Calitatea încercată a credinţei noastre — o cauză pentru laudă şi cinste
„In acest fapt vă bucuraţi foarte mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi mîhniţi, pentru puţin timp, prin diferite încercări, pentru ca calitatea încercată a credinţei voastre . . . să fie găsită o cauza pentru laudă, slavă şi cinste la descoperirea lui Isus Cristos“ (1 Pet. 1:6, 7).
1. Citează exemple care arată că închinătorii lui Iehova au fost persecutaţi în toate timpurile.
1 Oamenii credincioşi au fost puşi la încercare, în toate timpurile, de către potrivnicii lor, învinovăţiţi şi persecutaţi. Aceasta s-a potrivit lui Abel, care a fost ucis de fratele său Cain, pentru că jertfa sa a fost privită cu plăcere de Dumnezeu, a fratelui său, dimpotrivă, nu. Ea s-a potrivit şi la profetul iudaic Ieremia, care a fost aruncat într-un bazin cu noroi, pentru că vestise credincios Cuvîntul Dumnezeului său. Acelaşi lucru se poate spune despre Isus, întemeietorul creştinismului, care a fost persecutat, pentru că a demascat făţărnicia iudeilor religioşi şi pentru că era gata să facă voia Tatălui său.
2. Cum sînt descrise încercările oamenilor credincioşi, în epistola către Evrei?
2 O dare de seamă despre încercările şi credinţa multora din aceşti bărbaţi şi femei persecutaţi, care au trăit în trecutul îndepărtat, o găsim în capitolul 11 al epistolei către evrei. Aceşti servi ai lui Dumnezeu trebuie să fi avut un curaj enorm, căci ei au ţinut ferm la credinţa lor, cu toate că au fost torturaţi, batjocoriţi, biciuiţi, încătuşaţi şi întemniţaţi, ba chiar ucişi cu pietre şi executaţi cu sabia. Pavel un ucenic al lui Isus, a scris despre ei: „Dar ei toţi aveau nu numai o credinţă nezdruncinată, o ‘aşteptare asigurată’, ci şi asigurarea fermă că Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru ei“ (Evrei 11:12, 38, 40). Ce aşteptau ei, deci, aşa de cu încredere, încît erau gata să îndure orice încercare?
3. Ce aşteptau ei cu încredere?
3 Aceşti bărbaţi credincioşi şi femei credincioase şi-au pus încrederea lor în Impărăţia cerească, într-o împărăţie care nu se poate clătina, în Impărăţia dreaptă a lui Dumnezeu. Pavel a amintit contemporanilor săi evrei credincioşi de expunerea producătoare de teamă a maiestăţii lui Iehova la încheierea legămîntului legii pe muntele Sinai. El a declarat însă că ar fi în perspectivă lucruri şi mai mari: întemeierea împărăţiei cereşti, care nu va guverna numai peste Israel, ci peste întreg Pămîntul. „Pentru că am primit o împărăţie, care nu se poate clătina, să continuăm a avea bunătatea nemeritată prin care noi am putea aduce în mod acceptabil serviciul sfînt cu frică de Dumnezeu şi respect“ (Evrei 12:18–28).
URITI CA MARTORI CRESTINI
4. Cum au fost trataţi primii creştini?
4 Cuvîntul „martir“ provine din greceşte şi înseamnă literal „martor“. Acesta a fost folosit în mod potrivit la primii creştini,căci mulţi din ei au luat asupra lor persecuţia, ba au mers chiar la moarte, mai degrabă decît să renunţe la credinţa lor. Pavel însuşi era amestecat în problemă. El a mărturisit aceasta mai tîrziu cu cuvintele: „Eu eram acela . . . care urmăream dintr-o sinagogă într-alta, aruncînd îa închisoare şi bătînd pe aceia care credeau în tine (Domnul Isus); iar cînd a fost vărsat sîngele lui Stefan, martorul tău şi eu însumi eram de faţă, aprobînd şi păzind hainele acelora care-l omorau“ (Fap. 22:19, 20).
