Capitolul 9
Educaţi-i pe copii din fragedă copilărie
1–4. Ce dovadă există că un copil mic are o capacitate impresionantă de a învăţa?
MINTEA unui nou-născut a fost comparată cu o pagină pe care nu este scris nimic. În realitate, multe amprente au fost lăsate în mintea copilului chiar în timp ce el se afla în uterul mamei sale. Iar anumite trăsături de caracter sînt scrise cu litere de neşters prin moştenire genetică. Dar o enormă capacitate de învăţare este disponibilă din momentul naşterii. Nu numai o singură pagină, ci este ca şi cum o bibliotecă întreagă ar aştepta să primească informaţii în paginile sale.
2 La naştere, creierul unui copil are numai un sfert din greutatea pe care o va avea la vîrsta adultă. Dar creierul creşte atît de rapid încît, în numai doi ani, el atinge trei sferturi din greutatea sa adultă! Dezvoltarea intelectuală păstrează acelaşi ritm. Cercetătorii afirmă că inteligenţa unui copil creşte în primii patru ani de viaţă tot atît de mult cît în următorii treisprezece. De fapt, unii afirmă că „noţiunile pe care le învaţă copilul înainte de a împlini vîrsta de cinci ani sînt dintre cele mai dificile cu care se va întîlni vreodată“.
3 Astfel de noţiuni de bază cum ar fi stînga şi dreapta, sus şi jos, gol şi plin, precum şi gradele de comparaţie referitoare la dimensiuni şi greutate, ni se par toate foarte fireşti. Dar un copil trebuie să înveţe aceste lucruri, precum şi o mulţime de alte noţiuni. Chiar noţiunea de a vorbi trebuie implantată şi fixată în mintea bebeluşului.
4 Limbajul este considerat de unii ca fiind „probabil cea mai dificilă realizare intelectuală pe care a avut-o vreodată de înfăptuit fiinţa umană“. Dacă te-ai străduit vreodată să înveţi o limbă străină, eşti probabil de acord cu acest lucru. Dar, ai avut cel puţin avantajul de a şti cît de eficientă este o limbă. Un copil mic nu ştie acest lucru, totuşi mintea lui este în stare să înţeleagă noţiunea de limbă şi s-o pună în acţiune. Mai mult decît atît, copiii aflaţi la o vîrstă fragedă, care trăiesc în familii sau zone bilingve, pot chiar să vorbească cu uşurinţă două limbi — chiar înainte de a merge la şcoală! Inteligenţa este deci prezentă, aşteptînd să fie dezvoltată.
MOMENTUL PENTRU A ÎNCEPE ESTE IMEDIAT!
5. Cît de repede ar trebui să înceapă educarea unui copil?
5 Scriindu-i colaboratorului său Timotei, apostolul Pavel îi reamintea acestuia faptul că „din fragedă copilărie“ cunoştea scrierile sfinte (2 Timotei 3:15, NW). Cel care recunoaşte foamea naturală a unui nou-născut de a învăţa este un părinte înţelept. Bebeluşii sînt foarte buni observatori, ei sînt numai ochi şi urechi. Indiferent că părinţii sînt conştienţi sau nu de lucrul acesta, cei mici sînt ocupaţi să asimileze informaţii, să le claseze, să le îmbogăţească, să tragă concluzii. În realitate, dacă părinţii nu sînt precauţi, în scurt timp sugarul poate învăţa extraordinar de bine cum să-i manipuleze în conformitate cu dorinţele lui. De aceea, avertismentul dat în Cuvîntul lui Dumnezeu se aplică începînd de la naşterea copilului: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea“ (Proverbele 22:6). Primele lecţii, fireşte, îi arată cum să iubească şi sînt însoţite de multă îngrijire şi afecţiune iubitoare. Dar împreună cu acestea trebuie să existe corectarea necesară, aplicată cu delicateţe, dar ferm.
6. a) Cu ce fel de limbaj este cel mai bine să-i vorbeşti unui copil? b) Ce punct de vedere ar trebui să ai în legătură cu multele întrebări pe care le-ar putea ridica un copil?
6 Vorbeşte-i nou-născutului nu într-un „limbaj de copilaş“, ci într-o limbă adultă simplă, care constituie exact ceea ce vrei ca el să înveţe. Cînd copilaşul învaţă să vorbească, el te va asalta cu întrebări: ‘De ce plouă? De unde am venit eu? Unde se duc stelele în timpul zilei? Ce faci? De ce asta? De ce cealaltă?’ Întrebările vin la nesfîrşit! Ascultă-le, deoarece ele fac parte dintre cele mai bune instrumente de învăţare ale unui copil. Înăbuşind întrebările, poate fi înăbuşită dezvoltarea lui intelectuală.
