Tinerii se întreabă . . .

De ce nimic din ceea ce fac nu este suficient de bine?

„Cînd am început să lucrez pentru tatăl meu, am constatat că era foarte greu să-i fiu pe plac. Aveam doar 15 ani, iar munca era foarte complicată; la cea mai mică greşeală, el mă critica.“ — Randy.

„Mama era ca un detectiv — întotdeauna îmi vîna fiecare greşeală. Înainte să apuc să-mi termin treaba, ea mă verifica vînîndu-mi greşelile.“ — Craig.

„Părinţii mei întotdeauna îmi ţineau predici. Spuneau că efectiv nu ştiam să-mi organizez viaţa. Cu privire la şcoală, casă, congregaţie — nu mă slăbeau absolut de loc.“ — Iacov.

AI UNEORI impresia că orice faci nu este niciodată suficient de bine pentru a fi pe placul părinţilor tăi? Simţi uneori că parcă orice mişcare îţi este analizată la microscop, că eşti permanent supravegheat, încontinuu criticat şi că întotdeauna dai greş? Dacă da, ai probabil sentimentul că trăieşti sub un potop de dezaprobări din partea părinţilor tăi.

Situaţia ta este departe de a fi unică. Dr. Joyce L. Vedral face observaţia: „După părerea majorităţii tinerilor, părinţii sînt cicălitori . . . Ei te bat la cap cu toate, de la păstrarea camerei curate la ducerea gunoiului, de la folosirea băii la modul în care te îmbraci, de la alegerea prietenilor la note şi la temele de casă“. Deşi este de înţeles că lucrul acesta te poate irita uneori, el nu este neapărat ceva rău. Este absolut natural ca părinţii să le ofere copiilor lor disciplinare şi corectare; aceasta este o modalitate prin care îşi arată iubirea faţă de ei. Aşa cum spune Biblia, un tată îl va mustra pe „copilul în care-şi găseşte plăcerea“. — Proverbele 3:12.

Dacă însă niciodată nu ai auzi vreun cuvînt de corectare din partea părinţilor, nu ai pune sub semnul întrebării faptul că ei se îngrijesc de tine (Proverbele 13:24; compară cu Evrei 12:8)? Aşadar, poţi fi recunoscător pentru faptul că ai părinţi care se îngrijesc de tine suficient de mult pentru a te corecta! La urma urmelor, tu eşti tînăr şi relativ fără experienţă, şi uneori ai nevoie de corectare. Fără îndrumare, te-ai putea uşor lăsa copleşit de „poftele tinereţii“. — 2 Timotei 2:22.

Să reflectăm la cîteva dintre problemele pe care le pot cauza tinerilor aceste dorinţe. Scriitorul Clayton Barbeau spune: „Este o lume periculoasă pentru adolescenţi: în fiecare oră, un tînăr îşi pierde viaţa într-un accident de maşină datorat consumului de alcool; aproximativ douăsprezece mii de adolescenţi se sinucid în fiecare an; un milion de fete rămîn anual gravide; trei milioane de copii sînt în prezent alcoolici; bolile transmisibile sexual sînt foarte răspîndite“ (How to Raise Parents). Nu este de mirare că părinţii au probabil tendinţa să te corecteze încontinuu! Biblia spune: „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa . . . nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura“. — Proverbele 1:5, 7; compară cu Proverbele 10:17.

De ce răneşte ea

Însă, „orice disciplinare deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie“ (Evrei 12:11). Acest lucru este în special valabil atunci cînd eşti tînăr. Personalitatea ta nu este complet formată; eşti încă în creştere şi continui să descoperi cine eşti. În consecinţă, critica — chiar şi în cazul în care este bine gîndită şi spusă în mod amabil — poate declanşa resentimente. Cartea How to Survive Your Adolescent’s Adolescence conchide că adolescenţii sînt „extrem de sensibili la critică“. Un tînăr a spus: „Critica mă răneşte“.

Dar cînd ea vine din partea părinţilor tăi, rana poate fi şi mai adîncă. În cartea ei, Helping Your Teenager Deal With Stress, dr. Bettie Youngs ne aminteşte că prin „aprobarea, respectiv dezaprobarea altora“, un tînăr „îşi dezvoltă opinia cu privire la propria-i valoare ca fiinţă umană“. Părinţii sînt însă cei care îl ajută în primul rînd pe un tînăr să-şi formeze acest concept de sine. Aşadar, cînd un părinte te corectează sau nu este mulţumit de modul în care faci ceva, lucrul acesta poate fi distrugător, dureros.

Dar chiar dacă aşa stau lucrurile, ar trebui oare să tragi concluzia că nimic din ceea ce faci nu este suficient de bine? Sau că eşti un incapabil pentru simplul motiv că părinţii ţi-au atras atenţia asupra cîtorva defecte? În realitate, toţi oamenii sînt extrem de departe de perfecţiune (Romani 3:23). Iar faptul de a face greşeli face parte din procesul învăţării (compară cu Iov 6:24). Problema este că părinţii tăi sînt poate zgîrciţi la laude cînd faci ceva bine — şi probabil extrem de darnici în cuvinte cînd greşeşti! Aceasta răneşte, dar nu înseamnă nicidecum că eşti un incapabil. Învaţă să accepţi cu calm critica îndreptăţită, nici să nu o minimalizezi, nici să te laşi copleşit de ea. — Compară cu Evrei 12:5.