5. Ce exemple de credincioşie pot fi citate?
5 Un alt martor creştin de timpuriu era Iacov (fratele lui Ioan), care a fost executat cu sabia de Irod Agripa I. El a fost cel dintîi din cei doisprezece apostoli care a murit ca martir (Fapte 12:1, 2). Chiar şi Petru ar fi fost omorît de Irod, dacă Iehova nu l-ar fi împiedicat (Fap. 12:11). Pe apostolul Pavel au voit, de asemenea, să–l piardă, de mai multe ori (Fap. 22:22). Către sfîrşitul primului secol, bătrînul apostol Ioan a amintit pe un alt creştin care a murit în credincioşie: „Antipa, martorul meu (Isus) credincios“ (Apoc. 2:13, Einheitsübersetzung).
6. (a) Ce a spus Isus despre potrivnicii săi? (b) Pentru ce comportarea lor duşmănoasă nu era de iertat?
6 Pentru ce au fost primii ucenici ai lui Isus, aşadar, combătuţi aşa de vehement? Pentru ce au aţîţat conducătorii poporului bărbaţi să depună mărturie mincinoasă, care a dus la omorîrea lui Stefan? Isus a spus în faţa unora din potrivnicii săi religioşi: „Voi sînteţi de la tatăl vostru Diavolul şi vreţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El de la început a fost un ucigaş şi el nu stă ferm în adevăr“ (Ioan 8:44). Aşadar, nu era aşa că ei n-ar fi cunoscut învăţătura lui Isus sau n-ar fi ştiut, dacă mărturia lui Stefan corespundea sau nu adevărului. Ei au ştiut sigur ce spusese Petru de vărsarea spiritului lui Dumnezeu la Rusalii şi fără îndoială că ei, de asemenea, au văzut sau au auzit cum şi-a produs efectul darul vorbirii în limbi, care a marcat pe aceşti creştini ca servi ai lui Dumnezeu. Au fost botezate atunci „ca la trei mii de suflete“, iar mai tîrziu a primit mesajul chiar „o mulţime de preoţi“. Ura religioasă împotriva acelora care urmau „calea credinţei“ se aseamănă totuşi cu un foc, care arde cu flacără (Fap. 2:41; 9:2). Sigur că marii preoţi şi-au amintit de cuvintele cu care îi condamnase Isus (Mat. cap. 23). Prin lupta lor împotriva acestor creştini, de la început au dovedit că erau împotriva activităţii spiritului lui Dumnezeu.
SAUL DEVINE UN UCENIC
7. Ce trecut avea Pavel înapoia sa, cînd a devenit creştin?
7 Totuşi, nu toţi au reacţionat aşa. Saul, de exemplu, (care a fost cunoscut sub numele său roman, Pavel) a intreprins mari schimbări în viaţa sa (Fap. 13:9). El a fost crescut într-adevăr sub legămîntul legii şi reprezenta părerile fariseilor, a renunţat însă la funcţiunea sa importantă în iudaism şi după aceea a fost persecutat tot aşa ca şi ceilalţi creştini (Fil. 3:5, 6). El ştia ce urmări ar avea aceste schimbări, cu toate acestea n-a şovăit cînd s-a convins de ceea ce era drept. In zilele acelea adunarea creştinilor era persecutată violent. Saul însuşi se „înfuriase“ împotriva primilor creştini, căci el pătrundea în case şi tîra cu sila atît bărbaţi cît şi femei şi-i arunca în închisoare (Fap. 8:1–8). Cînd însă era tocmai pe drum spre Damasc, pentru a aduce legaţi la Ierusalim, pe baza împuternicirii primit de la marele preot, bărbaţi şi femei, care aparţineau creştinismului, s-a întîmplat ceva, care i-a schimbat temeinic viaţa (Fap. 9:1, 2). Saul din Tars „n-a fost neascultător faţă de vedenia cerească“, ci a devenit un ucenic al lui Isus şi un model de credinţă şi de răbdare (Fap. 26:19).