7. Cum s-ar putea răspunde cel mai bine întrebărilor puse de un copil, şi de ce?
7 Dar aminteşte-ţi, la fel ca apostolul Pavel, că atunci „cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil“ (1 Corinteni 13:11). Răspunde-i la întrebări cum poţi mai bine, dar simplu şi pe scurt. Cînd un copil întreabă: ‘De ce plouă?’, el nu doreşte un răspuns complicat şi detaliat. Un răspuns cum ar fi: ‘Norii sînt încărcaţi cu apă şi apa cade’, poate să-l satisfacă pe copil. Atenţia unui copil este de scurtă durată; el se îndreaptă repede spre alte domenii. Astfel, exact la fel cum îi dai copilului lapte pînă cînd progresează spre hrana tare, oferă-i informaţii simple, pînă cînd el va putea înţelege o cunoştinţă mai detaliată. — Compară cu Evrei 5:13, 14.
8, 9. Ce s-ar putea face pentru a-l învăţa pe un copil în mod progresiv cum să citească?
8 Învăţarea ar trebui să fie progresivă. Aşa cum am menţionat, Timotei era familiarizat din fragedă copilărie cu Scripturile. Evident, printre cele mai vechi amintiri ale sale din copilărie se includea faptul că a fost învăţat din Biblie. Desigur, acest lucru avusese loc în mod progresiv, la fel cum un tată sau o mamă din prezent ar începe să-l înveţe pe copil să citească. Citeşte-i copilului tău. Cînd este bebeluş, ia-l pe genunchi, înconjoară-l cu braţul şi citeşte-i cu o voce plăcută. El va avea un cald sentiment de siguranţă şi bucurie, iar lectura va fi o experienţă plăcută, indiferent cît de puţin înţelege. Mai tîrziu, îl vei putea învăţa alfabetul, poate sub forma unui joc. Apoi să formeze cuvinte şi, în cele din urmă, să îmbine cuvintele pentru a forma propoziţii. Pe cît este posibil, fă ca procesul învăţării să fie o bucurie.
9 Un cuplu, de exemplu, citea cu voce tare băieţelului lor de trei ani, atrăgîndu-i atenţia asupra fiecărui cuvînt astfel încît copilul să-l urmărească în timp ce ei îl parcurgeau. La anumite cuvinte făceau o pauză, iar copilul adăuga cuvîntul, cum ar fi „Dumnezeu“, „Isus“, „om“, „pom“. Treptat, numărul cuvintelor pe care le putea citi copilul a crescut, iar la vîrsta de patru ani citea majoritatea cuvintelor. Odată cu cititul se învaţă scrisul, la început litere separate, iar apoi cuvinte întregi. Faptul de a-şi scrie propriul său nume îl fascinează pe copil!
10. De ce este înţelept să-l ajuţi pe fiecare copil să-şi dezvolte propriul său potenţial?
10 Fiecare copil este deosebit, avînd o personalitate unică şi ar trebui ajutat să şi-o dezvolte în armonie cu potenţialul şi darurile moştenite. Dacă vei educa fiecare copil astfel încît să-i dezvolţi forţele şi capacităţile moştenite, nu va fi nevoie să simtă vreo invidie faţă de realizările celorlalţi copii. Fiecare copil ar trebui să fie iubit şi apreciat pentru ceea ce este el însuşi. În timp ce-l ajuţi să depăşească sau să-şi ţină sub control înclinaţiile rele, nu ar trebui să încerci să-l forţezi pe copil să corespundă unui tipar predeterminat. Dimpotrivă, îndrumă-l astfel încît să dea cea mai bună utilizare propriilor lui trăsături excelente de caracter.
