Slujitori auxiliari‚ păstraţi-vă o poziţie excelentă!
„Cei care slujesc într-un mod excelent dobîndesc o excelentă poziţie şi o mare libertate de exprimare în credinţa cu privire la Cristos Isus.“ — 1 TIMOTEI 3:13.
1. După numirea unui frate ca slujitor auxiliar, care trebuie să fie scopul său şi ce trebuie să vrea să facă ceilalţi membri ai adunării?
BĂRBAŢII care sînt acum slujitori auxiliari au fost „verificaţi mai întîi cu privire la aptitudinea lor“ (1 Timotei 3:10). Dar numirea lor nu a fost de fapt un scop în sine. Scopul lor este de a continua ‘să dobîndească o excelentă poziţie’ prin faptul că îşi îndeplinesc sarcinile „într-un mod excelent“ (1 Timotei 3:13). Fiecare membru al adunării creştine unite vrea să-i sprijine ca să-şi realizeze acest scop.
2. Cum sînt afectaţi membrii adunării de ceea ce fac slujitorii auxiliari?
2 Apostolul Pavel a arătat că toţi membrii corpului spiritual al lui Cristos trag foloase din faptul că lucrează în unitate şi se îngrijesc unul de altul (1 Corinteni 12:12–31). În mod similar, cînd slujitorii auxiliari îşi efectuează „într-un mod excelent“ lucrarea pe care le-a dat-o Dumnezeu, fiecare membru al adunării creştine din prezent va avea foloase. Dar cînd slujitorii auxiliari întîmpină probleme care îi împiedică să-şi îndeplinească sarcinile în mod corespunzător, faptul acesta se repercutează în mod negativ asupra tuturor membrilor adunării.
3. (a) Ce probleme sînt comune tuturor membrilor poporului lui Iehova? (b) Ce ilustrează un sondaj efectuat recent?
3 Toţi membrii poporului lui Dumnezeu au de purtat aceeaşi luptă, „o luptă nu împotriva sîngelui şi cărnii, ci (...) împotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). În plus, toţi slujitorii lui Iehova au de dus o luptă împotriva propriilor imperfecţiuni şi înclinaţii păcătoase. Dar ca grup, slujitorii auxiliari sînt confruntaţi cu anumite probleme într-un mod mai accentuat decît în cazul celorlalte grupuri ale Martorilor lui Iehova. Foarte grăitoare în acest sens sînt rezultatele unui recent sondaj efectuat în peste 320 de adunări dintr-o ţară din Europa occidentală, adunări în care activează peste 1 360 de slujitori auxiliari.
Slujitori auxiliari necăsătoriţi şi cei căsătoriţi
4. Ce atitudine trebuie să manifeste slujitorii auxiliari necăsătoriţi faţă de celibatul lor? Cum îi pot încuraja ceilalţi?
4 Dintre slujitorii auxiliari chestionaţi, cei care sînt încă necăsătoriţi totalizează un număr care depăşeşte puţin 10% din totalul lor. Aşadar, aceştia se bucură de libertate în ceea ce priveşte anumite responsabilităţi comune celor aproape 90% care sînt căsătoriţi. Dar fraţii necăsătoriţi trebuie să fie atenţi ca nu cumva să-şi folosească această libertate doar pentru a se ocupa de lucruri personale, cum ar fi foarte multe ore de destindere sau de participare la petreceri. Ei nu trebuie nici să permită ca dorinţa firească de a se căsători să pună în umbră orice alt aspect al vieţii lor (Matei 6:33), şi nici să lase ca insistenţele din partea prietenilor care sînt căsătoriţi să-i determine să încheie în pripă sau în mod nechibzuit o căsătorie. Cu siguranţă că, întrucît creştinii sînt oameni care se onorează reciproc, cei căsătoriţi îi vor trata cu respect pe fraţii lor necăsătoriţi şi celibatul acestora. De asemenea, îi vor încuraja să profite de libertatea mai mare pe care o au şi să dedice mai mult timp activităţilor teocratice, ba chiar să intre în serviciul cu timp integral.
5. Ce pericol mai mare există pentru slujitorii auxiliari căsătoriţi decît pentru cei necăsătoriţi?
5 Potrivit sondajului menţionat mai sus, aproximativ 62% din slujitorii auxiliari sînt părinţi. Pericolul ca inimile lor să se ‘îngreuieze’ cu ‘îngrijorările vieţii’ este mai mare decît pentru fraţii necăsătoriţi (Luca 21:34–36). De aceea, cînd a recomandat celibatul, Pavel a spus: „Eu vreau ca să fiţi scutiţi de îngrijorare. Omul necăsătorit se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum să poată obţine aprobarea Domnului. Dar omul căsătorit se îngrijorează de lucrurile lumii, cum să poată obţine aprobarea soţiei sale şi el este împărţit (...) Prin urmare, şi cel care îşi dă virginitatea în căsătorie face bine, dar cel care nu şi-o dă în căsătorie va face mai bine.“ — 1 Corinteni 7:32–38.
