EMANUEL
[Dumnezeu este cu noi]
Nume menționat pentru prima dată de profetul Isaia (7:14; 8:8) în timpul domniei lui Ahaz (761-746 î.e.n.). „Emanuel” mai apare doar în Matei 1:23, ca nume-titlu atribuit lui Cristos, Mesia.
Având în vedere contextul istoric în care a fost făcută profeția, unii bibliști au încercat să identifice un „Emanuel” în zilele lui Isaia, o persoană care a servit drept semn pentru israeliți că ‘Dumnezeu era cu ei’. În secolul al VIII-lea î.e.n., Pecah, regele Israelului, și Rețin, regele Siriei, erau hotărâți să-l înlăture de la tron pe Ahaz, regele lui Iuda, și să-l instaleze în locul lui pe fiul lui Tabeel. (Is 7:1-6) Totuși, Iehova și-a amintit de legământul pentru Regat încheiat cu David, strămoșul lui Ahaz, și l-a trimis pe profetul său cu următorul mesaj încurajator:
„Ascultă, te rog, casă a lui David! . . . Iehova vă va da un semn: Iată că tânăra va rămâne însărcinată, va naște un fiu și îi va pune numele Emanuel. Când va ști să respingă răul și să aleagă binele, băiatul nu va avea de mâncare decât unt și miere sălbatică. Fiindcă, înainte ca băiatul să știe să respingă răul și să aleagă binele, țara celor doi regi de care te îngrozești va fi complet părăsită”. (Is 7:13-16)
După ce menționează nașterea celui de-al doilea fiu al lui Isaia, Maher-Șalal-Haș-Baz, profeția descrie cum avea să fie înlăturată amenințarea la adresa lui Iuda. Asemenea unui torent năvalnic, asirienii aveau să se reverse asupra întregii Sirii și regatului de nord al lui Israel și nu urmau să se oprească până când nu aveau să se extindă periculos de mult în țara lui Iuda, ‘acoperind întinderea țării tale, o, Emanuel’. Apoi, folosind un limbaj poetic foarte sugestiv, profetul Isaia îi avertizează pe toți cei care i se opun lui Iehova: Chiar dacă vă încingeți pentru război, chiar dacă faceți un plan sau spuneți un cuvânt împotriva lui Iehova, „nu se va împlini, căci Dumnezeu este cu noi [Emanuel]!”. (Is 8:5-10)
Unii au emis ipoteza că „Emanuel” a fost un al treilea fiu al lui Isaia, născut probabil de o tânără evreică ce ar fi devenit a doua soție a profetului. Câțiva exegeți evrei au încercat să aplice profeția la nașterea lui Ezechia, fiul lui Ahaz. Aceasta însă iese din calcul, deoarece profeția a fost făcută în timpul domniei lui Ahaz (Is 7:1), Ezechia având pe atunci cel puțin nouă ani (2Re 16:2; 18:1, 2).
Potrivit altei ipoteze, „Emanuel” ar fi al doilea fiu al lui Isaia, Maher-Șalal-Haș-Baz, menționat în următorul capitol. Cu privire la el s-a spus: „Înainte ca băiatul să știe să spună «tată» și «mamă», bogățiile Damascului și prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei”. (Is 8:1-4) Aceste cuvinte sunt într-adevăr foarte asemănătoare cu cele consemnate despre Emanuel: „Înainte ca băiatul să știe să respingă răul și să aleagă binele, țara celor doi regi [regele Damascului și regele Samariei] de care te îngrozești va fi complet părăsită”. (Is 7:16) În plus, nașterea celui de-al doilea fiu al lui Isaia este prezentată în contextul profeției despre Emanuel și, așa cum Emanuel trebuia să fie „un semn”, tot așa Isaia a spus: „Eu și copiii pe care mi i-a dat Iehova suntem . . . niște semne”. (Is 7:14; 8:18)
Principala obiecție privind identificarea celui de-al doilea fiu al lui Isaia drept „Emanuel” din zilele lui Ahaz are la bază faptul că soția lui Isaia este numită „profetesa”, nu „tânăra” („fecioara”, BC, BVA, BN) și că ea îl născuse deja pe primul fiu al lui Isaia, Șear-Iașub, nefiind deci o fecioară. (Is 7:3; 8:3) Totuși, este demn de remarcat că termenul ebraic tradus aici prin „tânăra” nu este betûláh, care înseamnă „fecioară”, „virgină”, ci ʽalmáh, care are un sens mai larg și se referă la o femeie tânără – fie o fecioară, fie o femeie căsătorită de puțin timp. Substantivul comun ʽalmáh mai apare în șase versete, dintre care cel puțin două fac referire la fecioare. (Ge 24:43 [compară cu versetul 16]; Ex 2:8; Ps 68:25; Pr 30:19; Cân 1:3; 6:8)