11. De ce este neînţelept să compari în mod nefavorabil un copil cu altul?
11 Un părinte poate stimula un spirit de competiţie egoistă făcînd referinţă fie la superioritatea, fie la inferioritatea unui copil în timp ce îl compară cu altul. Chiar dacă copiii mici manifestă devreme în viaţă semnele unui egoism înnăscut, iniţial ei sînt lipsiţi de ideea de rang, de superioritate şi de sentimentul importanţei de sine. Iată de ce Isus a putut utiliza un copil mic ca exemplu pentru a corecta spiritul de ambiţie şi de preocupare faţă de propria importanţă pe care l-au manifestat discipolii săi într-o anumită ocazie (Matei 18:1–4). De aceea, evită să compari în mod nefavorabil un copil cu un altul. Copilul va considera acest lucru drept o respingere. În primul rînd se va simţi jignit, iar dacă este tratat în continuare în felul acesta, va deveni probabil ostil. Pe de altă parte, copilul prezentat a fi superior se poate îngîmfa şi îşi atrage dezgustul din partea altora. În calitate de părinte, iubirea şi aprobarea ta n-ar trebui să depindă niciodată de felul cum este un copil în comparaţie cu altul. Varietatea este un lucru plăcut. O orchestră are o mulţime de instrumente diferite pentru a da un plus de varietate şi culoare, dar toate sînt în armonie. Faptul că în familie există personalităţi diferite face ca cercul familial să fie mai interesant şi plin de savoare, iar armonia nu va fi împiedicată atunci cînd toţi se modelează după principiile drepte ale Creatorului lor.
AJUTAŢI-VĂ COPIII SĂ CREASCĂ
12. Ce fapte referitoare la adulţi demonstrează că un copil are nevoie de o conducere adecvată?
12 Cuvîntul lui Dumnezeu spune că ‘nu-i aparţine omului care umblă să-şi dirijeze paşii’ (Ieremia 10:23, NW). Oamenii spun că le aparţine. Astfel, ei refuză conducerea divină, acceptă conducerea umană, trec dintr-o dificultate în alta şi sfîrşesc prin a dovedi, la urma urmei, că Dumnezeu are dreptate. Iehova Dumnezeu spune că există o cale care i se pare dreaptă omului, dar sfîrşitul ei este o cale a morţii (Proverbele 14:12). Oamenii au urmat de mult timp calea care li s-a părut lor dreaptă, iar ea i-a condus la războaie, foamete, boală şi moarte. De vreme ce calea care i se pare dreaptă unui om adult şi cu experienţă sfîrşeşte în moarte, cum ar putea sfîrşi altfel calea care i se pare dreaptă unui copil? Dacă nu-i aparţine unui om care umblă să-şi dirijeze paşii, cum i-ar putea aparţine unui copil care începe a umbla să-şi dirijeze calea de viaţă? Creatorul le furnizează conducerea necesară atît părinţilor, cît şi copiilor prin intermediul Cuvîntului Său.
13, 14. Cum ar putea părinţii să-i instruiască pe copii, în armonie cu îndemnul din Deuteronomul 6:6, 7?
13 Părinţilor, Dumnezeu le spune: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula“ (Deuteronomul 6:6, 7). În orice moment, ori de cîte ori se ivesc ocazii potrivite, ar trebui acordată instruire. Dacă familia serveşte micul dejun împreună, chiar dacă pentru mulţi dimineaţa poate fi un moment de vîrf în ce priveşte pregătirea pentru a merge la lucru sau la şcoală, o exprimare de mulţumire pentru hrană va îndrepta gîndurile spre Creator şi poate include şi alte idei cu valoare spirituală pentru familie. Poate că timpul ar permite ca cineva să facă un comentariu despre activităţile viitoare ale zilei sau despre şcoală şi despre sfaturile înţelepte referitoare la modul de a face faţă problemelor care s-ar putea ivi. Seara, „cînd te vei culca“, poate cuprinde momente fericite pentru copiii mici dacă părinţii le acordă atunci o atenţie suplimentară. Istorisirile de la ora de culcare pot însemna foarte mult pentru cei mici şi pot constitui un excelent mijloc de instruire. Biblia conţine un material amplu care pretinde doar ingeniozitate şi căldură din partea părinţilor pentru a-l face plăcut copilului. Experienţele personale din viaţa voastră vor avea un farmec special pentru copiii voştri şi pot scoate în evidenţă unele lecţii excelente. Şi chiar dacă ar putea părea că este o problemă să găsiţi povestiri noi de relatat, veţi constata adesea că celor mici le place să audă din nou aceleaşi istorisiri. Veţi putea constata că, prin acordarea acestui timp în plus copiilor voştri, liniile de comunicare cu ei vor deveni mult mai deschise. Rugăciunea împreună cu cei mici la ora de culcare poate să-i ajute totodată să stabilească de la o vîrstă fragedă o comunicare cu Cel care poate face cel mai mult pentru a-i îndruma şi ocroti. — Efeseni 3:20; Filipeni 4:6, 7.
