Lupta pentru supravieţuire a Bibliei franceze

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FRANŢA

PESTE o sută de milioane de oameni din lume vorbesc franceza. Chiar dacă nu eşti unul dintre aceştia, este fascinant să citeşti despre lupta pentru supravieţuire a Bibliei franceze, luptă purtată, într-o anumită măsură, datorită legăturii care există între aceasta şi libertatea religioasă. De-a lungul secolelor, multe Biblii în limba franceză au fost distruse cu cruzime de către duşmani şi prieteni neloiali. În ciuda tuturor obstacolelor, traducătorii şi tipografii şi-au riscat viaţa pentru a câştiga lupta.

Pe parcursul secolului al XII-lea, erau disponibile traduceri ale unor porţiuni din Biblie în mai multe limbi vorbite la vremea aceea, inclusiv în franceză. Anumite grupări pe care Biserica Catolică le considera eretice încurajau folosirea acestora. Dar Biblia în limba franceză nu a început să fie distribuită pe scară largă decât odată cu secolul al XIX-lea. Această discontinuitate în răspândirea Bibliei timp de secole dezvăluie pericolele prin care a trecut Biblia franceză pentru a supravieţui.

Una dintre primele cărţi în franceză a fost un dicţionar biblic, publicat în jurul anului 900 e.n. Acesta avea menirea de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă Biblia în latină, limba folosită de Biserica Catolică. Însă, la vremea aceea, latina nu mai era vorbită de oamenii de rând, deoarece aceştia foloseau acum o serie de dialecte. Astfel, aceştia nu aveau acces la Cuvântul lui Dumnezeu. Doar clericii, care erau versaţi în limba latină, aveau privilegiul de a-l citi.

În 842 e.n. a apărut primul document oficial de stat în limba franceză. Acesta era o recunoaştere tacită că majoritatea oamenilor nu mai vorbeau latina. În jurul anului 880 e.n., în Franţa au început să apară poeme religioase scrise în limba populară. Traducerile Bibliei, în schimb, nu au apărut decât două secole mai târziu. Printre primele erau traducerile unor porţiuni din Biblie în franceza vorbită de normanzi, realizate la începutul secolului al XII-lea.

Bătălia începe cu seriozitate

Primele eforturi susţinute pentru ca poporul francez să deţină Sfintele Scripturi într-o formă care putea fi citită au fost întreprinse de Peter Waldo, numit şi Pierre Valdès, un negustor din oraşul Lyon, situat în centrul Franţei, care a trăit în secolul al XII-lea. Waldo a organizat traducerea Bibliei în provensală, un dialect vorbit în sud-estul Franţei. În 1179, el şi-a prezentat traducerea parţială a Bibliei papei Alexandru al III-lea, cu ocazia Conciliului III Lateran.

Mai târziu, biserica i-a condamnat pe Waldo şi pe discipolii lui ca eretici, iar călugării au ars traducerile pe care acesta le finanţase. De atunci încoace, biserica s-a opus oricărei încercări de a pune Cuvântul lui Dumnezeu la dispoziţia oamenilor de rând.

În 1211, biserica şi-a făcut cunoscut obiectivul pe care îl urmărea, arzând Bibliile în oraşul Metz din estul Franţei. În 1229, Conciliul de la Toulouse le-a interzis în mod categoric laicilor să folosească Biblii traduse în limbile vorbite, indiferent care erau acestea. Acest conciliu a fost urmat în 1234 de Conciliul de la Tarragona (Spania), care interzicea posedarea de Biblii în orice limbă romanică (limbă de origine latină) chiar şi de către cler.

În pofida unei opoziţii atât de înverşunate, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea a apărut prima traducere completă a Bibliei în limba franceză. Pentru că traducătorul era anonim, această Biblie a fost distribuită la scară redusă. În această perioadă, oamenii de rând nu deţineau Biblia sub nici o formă. Copiile erau scrise cu mâna. Preţurile ridicate şi numărul mic de exemplare limitau posedarea Bibliei aproape în exclusivitate la nobilime şi cler.

Se trece la acţiune în apărarea Bibliei

Odată cu inventarea tiparului cu litere mobile de către Johannes Gutenberg aproximativ în 1450, Franţa a fost luată de valul revoluţiei tipografice din Europa. Trei oraşe franceze — Paris, Lyon şi Rouen — au devenit importante centre tipografice, bastioane ale apărării Bibliei.a

Până în acest moment al luptei, traducerile franceze ale Bibliei se bazaseră pe Vulgata latină. Textul latin ajunsese plin de greşeli după cei o mie de ani de copieri repetate, dar biserica ţinea cu tărie la Vulgata. Cu toate acestea, francezul catolic Jacques Lefèvre d’Étaples s-a hotărât să facă în aşa fel, încât Biblia să devină accesibilă oamenilor. În 1530, el a tradus Vulgata în limba franceză şi a corectat unele dintre greşelile pe care le conţinea aceasta, apelând la manuscrisele ebraice şi greceşti care de puţin timp deveniseră disponibile. De asemenea, el a înlăturat explicaţiile doctrinare care creau confuzie şi care fuseseră introduse în text de către biserică.

Traducerea lui Lefèvre a devenit imediat o ţintă de atac. Unele traduceri au trebuit să fie tipărite în străinătate. Acestea au fost înscrise pe lista cărţilor interzise de biserică. Pentru un timp, Lefèvre a trebuit să se refugieze în Strasbourg, oraş din estul Franţei, care la vremea aceea era sub autoritate exclusiv imperială. Cu toate acestea, traducerea lui a avut succes.

