DEUTERONOMUL

A cincea carte a Pentateuhului. Numele ebraic al cărții este Devarím (Cuvinte) și este preluat din propoziția introductivă a cărții. Termenul „Deuteronomul” provine de la numele pe care îl are cartea în Septuaginta (greacă), Deuteronómion, însemnând literalmente „a doua Lege, repetarea Legii”. Acesta este redarea expresiei ebraice mișnéh hattôráh, care apare în Deuteronomul 17:18 și înseamnă ‘copie a legii’.

Evreii au considerat dintotdeauna Deuteronomul parte a Legii lui Moise. De aceea, nu se poate contesta faptul că această carte aparține canonului biblic și că a fost scrisă de Moise. Dovezile în favoarea autenticității cărții Deuteronomul sunt, în general, aceleași ca pentru celelalte patru cărți ale Pentateuhului. (Vezi PENTATEUH; vezi fiecare carte.) Cea mai importantă dovadă a autenticității cărții este faptul că Isus a citat de trei ori din ea când s-a împotrivit tentațiilor lui Satan Diavolul. (Mt 4:1-11; De 6:13, 16; 8:3) De asemenea, când a fost întrebat care este prima și cea mai mare dintre toate poruncile, Isus a răspuns citând din Deuteronomul 6:5. (Mr 12:30) Și Pavel citează din Deuteronomul 30:12-14; 32:35, 36. (Ro 10:6-8; Ev 10:30)

Cartea Deuteronomul se referă la evenimente ce au avut loc în anul 1473 î.e.n., pe parcursul a aproximativ două luni. Ea a fost scrisă în câmpiile Moabului și conține patru discursuri, o cântare și o binecuvântare rostite de Moise când poporul Israel și-a așezat tabăra la granița Canaanului, țara în care urma sa intre. (De 1:3; Ios 1:11; 4:19)

Scop. În pofida semnificației numelui său, cartea Deuteronomul nu este o a doua lege sau o repetare a întregii Legi, ci, conform cu Deuteronomul 1:5, o explicare a Legii. Ea îi îndeamnă pe israeliți să-i fie fideli lui Iehova, dând ca exemplu-avertisment generația care a rătăcit 40 de ani în pustiu. Având în vedere cum urma să se schimbe situația națiunii israelite după stabilirea ei în țara Canaanului, Moise explică și detaliază unele principii și puncte esențiale din Lege. El adaptează unele legi la noua situație și dă dispoziții noi referitoare la cum trebuia condus poporul după intrarea în Țara Promisă.

Cartea Deuteronomul pune accentul pe cunoștință, predare și instruire și îi îndeamnă pe israeliți să accepte legământul reînnoit de Iehova prin intermediul lui Moise. Termenii „a învăța”, „învățătură” și „învățat” apar în Deuteronomul mult mai des decât în Exodul, Leviticul sau Numerele. Moise a explicat că Iehova i-a învățat pe israeliți o lecție când i-a hrănit cu mană. (De 8:3) El le-a spus să își pună, în mod figurat, legea lui Iehova ca fruntar între ochi, precum și pe ușorii caselor și pe porți. (6:8, 9) De asemenea, le-a poruncit să le inculce legea fiilor lor. (6:6, 7) Israeliții au fost instruiți să citească Legea la fiecare șapte ani, în timpul Sărbătorii Colibelor. (31:10-13) Instrucțiuni speciale au fost date și viitorilor regi ai Israelului. Fiecare rege trebuia să-și facă o copie a Legii și să citească din ea zi de zi. (17:18-20) De fiecare dată când Israelul ieșea la luptă, preoții trebuiau să îndemne poporul să aibă credință și curaj și să-i asigure că urmau să fie victorioși, deoarece Iehova, Dumnezeul lor, era cu ei. (20:1-4) După intrarea în Țara Promisă, israeliții trebuiau să împartă triburile în două grupuri, unul pe muntele Ebal și altul pe muntele Garizim; apoi urma să le fie citită Legea lui Dumnezeu. (27:11-26; compară cu Ios 8:33-35.)