14 Oriunde aţi fi, ‘cînd veţi fi acasă’ sau ‘cînd veţi pleca în călătorie’, aveţi ocazii să vă instruiţi copiii într-un mod interesant şi eficient. Pentru copii, unele dintre acestea pot fi sub forma unui joc. Un cuplu a prezentat următoarea relatare în legătură cu modul în care a contribuit această metodă în a-i ajuta pe copii să-şi amintească unele idei de la o întrunire de studiu al Bibliei:
‘Într-o seară l-am luat cu noi pe un băieţel care are şase ani şi care de obicei nu este prea atent la întruniri. În timp ce mergeam spre sală, i-am spus: „Să jucăm un joc. Pe drumul spre casă, să vedem dacă ne putem aminti cîntecele care s-au cîntat şi cîteva din ideile principale tratate în cadrul întrunirii“. Întorcîndu-ne spre casă am rămas uimiţi. Băieţelul, care de obicei era neatent, a avut pentru prima dată ocazia să vorbească şi el şi-a amintit multe idei. Copiii noştri au adăugat apoi comentariile lor, iar în cele din urmă am comentat noi doi, adulţii. Pentru ei nu a fost o muncă, ci un joc amuzant’.
15. Cum ar putea fi încurajat un copil să-şi îmbunătăţească realizările?
15 Pe măsură ce un copil creşte, el va învăţa să exprime idei, să deseneze unele lucruri, să efectueze unele activităţi, să cînte la un instrument. El are un sentiment de împlinire. Lucrarea sa este, într-un anume sens, o parte din el însuşi. Este ceva ce îi aparţine. Dacă te uiţi la ea şi spui ‘Este bine făcută’, spiritul copilului ia avînt. Găseşte ceva în lucrul făcut de el pentru care să-l poţi lăuda în mod sincer şi copilul va fi încurajat. Adu-i o critică făţişă şi probabil că va fi dezamăgit şi îşi va pierde curajul. Pune-i o întrebare despre un anumit aspect al lucrării, dacă este necesar, dar nu permite să se înţeleagă că îi respingi realizarea. De exemplu, în loc să iei propriul său desen şi să-l refaci, i-ai putea demonstra pe o altă coală de hîrtie cum să facă unele îmbunătăţiri. Această metodă îi va permite să-şi modifice singur propriul său desen, dacă doreşte. Încurajîndu-i eforturile, îi încurajezi dezvoltarea; criticîndu-l cu asprime îl poţi descuraja sau îi poţi înăbuşi dorinţa de a continua să încerce. Da, principiul din Galateni 6:4 se poate aplica şi în cazul copiilor: „Fiecare să constate care este lucrarea sa personală şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la el singur, şi nu prin comparaţie cu altă persoană“ (NW). Un copil, îndeosebi dacă se află la primele sale eforturi, are nevoie de încurajare. Dacă proiectul este bun pentru vîrsta lui, laudă-l! Dacă nu este, laudă-i eforturile şi încurajează-l să mai încerce. La urma urmei, el nu a umblat de la prima lui încercare.
CUM AR TREBUI SĂ-I DAU EXPLICAŢII DESPRE SEXUALITATE?
16. Avînd în vedere ceea ce spune Biblia, ce fel de răspunsuri ar trebui date la întrebările unui copil referitoare la sexualitate?
16 Tu răspunzi la întrebările copilului şi-l încurajezi să comunice. Apoi însă eşti întrebat pe neaşteptate despre sexualitate. Îi vei răspunde deschis, sau îi vei da un răspuns fals, spunîndu-i, de pildă, că micuţul frăţior sau surioară a fost obţinut de la spital? Îi vei da informaţii corecte, sau îl vei lăsa să afle de la copiii mai mari nişte răspunsuri sărăcăcioase, chiar eronate şi, probabil, într-un context obscen? Biblia conţine referinţe directe despre o serie întreagă de lucruri legate de sexualitate sau de organele genitale (Geneza 17:11; 18:11; 30:16, 17; Leviticul 15:2). Cînd şi-a instruit poporul cu privire la strîngerea acestuia în locul unde urma să fie citit Cuvîntul său, Dumnezeu a spus: „Să strîngi poporul, bărbaţii, femeile, copiii . . . ca să audă şi să înveţe“ (Deuteronomul 31:12). Astfel, copiii mici aveau să audă toate aceste referinţe într-o atmosferă serioasă, plină de respect, nu sub forma unei vorbiri vulgare de stradă.