8. Ce întîmplare s-a petrecut cu Pavel (Saul) cînd a cunoscut adevărul şi cum a reacţionat el?
8 Deodată l-a speriat o lumină cerească. El a căzut la pămînt şi a auzit un glas, care-i spunea: „Saule, Saule, de ce mă persecuţi? El a spus: „Cine eşti tu, Doamne? El a zis: Eu sînt Isus, pe care tu îi persecuţi“. Saul care orbise de la lumină, a fost condus la damasc. Cu trei zile mai tîrziu i s-a poruncit unui ucenic cu numele Anania să vină să–l ajute pe Saul. După ce Anania a fost asigurat că aceasta corespundea voinţei Domnului, i-a spus: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis aici, pentru ca tu să vezi din nou şi să fii umplut cu spiritul sfînt“. Cum ai reacţiona tu la o astfel de întîmplare importantă? Ai găsi că este greu să intreprinzi o schimbare, despre care tu ştii că ar aduce cu sine pentru tine persecuţie şi dificultăţi, da, că chiar membrii familiei tale te-ar alunga poate din această cauză? Saul n-a fost nici o clipă măcar în îndoială cu privire la ceea ce ar trebui să facă, căci noi citim: „El a început imediat să propovăduiască pe Isus prin sinagogi că acesta este Fiul lui Dumnezeu“ (Fap. 9:3–5, 17, 20).
UN MODEL DE CREDINTA
9. (a) La ce sînt încurajaţi creştinii de astăzi prin ceea ce i s-a întîmplat lui Saul? (b) Cum a scăpat el în Damasc din ghiarele morţii, după ce începuse să–l propovăduiască pe Cristos?
9 O examinare a exemplului, pe care l-a dat Saul prin credinţa sa — cum a răbdat el în încercări şi cum a fost condus şi ocrotit de Iehova — ne încurajează să trecem cu bine peste încercările, la care sînt supuşi creştinii adevăraţi, în generaţia noastră. Saul n-a dat înapoi, cu toate că ştia că va fi persecutat ca şi ceilalţi creştini, de pe vremea aceea şi cu toate că Domnul spusese lui Anania“ „Eu îi voi arăta lămurit tot ce trebuie să sufere pentru numele meu“. După ce Saul a rămas cîteva zile la ucenicii din Damasc, a început să propovăduiască cu zel. Deja după scurt timp, iudeii s–au hotărît să–l ucidă. Ei pîndeau ziua şi noaptea la poarta oraşului, pentru a-l pierde. Iehova însă n-a permis ca acest „vas ales“ să fie înlăturat cu una cu două (Fap. 9:15–16). Saul a aflat despre planul criminal şi ucenicii l-au ajutat să scape, în timp ce l-au luat şi l-au coborît prin zid într-un coş.Aceasta era pentru acest persecutător de altă dată al creştinilor, pur şi simplu, începutul unei vieţi agitate în serviciul de propovăduire.
10. Cum a arătat întîmplarea pe care a avut-o Saul cu Elima că demonii erau împotriva lui?
10 Saul şi Barnaba au fost puşi deoparte de spiritul sfînt, ca să propovăduiască Cuvîntul lui Dumnezeu, atît iudeilor cît şi neiudeilor. In prima lor călătorie misionară au întîlnit un bărbat care era la proconsului Sergius Paulus şi despre el se spunea că era un profet mincinos şi un vrăjitor mincinos. Cînd Elima, acest vrăjitor, a început să se împotrivească lui Saul şi lui Barnaba şi a încercat să abată pe proconsul, să nu asculte mesajul lor, Saul (numit acum Pavel) fiind plin de spiritul sfînt, i-a spus: „Nu mai încetezi să strîmbi caile drepte ale lui Iehova?“ Numaidecît vrăjitorul a devenit orb vremelnic. Aceasta a avut ca efect că proconsulul a crezut în ceea ce a văzut şi a auzit (Fap. 13:6–12).