Importanța iubirii. Iubirea, bunătatea și considerația sunt calități evidențiate în Deuteronomul. Termenul „iubire”, cu forma substantivală sau verbală, apare de cel puțin cinci ori mai des în Deuteronomul decât în Exodul, Leviticul și Numerele la un loc. Tot în Deuteronomul apare cea mai mare poruncă la care s-a referit Isus: „Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”. (De 6:5; vezi și 10:12; 11:13; Mt 22:36, 37) Iehova își afirmă iubirea pentru Israel în mod repetat. (7:7-9; 23:5; 33:3) Iubirea lui Iehova pentru poporul său reiese chiar și din felul în care El se exprimă: „De-ar avea mereu o inimă care să se teamă de mine și să respecte toate poruncile mele! Atunci le-ar merge întotdeauna bine lor și fiilor lor”. (5:29) De fapt, în Deuteronomul apar deseori expresii precum „ca să vă meargă bine” și „ca să trăiești”. (4:40; 5:16; 6:3; 22:7; 30:19, 20)

Deși Israelul trebuia să poarte războaie pentru a lua în stăpânire țara, Iehova a dat dovadă de iubire și de considerație chiar și în acest context. Victoria nu era atât de importantă sau urgentă încât să se impună reguli inumane. Bărbații logodiți erau scutiți de serviciul militar. (De 20:7) Și cei proaspăt căsătoriți beneficiau de această scutire pentru a rămâne cu soțiile lor și a le purta de grijă cel puțin un an. (24:5) Dacă un bărbat plantase o vie, dar nu mâncase încă din ea, sau construise o casă, dar nu apucase să locuiască în ea, era scutit de serviciul militar, pentru a se putea bucura de roadele muncii sale. (20:5, 6)

Cartea prezintă instrucțiuni detaliate referitoare la cucerirea țării Canaanului și la tactica de luptă. Cei cărora le era teamă de luptă trebuiau trimiși acasă pentru a nu-și descuraja frații. (De 20:8) Unele orașe canaanite, a căror răutate ajunsese la culme, trebuiau distruse; însă orașele altor popoare se puteau preda, fără a fi distruse, caz în care locuitorii erau puși la muncă forțată. Legea prevedea ca până și sclavii să fie tratați cu bunătate, iar femeile din orașele cucerite să fie ocrotite de abuzuri. În orașele care refuzau să se predea, bărbații trebuiau uciși; erau cruțați doar copiii mici și femeile care nu avuseseră relații cu vreun bărbat. (20:10-18; compară cu Nu 31:17, 18.) Când construiau fortificații de asediu, israeliților nu li se permitea să taie pomii roditori. (De 20:19, 20)

Potrivit cărții Deuteronomul, și animalele trebuiau tratate cu blândețe si bunătate. Israeliții nu aveau voie să ia o pasăre din cuib, deoarece instinctul de a-și apăra puii o făcea vulnerabilă. Puii puteau fi luați, dar pasărea trebuia eliberată pentru a crește alți pui. (De 22:6, 7) Unui agricultor nu îi era permis să înjuge un măgar cu un taur, ca să nu chinuie animalul mai slab. (22:10) La treierat, taurului nu trebuia să i se pună botniță deoarece ar fi fost o cruzime să sufere de foame și să nu poată mânca din cerealele pe care le avea în față. (25:4)

Israeliții trebuiau să manifeste considerație atât în viața de familie, cât și în relațiile sociale. Întâiul născut primea o parte dublă din moștenire, indiferent dacă era sau nu fiul soției favorite. (De 21:15-17) Căsătoria între cumnați a fost reglementată pentru prima dată în cartea Deuteronomul, iar pentru a da mai multă greutate acestei legi au fost specificate și pedepsele pentru încălcarea ei. (25:5-10) Legea cerea să se folosească greutăți și unități de măsură corecte. (25:13-16) Valoarea vieții era subliniată prin porunca potrivit căreia era obligatoriu să se construiască un parapet la acoperișul caselor. (22:8) Legea limita la 40 numărul de lovituri administrate unui răufăcător, demonstrându-se și în acest caz considerație față de oameni. (25:1-3) Toate aceste reguli făceau Legea mai detaliată și îi confereau un plus de rigurozitate, dar, în același timp, dovedeau un mare respect față de viață.

