Capitolul 14
Primii discipoli ai lui Isus
DUPĂ patruzeci de zile petrecute în deşert, Isus se întoarce la Ioan, care îl botezase. În timp ce Isus se apropie, probabil că Ioan li-l arată celor prezenţi şi exclamă: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: «După mine vine un Om care ia locul înaintea mea, căci era înainte de mine»“. Deşi este mai în vârstă decât vărul său Isus, Ioan ştie că Isus a existat înaintea lui, în calitate de persoană spirituală în cer.
Totuşi, cu câteva săptămâni mai devreme, atunci când Isus a venit să fie botezat, este evident că Ioan nu a ştiut cu certitudine că Isus urma să fie Mesia. „Eu nu-L cunoşteam, mărturiseşte Ioan, dar tocmai pentru aceasta am venit eu, botezând cu apă: ca El să fie arătat lui Israel.“
Ioan continuă să le explice celor care-l ascultă ce anume s-a întâmplat atunci când l-a botezat pe Isus: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel; şi a rămas peste El. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt». Şi eu am văzut şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu“.
În ziua următoare, Ioan stă împreună cu doi dintre discipolii săi. În timp ce se apropie Isus, Ioan spune din nou: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ La aceste cuvinte, aceşti doi discipoli ai lui Ioan Botezătorul îl urmează pe Isus. Unul dintre ei este Andrei, iar celălalt este, fără îndoială, chiar cel care a consemnat aceste evenimente şi care se numeşte tot Ioan. Potrivit informaţiilor pe care ni le furnizează Biblia, acest Ioan este şi el un văr al lui Isus, întrucât el este fiul Salomeei, sora Mariei.
Întorcându-şi capul şi văzându-i pe Andrei şi pe Ioan că îl urmează, Isus îi întreabă: „Ce căutaţi?“
„Rabi (care în traducere înseamnă: „Învăţătorule“), unde locuieşti?“
„Veniţi şi vedeţi“, răspunde Isus.
Este pe la ora patru după-amiaza, iar Andrei şi Ioan îşi petrec restul zilei împreună cu Isus. După aceea, Andrei este atât de entuziasmat, încât merge în grabă să-l caute pe fratele său, care se numeşte Petru. „Noi am găsit pe Mesia“, îi spune el. Şi îl conduce pe Petru la Isus. În acelaşi timp, probabil că Ioan merge să-l caute pe fratele său Iacov şi îl aduce la Isus. Totuşi, ca o particularitate a sa, Ioan nu menţionează acest detaliu de ordin personal în Evanghelia sa.
În ziua următoare, Isus îl întâlneşte pe Filip care este originar din Betsaida, ca şi Andrei şi Petru. El îi adresează şi lui invitaţia: „Vino după Mine“.
La rândul lui, Filip îl găseşte pe Natanael, care este numit şi Bartolomeu, şi îi spune: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi despre care au scris prorocii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret“. Însă Natanael are îndoieli. „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?“, întreabă el.
„Vino şi vezi“, îl îndeamnă Filip. Pe când cei doi se îndreaptă spre Isus, acesta spune despre Natanael: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie“.
„De unde mă cunoşti?“, întreabă Natanael.
„Te-am văzut mai înainte de a te chema Filip, când erai sub smochin“, răspunde Isus.
Natanael este uimit. „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel“, spune el.
„Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi?“, întreabă Isus. „Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.“ Apoi, el promite: „Adevărat, adevărat vă spun că de acum încolo veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului“.
La scurt timp după aceea, Isus şi noii săi discipoli părăsesc Valea Iordanului şi pornesc spre Galileea. Ioan 1:29–51.
▪ Cine sunt primii discipoli ai lui Isus?
▪ Cum îi sunt prezentaţi lui Isus Petru şi, probabil, Iacov?
▪ Ce anume îl convinge pe Natanael că Isus este Fiul lui Dumnezeu?