Capitolul 19

Miliarde de morţi vor trăi în curînd din nou

Guvernarea Impărăţiei lui Isus Christos şi a celor 144 000 de coregenţi ai săi va face să parvină supravieţuitorilor „necazului cel mare“ binecuvîntări incomparabile. Atunci nu-şi va mai aduce aminte nimeni de pagubele pe care şi le-a provocat Adam lui însuşi şi urmaşilor săi nenăscuţi, în sensul că ar mai suferi din cauza aceasta, fiziceşte sau sufleteşte. Profetul Isaia a exprimat următoarea promisiune inspirată: „Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i va veni în minte“ (Isaia 65:17)

Aceste cuvinte se pot împlini numai dacă durerea şi suferinţa, efecte ale păcatului aducător de moarte vor fi înlăturate aşa ca şi cînd nici n-ar fi existat vreodată. Aceasta ar însemna că miliarde de morţi vor trebui să fie înviaţi. Pentru ce?

Să presupunem că tu ai supravieţui „marele necaz“. Ai fi tu atunci într-adevăr fericit, dacă te-ai gîndi că prietenii iubiţi, membrii ai familiei, care au murit în anii care au trecut, n-ar mai fi printre cei vii, şi de aceea, ar fi excluşi de la binecuvîntările vieţii? N-ar fi aceasta durere pentru tine? Pentru a exclude orice posibilitate de a suferi de un astfel de gînd, trebuie ca morţii să fie înviaţe. Deoarece efectele rele ale păcatului numai atunci vor fi complet înlăturate, cînd cei morţi vor fi rechemaţi la viaţă şi dacă vor fi ajutaţi să dobîndească perfecţiune trupească şi spirituală.

Sfînta Scriptură spune cu siguranţa că cei mai mulţi dintre cei morţi vor trăi din nou: ei vor avea perspectivă la o viaţă care va fi mai lungă decît viaţa, care s-a sfîrşit la moartea lor. Iehova Dumnezeu a împuternicit pe Isus Christos Fiul Său, să învieze morţii (Ioan 5:26–28). Imputernicirea de a învia morţii este în armonie cu faptul că Isus este denumit profetic în Biblie ca „Părinte etern“ (Isaia 9:6). Prin aceasta că el înviază morţii el devine tatăl lor (Compară Ps. 45:16)

BAZA PENTRU ACEASTA CREDINTA

Cine crede în Dumnezeu, n-ar trebui să-i fie greu să creadă că va exista o înviere. Nu este raţional să presupunem că Dumnezeu, care a dat viaţă primului om, posedă şi înţelepciunea, care este necesară, pentru a face pe morţi să trăiască din nou, pentru a crea din nou oamenii care sînt morţi? Iehova Dumnezeu a promis că morţii vor trăi din nou. El a făcut fapte măreţe, care întăreşte încrederea noastră în promisiunea sa.

Iehova Dumnezeu a împuternicit pe unii din servii săi credincioşi să învieze morţi. In Sarepta, nu departe de coasta de răsărit a Mării Mediterane, Ilie a înviat din moarte pe singurul fiu a unei văduve (1 Regi 17:21–23). Elisei, uramaşul său, a înviat pe singurul fiu al unei femei proeminente, primitoare de oaspeţi, din Sunem, în teritoriul de la Nord de Israel (2 Regi 4:8, 32–37). Isus Christos a înviat pe fiica lui Iair, fruntaşul unei sinagogi din apropierea Mării Galileii; pe singurul fiu alunei văduve din Nain, o localitate la sud-vest de Marea Galileii; mai departe pe prietenul său iubit Lazăr, care deja de patru zile era mort şi a fost îngropat nu departe de oraşul Ierusalim (Marcu 5:22, 35, 41–43; Luca 7:11–17; Ioan 11:38–45). In Iope, o localitate pe coasta Mării Meditarane, a înviat apostolul Petru din moarte pe Dorca (Tabitha) (Fapte 9:36–42). Si în timpul unei scurte şederi în provincia Romană din Asia, ap. Pavel a înviat pe Eutih, care a căzut de la o fereastră a etajului al treilea şi a murit (Fapte 20:7–12).

Cea mai vrednică de remarcat este învierea lui Isus Christos. Acest eveniment istoric bine dovedit este cea mai puternică dovadă că va fi o înviere. Spre acest fapt a atras apostolul Pavel atenţia ascultătorilor săi, care se adunaseră în Aeropag în Atena, după cum urmează: „El (Dumnezeu) a stabilit o zi în care vrea să judece în dreptate întregul pămînt locuit printr-un om, pe care l-a destinat pentru aceasta şi el a dat tuturor oamenilor o garanţie despre aceasta prin faptul că l-a înviat din morţi“ (Fapte 17:31).

