O scrisoare din Madagascar

Melodioasă ca un cântec

ÎMPREUNĂ cu soţul meu mă îndreptam spre noua noastră repartiţie ca misionari: insula Madagascar. Ne-am luat rămas bun de la rude şi de la prieteni şi am lăsat deoparte temerile, convinşi fiind că Iehova ne va binecuvânta în această repartiţie.

N-o să uităm niciodată prima întrunire la care am asistat în Madagascar. Fratele care conducea studiul Turnului de veghe părea că dirijează o orchestră simfonică. Nu înţelegeam aproape nimic; parcă ascultam o melodie frumoasă. A trebuit să treacă un timp ca să putem înţelege cuvintele care se rosteau.

Prima dată când am înţeles o întrebare care nu apărea în paragraf, am răspuns fără să vreau cu voce tare. Cei care stăteau lângă mine m-au auzit şi a trebuit să-mi pun mâna la gură ca să-mi înnăbuş râsul. M-am simţit stânjenită, dar eram bucuroasă că în sfârşit înţelegeam şi eu ceva!

În loc să fiu un exemplu pentru alţii în lucrarea de predicare, simţeam că eu eram cea ajutată. Plini de iubire, fraţii şi surorile mi-au arătat cum să fac o prezentare clară în lucrarea de predicare, învăţându-mă ce să spun şi ce versete să citesc.

Îmi amintesc că, odată, când am fost în lucrare, un copil a strigat după mine: „Vazaha! Vazaha!“. În limba malgaşă acest cuvânt înseamnă „străină“. Am grăbit pasul de teamă ca nu cumva şi alţi copii să i se alăture. Apoi, un băiat l-a certat pe cel care striga, spunându-i: „Nu e străină, ea ştie limba noastră!“. Sora care mă însoţea mi-a tradus ce spuseseră copiii. Eu n-am reuşit să-i înţeleg pentru că vorbeau prea repede. Cu toate acestea, am simţit o mare bucurie la gândul că făceam progrese. În sfârşit, începusem să mă simt ca acasă în Madagascar.

Copiii din congregaţie sunt o mare binecuvântare de la Iehova. Când mă simţeam stingheră, o mânuţă se strecura într-a mea. Atunci îmi coboram privirea şi zăream faţa zâmbitoare a unui copil, care era încântat să mă vadă, chiar dacă eu nu puteam să-i spun prea multe cuvinte. Hasina, o soră tânără, s-a oferit să mă ajute cu traducerea. Când nimeni nu înţelege ce spun, ea pare să înţeleagă. Deseori, Hasina îmi sare în ajutor când încerc să vorbesc cu prietenii din congregaţie, explicându-le ce vreau să spun.

Eu şi soţul meu am făcut parte dintr-o congregaţie, din care, după un timp, s-a mai format una. Astfel, a fost nevoie ca unele studii biblice să fie preluate de alţi fraţi, deoarece persoanele care studiau locuiau în teritoriul noii congregaţii. O soră m-a încurajat să studiez cu o doamnă cu care studiase ea. Mi-a fost teamă şi i-am spus că nu eram pregătită încă, dar ea a insistat. M-a asigurat că voi reuşi cu ajutorul lui Iehova. Cu o privire blândă, mi-a spus în cuvinte foarte simple că, nu după mult timp, îi voi putea învăţa pe alţii aşa cum mi-ar fi plăcut. Cuvintele ei m-au încurajat foarte mult.

Acea doamnă a făcut progrese frumoase. Într-o zi, când eram pe stradă, m-a strigat să-mi spună că mergea cu soţul ei să-şi legalizeze căsătoria. Şi soţul ei a început să studieze şi împreună şi-au stabilit mai multe obiective spirituale, între care botezul. Am fost foarte bucuroasă, deşi ştiam că nu noi îi atragem pe oameni la adevăr, ci Iehova.

Am învăţat multe lucruri în noua noastră repartiţie! Deşi ne este dor de prietenii şi de rudele de acasă, avem sentimentul că am adus cu noi o părticică din ei. Vorbim adesea despre ei cu fraţii şi cu surorile din Madagascar, iar acum aceştia chiar ne întreabă ce mai fac. Aşteptăm cu nerăbdare timpul când cele două „familii“ ale noastre, atât cea de acasă, cât şi cea din Madagascar, se vor întâlni.

Încă mi se pare că ascult o „melodie“ când îi aud pe oameni vorbind. Însă acum înţeleg cuvintele. Abia aştept ca şi cuvintele rostite de mine să semene cu un cântec melodios, nu cu sunetele sacadate şi stridente ale unei trompete. Isus a spus: „Nu vă îngrijoraţi niciodată pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei“ (Matei 6:34). Aşa că vom continua să învăţăm pe rând „notele“, sau cuvintele. Deocamdată, îmi adaptez urechea, mintea şi inima pentru a munci alături de fraţii şi de surorile noastre din Madagascar, care dau dovadă de multă iubire şi răbdare.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Împreună cu Hasina în lucrarea de predicare