de iederă“ (Theological Dictionary of the New Testament).

Mulţi critici moderni cred că Pavel se referea la cicatricele rămase în urma abuzurilor fizice pe care le suferise pe parcursul misionariatului său (2 Corinteni 11:23–27). După cât se pare însă Pavel a vrut să spună că el se identifica drept creştin prin modul de viaţă, nu printr-un semn literal.

Erau oraşele de refugiu din Israelul antic ascunzători pentru criminali?

▪ În antichitate, multe temple păgâne slujeau drept adăposturi pentru fugari sau pentru criminali. Mănăstirile şi bisericile creştinătăţii din evul mediu erau uneori folosite în acelaşi scop. Însă oraşele de refugiu din Israelul antic, datorită legilor după care erau guvernate, nu au fost niciodată ascunzători pentru criminali.

Potrivit Legii mozaice, oraşele de refugiu îl apărau doar pe cel care omorâse neintenţionat pe cineva (Deuteronomul 19:4, 5). Acesta putea fugi la cel mai apropiat oraş de refugiu, astfel încât ruda cea mai apropiată a victimei să nu-l prindă şi să răzbune sângele vărsat. După ce îşi prezenta cazul înaintea bătrânilor oraşului, fugarul era dus să fie judecat în oraşul sub a cărui jurisdicţie se afla locul faptei. Aici el avea ocazia să-şi dovedească nevinovăţia. Bătrânii analizau în ce relaţii fusese fugarul cu victima pentru a vedea dacă acesta îi purtase sau nu ură (Numerele 35:20–24; Deuteronomul 19:6, 7; Iosua 20:4, 5).

Dacă era găsit nevinovat, fugarul se putea întoarce în oraşul de refugiu, fiind obligat să nu iasă din hotarul acestuia. Aceste oraşe nu erau închisori. Cei refugiaţi în ele munceau şi erau membri utili ai societăţii. După moartea marelui preot, toţi refugiaţii puteau părăsi fără teamă oraşele de refugiu (Numerele 35:6, 25–28).

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ORAŞELE DE REFUGIU

1 CHEDEŞ

2 GOLAN

3 RAMOT-GALAAD

4 SIHEM

5 BEŢER

6 HEBRON

Râul Iordan