Invierea lui Isus a fost o realitate care a fost aşa de bine garantată încît n-a existat nici cea mai mică îndoială. Ea a putut fi confirmată de cu mult mai mult decît doi sau trei martori. Cu o ocazie, Isus Christos cel înviat s-a arătat la mai mult de cincisute de ucenici. Invierea sa a fost aşa de bine dovedită încît apostolul Pavel a putut să spună că cine neagă învierea, neagă întreaga credinţă creştină. El a scris: „Căci dacă într-adevăr nu există înviere din morţi atunci nici Christos n-a înviat. Si dacă n-a înviat Christos, atunci propovăduirea noastră este inutilă, iar credinţa noastră este zadarnică. Pe deasupra încă noi sîntem găsiţi şi ca martori falşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am depus mărturie împotriva lui Dumnezeu că El a înviat pe Christos, cînd El nu l-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază“ (1 Corint. 15:13–15)

Pimii creştini dintre care a făcut parte chiar şi apostolul Pavel au avut siguranţa că Isus a fost înviat din morţi. Ei au fost aşa de convinşi de faptul că vor fi răsplătiţi prin înviere, încît ei erau gata să sufere persecuţii grele, ba chiar moartea.

INVIERE LA VIATA SPIRITUALA

Invierea lui Isus Christos lasă să se recunoască că morţii, cînd vor fi înviaţi, nu vor fi chemaţi din nou la viaţă exact cu acelaşi trup, cu care au fost înainte. Isus n-a fost înviat la viaţă pămîntească, ci la viaţă spirituală. Despre aceasta a scris apostolul Petru: „Christos de asemenea a murit în privinţa păcatelor o dată pentru totdeauna, un drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă conducă la Dumnezeu, el care a fost omorît în carne dar a fost făcut viu în spirit“ (1 Petru 3:18). Isus n-a primit la înviere un trup din carne şi sînge, ci un trup care este potrivit pentru viaţa cerească (1 Corint. 15:40, 50).

Acest trup spiritual, natural, era nevăzut pentru ochii omeneşti. Ca ucenicii lui Isus să-l poată vedea pe Domnul lor după învierea sa, el trebuia să se materializeze. Merită să acordăm atenţie faptului că Isus n-a fost îngropat cu hainele sale cu tot, ci trupul său a fost înfăşurat în faşe de in fin. După învierea sa aceste faşe zăceau în groapă. Isus trebuie aşadar, să-şi materializeze îmbrăcăminte şi ca să poată fi vizibil pentru ucenicii săi, trebuia de asemenea, să-şi ia un trup (Luca 23:53; Ioan 19:40; 20:6, 7). Ciudat? Nu, exact aşa au procedat şi îngerii înainte de acel timp, care s-au arătat oamenilor. Faptul că Isus a luat un corp omenesc, explică pentru ce ucenicii lui, la început nu l-au cunoscut întotdeauna şi pentruce putea el să apară şi să dispară subit (Luca 24:15–31; Ioan 20:13–16, 20)

Numai cei 144 000 împreună moştenitori ai lui Isus Christos care vor guverna cu el, vor primi de asemenea, o astfel de înviere. Despre învierea la viaţă spirituală, se spune în Biblie:

„Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întîi. Si cînd sameni, sameni nu trupul care va fi ci doar grăunte cum se întîmplă: fie de grîu, fie de altă sămînţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei . . .

Aşa este şi cu învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat în trup fizic şi înviază trup spiritual. Dacă este un trup fizic este şi un trup spiritual. De aceea este scris: ‘omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un spirit dătător de viaţă. Dar întîi vine nu ce este spiritual, ci ceea ce este fizic; ce este spiritual vine pe urmă. Omul dintîi este din pămînt pămîntesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; Cum este cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti. Si după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul celui ceresc“ (1 Corint. 15:36–49). (traducerea nouă romănească).

INVIERE LA VIATA PE PAMINT

Dar cum stau lucrurile cu aceia, care, în contrast cu Isus Christos şi cu cei 144 000 de coregenţi, vor fi înviaţi la viaţă pămîntească? Ei s-au întors în „ţărînă“. Trebuie să aducă Dumnezeu din nou loalaltă toţi atomii, care au compus altădată corpul lor, astfel încît trupul lor să fie în fiecare privinţă, la fel ca în clipa morţii lor?