17–19. Cum ar putea fi date în mod progresiv explicaţii cu privire la sexualitate?
17 În realitate, explicaţiile referitoare la sexualitate nu sînt atît de dificile cum îşi imaginează mulţi părinţi. Copiii devin conştienţi de corpul lor de la o vîrstă fragedă, descoperind diversele sale părţi. Tu le spui cum se numesc ele: mîini, picioare, nas, stomac, şezut, penis, vagin. Copilaşul nu este pus în încurcătură, exceptînd cazul în care te schimbi dintr-o dată, devenind foarte secret cînd este vorba despre părţile genitale. Ceea ce îi înspăimîntă pe părinţi este faptul că ei cred că vor trebui să le explice totul, odată ce încep întrebările. În realitate, întrebările vin pe fragmente, pe măsură ce copilul atinge diverse stadii de dezvoltare. Cînd aceste diverse stadii sînt atinse, trebuie doar să furnizezi cîteva explicaţii generale utilizînd un vocabular adecvat şi foarte simplu.
18 De exemplu, într-o zi eşti întrebat: ‘De unde vin bebeluşii?’ Tu poţi răspunde pur şi simplu spunînd ceva de felul acesta: ‘Ei cresc în interiorul mamelor lor’. De obicei, este tot ce trebuie, pentru moment. Mai tîrziu, copilul ar putea întreba: ‘Cum iese bebeluşul afară?’ ‘Există o deschizătură specială pentru acest lucru’. Şi acest răspuns satisface de obicei, pentru moment.
19 Ceva mai tîrziu, ar putea urma întrebarea: ‘Cum s-a format bebeluşul?’ Răspusul tău poate fi: ‘Un tată şi o mamă doresc să aibă un copil. O sămînţă de la tată întîlneşte o celulă-ou în interiorul mamei şi începe să crească un bebeluş, la fel cum o sămînţă va creşte în sol devenind o floare sau un pom’. Este deci o istorioară care se continuă, fiecare fragment fiind suficient pentru a-l satisface pe copil la un moment dat. Mai tîrziu, copilul ar putea întreba: ‘Cum ajunge sămînţa tatălui în interiorul mamei?’ Ai putea răspunde în mod simplu: ‘Tu ştii cum este alcătuit un băiat. El are un penis. Fata are o deschizătură în corpul ei în care acesta încape în mod potrivit. Sămînţa este plantată. Oamenii sînt creaţi astfel încît bebeluşii să se formeze şi să crească în interiorul mamei, iar în cele din urmă să se nască’.
20. De ce este bine ca părinţii să fie cei care le dau copiilor lor explicaţii referitoare la sexualitate?
20 Această abordare cinstită este, desigur, mai bună decît nişte relatări false sau decît o reacţie de ţinere în secret care poate face ca subiectul să pară a fi asemenea unui lucru dezgustător (compară cu Tit 1:15). Este mai bine, de asemenea, ca un copil să audă faptele de la părinţii săi, care pot să-i arate o dată cu explicaţiile lor şi motivele pentru care ar trebui în mod potrivit ca bebeluşii să fie aduşi pe lume numai de către persoane căsătorite care se iubesc reciproc şi care au acceptat responsabilitatea de a-şi iubi şi îngriji copilul. În felul acesta, subiectul este aşezat pe un plan sănătos şi spiritual, în loc ca învăţarea lui să aibă loc într-un cadru care poate face ca totul să pară murdar.
TRANSMITEREA CELOR MAI IMPORTANTE LECŢII DE VIAŢĂ
21. În virtutea cărei tendinţe pe care o au copiii este important ca părinţii să le ofere un bun exemplu descendenţilor lor?
21 Isus i-a comparat o dată pe oamenii din timpul său cu „nişte copilaşi care stau în pieţe, strigînd către ceilalţi şi zicînd: «V-am cîntat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cîntat de jale şi n-aţi plîns»“ (Matei 11:16, 17). Jocurile copiilor îi imitau pe adulţi cu sărbătorile şi funeraliile lor. Datorită tendinţei naturale a copiilor de a imita, exemplul părinţilor joacă un rol vital în educarea unui copil.
