„Te voi sprijini cu mâna mea dreaptă“
◼ Jezreel, din Mexic, s-a născut cu o afecţiune rară a pielii numită ihtioză lamelară. Boala e caracterizată prin descuamarea şi întărirea pielii pe cea mai mare parte a corpului. „Din această cauză am o înfăţişare respingătoare. Totuşi, boala nu este contagioasă“, explică Jezreel.
Încă de mic, Jezreel a primit îngrijire medicală în diferite spitale. Când avea doi ani, a fost internat într-o rezervă şi a fost ţinut în mediu steril pentru a fi ocrotit de infecţii. Însă n-a scăpat de boala sa. Şi, fiindcă se simţea respins de cei din jur, a primit şi tratament psihiatric.
Cei care cred că boala lui Jezreel e contagioasă, de obicei îl evită. Cel mai greu însă i-a fost în copilărie când voia să se joace cu alţi copii. El îşi aminteşte: „Îşi băteau joc de mine, zicându-mi «mumie» sau «extraterestru». Asta mă făcea să sufăr“.
În schimb, această afecţiune, care nu trece neobservată, i-a dat lui Jezreel oportunitatea de a le vorbi altora despre speranţa sa bazată pe Biblie. Adesea oamenii îl întreabă dacă a suferit arsuri. Când le spune că nu, e întrebat ce s-a întâmplat. Jezreel le vorbeşte atunci despre boala sa şi le spune că actualmente nu există tratament pentru ea.
Apoi adaugă: „Am cea mai frumoasă speranţă din lume, pentru că Iehova Dumnezeu promite că cei ce respectă legile sale vor trăi într-o lume nouă, fără boală şi durere“ (Revelaţia 21:3, 4). Astfel, Jezreel a reuşit să înceapă studii biblice cu mulţi oameni şi a avut bucuria de a-i vedea pe unii dintre ei devenindu-i colaboratori în credinţă.
„Sunt fericit că m-am născut într-o familie de Martori şi că, astfel, am prieteni apropiaţi. Niciunul nu mă respinge din cauza înfăţişării mele. M-am botezat la vârsta de 17 ani, iar în cei 14 ani care s-au scurs de când îi slujesc Creatorului am avut multe privilegii“, mai spune el.
Jezreel păstrează în minte încurajatoarele cuvinte ale lui Iehova pe care le găsim în Isaia 41:10, 13: „Nu te teme, căci eu sunt cu tine! . . . Te voi sprijini cu mâna mea dreaptă a dreptăţii. Căci eu, Iehova, Dumnezeul tău, te iau de mâna dreaptă, eu, Cel care-ţi spune: «Nu te teme! Eu te voi ajuta!»“.
Având sprijinul lui Iehova, Jezreel nu mai este atât de preocupat de ce ar putea gândi alţii despre el şi face faţă mai uşor problemelor asociate acestei boli. Alături de milioane de alţi oameni, el aşteaptă împlinirea măreţelor promisiuni ale lui Dumnezeu.