BALAUR

Termenul grecesc, drákōn, denumește un monstru înspăimântător și vorace, asemenea unui șarpe. Apare de 13 ori în Biblie, doar în Revelația, o carte bogată în simboluri, și îl reprezintă pe Satan Diavolul. El este „un balaur mare de culoarea focului, cu șapte capete și zece coarne”, iar cu coada lui trage după el „o treime din stelele cerului”; pe acestea le-a ademenit să-și ia corpuri umane înainte de Potop, iar apoi să devină demoni. (Re 12:3, 4; Iuda 6) Împreună cu acești demoni, balaurul Satan este aruncat din cer în vecinătatea pământului. „Astfel, balaurul cel mare, șarpele cel vechi, cel numit Diavol și Satan, . . . a fost aruncat jos.” (Re 12:7-9) În această stare decăzută, el persecută rămășița „femeii” lui Dumnezeu, pe cei care „au lucrarea de depunere a mărturiei”. (Re 12:13-17)

Satan, Balaurul, este cel care îi dă putere și o mare autoritate fiarei simbolice cu șapte capete și zece coarne, iar oamenii de pe „tot pământul” i se închină lui. (Re 13:2-4) În viziune, Ioan vede totodată că ‘declarațiile inspirate de demoni’, asemenea broaștelor ce orăcăie, care se duc „la regii întregului pământ locuit”, ies din gura Balaurului, sau a lui Satan, precum și din gura „fiarei” și a „profetului fals”. Ca urmare, conducătorii și susținătorii lor sunt adunați „pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic … în locul care în ebraică se numește Har-Maghedon [Armaghedon]”. (Re 16:13-16) După acest război, cel mai mare dintre toate, ‘îngerul’ care coboară din cer îl va prinde „pe balaur, șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satan”, și-l va lega, aruncându-l în abis pentru o mie de ani. (Re 20:1-3; vezi SATAN.)