BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR
Am dat greș de multe ori până când am reușit
ANUL NAȘTERII: 1953
ȚARA: AUSTRALIA
ÎNAINTE: DEPENDENT DE PORNOGRAFIE
DESPRE TRECUTUL MEU:
În 1949, tata a emigrat din Germania în Australia. A căutat un loc de muncă în industria minieră și cea energetică și s-a stabilit în statul Victoria, unde a cunoscut-o pe mama. În 1953 m-am născut eu.
După numai câțiva ani, mama a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. De aceea, unele dintre primele lucruri pe care mi le amintesc sunt învățăturile Bibliei. Tata avea repulsie față de religie. Era violent, recurgea la intimidare, iar mamei îi era frică de el. Totuși, ea a continuat să studieze fără ca el să știe și a ajuns să iubească învățăturile Bibliei. Când tata era plecat, ea ne vorbea mie și surorii mele despre ceea ce învăța. Ne spunea că pământul va fi transformat în paradis și ne explica de ce era bine să respectăm normele Bibliei (Psalmul 37:10, 29; Isaia 48:17).
Când am împlinit 18 ani, am fost nevoit să plec de acasă din cauza comportamentului violent al tatălui meu. Deși credeam ceea ce mă învățase mama din Biblie, n-am fost conștient de valoarea acestor învățături și le-am ignorat. M-am angajat ca electrician la o mină de cărbune. La vârsta de 20 de ani m-am căsătorit. După trei ani, când s-a născut prima noastră fiică, am simțit nevoia să-mi schimb prioritățile în viață. Știind că Biblia ne putea ajuta familia, am început să o studiez cu un Martor al lui Iehova. Soția mea însă nu-i suporta pe Martori. Odată, când m-am întors de la o întrunire a lor, mi-a cerut să aleg între studiul biblic și familie. Forțat de împrejurări, am cedat în fața amenințărilor ei și am rupt orice legătură cu Martorii. Mai târziu am regretat că n-am făcut ceea ce știam că era bine.
Într-o zi, colegii de serviciu mi-au arătat materiale pornografice. La început m-am simțit atras de ele, apoi am fost dezgustat și am avut mustrări de conștiință. Mi-am adus aminte ce învățasem din Biblie și eram convins că Dumnezeu mă va pedepsi pentru ce făcusem. Dar, cu cât vedeam mai multe imagini obscene, cu atât eram mai atras de pornografie. Cu timpul am devenit dependent.
În următorii 20 de ani m-am îndepărtat tot mai mult de normele pe care mama încercase să mi le insufle. Comportamentul meu reflecta lucrurile cu care îmi hrăneam mintea. Vorbeam vulgar și făceam glume obscene. Am dezvoltat un punct de vedere greșit cu privire la sexualitate și am avut mai multe relații extraconjugale. Într-o zi mi-am zis în timp ce mă priveam în oglindă: „Nu-mi place de tine”. Dezgustul luase locul respectului de sine.
Căsnicia mea s-a destrămat, iar eu am ajuns într-o stare jalnică. Văzându-mă în această situație, m-am rugat lui Iehova din toată inima. Am reînceput studiul biblic, deși trecuseră douăzeci de ani. Între timp, tata a murit, iar mama s-a botezat ca Martoră a lui Iehova.
CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA:
Modul meu de viață nu reflecta câtuși de puțin normele înalte ale Bibliei. Însă, de data aceasta eram hotărât să dobândesc pacea minții pe care o promite Biblia. M-am străduit să nu mai vorbesc vulgar și să-mi controlez temperamentul impulsiv. De asemenea, am decis să nu mai duc o viață imorală, să renunț la jocurile de noroc, să nu mai consum alcool în exces și să nu mai fur de la serviciu.
Colegii mei nu înțelegeau de ce voiam să fac aceste schimbări radicale. Trei ani au făcut presiuni asupra mea ca să mă întorc la vechiul stil de viață. Când aveam o izbucnire de mânie sau când înjuram, ei spuneau triumfători: „Joe și-a venit în fire”. Aceste cuvinte mă răneau. De multe ori mă consideram o cauză pierdută.
La serviciu eram înconjurat de materiale pornografice electronice sau tipărite. Colegii obișnuiau să trimită pe calculator imagini obscene, așa cum făceam și eu altădată. Încercam să scap de viciul pornografiei, dar ei făceau tot posibilul să mă determine să cedez. I-am cerut ajutor fratelui cu care studiam. M-a ascultat cu răbdare în timp ce îi spuneam ce aveam pe suflet. Cu ajutorul câtorva versete bine alese, mi-a explicat cum să-mi înving dependența de pornografie și m-a îndemnat să-i cer încontinuu ajutor lui Iehova în rugăciune (Psalmul 119:37).
Într-o zi i-am chemat pe toți colegii mei de echipă. Când s-au strâns, le-am spus să le dea câte o bere la doi colegi care erau alcoolici. Toți au obiectat spunând: „Nu poți să faci una ca asta. Oamenii ăștia vor să scape de un viciu!”. Atunci le-am spus: „Și eu sunt în această situație”. După aceea n-au mai făcut presiuni asupra mea.
Cu trecerea timpului și cu mult ajutor din partea lui Iehova mi-am învins dependența de pornografie. În 1999 m-am botezat ca Martor al lui Iehova, fiind recunoscător că mi se mai dăduse o șansă de a duce o viață fericită și decentă.
Acum înțeleg de ce Iehova urăște lucrurile pe care eu le-am iubit mult timp. Fiind un Tată iubitor, el a vrut să mă ocrotească de consecințele dezastruoase ale pornografiei. Cât de adevărate sunt cuvintele din Proverbele 3:5, 6: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta. Ține seama de el în toate căile tale, și el îți va netezi cărările”. Respectarea normelor Bibliei constituie nu numai o protecție, ci, mai important, o garanție a succesului în viață (Psalmul 1:1-3).
FOLOASE:
În trecut eram dezgustat de propria-mi persoană, însă acum am respect de sine și liniște interioară. Duc o viață curată și simt că Iehova m-a iertat și că mă sprijină. În 2000 m-am căsătorit cu Karolin, o frumoasă soră creștină, care îl iubește pe Iehova la fel de mult ca mine. Căminul nostru este o oază de pace. Ne simțim cu adevărat privilegiați să facem parte dintr-o comunitate creștină mondială, curată și iubitoare.