Nu, aceasta nu poate să fie aşa. Pentru ce nu? Pentru că aceasta ar însemna atunci că ei ar fi rechemaţi la viaţă în starea în care se găseau scurt timp înainte de moartea lor. Persoanele, care au fost înviate în trecut, nu au fost înviate în starea de bolnavi în care se găseau înainte de moartea lor. La timpul învierii lor, ei nu erau deloc perfecţi, dar aveau un trup întreg şi în general sănătos.

De asemenea, n-ar fi raţional să insistăm că ar trebui să se adune laolaltă exact aceiaşi atomi, pentru a forma trupul, pe care-l primeşte cineva la înviere. După moarte, trupul omenesc putrezeşte şi se transformă apoi în alte elemente organice şi anorganice. Acestea ar putea fi absorbite de plante, după care oamenii probabil mănîncă aceste plante sau fructele lor. Aşa ajung atomii, din care a fost compus corpul celui mort, în sfîrşit în organismul altor oameni. Aceasta arată clar că la înviere, pentru fiecare persoană care va fi chemată din nou la viaţă nu vor putea fi folosiţi aceiaşi atomi, din care au fost compuşi înainte.

Ce înseamnă aşadar, învierea pentru fiecare persoană în parte? Inseamnă că ea va fi chemată din nou la viaţă ca aceeaşi persoană care a fost. Si prin ce va fi cineva persoana care este ea? Sînt responsabile pentru aceste elemente chimice ale corpului său? Nu, căci moleculele corpului său sînt înlocuite cu regularitate. Ceea ce deosebeşte pe un om de celălalt, este înfăţişarea sa extericară, vocea sa, personalitatea sa, experienţa vieţii sale, maturitatea sa spirituală şi memoria sa. Cînd Iehova Dumnezeu, prin Isus Christos fiul său, înviază pe cineva din morţi, îi va da, evident un trup cu aceleaşi trăsături de fond, pe care le-a avut înainte. Persoana înviată va avea o memorie în care este acumulat conţinutul tuturor întîmplărilor pe care le-a trăit în decursul vieţii sale, şi ea va fi de asemenea complet conştientă de sine însăşi. Persoana va şti cine este ea, şi alţii care au cunoscut-o pe ea o vor recunoaşte.

Dar, poate cineva ar obiecta: „Dacă omul va fi creat din nou în acest mod, este el într-adevăr, aceeaşi persoană ca înainte? Nu este el numai o reproducere?“ Nu, căci cine întreabă aşa, nu a observat tocmai faptul deja amintit că corpul nostru este supus unei schimbări permanente chiar în decursul vieţii. Cu aproximativ şapte ani înainte, corpul nostru a fost compus din alte molecule decît astăzi. Noi avem astăzi chiar o altă înfăţişare decît cu ani înainte. Nu prezintă vîrful degetelor noastre, însă, mereu acelasi relief al pielii? Nu sîntem noi tot mereu aceiaşi persoană? Cu siguranţă că da.

Persoanele cărora le vine greu să creadă în înviere, ar trebui să mediteze asupra unei întămplări, tot la fel de minunate. Aceasta e o întîmplare care se petrece la procreerea unui copil. Minuscula celulă care se formează prin unirea săminţei cu oul, ascunde în sine posibilitatea de a deveni un om, care se deosebeşte de toţi oamenii care au trăit vreodată. In această celulă se găseşte energia care guvernează formarea acestui om nou şi dezvoltarea indicilor fundamentale ale personalităţii pe care a moştenit-o de la părinţii săi. Prin experienţele pe care le-a avut acest om, atunci în viaţa sa, se dezvoltă personalitatea sa mai departe. In mod asemănător ca la procreere este şi fenomenul la învierea sau crearea din nou a unui om mort. El primeşte înapoi personalitatea sa şi totalitatea reprezentărilor din amintirea sa. Fiecare celulă a corpului său primeşte pecetea semnalmentelor prin care respectivul se deosebeşte de toate celelalte persoane. Iar inimii sale, minţii sale şi corpului său le vor fi întipărite însuşirile, trăsăturile şi capacităţile suplimentare pe care şi le-a dezvoltat în decursul vieţii sale anterioare.

Despre Creator a scris psalmistul sub inspiraţia Spiritului lui Dumnezeu: „Ochii tăi priveau chiar embrionul meu şi în cartea ta erau scrise toate părţile sale în privinţa zilelor cînd s-au format ele, dar încă nici una dintre ele nu exista“ (Psalmi 139:16). Indată ce la zămislire, însuşirile ereditare sînt fixate, Iehova Dumnezeu poate să sesizeze trăsăturile fundamentale ale unui copil şi să le păstreze în memoria sa. De aceea în mod logic el cunoaşte exact orice amănunt în legătură cu o persoană, şi poate, în conformitate cu această cunoştinţă, să creeze din nou pe cineva care a murit.