Critica nedreaptă

Dar dacă critica este nedreaptă? Unii părinţi pretind prea mult de la copiii lor. Ei îi irită probabil pe copiii lor cicălindu-i încontinuu cu fleacuri. Iar părinţii care au motive întemeiate să se plîngă, poate o fac într-un mod dur, umilitor. Dr. Bettie Youngs spune, de asemenea, că „insultele, predicile, sarcasmul, remarcile umilitoare, acuzaţiile şi ameninţarea“ din partea părinţilor sînt „moduri distructive de comunicare . . . care subminează încrederea copilului în propria-i capacitate şi respectul de sine“.

Cînd dreptul Iov a fost ţinta unui şuvoi de critici nedrepte, a strigat: „Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvinte?“ (Iov 19:2). În mod similar, faptul de a fi permanent subapreciat de către un părinte sau de a fi judecat potrivit unor norme nerealist de înalte riscă să-l exaspereze pe un tînăr, determinîndu-l să se „descurajeze“ (Coloseni 3:21). Cartea Coping With Teenage Depression, de Kathleen McCoy, pretinde chiar că „incapacitatea de a trăi la înălţimea aşteptărilor părinţilor poate cauza o pierdere considerabilă a respectului de sine şi poate declanşa o stare de depresie la adolescenţi“.

Într-adevăr, o astfel de critică nesănătoasă declanşează adesea un cerc vicios: Părinţii îţi fac reproşuri. Tu te descurajezi. Fiind descurajat, ai tendinţa să faci prost ceea ce ţi se cere să faci. Rezultatul? Alte critici!

În spatele criticii

Cum poţi pune capăt acestui ciclu distructiv? În primul rînd, încearcă să înţelegi motivul pentru care părinţii tăi gîndesc aşa. Este cicăleala sau critica lor constantă într-adevăr maliţioasă? Probabil, nu. Dr. Joyce L. Vedral explică: „De ce sînt ei cicălitori? Deoarece nimeni nu îi ascultă, sau cel puţin nimeni nu lasă să se înţeleagă că acordă atenţie. Cu cît se simt mai ignoraţi, cu atît te vor cicăli mai mult“. Aşadar, le dai tu într-adevăr părinţilor dovada că reacţionezi la plîngerile lor? Sau cuvintele lor întîlnesc o ureche surdă? Dacă aşa stau lucrurile, nu fi surprins dacă criticile devin tot mai frecvente — şi mai aspre! Le-ai putea pune capăt aplicînd pur şi simplu cuvintele de la Proverbele 19:20. Acest verset spune: „Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor“.

Uneori un părinte devine excesiv de critic nu din cauza unei greşeli din partea ta, ci pur şi simplu pentru că se întîmplă să aibă o dispoziţie proastă. A avut mama ta o zi grea la serviciu? Atunci s-ar putea să fie mai predispusă decît de obicei să se plîngă deoarece camera ta pare dezordonată. Este tatăl tău supărat şi frustrat din cauza situaţiei financiare precare a familiei? Atunci, s-ar putea ca, fără să vrea, să-ţi vorbească în mod necugetat, „ca străpungerea unei săbii“ (Proverbele 12:18). Adevărat, nu este drept să procedeze aşa. Dar „toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvîrşit“ (Iacov 3:2). Aşadar, dacă părinţii tăi par nervoşi sau tulburaţi, este înţelept să încerci să te comporţi cu grijă şi să eviţi orice motiv de critică.

Fiind imperfecţi, părinţii pot şi ei să se simtă chinuiţi de sentimentul că nu sînt la înălţimea cerinţelor. Eşecul tău îi poate face să simtă că ei au eşuat! Dr. Vedral explică: „Poate vii acasă cu o notă proastă în carnetul de elev, şi tatăl tău îţi spune probabil: «Ce, eşti tîmpit? Am un fiu idiot». Cu siguranţă, tatăl tău nu crede în realitate că eşti un idiot. Ceea ce spune el în realitate înseamnă: «Mă tem că nu-mi fac datoria pentru a te motiva să studiezi»“.

Astfel de temeri îi pot totodată determina pe părinţi să fixeze norme nerealist de înalte. Un tînăr pe nume Jason se lamenta: „Niciodată nu era suficient de bine ceea ce făceam. Dacă adunam frunzele din grădină, tata voia să ştie de ce nu am curăţat pe urmă garajul. Dacă luam la şcoală note mai mici de 10 părinţii voiau să ştie de ce nu am luat 10 şi îmi spuneau că sînt un incapabil“. Dar un specialist în probleme şcolare a stat de vorbă cu părinţii lui Jason şi a făcut această descoperire: „Pretenţiile lor excesiv de mari cu privire la fiul lor reflectau propriile lor sentimente în ce priveşte faptul că nu erau la înălţimea cerinţelor şi decepţia lor cu privire la alegerea carierei lor şi la situaţia financiară“. — Coping With Teenage Depression.

Indiferent cum stau lucrurile în cazul tău, probabil poţi înţelege mai bine motivul pentru care părinţii tăi tind poate să fie uneori critici. Care sînt unele modalităţi de a face faţă acestei situaţii? Poţi trage într-un anumit fel foloase din critica lor? Aceste întrebări vor fi tratate într-un articol viitor.

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Cînd un părinte se plînge cu privire la modul în care faci ceva, lucrul acesta poate fi distrugător