Prima traducere a Bibliei în limba franceză care se baza pe textul din limbile originale a fost publicată în 1535. Traducătorul era francezul protestant Pierre-Robert Olivétan, un văr al reformatorului Jean Calvin. Din cauza opoziţiei bisericii, traducerea nu a putut fi tipărită în Franţa, motiv pentru care a fost tipărită în Neuchâtel (Elveţia), o comunitate protestantă nouă. Traducerea lui Olivétan a Bibliei a slujit ca standard pentru multe revizuiri şi traduceri ulterioare ale Bibliei în alte limbi.

O luptă primejdioasă

În Franţa, unii tipografi curajoşi — cum ar fi Étienne Dolet, în 1546 — au fost arşi pe rug din cauză că tipăriseră Biblii. În 1546, Conciliul de la Trent reconfirma „autenticitatea“ Vulgatei în pofida greşelilor pe care le conţinea, iar din acel moment biserica a adoptat o poziţie din ce în ce mai fermă împotriva traducerilor Bibliei în limba vorbită de popor. În 1612, Inchiziţia Spaniolă a iniţiat o campanie de eradicare a Bibliilor traduse în limba vorbită de popor.

Uneori, persecuţia a dus la inovaţii ingenioase. S-au produs Biblii „chignon“, sau „coc“, care erau suficient de mici ca să poată fi ascunse în cocul unei femei. Iar în 1754 s-au tipărit fragmente din Scripturile ebraice şi greceşti într-un singur volum care măsura doar între 3 şi 5 cm.

Contraatacuri

Cu timpul însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. După ce Biblia rezistase de-a lungul secolelor de atacuri răutăcioase, s-au luat măsuri decisive în favoarea acesteia. Ideile noi şi libertatea de închinare obţinută în urma Revoluţiei Franceze au lovit din plin opoziţia exercitată de biserică în ce priveşte traducerea Bibliei. Astfel, în 1803, a fost tipărit în Franţa Noul Testament Protestant, primul text de acest gen tipărit în ultimii 125 de ani!

Societăţile de Biblii au dat şi ele o mână de ajutor. În 1792 a fost fondată la Londra Societatea Franceză de Biblii care avea menirea de „a realiza, în măsura în care era posibil, Biblii în limba franceză pentru francezii care nu deţineau această comoară divină într-o limbă pe care să o înţeleagă“. Şi alte societăţi s-au alăturat luptei pentru supravieţuire a Bibliei franceze. Ţelul lor de a produce şi de a distribui Biblii în limba franceză a fost încununat cu succes.

Lovitura de graţie

Biserica Catolică a supravieţuit oricărei schimbări care a survenit în tacticile adoptate, dar aceasta ducea o luptă pierdută. Pe parcursul secolului al XIX-lea, papii au emis o serie de decrete prin care se opuneau cu înverşunare Bibliilor în limba vorbită de popor. În 1897, papa Leon al XIII-lea a reafirmat că „toate versiunile Sfintelor Cărţi, traduse de vreun scriitor necatolic, indiferent de limbă, sunt interzise, în special cele publicate de societăţile de Biblii, care au fost condamnate de către Pontiful Romei în diverse ocazii“.

Totuşi, datorită largii răspândiri a Bibliilor protestante ieftine, publicate de societăţile de Biblii, Biserica Catolică le-a dat permisiunea erudiţilor catolici să traducă Biblia în franceză. Traducerea lui Augustin Crampon, publicată iniţial în şapte volume (între 1894 şi 1904), iar apoi într-un singur volum (în 1904), a fost prima traducere catolică în limba franceză care se baza pe textul original. Erau demne de remarcat numeroasele note de subsol erudite şi faptul că Crampon a folosit deseori termenul Jéhovah, corespondentul francez al numelui lui Dumnezeu.

În 1943, după ce a făcut o schimbare radicală prin enciclica Divino Afflante Spiritu, Vaticanul a luat în cele din urmă decizii concrete în vederea traducerii Bibliei în limbile populare. Au fost editate multe traduceri catolice de atunci încoace, printre care se numără şi bine cunoscuta versiune Jerusalem Bible, publicată mai întâi în franceză, iar mai târziu tradusă în multe alte limbi, inclusiv în engleză.

O traducere a Bibliei care a ajutat persoanele francofone din lumea întreagă este ediţia franceză a New World Translation of the Holy Scriptures (Sfintele Scripturi — Traducerea Lumii Noi). Aceasta a fost publicată pentru prima dată în formă completă în 1974 şi a fost revizuită în 1995. În toate limbile în care a fost publicată până în prezent, Traducerea Lumii Noi îi acordă onoare Autorului Bibliei prin restabilirea numelui său, Iehova, în Scripturile ebraice şi, unde este cazul, în Scripturile greceşti. Până în prezent au fost tipărite peste cinci milioane de exemplare ale ediţiei în limba franceză. Fără îndoială, Biblia franceză a câştigat lupta pentru supravieţuire.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Biblia lui Lefèvre d’Étaples, 1530

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Biblia lui Olivétan, 1535

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Un exemplar rar al „Bibliei din secolul al XIII-lea“

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]

Biblii: Bibliothèque Nationale de France