Noi ne putem încrede, în memoria perfectă a lui Iehova. Chiar şi oamenii imperfecţi pot să reţină imagini şi voci de persoane pe bandă video şi apoi, mai tîrziu să le redea. Capacitatea lui Dumnezeu de a reţine în memorie astfel de lucruri este cu mult mai mare, căci el cunoaşte după nume chiar şi nenumăratele stele (Psalmi 147:4).

Toate acestea arată că morţii pot fi înviaţi sau creaţi din nou. Deoarece Iehova Dumnezeu, în cunoştinţa sa perfectă, poate să-şi aducă aminte de modelul de viaţă şi deoarece el are de gînd să învieze morţii, bărbaţii de credinţă ca Abraam, Isaac şi Iacob erau socotiţi vii în ochii săi. Asupra acestui fapt le-a atras Isus Christos atenţia saducheilor necredincioşi, cînd a zis: „Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „rug“, cînd numeşte pe Iehova: ‘Dumnezeul lui Abraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob’. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi sînt vii“ (Luca 20:37, 38).

Credinţa în înviere sau în crearea din nou este într-adevăr bine întemeiată. Natural, poate, unii nu vor crede în această învăţătură. Ar fi mai bine, însă pentru tine, dacă, în ciuda dovezilor, te-ai hotărî şi ai refuza să crezi în înviere? Ti-ar fi atunci mai uşor să-ţi pierzi prin moarte unul din membrii familiei tale sau pe un prieten, pe care tu l-ai iubit? Te-ai împăca tu mai bine cu gîndul de a trăi în aşteptarea morţii?

Faptul de a şti că nu se sfîrşeşte totul cu viaţa actuală ne eliberează de teama de a trebui să murim înainte de vreme de o moarte violentă. Această teamă a folosit-o Satan Diavolul să ducă în robie pe oameni, întrucît, prin uneltele sale pămînteşti i-a făcut pe oameni să facă voia sa. (Matei 10:28; Evrei 2:14). Mulţi oameni de teama că vor putea fi executaţi, şi-au înăbuşit glasul conştiinţei lor, şi apoi au comis crime înspăimîntătoare împotriva umanităţii. Aceasta s-a întîmplat, de exemplu, în lagărele de concentrare ale Germaniei naţional socialiste.

Cu toate acestea, cine are convingerea că va exista o înviere, este hotărît să facă ceea ce este drept, chiar dacă aceasta ar putea însemna moartea pentru el. Pentru un astfel de om, viaţa, pe care va primi-o după înviere, este cu mult mai scumpă decît puţinii ani, pe care i-ar mai putea trăi acum. El n-ar dori să-şi piardă din nesocotinţă posibilitatea de a trăi veşnic, căutînd să primească ceva, ce de abia ar putea să însemne ca o prelungire a vieţii. El seamănă cu bărbaţii din vechime despre care se raportează în cartea Biblică „Epistola către Evrei“: „Ei au fost torturaţi, pentru că nu au acceptat nici o răscumpărare printr-un preţ de răscumpărare, ca să poată primi o înviere mai bună“ (Evrei 11:35).

Cine crede în promisiunea lui Dumnezeu de a rechema la viaţă pe cei morţi e într-o situaţie mult mai bună decît acela, care nu crede într-o înviere. El poate să privească în viitor fără frică.

Cu ajutorul Bibliei se poate cunoaşte că zilele prezentului sistem de lucruri sînt numărate. El se va sfîrşi încă în timpul vieţii generaţiei noastre şi va fi înlocuit cu guvernul drept a lui Isus Christos şi al coregenţilor săi. De aceea miliarde de morţi vor trăi în curînd din nou şi, de asemenea, vor ajunge în bucuria stăpînirii împărăţiei. Ce bucurie va fi aceasta pentru oamenii, care vor supravieţui „necazul“ pentru a ura bun venit celor înviaţi! Imaginează-ţi, cît vei fi de fericit de a putea gusta din nou comunitatea întăritoare cu prietenii iubiţi şi cu membrii familiei tale, de a auzi vocea lor familiară şi de a vedea că ei sînt sănătoşi!

Cum poate acţiona aceasta asupra ta? Nu ar trebui să te determine aceasta să fi recunoscător lui Dumnezeu pentru minunata speranţă că cei morţi vor învia? N-ar trebui ca recunoştinţa ta să te determine să faci tot ce stă în puterea ta, pentru a cunoaşte pe Dumnezeu şi apoi a-i servi lui credincios?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 89]

Dumnezeu, care poate face să crească un copil în pîntecele mamei sale, nu poate să învieze chiar şi morţii?