11. (a) Pentru ce şi pe baza cărui text biblic, au propovăduit Pavel şi Barnaba neiudeilor din Antiohia şi Iconia? (b) Ce au făcut ei, după ce au fost izgoniţi din aceste oraşe?
11 Pavel şi Barnaba şi-au continuat călătoria şi au ajuns la Antionia, în Pisidia, unde au pus o mărturie sinceră populaţiei. Cînd iudeii au devenit furioşi pe ceea ce spuneau cei doi bărbaţi despre învierea lui Isus, aceştia s-au îndreptat spre oamenii dintre naţiuni. Ei au citat cuvintele profetice ale lui Isaia: „Te-am pus ca să fii lumina naţiunilor, ca să fii o mîntuire pînă la marginile cele mai îndepărtate ale Pămîntului.“ (Fap. 13:47). Neiudeii cu gîndire sănătoasă s-au bucurat, cînd au auzit aceasta. Iudeii dimpotrivă, au izgonit pe Pavel şi pe Barnaba din oraş. Cu toate acestea, cei doi şi-au continuat drumul, plini de bucurie şi de spiritul sfînt. In Iconia, următoarea lor oprire li s-a întîmplat în mod asemănător. Prin activitatea lor de propovăduire o mare mulţime de iudei şi de greci au devenit credincioşi. Aceia însă care n-au primit mesajul, au aţîţat poporul, aşa că atît iudeii, cît şi grecii au încercat să comită violenţă împotriva lor şi ei s-au văzut nevoiţi să fugă pentru a putea să propovăduiască vestea bună mai departe.
12, 13. (a) Ce s-a întîmplat cu Pavel în Listra? Cum a dovedit Pavel ca s-a încrezut în Iehova?
12 Cînd Pavel a vindecat în Listra un om, care fusese olog din naştere, oamenii credeau că cei doi oameni ar fi zei. Pe Barnaba il numeau Zeus iar pe Pavel îl numeau Hermes, deoarece el era purtătorul de cuvînt. Pavel şi Barnaba au încercat să–i împiedice de la aceasta. Ei au spus: „Oameni, pentru ce faceţi aceste lucruri? Si noi sîntem oameni şi avem aceleaşi infirmităţi ca şi voi şi vă vestim vestea bună“. (Fap. 14:15). In timpul acesta s-au întîlnit iudeii din Antiohia şi Iconia, care tot mai urmăreau pe Pavel. Cînd l-au găsit, l-au lovit cu pietre şi l-au tîrît afară din oraş, crezînd că ar fi mort. Prin bunătatea nemeritată a lui Iehova, Pavel a supravieţuit această maltratare crudă. In ziua următoare, el cu Barnaba a mers mai departe la Derbe, unde şi-au continuat activitatea de propovăduire şi au făcut destul de mulţi ucenici.
13 Poate te gîndeşti tu acum: „Dacă ar fi trebuit să trec eu prin toate acestea, aş fi cedat, înainte ca cineva să mă omoare“. Pavel a gîndit altfel. In Faptele apostolilor 14:21 se raportează că el şi Barnaba s-au întors chiar la Antiohia şi Iconia şi chiar în Listra unde, fuseseră atît de violent persecutaţi deoarece au voit să întărească pe ucenicii de acolo. Ei le spuneau: „Prin multe strîmtorîri trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu“. Ei au continuat, de aceea, să zidească adunarea şi să întărească pe aceia, care crezuseră în Iehova (Fap. 14:22).