22. Ce efect poate avea conduita părinţilor asupra copiilor lor?
22 Din momentul naşterii, copilul învaţă de la tine — nu numai din ceea ce vorbeşti, ci şi din modul în care vorbeşti, din tonul vocii pe care-l foloseşti cînd vorbeşti: cu bebeluşul însuşi, cu partenerul conjugal şi cu alte persoane. El observă modalităţile în care se comportă părinţii unul faţă de altul, faţă de alţi membri ai familiei şi faţă de musafiri. Exemplul tău în aceste domenii poate începe să comunice lecţii cu mult mai importante decît faptul de a-l învăţa să umble, să numere sau abecedarul. Faptul acesta poate pune un fundament pentru cunoştinţa şi înţelegerea care conduce la adevărata fericire în viaţă. Acest exemplu îl poate face pe copil receptiv la comunicarea unor norme drepte atunci cînd va fi destul de mare pentru a fi învăţat atît prin vorbire, cît şi prin lectură.
23, 24. Dacă părinţii doresc ca copiii lor să corespundă anumitor norme, ce trebuie să fie dispuşi ei înşişi să facă?
23 „Ca nişte copii iubiţi, deveniţi . . . imitatori ai lui Dumnezeu, şi continuaţi să umblaţi în iubire“, acesta este îndemnul apostolului adresat creştinilor. Exact înainte de aceste cuvinte, el a arătat ce anume pretinde imitarea lui Dumnezeu, spunînd: „Orice amărăciune răutăcioasă, orice furie, orice mînie, orice strigare, orice cuvînt jignitor, să fie îndepărtate de la voi, împreună cu orice răutate. Dar fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertîndu-vă de bună voie unii pe alţii aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat de bunăvoie pe voi prin Cristos. Ca nişte copii iubiţi, deveniţi, aşadar, imitatori ai lui Dumnezeu . . .“ (Efeseni 4:31, 32; 5:1, 2, NW). Dacă vocile pe care le aude un sugar sau acţiunile pe care le vede comunică o lecţie de iritabilitate, de exemplu, o vorbire cu voce tare şi stridentă, plîngeri, aroganţă sau mînie explozivă, ele lasă urme greu de şters. Dacă eşti amabil şi plin de consideraţie faţă de toţi, dacă ai norme morale înalte şi principii bune, atunci copilul tău va tinde să te imite în acest sens. Acţionează în felul în care vrei să acţioneze copiii tăi, fii aşa cum ai vrea să fie ei.
24 Părinţii nu ar trebui să aibă două ansambluri de principii, unul pentru a-l predica şi altul pentru a-l practica, unul pentru copiii lor şi altul pentru ei înşişi. Ce folos este să le spui copiilor să nu mintă, dacă tu însuţi minţi? Dacă tu îţi încalci promisiunile făcute lor, te poţi aştepta ca ei să-şi respecte promisiunile făcute ţie? Dacă părinţii nu manifestă respect unul faţă de altul, cum se pot aştepta ca copiii lor să înveţe respectul? Atîta timp cît copilul nu-l aude niciodată pe tatăl său sau pe mama sa exprimînd umilinţă, cum poate deveni umilinţa o normă pentru el? Un pericol grav apare cînd un părinte comunică ideea că el este întotdeauna corect, deoarece atunci copilul ar putea crede că orice face părintele este corect — chiar şi atunci cînd părintele face lucruri care denotă o natură imperfectă sau păcătoasă şi sînt greşite. A vorbi, dar a nu face înseamnă a fi asemenea fariseilor ipocriţi, despre care Isus a spus: „Toate cîte vă spun ei, păziţi-le şi faceţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi! Căci ei zic şi nu fac“. Deci, părinţi, dacă nu vreţi să aveţi mici farisei în familia voastră, nu fiţi voi mari farisei! — Matei 23:3.
25. Cum ar trebui să fie învăţaţi copiii ce este iubirea?
25 Copiii află pentru prima dată despre iubire, văzînd-o, şi învaţă să manifeste iubire, primind-o. Iubirea nu poate fi cumpărată. Părinţii i-ar putea copleşi pe copiii lor cu daruri. Dar iubirea este în esenţă o problemă de ordin spiritual, o problemă care ţine de inimă, şi nu de portofelul cu bani, iar darurile singure nu pot niciodată înlocui iubirea autentică. A încerca să cumperi iubirea înseamnă a-i deprecia valoarea. Mai mult decît daruri materiale, dăruieşte ceva din tine însuţi, din timpul tău, din energia ta, din iubirea ta. Vei primi cu aceeaşi măsură (Luca 6:38). Aşa cum declară 1 Ioan 4:19 cu referire la iubirea noastră pentru Dumnezeu: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întîi“.
