DEBORA

[Albină]

1. Doica Rebecăi. Când Rebeca a părăsit casa tatălui ei, Betuel, pentru a se muta în Palestina și a se căsători cu Isaac, Debora a însoțit-o. (Ge 24:59) După ce a slujit mulți ani în casa lui Isaac, Debora a ajuns în casa lui Iacob, probabil după moartea Rebecăi. Din câte se pare, după circa 125 de ani de la căsătoria Rebecăi cu Isaac, Debora a murit și a fost îngropată sub un copac mare din Betel. Numele dat copacului (Alon-Bacut, care înseamnă „Falnicul copac al plânsului”) arată că ea a fost iubită mult de Iacob și de familia lui. (Ge 35:8)

2. O profetesă din Israel; soția lui Lapidot. (Ju 4:4) Nu există nicio dovadă că Lapidot și Barac erau una și aceeași persoană, așa cum susțin unii. Ceea ce stătea la baza legăturii dintre Debora și Barac era misiunea comună de a elibera Israelul de jugul canaanit. Debora locuia sub un palmier, între Rama și Betel, în regiunea muntoasă a lui Efraim, „iar fiii lui Israel urcau la ea pentru judecată”. (Ju 4:5)

Prin intermediul Deborei, Iehova l-a chemat pe Barac din Chedeș-Neftali și l-a informat cu privire la scopul lui Dumnezeu de a folosi 10 000 de bărbați pentru a înfrânge uriașa armată a regelui canaanit Iabin, condusă de comandantul său Sisera. Barac s-a încrezut în promisiunea lui Iehova de a-i da pe dușmani în mâna lui. Totuși, în timp ce își aduna trupele pentru a le conduce spre muntele Tabor, el a insistat ca Debora să-l însoțească în calitate de reprezentant al lui Dumnezeu, deși ea era femeie. Debora a fost dispusă să plece din locul în care se simțea în siguranță pentru a-l însoți pe Barac. Însă ea a profețit că „gloria” victoriei va fi a unei femei. Aceste cuvinte s-au împlinit când Iael, o femeie, l-a ucis pe Sisera. (Ju 4:6-10, 17-22)

În ziua victoriei, Debora și Barac și-au unit glasul într-un cântec. O parte a acestuia este scrisă la persoana I, ceea ce arată că a fost compus – dacă nu în întregime, cel puțin parțial – de Debora. (Ju 5:7) Pe atunci exista obiceiul ca femeile să sărbătorească victoriile prin cânt și dans. (Ex 15:20, 21; Ju 11:34; 1Sa 18:6, 7; Ps 68:11) În cântec îi sunt aduse laude lui Iehova și îi este atribuit lui meritul pentru victoria repurtată în folosul poporului său. Întrucât cântecul îmbogățește considerabil relatarea care îl precedă, ambele trebuie examinate împreună pentru a dobândi o privire de ansamblu asupra evenimentelor. După ce amintește puterea și măreția lui Iehova și descrie starea Israelului înainte de lupta lui Barac, cântecul elogiază triburile care au răspuns chemării la luptă și ridică întrebări cu privire la cele ce nu au reacționat. De asemenea, compoziția descrie în termeni sugestivi bătălia și deruta canaaniților, curajul cu care Iael l-a ucis pe Sisera și dezamăgirea mamei lui, care își aștepta în zadar fiul să se întoarcă victorios cu sclavi și pradă de război. (Ju 5)