FRATII DE CREDINTA AU CAUZAT CERTURI
14. Ce fel de argumente au invocat unii şi cum a fost rezolvată problema?
14 Din păcate, s-au iscat probleme, dar nu numai din partea împotrivitorilor, ci şi din partea fraţilor de credinţă. Astfel, au provocat odată o discuţie unii, pentru că susţineau că neiudeii n-ar putea fi mîntuiţi, dacă na s-ar tăia împrejur după obiceiul lui Moise (Fap. 15:1, 2). După o ceartă destul de aprinsă s-a hotărît ca Pavel şi Barnaba şi alţii să fie trimişi la Ierusalim, pentru a supune problema în chestiune, apostolilor şi bătrînilor adunării centrale. La ce hotărîre s-a ajuns după ce s-a ascultat mărturia lor, precum şi mărturia lui Petru şi aceea a altora? Ca aceia, care se întorc la Dumnezeu dintre naţiuni, să nu fie tulburaţi, ci şa li se impună, pur şi simplu, doar cele necesare: să se ferească de lucruri poluate de idoli, de curvie şi de sînge (Fap. 15:12–20).
15. Ce situaţie a dus la aceea că Pavel a mustrat pe Petru?
15 Pavel a intervenit hotărît pentru adevăr. Intr-o dare de seamă despre vizita sa la Ierusalim, el aminteşte „fraţii mincinoşi“ care s-au strecurat pe furiş printre fraţi şi apoi spune: „Noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor, nici măcar pentru un ceas, pentru ca adevărul veştii bune să rămînă primit de voi“. Cînd, în Antiohia, pînă şi Petru, aparent, s-a separat de fraţii săi neiudei şi n-a mai mîncat cu ei, pentru a nu cauza poticnire unor creştini iudei care veniseră în vizită, Pavel „i s-a împotrivit făţiş, căci era de condamnat“. El a explicat galatenilor: „Eu nu pun la o parte bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin lege, în realitate Cristos a murit degeaba“. (Gal. 2:4, 5, 11, 21). Aceasta a ajutat galatenilor să înţeleagă că creştinii sînt socotiţi drepţi prin credinţă în Cristos şi nu prin fapte care corespundeau legii mozaice. Legămîntul Legii a fost pus la o parte şi acum era în vigoare Legămîntul nou. Unora le venea, ce-i drept, greu să priceapă acest lucru, dar Pavel nu s-a lăsat descurajat prin felul lor de gîndire omenească.
PERSECUTIA NU CONSTITUIA PENTRU PAVEL UN MOTIV DE DESCURAJARE
16. In ce măsură au avut încercările, prin care au trecut Pavel şi Sila în Filipi, un efect binecuvîntat?
16 In a doua sa călătorie misionară a putut Pavel să facă, spre bucuria sa pe o femeie care se ocupa cu comerţul cu numele de Lidia să înţeleagă adevărul. Ea şi-a deschis larg inima şi a ascultat cu atenţie pe Pavel. De asemenea ea a primit ospitalieri pe fraţi. Aici în Filipi stăpînii unei servitoare, care putea să ghicească, au pricinuit multe greutăţi lui Pavel. Această fată striga zi de zi cuvintele: „Oamenii aceştia sînt sclavii lui Dumnezeu cel Prea Inalt care vă vestesc calea mîntuirii“ (Fap. 16:17). In cele din urmă, Pavel, necăjit din cauza aceasta a poruncit demonilor în numele lui Isus să iasă din faţă. Cînd stăpînii fetei, care prin ghicirea ei le adusese mult cîştig, au văzut că ea nu mai avea această capacitate supranaturală, au dus pe Pavel şi pe Sila înaintea autorităţilor, ca să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Această întîmplare — mai întîi să fie bătuţi şi apoi să fie aruncaţi în închisoare — hotărît ar fi descurajat din nou pe cîte unul, dar nu pe Pavel şi pe Sila. Dintr-o dare de seamă aflăm că, pe la miezul nopţii, pe cînd se rugau şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu, a avut loc deodată un cutremur de pămînt care a avut ca efect că uşile închisorii s-au deschis iar deţinuţii au fost eliberaţi de lanţurile lor. Pavel n-a încercat să scape, ci a rămas în închisoare şi a liniştit pe supraveghetorul închisorii, care voise să se sinucidă. El s-a folosit de ocazie, pentru a vorbi cu supraveghetorul închisorii şi cu membrii familiei acestuia despre Cuvîntul lui Iehova. Ei au fost botezaţi cu toţii chiar în noaptea aceea.