Profeția despre Emanuel și-a găsit împlinirea completă în persoana Domnului Isus Cristos și în rolul îndeplinit de el. Prin urmare, termenul ebraic ʽalmáh este potrivit atât pentru femeia din împlinirea inițială a profeției (fie tânăra soție a lui Ahaz, fie a lui Isaia), cât și pentru cea din împlinirea finală (Maria ca tânără logodită, dar virgină). În ce o privește pe Maria, nu exista nicio îndoială că era virgină când a rămas „însărcinată prin spiritul sfânt”, fapt istoric consemnat atât de Matei, cât și de Luca. (Mt 1:18-25; Lu 1:30-35) „Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ce spusese Iehova prin profetul său”, a scris Matei. Acesta era un semn care îl identifica pe mult așteptatul Mesia. Astfel, evanghelia lui Matei (citând din Is 7:14) folosește cuvântul grecesc parthénos, care înseamnă „fecioară”, ca echivalent pentru ʽalmáh, spunând: „Iată că fecioara [parthénos] va rămâne însărcinată, va naște un fiu și i se va pune numele Emanuel”. (Mt 1:22, 23) Aceasta nu înseamnă că Matei și-a luat anumite libertăți în ce privește textul sau că l-a denaturat. Cu mai bine de un secol înainte, traducătorii evrei ai Septuagintei folosiseră și ei termenul parthénos în Isaia 7:14.
Identificarea lui Isus Cristos drept Emanuel nu înseamnă că el a fost întruparea lui Dumnezeu, ‘Dumnezeu în carne’, cum susțin adepții Trinității pornind de la semnificația numelui Emanuel („Dumnezeu este cu noi”). Evreii aveau obiceiul să includă cuvântul „Dumnezeu”, chiar „Iehova”, în numele proprii. Și în prezent, mulți bărbați poartă numele Emanuel, însă niciunul dintre ei nu este întruparea lui Dumnezeu.
Deși pare să existe o contradicție între instrucțiunile date de înger Mariei („îi vei pune numele Isus”) și profeția lui Isaia („îi va pune numele Emanuel”), să ne amintim că Mesia avea să primească și alte nume. (Lu 1:31; Is 7:14) De exemplu, în Isaia 9:6 s-a spus cu privire la el: „El va fi numit Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinț al Păcii”. Totuși, niciunul dintre aceste nume nu i-a fost dat fiului întâi născut al Mariei ca nume propriu, nici când era mic, nici după ce și-a început serviciul. Mai degrabă, erau nume-titlu profetice prin care avea să fie identificat Mesia. Isus a trăit în armonie cu semnificația acestor nume în toate privințele, ele fiindu-i atribuite în sens profetic pentru a îndrepta atenția spre calitățile sale și spre acțiunile pe care avea să le facă în folosul celor care îl acceptau ca Mesia. La fel a fost și în cazul titlului Emanuel. Isus s-a ridicat la înălțimea acestui nume și i-a împlinit semnificația.
Slujitorii lui Iehova au dorit întotdeauna ca Dumnezeu să fie cu ei și să-i sprijine în ceea ce făceau, iar el i-a asigurat deseori că este alături de ei, uneori chiar prin semne vizibile. (Ge 28:10-20; Ex 3:12; Ios 1:5, 9; 5:13–6:2; Ps 46:5-7; Ier 1:19) Dacă identitatea lui Emanuel din zilele lui Ahaz este încă incertă, aceasta se datorează, probabil, faptului că Iehova nu a vrut ca atenția generațiilor de mai târziu să fie distrasă de la Mai Marele Emanuel, a cărui venire a fost un semn din cer. Trimițându-și Fiul iubit pe pământ ca ‘descendență’ mesianică promisă (Ge 3:15) și ca moștenitor legitim al tronului lui David, Iehova oferea cel mai mare semn că nu a abandonat omenirea și nu a uitat legământul său pentru Regat. Prin urmare, numele-titlu Emanuel era foarte potrivit pentru Cristos, deoarece prezența sa era într-adevăr un semn din cer. Întrucât el era cel mai important reprezentant al lui Iehova printre oameni, Matei a putut spune sub inspirație divină: „Dumnezeu este cu noi”.