SCLAVUL FIDEL ȘI PREVĂZĂTOR

Când a răspuns la întrebarea apostolilor referitoare la viitoarea sa prezență și la încheierea actualului sistem, Isus Cristos a folosit o parabolă, sau ilustrare, despre un ‘sclav fidel și prevăzător’. Stăpânul sclavului fidel l-a numit pe acesta peste servitorii săi, sau slujitorii casei, pentru a le da hrana necesară. Dacă avea să fie aprobat la întoarcerea stăpânului (evident, dintr-o călătorie), sclavul urma să fie răsplătit, fiind numit peste toate bunurile stăpânului. (Mt 24:3, 45-51)

În ilustrarea paralelă din Luca 12:42-48, sclavul mai este numit administrator, adică cineva care administrează casa și care este numit peste slujitori, deși el însuși este un slujitor. În antichitate, o astfel de poziție era deseori ocupată de un sclav fidel. (Compară cu Ge 24:2; vezi și cazul lui Iosif în Ge 39:1-6.) Administratorul din ilustrarea lui Isus este însărcinat mai întâi să supravegheze și să le distribuie tuturor slujitorilor stăpânului hrana la momentul potrivit. Mai târziu, întrucât s-a achitat în mod fidel și prevăzător de aceste însărcinări, i se încredințează și sarcina de a supraveghea toate bunurile stăpânului. În ce privește identificarea ‘stăpânului’ (gr. kýrios; redat și prin termenul „domn”), Isus arătase deja că el însuși ocupa această poziție față de discipolii săi, iar aceștia i s-au adresat astfel în unele ocazii. (Mt 10:24, 25; 18:21; 24:42; Ioa 13:6, 13) Rămâne de clarificat pe cine simbolizează sclavul fidel și prevăzător, sau administratorul, și ce reprezintă faptul că distribuie hrană servitorilor.

Termenul „sclav” este la singular. Totuși, aceasta nu presupune că „sclavul” prefigurează o singură persoană privilegiată. Scripturile conțin exemple de substantive la singular folosite cu sens colectiv. De exemplu, când Iehova i s-a adresat națiunii Israel ca grup, el a spus: „Voi sunteți martorii mei [plural], . . . da, slujitorul meu [singular] pe care l-am ales”. (Is 43:10) Despre „anticrist” se arată că este un grup format din anticriști individuali. (1Io 2:18; 2Io 7) În mod asemănător, „sclavul” este un grup de persoane. Acesta avea să fie numit în zilele din urmă pentru a fi mijlocul prin care să fie distribuită hrana spirituală „la timpul potrivit”. (Mt 24:3, 45; Lu 12:42) În secolul I, Isus a stabilit un model după care să fie distribuită hrana spirituală în congregația creștină. Așa cum el a împărțit mulțimilor hrană fizică prin intermediul câtorva discipoli, și hrana spirituală avea să fie furnizată prin intermediul câtorva persoane. (Mt 14:19; Mr 6:41; Lu 9:16) Isus și-a pregătit apostolii pentru rolul pe care urmau să-l aibă după Penticosta din 33 e.n., de a fi mijlocul prin care să fie distribuită hrana spirituală. Mai târziu, apostolii, alături de alți bătrâni, au slujit în calitate de corp de guvernare pentru a clarifica unele chestiuni și pentru a organiza lucrarea de predicare și de predare a veștii bune despre Regat. (Fa 2:42; 8:14; 15:1, 2, 6-29) După moartea apostolilor s-a instalat o mare apostazie. Dar, în timpul sfârșitului, – în armonie cu modelul stabilit de el în secolul I de a hrăni mulți oameni prin intermediul câtorva –, Isus a ales un mic grup de bărbați unși cu spirit pentru a sluji ca ‘sclav fidel și prevăzător’, care să pregătească și să împartă hrană spirituală în timpul prezenței sale.

Servitorii sunt toți membrii congregației creștine, atât cei unși, cât și „alte oi”, care primesc hrană spirituală. (Ioa 10:16) Printre aceștia se numără și membrii ‘sclavului fidel și prevăzător’ luați individual, de vreme ce și ei beneficiază de hrana distribuită. Cei ce alcătuiesc sclavul fidel vor primi o răspundere și mai mare dacă vor fi găsiți fideli la promisa venire a stăpânului. Când își vor primi răsplata cerească și vor deveni coregenți ai lui Cristos, el îi va numi peste „toate bunurile sale”. Împreună cu restul celor 144 000, ei vor avea o mare autoritate în cer alături de Cristos. (Mt 24:46, 47; Lu 12:43, 44)