MACEDONIA, MACEDONEAN
Regiune în sud-estul Europei ce ocupa partea centrală a peninsulei cunoscute în prezent ca Peninsula Balcanică. Macedonia era situată la nord de Ahaia și se întindea de la Marea Adriatică (aflată la vest) până la Marea Egee (aflată la est). Deși are multe câmpii fertile, această regiune este predominant muntoasă. În vechime, Macedonia a constituit o verigă importantă între Orient și Occident. Era străbătută de drumul roman Via Egnatia, care pornea de pe coasta vestică, de la Dyrrachium și Apollonia, și ajungea până pe coasta estică, la Neapolis, de unde continua spre est.
Macedonenii erau descendenți ai lui Iafet, probabil prin Chitim, fiul lui Iavan (Ge 10:2, 4, 5). Deși este asociat în primul rând cu insula Cipru, numele „Chitim” era folosit în vechime și cu referire la alte locuri. Istoricul Josephus consemnează că evreii numeau „Chetim” insulele și majoritatea regiunilor de coastă (din câte se pare, cele din bazinul mediteranean) (Antichități iudaice, I, VI, 1). Acest lucru ar putea explica de ce Macedonia este numită „Chitim” în cartea apocrifă 1 Macabei (1:1, BS, BVA) și constituie un posibil argument pentru a-i considera pe macedoneni descendenți ai lui Chitim.
Istoria. Ascensiunea Macedoniei a început în timpul domniei lui Filip II. Acesta a reușit să unească Macedonia cu regiunile din jur, iar în urma victoriei sale în bătălia de la Cheroneea (338 î.e.n.), Macedonia și-a impus supremația asupra majorității statelor grecești. După asasinarea lui Filip, la tron a urcat fiul său Alexandru (cel Mare). Doi ani mai târziu, Alexandru și-a început vasta campanie de cuceriri. Până la moartea lui (323 î.e.n., în Babilon), Alexandru crease prin cuceririle sale militare un imperiu ce se întindea în est până în India și cuprindea Mesopotamia, Siria, Palestina, Egipt, Asia Mică, Tracia, Macedonia și Grecia. (Vezi Da 2:31-33, 39; 7:6; 8:1-7, 20, 21; ALEXANDRU 1; ANIMALE SIMBOLICE; CHIP, IMAGINE.)
În timpul campaniilor militare purtate de Alexandru în Orient, în Macedonia a asigurat regența Antipater. După moartea lui Alexandru cel Mare, când imperiul a fost împărțit, Antipater și-a păstrat poziția. Înainte de a muri, el i-a încredințat regența lui Polyperchon, nu fiului său Cassandru. Luptele politice care au urmat s-au încheiat cu recunoașterea lui Cassandru ca rege al Macedoniei. Acesta a fost succedat la tron de fiul său Alexandru, care însă, nu după mult timp, a fost asasinat de Demetrios Poliorcetes (fiul lui Antigonos Monophtalmos, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare). În Macedonia a urmat din nou o perioadă de frământări. În cele din urmă, puterea a fost preluată de Antigonos Gonatas, fiul lui Demetrios Poliorcetes. Deși a fost alungat de două ori din regat, el a reușit de fiecare dată să-și redobândească tronul, astfel că Macedonia a continuat să fie condusă de antigonizi până când a ajuns sub stăpânire romană. La mijlocul secolului al II-lea î.e.n., Macedonia a devenit provincie romană. În secolul I e.n., ea a fost unită pentru o vreme cu Ahaia, aflată la sud, și cu Moesia, aflată la nord, formând o provincie imperială condusă de legatul Moesiei. Însă, în 44 e.n., Macedonia a devenit din nou provincie senatorială, sub autoritatea unui guvernator roman. (Vezi GRECIA, GRECI.)