Avertismente și legi. În cartea Deuteronomul se găsesc numeroase avertismente privind închinarea falsă și lipsa de loialitate, dar și instrucțiuni în vederea ocrotirii închinării curate. Cartea se remarcă prin îndemnurile la sfințenie. Israeliții au fost avertizați să nu încheie căsătorii cu membrii națiunilor vecine pentru a nu pune în pericol închinarea curată și loialitatea față de Iehova. (De 7:3, 4) Ei au fost avertizați și cu privire la materialism și la mândrie. (8:11-18; 9:4-6) Au fost date legi severe împotriva apostaziei. Israeliții trebuiau să aibă grijă să nu venereze alți dumnezei. (11:16, 17) Ei au fost avertizați și cu privire la profeții falși, cartea Deuteronomul conținând instrucțiuni referitoare la identificarea și pedepsirea acestora. (13:1-5; 18:20-22) În cazul în care cineva devenea apostat, el nu avea parte de îndurare nici măcar de la membrii familiei sale, care trebuiau să participe la uciderea lui cu pietre. (13:6-11)

Orașele israelite care deveneau apostate trebuiau distruse complet; nimeni nu trebuia să ia și să folosească vreun obiect de acolo. Acele orașe nu trebuiau reconstruite niciodată. (De 13:12-17) Răufăcătorii pe care părinții nu îi puteau ține sub control trebuiau lapidați. (21:18-21)

Modul în care erau tratate cazurile de crimă cu autor necunoscut scotea în evidență sfințenia sângelui și importanța evitării vinei de sânge. (De 21:1-9) Cartea Deuteronomul conținea legi în baza cărora se stabilea cine putea deveni membru al congregației lui Iehova și când, aceste reglementări dovedind zel pentru închinarea adevărată. Moabiții, amoniții și eunucii nu puteau fi acceptați niciodată în congregație, iar fiii nelegitimi nu erau acceptați nici măcar la a zecea generație. Egiptenii și edomiții puteau deveni membri ai congregației la a treia generație. (23:1-8)

Cartea Deuteronomul prezintă sistemul judiciar pe care națiunea Israel trebuia să-l adopte după intrarea în Țara Promisă. Ea descrie cerințele pentru judecători și dispozițiile pentru tribunalele de la porțile orașelor; sanctuarul servea drept curte supremă pentru întreaga țară, poporul având obligația să se supună deciziilor pronunțate acolo. (De 16:18–17:13)

În Deuteronomul se evidențiază poziția lui Iehova de Dumnezeu unic (De 6:4), statutul Israelului de popor unic al lui Dumnezeu (4:7, 8) și existența unui singur loc de închinare adevărată. (12:4-7) De asemenea, în Deuteronomul este consemnată profeția cu privire la ridicarea celui care avea să fie un profet asemenea lui Moise, care avea să vorbească în numele lui Iehova și căruia toți trebuiau să i se supună. (18:18, 19)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN DEUTERONOMUL

Cartea conține discursuri în care Moise explică pasaje din Lege și îi îndeamnă pe israeliți să-l iubească pe Iehova și să-i fie supuși în țara în care urmau să intre

A fost scrisă de Moise cu puțin timp înainte ca Israelul să intre în Țara Promisă, în 1473 î.e.n.