17. Cum a socotit Pavel încercările, pe care le-a suferit el, şi ce poziţii a păstrat el?
17 Cu toate acestea, Pavel nu şi-a pierdut curajul. El şi-a păstrat poziţia corectă. El a scris fraţilor săi din Corint: „Cînd sîntem încercaţi, binecuvîntăm; cînd sîntem persecutaţi, răbdăm; cînd sîntem defăimaţi, ne rugăm“ (1 Cor. 4:12, 13). El a văzut cum s-au adeverit cuvintele lui Isus: „Un sclav nu este mai mare decît stăpînul său. Dacă pe mine m-au persecutat şi pe voi vă vor persecuta“ (Ioan 15:20). Pavel a socotit ca un privilegiu de a trece prin încercări de dragul veştii bune (Fil. 1:21–30).
18. Cum a combătut un argintar activitatea de propovăduire a lui Pavel, totuşi ce s-a întîmplat în cele din urmă.
18 In cea de-a treia sa călătorie misionară, meseriaşii, care se îndeletniceau cu facerea de temple de argint, ei au produs greutăţi. Dimitrie argintarul, căre ia facerea de temple ale zeiţei Artemis îi aducea un venit considerabil, a avertizat oamenii despre Pavel. El spunea că această învăţătură, pe care o răspîndeşte Pavel şi anume că zeii făcuţi de mîini nu sînt dumnezei, şi din această cauză profesiunea de constructor de temple de argint va fi în curînd compromisă. Din această cauză tot oraşul s-a răsculat şi numai cu mare greutate a reuşit grefierul oraşului să potolească şi să împrăştie mulţimea de oameni (Fap. 19:23–41). Da, viaţa apostolului Pavel era adesea în primejdie, iar credinţa sa a fost tot mereu pusă la încercare (2 Cor. 4:7–12; 6:3–10; 11:23–27).
19. Despre ce a fost anunţat Pavel şi pentru ce nu s-a dat el înapoi însă din faţa perspectivei de a trebui să moară?
19 In Cezarea, profetul Agab a înştiinţat pe Pavel, în cele din urmă, că va fi legat la Ierusalim şi va fi dat în mîinile oamenilor naţiunilor. Cea făcut Pavel? S-a gîndit el oare să meargă în altă parte? Nu, el a spus: „Eu sînt gata nu numai să mă las legat, ci şi chiar să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus“ (Fap. 21:10–13). El avea sentimentul — indiferent ce i s-ar mai întîmpla — că şi-a îndeplinit conştiincios sarcina sa de serviciu şi, să fie liber de sîngele tuturor oamenilor (Fap. 20:26).
20. Inaintea cui a avut Pavel privilegiul să pună mărturie şi la ce a întrebuinţat el timpul în decursul detenţiei sale?
20 S-a întîmplat aşa după cum s-a prezis. In Ierusalim, după ce s-au ridicat acuze mincinoase împotriva sa, Pavel a fost scos afară din templu. Numai datorită intervenţiei rapide a comandantului militar roman a scăpat el să nu fie omorît. După aceea, Pavel a avut privilegiul să se apere în faţa Sinedrinului, tribunal suprem iudaic. Chiar şi aici s-au iscat divergenţe de păreri din cauza mesajului, pe care îl vestea. In noaptea aceea a stat un înger lîngă el şi i-a spus că trebuie să fie curajos, căci întocmai după cum pusese o mărturie temeinică în Ierusalim, tot aşa va pune el mărturie şi în Roma (Fap. 23:11). După aceea, Pavel a fost interogat de guvernatorul Felix, apoi de urmaşul acestuia Porcius Festus şi în sfîrşit de regele Agripa II înainte de a fi fost trimis la Roma. Doi ani de zile a fost ţinut în închisoare şi el a propovăduit tuturor celor ce l-au vizitat. Probabil că a fost găsit nevinovat de împăratul Nero şi a fost eliberat (2 Tim. 4:16, 17).
