GALATIA

Provincie romană situată în partea centrală a regiunii cunoscute în prezent ca Asia Mică. Ea se învecina cu alte provincii romane, printre care Capadocia la est, Bitinia și Pont la nord, Asia la vest și Pamfilia la sud (1Pe 1:1). Acest platou central era mărginit la sud de munții Taurus, iar la nord de munții Paflagoniei. În partea central-nordică a provinciei se afla orașul Ancyra (în prezent, Ankara, capitala Turciei). Galatia era străbătută de cursul mijlociu al râului Halys (astăzi, Kizil Irmak) și de cursul superior al râului Sangarius (Sakarya), ambele râuri vărsându-se în Marea Neagră. Istoria Galatiei (de mai bine de 400 de ani, începând din secolul al III-lea î.e.n.) arată că hotarele acestei regiuni de importanță strategică, precum și raporturile ei politice s-au schimbat de multe ori de-a lungul timpului.

Se pare că în aproximativ 278–277 î.e.n., un mare număr de celți, sau gali (populație indo-europeană provenind din Galia), pe care grecii îi numeau galátai (de unde și numele regiunii), au trecut Bosforul și s-au stabilit aici împreună cu familiile lor. Din câte se pare, ei au evitat să încheie căsătorii cu populația autohtonă, păstrându-și în felul acesta timp de secole caracteristicile rasiale. Ultimul lor rege, Amintas, a murit în anul 25 î.e.n. În timpul domniei acestui rege (care n-a fost decât o marionetă a romanilor) și după aceea, regiunea numită Galatia a fost extinsă, ajungând să cuprindă părți din Licaonia, Pisidia, Paflagonia, Pont și Frigia. Aceasta a fost Galatia pe care apostolul Pavel și alți evanghelizatori creștini au vizitat-o în secolul I e.n. și în care au găsit persoane ce s-au bucurat să fie organizate în congregații creștine (Fa 18:23; 1Co 16:1).

Atât Pavel, cât și Petru au adresat scrisori congregațiilor creștine din provincia Galatia (Ga 1:1, 2; 1Pe 1:1). Biblia nu specifică dacă aceste congregații au fost chiar cele înființate de Pavel și Barnaba. În călătoria lor prin Galatia, Pavel și Barnaba au vizitat orașe precum Antiohia din Pisidia, Iconium, Listra și Derbe (Fa 13:14, 51; 14:1, 5, 6), iar când s-au întors în Antiohia din Siria, ei le-au relatat fraților de aici cum, în aceste orașe și în altele, Dumnezeu „le deschisese națiunilor ușa credinței” (Fa 14:27). La Listra li s-a întâmplat ceva cu totul neobișnuit. Când Pavel a vindecat un olog din naștere, care nu umblase niciodată, mulțimile au început dintr-odată să strige în limba lor, licaoneană: „Dumnezeii s-au făcut asemenea oamenilor și au coborât la noi!”. Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Pavel, Hermes. Pavel și Barnaba abia au reușit să împiedice mulțimea exaltată să le aducă jertfe, ca unor zei (Fa 14:8-18).

Semințele creștinismului semănate în Galatia au dat mult rod, printre discipolii galateni numărându-se Timotei și Gaius (Fa 16:1; 20:4). Pavel le-a dat îndrumări congregațiilor din Galatia în ce privește strângerea contribuțiilor pentru frații săraci și nevoiași (1Co 16:1, 2; Ga 2:10).