Israeliții sunt îndemnați să-și amintească ce a făcut Iehova pentru ei și să-i slujească (1:1–4:49)

Moise îi amintește poporului de episodul în care spionii au fost trimiși în Țara Promisă, de atitudinea rebelă și lipsită de credință a poporului la auzul raportului lor și de jurământul lui Iehova că acea generație va muri în pustiu

Israeliții nu trebuie să-i atace pe urmașii lui Esau (descendenți ai fratelui lui Iacob), pe moabiți și pe amoniți (aceștia fiind descendenții lui Lot, nepotul lui Avraam); însă Iehova îi dă Israelului teritoriul regilor amoriți Sihon și Og, la est de Iordan

Moise îl imploră pe Iehova să-i permită să traverseze Iordanul, dar Iehova refuză; în schimb, îi spune lui Moise să-l numească pe Iosua la conducerea națiunii și să-l încurajeze

Moise le reamintește israeliților de mânia aprinsă a lui Iehova împotriva lui Baal-Peor; ei trebuiau să nu uite ce văzuseră la Horeb și să nu-și facă niciodată un chip cioplit la care să se închine; Iehova, singurul Dumnezeu adevărat, pretinde devoțiune exclusivă

Israeliții sunt îndemnați să-l iubească pe Iehova și să respecte toate poruncile sale (5:1–26:19)

Moise relatează cum a fost dată Legea la muntele Horeb, reia Cele zece porunci și îndeamnă poporul să respecte toate cerințele lui Iehova

Israeliții sunt îndemnați să-l iubească pe Iehova cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lor, să respecte mereu poruncile lui Dumnezeu și să le explice fiilor lor motivele pentru care Iehova a dat acele porunci

Șapte națiuni trebuie exterminate din țară, împreună cu altarele și cu idolii lor; nu este permisă încheierea căsătoriilor cu membrii acestor națiuni

Israeliții sunt îndemnați să-și amintească cum le-a purtat de grijă Iehova în pustiu și să se convingă astfel că omul trăiește nu numai cu pâine, ci cu orice exprimare a gurii lui Iehova

Ei trebuie să-și aducă aminte cum l-au provocat pe Iehova făcându-și un vițel turnat; acum trebuie să se teamă de Iehova, să-i slujească, să rămână lângă el și să păzească toate poruncile sale

Dispoziții ce trebuie respectate în Țara Promisă: să se înlăture religia falsă din Canaan; locul de închinare să fie cel ales de Iehova; să nu se consume sânge; apostații să fie uciși; să se consume numai alimente curate; să se ofere zeciuială pentru Iehova; săracii să fie tratați cu considerație; să se țină sărbătorile anuale; să se urmărească dreptatea; să nu se practice spiritismul; profeții lui Iehova să fie ascultați; să se respecte semnele de hotar; să nu-și atragă nimeni vină de sânge; să se manifeste compasiune; să nu se practice imoralitatea sexuală; primele roade să-i fie oferite lui Iehova; poporul să se păstreze sfânt pentru Iehova

Binecuvântări pentru ascultarea de Iehova și blesteme pentru neascultare (27:1–28:68)

După trecerea Iordanului, poporul trebuie să scrie Legea pe pietre mari

Blestemele pentru neascultare sunt rostite pe muntele Ebal

Binecuvântările pentru respectarea tuturor poruncilor lui Iehova sunt rostite pe muntele Garizim

Legământul încheiat în câmpiile Moabului (29:1–30:20)

Moise reamintește grija pe care Iehova i-a arătat-o Israelului în Egipt și în cei 40 de ani petrecuți în pustiu; de asemenea, avertizează împotriva nesupunerii și a încăpățânării

Iehova le va arăta milă celor care se căiesc

Poporul are de ales între viață și moarte; este îndeamnat să aleagă viața iubindu-l pe Iehova, ascultând de glasul lui și alipindu-se de el

Conducerea este preluată de Iosua; ultimele binecuvântări rostite de Moise (31:1–34:12)

Iosua este însărcinat să conducă Israelul

Moise îi învață pe israeliți o cântare care să servească drept martor împotriva lor dacă îl vor părăsi pe Iehova

Moise binecuvântează triburile lui Israel, după care moare pe muntele Nebo