MIRA
Oraș important din provincia Licia. Era situat pe un deal de pe malul râului Andracus, la aproximativ 3 km de coasta sud-vestică a Asiei Mici, unde în prezent se găsește localitatea Demre. Din câte se pare, vechiul nume „Mira” desemna atât orașul, cât și excelentul său port.
Apostolul Pavel a ajuns la Mira în timpul călătoriei sale spre Roma ca deținut. El se îmbarcase la Cezareea și făcuse o escală la Sidon. La Mira, el și însoțitorii săi au trebuit să se îmbarce pe altă corabie, care transporta cereale din Alexandria și se îndrepta spre Italia (Fa 27:1-6, 38). Față de Alexandria, Mira se afla chiar la nord, astfel că e posibil ca ea să se fi aflat pe ruta urmată în mod obișnuit de corăbiile ce veneau din acest oraș egiptean. Sau e posibil ca, din cauza vânturilor potrivnice (Fa 27:4, 7), corabia din Alexandria să-și fi schimbat ruta și, astfel, să acosteze la Mira.
În Faptele 21:1, în unele manuscrise vechi, după Patara este menționată Mira. (Vezi JB, NE, RS n.s.) Această mențiune nu ar fi în contradicție cu restul relatării, însă nu există suficiente dovezi pentru a se stabili dacă numele „Mira” chiar apărea în manuscrisul original.