Capitolul 113

O lecţie de umilinţă cu ocazia ultimului Paşte

URMÂND instrucţiunile lui Isus, Petru şi Ioan au sosit deja la Ierusalim pentru a face pregătiri în vederea celebrării Paştelui. Isus, însoţit după cât se pare de ceilalţi zece apostoli, soseşte mai târziu, în cursul după-amiezii. Soarele apune la orizont în timp ce Isus şi însoţitorii săi coboară de pe Muntele Măslinilor. Este ultima zi, înainte de învierea sa, în care Isus mai priveşte oraşul de pe acest munte.

În scurt timp, Isus şi însoţitorii săi ajung în oraş şi se îndreaptă spre casa în care vor celebra Paştele. Ei urcă scările care duc la camera mare de sus, unde sunt gata toate pregătirile pentru a celebra Paştele într-un cerc restrâns. Isus a aşteptat cu nerăbdare această ocazie, deoarece el zice: „Am dorit mult să mănânc Paştile acestea cu voi înainte de a suferi“.

În mod obişnuit, participanţii la celebrarea Paştelui servesc patru pahare cu vin. După ce îl acceptă pe cel care este, evident, al treilea pahar, Isus rosteşte o mulţumire şi spune: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; căci vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când nu va veni împărăţia lui Dumnezeu“.

Într-un anumit moment din cursul cinei, Isus se ridică, îşi scoate veşmântul exterior, ia un ştergar şi umple un vas cu apă. De obicei, o gazdă se îngrijeşte să fie spălate picioarele unui oaspete. Dar, întrucât de data aceasta nu este prezentă gazda, Isus se îngrijeşte personal de această sarcină. Oricare dintre apostoli ar fi putut sesiza ocazia de a face acest serviciu; dar, fiindcă se pare că între ei mai există o oarecare rivalitate, nici unul nu îl face. Acum, când Isus începe să le spele picioarele ei se simt stânjeniţi.

Când Isus ajunge la Petru, acesta protestează: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele“.

„Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“, spune Isus.

„Doamne, răspunde Petru, . . . nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul!“

„Cine are tot trupul spălat, răspunde Isus, nu are nevoie decât să-i fie spălate picioarele, căci este cu totul curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.“ El spune acest lucru deoarece ştie că Iuda Iscarioteanul are de gând să-l trădeze.

După ce le spală picioarele la toţi 12, inclusiv lui Iuda, trădătorul său, Isus îşi îmbracă veşmântul exterior şi se întinde din nou la masă. Apoi, el întreabă: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi: «Învăţătorul şi Domnul» şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; căci Eu v-am dat un exemplu, pentru ca aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi. Adevărat, adevărat vă spun, robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi“.

Ce lecţie minunată de umilinţă în ce priveşte faptul de a le sluji altora! Apostolii nu trebuie să alerge după primul loc, gândindu-se că sunt atât de importanţi, încât trebuie întotdeauna să fie slujiţi de alţii. Ei trebuie să urmeze modelul lăsat de Isus. Aceasta nu se referă însă la un ritual de spălare a picioarelor, nu, ci se referă la disponibilitatea de a sluji fără părtinire, indiferent cât de umilitor sau de neplăcut ar putea fi serviciul. Matei 26:20, 21; Marcu 14:17, 18; Luca 22:14–18; 7:44; Ioan 13:1–17.

▪ În ce sens este unic faptul că Isus priveşte Ierusalimul în timp ce intră în oraş pentru celebrarea Paştelui?

▪ În timpul celebrării Paştelui, care este, în mod evident, paharul pe care Isus îl dă celor 12 apostoli după ce rosteşte o binecuvântare?

▪ În zilele când Isus era pe pământ, ce serviciu le era asigurat în mod obişnuit oaspeţilor, şi de ce nu a fost el efectuat atunci când Isus a celebrat Paştele cu apostolii săi?

▪ În ce scop a îndeplinit Isus umilitorul serviciu de a le spăla picioarele apostolilor săi?