Capitolul 19

Isus instruieşte o samariteancă

MERGÂND din Iudeea în Galileea, Isus şi discipolii săi traversează districtul Samariei. Obosiţi din cauza călătoriei, ei se opresc cam pe la amiază pentru a se odihni lângă o fântână, în apropierea oraşului Sihar. Această fântână a fost săpată cu secole în urmă de către Iacov şi ea mai există şi astăzi, nu departe de oraşul modern Nablus.

În timp ce Isus se odihneşte în acest loc, discipolii săi se duc în oraş să cumpere ceva de mâncare. Când o samariteancă vine să scoată apă, Isus îi spune: „Dă-Mi să beau“.

În general, iudeii nu au legături cu samaritenii, din cauza unor prejudecăţi adânc înrădăcinate. Iată de ce, plină de uimire, femeia îl întreabă: „Cum, Tu, fiind iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?“

„Dacă ai fi cunoscut, îi răspunde Isus, . . . Cine este Cel care-ţi zice: «Dă-Mi să beau», tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat apă vie.“

„Domnule . . ., îi răspunde ea, n-ai cu ce să scoţi şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai apa cea vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna şi a băut din ea el însuşi şi fiii lui şi vitele lui?“

„Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete, explică Isus. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, ţâşnind în viaţă veşnică.“

„Domnule, . . . dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot“, îi răspunde femeia.

Atunci Isus îi spune: „Du-te . . . de cheamă pe soţul tău şi vino aici“.

„N-am soţ“, răspunde ea.

Isus îi confirmă afirmaţia. „Bine ai zis că n-ai soţ, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care-l ai acum nu este soţul tău.“

„Domnule, . . . văd că eşti proroc“, spune femeia, nespus de uimită. Dezvăluindu-şi interesul pentru lucrurile spirituale, ea remarcă faptul că samaritenii „s-au închinat pe muntele acesta [Garizim, care se află în apropiere], şi voi [iudeii] ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii“.

Totuşi, Isus subliniază că nu locul de închinare este important. „Vine ceasul, spune el, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr; căci şi Tatăl caută astfel de adoratori. Dumnezeu este Duh; şi cine Îl adoră pe El, trebuie să-L adore în duh şi în adevăr.“

Femeia este profund impresionată. „Ştiu . . . că vine Mesia, care Se numeşte Hristos, spune ea; când va veni El, ne va spune toate lucrurile.“

„Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela“, declară Isus. Gândiţi-vă! Această femeie, care vine să scoată apă la vremea prânzului pentru a evita, probabil, să le întâlnească pe femeile din oraş care o dispreţuiesc din cauza modului ei de viaţă, primeşte un privilegiu minunat din partea lui Isus. El îi dezvăluie fără ocolişuri ceea ce nu i-a spus în mod deschis nici unei alte persoane. Care sunt urmările acestei conversaţii?

Mulţi samariteni exercită credinţă

Întorcându-se din Sihar cu alimente, discipolii îl găsesc pe Isus lângă fântâna lui Iacov, acolo unde l-au lăsat şi unde Isus vorbeşte acum cu o samariteancă. Când sosesc discipolii, ea pleacă, lăsându-şi acolo vasul cu apă, şi se îndreaptă spre oraş.

Profund interesată de lucrurile despre care i-a vorbit Isus, ea le spune locuitorilor din oraş: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut“. Apoi, pentru a le trezi curiozitatea, ea întreabă: „Nu cumva Acesta este Hristosul?“ Întrebarea îşi atinge scopul. Bărbaţii merg să vadă ei înşişi despre cine este vorba.

Între timp, discipolii îl îndeamnă pe Isus să mănânce din alimentele pe care le-au adus din oraş. Dar el le răspunde: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi“.

„Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?“, se întreabă discipolii între ei. Isus le explică: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş?“ Însă, îndreptând atenţia spre secerişul spiritual, Isus spune: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte plată şi strânge roadă pentru viaţa veşnică, pentru ca şi cel care seamănă şi cel care seceră să se bucure împreună“.

Probabil că Isus poate deja să vadă efectul extraordinar al întâlnirii sale cu samariteanca — şi anume că mulţi exercită credinţă în el pe baza mărturiei acesteia. Ea le depune mărturie locuitorilor din oraş, spunând: „Mi-a spus tot ce am făcut“. Drept urmare, când bărbaţii din Sihar vin la el la fântână, îl roagă să rămână şi să le vorbească mai multe lucruri. Isus acceptă invitaţia şi rămâne acolo două zile.

În timp ce îl ascultă pe Isus, tot mai mulţi samariteni cred în el. Atunci ei îi spun femeii: „Acum credem nu numai din cauza spuselor tale, ci noi înşine L-am auzit şi ştim că Acesta este în adevăr . . . Mântuitorul lumii“. Samariteanca ne oferă, cu certitudine, un exemplu excelent în privinţa modului în care putem depune mărturie despre Cristos trezind curiozitatea, astfel încât interlocutorii noştri să dorească să afle mai mult.

Să ne amintim că aceste lucruri se petrec cu patru luni înainte de seceriş — evident, secerişul orzului, care în Palestina are loc primăvara. Deci acum este probabil luna noiembrie sau decembrie. Aceasta înseamnă că, după Paştele din anul 30 e.n., Isus şi discipolii săi petrec în Iudeea aproximativ opt luni pentru a instrui şi a boteza. Acum ei pleacă spre Galileea, regiunea în care locuiesc. Dar ce îi aşteaptă acolo? Ioan 4:3–43.

▪ De ce rămâne surprinsă samariteanca de faptul că Isus îi vorbeşte?

▪ Ce anume o învaţă Isus referitor la apa vie şi la locul de închinare?

▪ În ce mod îi dezvăluie Isus cine anume este el, şi de ce este atât de uimitoare această descoperire?

▪ Ce mărturie oferă samariteanca, şi cu ce rezultat?

▪ Ce legătură există între hrana lui Isus şi seceriş?

▪ Cum putem calcula durata ministerului efectuat de Isus în Iudeea după Paştele anului 30 e.n.?