21, 22. (a) Ce dovedeşte că Pavel în decursul celei de-a doua detenţii a sa a aşteptat moartea? (b) Pentru ce a avut Pavel o credinţă aşa de puternică?
21 In jurul anului 65 e.n. a ajuns Pavel din nou în închisoare la Roma. In decursul acestei detenţii a scris el epistola sa a doua către Timotei şi în aceasta a dat să se înţeleagă că moartea sa era aproape (2 Tim. 4:6–8). Probabil că el a murit în anul 66 e.n. sub Nero, ca martir.
22 Credinţa apostolului Pavel a fost încercată, fără îndoială, în ceea ce priveşte calitatea ei. Pavel avea, de asemenea, un motiv pentru a avea o astfel de credinţă. Făcînd abstracţie de faptul că el a fost chemat în mod supranatural, a primit tot mereu dovezi că spiritul lui Dumnezeu a sprijinit activitatea sa şi îngerii l-au ajutat. El nu s-a lăsat zdruncinat în credinţa sa, sau abătut de la lucrarea la care a fost chemat, prin ura amară, provocată de demoni şi oameni. El şi-a pus încrederea în Domnul şi în înviere (1 Cor. 15:14, 21, 22).
23 Cum ştim noi că Pavel nu s-a ruşinat de viaţa sa creştinească?
23 Pavel nu s-a ruşinat de viaţa sa creştină. Regelui Agripa i-a spus el: „Eu aş putea dori de la Dumnezeu ca . . . nu numai tu, ci de asemenea, toţi aceia, care mă ascultă astăzi să devină astfel de oameni cum sînt şi eu cu excepţia acestor lanţuri“ (Fap. 26:28, 29; Rom. 1:16). In ciuda multor încercări, pe care el le-a suferit, a încurajat pe alţii să meargă pe acelaşi drum. Fraţilor din Corint le-a scris: „Deveniţi imitatorii mei, după cum sînt şi eu imitator al lui Cristos“ (1 Cor. 11:1). El nu aparţinea oamenilor, care ei înşişi cauzează greutăţi, care trec prin suferinţe sau care fac cu plăcere pe martirul pentru a se preamări pe ei înşişi. El a intervenit, pur şi simplu, ferm pentru adevăr. In epistola sa către tesaloniceni şi-a exprimat bucuria sa în legătură cu faptul că vestea bună a ajuns la ei „nu numai cu vorbe ci de asemenea cu putere, cu spiritul sfînt şi cu convingere puternică“ şi a adăugat apoi: „Si voi aţi devenit imitatori ai noştri şi ai Domnului, deoarece voi aţi primit cuvîntul cu multe necazuri, cu bucuria care vine de la spiritul sfînt“ (1 Tes. 1:5, 6).
24 De ce binecuvîntări vom avea parte, dacă dovedim o credinţă tot aşa de puternică ca Pavel?
24 Puţini dintre noi trebuie să treacă prin toate suferinţele prin care a trecut Pavel. Noi putem însă, să dovedim toată credinţa pe care a dovedit-o el. Noi ne putem aduce aminte de cuvintele încurajatoare, pe care le-a adresat el pentru evrei: „Noi nu sîntem dintre aceia, care se întorc îndărăt în nimicire, ci din aceia, care au credinţă pentru mîntuirea sufletului“ (Evrei 10:38, 39). Deoarece noi ştim că calitatea încercată a credinţei noastre produce răbdare, ar trebui să–l imităm pe Pavel, precum şi el l-a imitat pe Isus Cristos. Dacă răbdăm credincios în ciuda încercărilor, care ar putea să vină asupra noastră, la „descoperirea lui Isus Cristos“, de asemenea, calitatea încercată a credinţei noastre va deveni „o cauză pentru laudă, slavă şi cinste“ (1 Pet. 1:5–7, 9; Iac. 1:2, 3).