26, 27. Cum ar putea fi învăţaţi copiii ce este bucuria care provine din faptul de a da?
26 Copiii pot învăţa despre faptul de a da, primind. Ei pot fi ajutaţi să înveţe bucuria de a da, de a servi, de a împărţi cu alţii. Ajută-i să vadă că este o fericire în faptul de a da — dîndu-ţi ţie, altor copii, unor adulţi. Adesea adulţii nu vor să accepte daruri de la copii, crezînd în mod greşit că manifestă iubire lăsîndu-i pe copii să-şi păstreze pentru ei darurile pe care ar vrea să le ofere. Un bărbat spunea:
„Obişnuiam să refuz atunci cînd un copil îmi oferea o bomboană. Credeam că sînt amabil, neluînd ceva ce ştiam că-i place foarte mult. Dar cînd am refuzat şi i-am spus să le păstreze toate pentru el, nu am observat bucuria pe care credeam că o va arăta copilul. Atunci mi-am dat seama că, îi respingeam generozitatea, îi respingeam darul şi îl respingeam pe el. După aceea, am acceptat întotdeauna astfel de daruri, permiţîndu-i să cunoască bucuria de a da“.
27 Într-o familie, părinţii au dorit să-l ajute pe băieţelul lor să devină la fel ca cei descrişi în Biblie la 1 Timotei 6:18 „generoşi, dispuşi să împartă cu alţii“ (NW). Astfel, cînd mergeau la locul unde se efectua studiul Bibliei ei luau banii pe care urmau să-i doneze şi-i dădeau fiului lor pentru a-i depune în cutia de contribuţii. Acest lucru a ajutat să i se imprime valoarea faptului de a acorda sprijin intereselor spirituale şi de a contribui la satisfacerea oricăror necesităţi materiale pe care le-ar putea implica acestea.
28, 29. Cum ar putea fi învăţaţi copiii despre importanţa faptului de a-ţi cere scuze pentru greşeli?
28 Aşa cum copiii pot învăţa să iubească şi să fie generoşi dacă instruirea corectă este însoţită de un bun exemplu, tot la fel pot învăţa să-şi ceară scuze atunci cînd este cazul. Un părinte spunea: „Cînd fac o greşeală faţă de copiii mei, recunosc acest lucru în faţa lor. Le spun foarte pe scurt de ce am făcut greşeala şi că nu aveam dreptate. În felul acesta le este mai uşor şi lor să-şi recunoască greşelile în faţa mea, ştiind că nu sînt perfect şi că voi înţelege“. Acest punct de vedere a fost ilustrat de o ocazie în care un străin a vizitat o familie, iar tatăl i-a prezentat acestuia pe membrii familiei. Musafirul a explicat:
„Toţi cei de faţă îmi fuseseră prezentaţi şi atunci a intrat în cameră un băieţel zîmbitor. Tatăl a spus: «Iar acesta este cel mai mic fiu al nostru, cel cu gem pe cămaşă». Zîmbetul copilului a dispărut şi faţa i s-a posomorît. Văzînd că băiatul era aproape gata să plîngă de ruşine, tatăl l-a tras repede spre el şi a spus: «Nu trebuia să spun aceste cuvinte; îmi pare rău». Băiatul a suspinat un moment, apoi a ieşit din încăpere, dar s-a întors imediat, cu un zîmbet şi mai larg — şi purtînd o cămaşă curată“.
29 Cu certitudine, legăturile de afecţiune sînt întărite printr-o astfel de umilinţă. Desigur, mai tîrziu un părinte îi poate explica unui copil cum să aibă un punct de vedere echilibrat asupra problemelor, mici sau mari, ale vieţii. El îi poate ajuta pe copiii săi să înveţe să nu privească prea serios problemele minore, să poată rîde de ei înşişi şi să nu pretindă niciodată perfecţiune de la alţii, exact la fel cum nu vor ca alţii s-o pretindă de la ei.
TRANSMITEŢI UN ANSAMBLU DE ADEVĂRATE VALORI
30–32. De ce este un lucru vital ca părinţii să înceapă foarte devreme să-i ajute pe copiii lor să recunoască adevăratele valori în viaţă?