Activitatea lui Pavel. Macedonia a fost primul teritoriu din Europa vizitat de apostolul Pavel în a doua sa călătorie misionară. În timp ce se afla la Troa (în nord-vestul Asiei Mici), el a avut o viziune: „Un om, un macedonean, stătea acolo și-l implora, zicând: «Treci în Macedonia și ajută-ne!»” (Fa 16:8, 9). Astfel, Pavel, însoțit de Luca, de Timotei și de Sila (și, poate, și de alții), a pornit spre Macedonia. El a debarcat la Neapolis (portul orașului Filipi, în nord-estul Macedoniei), iar de acolo a mers în Filipi, unde a predicat vestea bună (Fa 16:11-40). Luca a rămas, se pare, în Filipi, în timp ce Pavel, Sila și Timotei au mers în alte orașe macedonene: Amfipoli (c. 50 km V-S-V de Filipi) și Apollonia (c. 35 km S-V de Amfipoli). Apoi Pavel a predicat în Tesalonic (c. 45 km V-N-V de Apollonia) și în Bereea (c. 65 km V-S-V de Tesalonic), alte două orașe macedonene (Fa 17:1-12). Întrucât era în pericolul de a fi linșat în Bereea, Pavel a fost nevoit să părăsească Macedonia. El i-a lăsat însă pe Sila și pe Timotei în Bereea ca să ajute noul grup de credincioși, cei doi urmând să i se alăture mai târziu (Fa 17:13-15). Preocupat de binele congregației nou-formate în Tesalonic, Pavel l-a trimis pe Timotei să-i încurajeze pe frații din acest oraș (1Te 3:1, 2). E posibil ca Timotei să i se fi alăturat lui Pavel la Atena (în Ahaia) și de acolo să fi fost trimis în Tesalonic. Pare însă mai plauzibil ca Pavel să-i fi trimis vorbă lui Timotei să meargă la Tesalonic când acesta era în Bereea. Veștile bune pe care le-a adus Timotei la întoarcere l-au determinat pe Pavel să scrie prima scrisoare către creștinii tesaloniceni (1Te 3:6; Fa 18:5). A doua scrisoare către tesaloniceni a scris-o la scurt timp după aceea.
În a treia călătorie misionară, Pavel și-a propus să se întoarcă în Macedonia (1Co 16:5-8; 2Co 1:15, 16). Apostolul i-a trimis înainte pe Timotei și pe Erast, însă el a mai rămas un timp în Efes (Fa 19:21, 22). Aici, argintarul Dimitrie a instigat mulțimile împotriva lui Pavel. În oraș s-a produs o mare tulburare, astfel că efesenii s-au năpustit în teatru, luându-i cu forța „pe macedonenii Gaius și Aristarh, tovarășii de călătorie ai lui Pavel” (Fa 19:23-29). Când s-au liniștit lucrurile, Pavel a pornit spre Macedonia (Fa 20:1). Din câte se pare, el s-a oprit la Troa, unde spera să-l întâlnească pe Tit, care se dusese la Corint, în Ahaia, ca să strângă ajutoare pentru sfinții din Iudeea (2Co 2:12, 13). Îngrijorat că nu l-a găsit în Troa, Pavel a plecat în Macedonia. Aici s-a întâlnit, în sfârșit, cu Tit, care i-a relatat cum reacționaseră corintenii la prima sa scrisoare (2Co 7:5-7). Pavel le-a scris atunci corintenilor o a doua scrisoare, iar mai târziu a plecat spre sud, în Grecia. El intenționa să se îmbarce din Grecia spre Siria, dar un complot pus la cale de iudei l-a făcut să-și schimbe planurile și să se întoarcă în Macedonia (Fa 20:2, 3). Printre tovarășii săi de călătorie erau și trei macedoneni: Sopater, Aristarh și Secundus (Fa 20:4).
Deși săraci, creștinii din Macedonia erau foarte generoși. Ei au făcut donații peste posibilitățile lor reale pentru frații din Iudeea, aflați în nevoie (2Co 8:1-7; compară cu Ro 15:26, 27; 2Co 9:1-7). Filipenii s-au remarcat îndeosebi prin faptul că au susținut din punct de vedere material activitatea lui Pavel (2Co 11:8, 9; Flp 4:15-17). Chiar și când apostolul se afla în prima detenție la Roma, congregația din Filipi l-a trimis pe Epafrodit să-l ajute pe Pavel cu cele necesare (Flp 2:25-30; 4:18). Iar tesalonicenii au dovedit o mare credință și perseverență, ajungând astfel un exemplu pentru „toți credincioșii din Macedonia și din Ahaia” (1Te 1:1-8; 4:9, 10).
Se pare că după ce a fost eliberat din detenția de la Roma, Pavel a trecut din nou prin Macedonia și acolo a scris Prima scrisoare către Timotei (1Ti 1:3). E posibil ca și Scrisoarea către Tit să fi fost scrisă tot în Macedonia.