30 Astăzi, mulţi părinţi sînt în încurcătură referitor la problema: care sînt adevăratele valori ale vieţii. Drept rezultat, mulţi copii nu primesc niciodată un ansamblu de valori. Unii părinţi se îndoiesc chiar de dreptul lor de a modela atitudinile copiilor lor. Dacă părinţii nu fac acest lucru, îl vor face alţi copii, vecinii, filmele şi televizorul. Prăpastia dintre generaţii, revoltele tineretului, drogurile, noua morală şi revoluţia sexuală — toate acestea îi înspăimîntă pe părinţi. Dar adevărul este că personalitatea copilului este deja bine dezvoltată înainte de a începe să se ivească aceste probleme în viaţa lui.
31 Unele studii consemnate într-o revistă ştiinţifică declarau că „cea mai mare parte a personalităţii unui individ este stabilită înainte ca el să înceapă să meargă la şcoală. Desigur, este general cunoscut faptul că copiii de vîrstă preşcolară sînt extrem de impresionabili şi maleabili . . . Dar am descoperit că lucrurile cu care s-au confruntat în copilărie, îndeosebi atitudini şi experienţe, stabilesc adesea modele de comportament durabile şi neschimbătoare“.
32 Modelele greşite pot fi schimbate, dar un alt cercetător explică ce se întîmplă dacă sînt lăsaţi să se scurgă ani preţioşi: „Copilul rămîne maleabil în timpul primilor şapte ani de viaţă, dar cu cît aştepţi mai mult, cu atît mai radical va trebui să-i schimbi mediul ambiant, iar probabilitatea unei schimbări devine tot mai mică cu fiecare an ce trece“.
33. Care sînt cele mai importante noţiuni care ar trebui să le fie predate copiilor?
33 Copiii mici trebuie să înveţe multe noţiuni fundamentale, dar de cea mai mare importanţă sînt noţiunile referitoare la ce este adevărat şi ce este fals, ce este corect şi ce este greşit. Scriindu-le creştinilor din Efes, apostolul Pavel i-a îndemnat să dobîndească cunoştinţă exactă, spunînd: „Să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rătăcirii; ci, spunînd adevărul în dragoste, să creştem în toate pînă la Cel care este Capul, Hristos“ (Efeseni 4:13–15). Dacă părinţii zăbovesc în a-i ajuta pe cei mici să dezvolte iubire faţă de adevăr şi cinste, iubire faţă de ceea ce este drept şi bun, copiii vor fi lăsaţi fără apărare în faţa erorii şi a nedreptăţii. Anii preşcolari trec aproape înainte ca părinţii să-şi dea seama. Nu-i lăsaţi să se scurgă; utilizaţi aceşti cîţiva ani de început, vitali şi de formare, pentru a le transmite copiilor voştri un ansamblu de adevărate valori. Aţi putea evita să aveţi mîhniri în anii de mai tîrziu. — Proverbele 29:15, 17.
34. De ce sînt importante normele stabile, şi care este cea mai bună sursă a unor astfel de norme?
34 „Scena acestei lumi se schimbă“, a scris apostolul inspirat, şi acest lucru este categoric adevărat în ce priveşte normele sale în domeniul material, afectiv şi moral (1 Corinteni 7:31, NW). În lume există puţină stabilitate. Părinţii trebuie să recunoască faptul că, fiind oameni, şi ei pot da greş în această privinţă. Dacă au în vedere binele suprem al copiilor lor şi sînt realmente preocupaţi de fericirea lor viitoare, părinţii vor îndrepta atenţia copiilor lor spre un ansamblu de norme cu adevărat stabil. Ei pot face acest lucru imprimîndu-le copiilor lor încă din fragedă copilărie gîndul că, indiferent ce întrebări s-ar putea ridica, indiferent ce probleme ar trebui soluţionate, Cuvîntul scris al lui Dumnezeu, Biblia, este locul spre care se pot îndrepta pentru a primi răspunsuri hotărîtoare şi foarte utile. Indiferent cît de confuză sau de întunecată ar putea să pară uneori viaţa din cauza unor împrejurări, acest Cuvînt va continua să fie ‘o candelă pentru picioarele lor şi o lumină pe cărarea lor’. — Psalmul 119:105.
35. Cît de importantă este educarea copiilor?
35 Da, această perioadă este pentru voi ocazia de aur de a începe să clădiţi în copiii voştri un ansamblu de valori care îi va putea susţine în cursul vieţii lor. Nu există o carieră mai strălucită, o ocupaţie mai importantă decît să-ţi educi copiii. Timpul pentru a începe este imediat după ce se nasc, în frageda lor copilărie!
[Legenda ilustraţiei de la pagina 117]
Faceţi din învăţare o experienţă plăcută