6. Ce anume trebuie să facă slujitorii auxiliari căsătoriţi? Cine sînt cei care le pot da sfaturi utile?
6 Deşi poporul lui Iehova nu crede că aceste ‘căsătorii se fac în cer’, ei ştiu că pentru a rezolva problemele conjugale au nevoie de înţelepciune cerească (Psalm 19:7; Proverbe 3:5, 6). Deci slujitorii auxiliari necăsătoriţi trebuie să urmeze îndeaproape sfatul din Cuvîntul lui Dumnezeu. Ei trebuie să se străduiască pentru a manifesta echilibrul cuvenit în ceea ce priveşte îndeplinirea responsabilităţilor în familie, dar să nu le folosească niciodată ca scuză pentru a-şi neglija sarcinile în cadrul adunării. Printre altele, o importanţă esenţială are pregătirea unui plan bine cumpănit. Cuplurile căsătorite care sînt mai în vîrstă şi care au mai multă experienţă ar putea da celor mai tineri sugestii utile, cînd sînt solicitate în această privinţă.
7. (a) În ce mod poate familia unui slujitor auxiliar să afecteze eforturile şi progresul spiritual ale acestuia? (b) De ce anume trebuie să ţină seama slujitorii auxiliari care intenţionează să se căsătorească?
7 Sprijinul din partea familiei este de un mare ajutor pentru slujitorul auxiliar căsătorit. Bineînţeles, dacă membrii familiei îl solicită în mod exagerat, ca să le acorde timp şi atenţie, sau pretind prea multe lucruri din punct de vedere material, ei îi pot împiedica progresul spiritual. Dar cînd întreaga sa familie îi sprijină eforturile de a ‘sluji într-un mod excelent’, este o adevărată binecuvîntare (1 Timotei 3:13). Deci cît de vital este ca, înainte de a începe să nutrească afecţiune faţă de un viitor partener de căsătorie, slujitorul auxiliar necăsătorit să încerce să afle dacă sora respectivă îl va ajuta să progreseze din punct de vedere spiritual!
Serviciul laic şi materialismul
8. (a) Care este eventualul pericol cu care sînt confruntaţi slujitorii auxiliari care prestează un serviciu laic? (b) Care sînt textele scripturale la care trebuie să medităm, pentru a fi ajutaţi să combatem materialismul?
8 80% dintre slujitorii auxiliari chestionaţi erau sub vîrsta de 60 de ani. Deci în majoritatea cazurilor aceştia prestează şi acum un serviciu laic, pentru a se putea întreţine şi pentru a-şi întreţine şi familia. Aproape 50% din ei au vîrsta între 20 şi 40 de ani — vîrstă la care bărbaţii din lume s-au stabilit deja într-un post sau şi-au ales deja o carieră şi se străduiesc să promoveze ca să se pună la adăpost sigur în privinţă financiară. Dacă eşti un slujitor auxiliar care te încadrezi între aceste limite de vîrstă, nu subestima niciodată pericolul de a te molipsi de tendinţele lumeşti, materialiste, care te pot slăbi din punct de vedere spiritual. Mai degrabă, aminteşte-ţi de cuvintele lui Pavel, şi anume: „Dacă avem deci hrană şi îmbrăcăminte, ne vom mulţumi cu aceste lucruri“ (1 Timotei 6:8). Şi Isus ne-a dat un minunat sfat care ne poate ajuta pe toţi să combatem materialismul. Citeşte-l personal în Matei 6:19–34.
9. În conformitate cu textul din Matei 16:26, care este metoda înţeleaptă pe care trebuie s-o adopte îndeosebi slujitorii auxiliari mai tineri?
9 Iar voi, slujitori auxiliari care sînteţi mai tineri, uitaţi-vă puţin la unii bărbaţi care „s-au realizat“ făcînd carieră într-o ocupaţie lumească sau acumulînd bogăţie, dar care l-au exclus pe Iehova din planurile lor. (Vezi Proverbe 16:3; 19:21.) Ar fi oare înţelept să vă modelaţi după asemenea persoane materialiste şi fără preocupări spirituale, persoane a căror viaţă va fi în curînd nimicită în timpul ‘necazului cel mare’? (Matei 24:21). Care slujitor al lui Iehova ar vrea să facă schimb de locuri cu vreuna din aceste persoane? „De fapt“, a spus Isus, „ce folos ar avea omul dacă ar cîştiga întreaga lume, dar şi-ar pierde sufletul?“ (Matei 16:26). Bineînţeles că metoda înţeleaptă este să-ţi construieşti un viitor sigur cu organizaţia lui Iehova, şi nu să-ţi construieşti un viitor nesigur şi efemera cu această lume muribundă, care zace în puterea lui Satan. — 1 Ioan 5:19.
Supunere faţă de Regatul lui Dumnezeu
10. Ce poziţie ia cu privire la chestiunile politice „compania“ mereu crescîndă a ‘tinerilor’, printre care se numără şi slujitorii auxiliari?
10 În mod profetic, despre Regele mesianic numit de Iehova s-au spus următoarele: „Poporul tău se va oferi voluntar în ziua forţelor tale militare. În splendorile sfinţeniei, din sînul zorilor, tu ai compania ta de tineri ca picăturile de rouă“ (Psalm 110:3). Această profeţie se împlineşte din 1914 încoace, iar cei care fac parte din „compania“ mereu crescîndă a ‘tinerilor’ înţeleg că ei trebuie să se supună în primul rînd Regatului lui Dumnezeu, regat la conducerea căruia se află glorificatul Rege Isus Cristos. Aşadar, deşi aceşti tineri dedicaţi, inclusiv slujitorii auxiliari, se află în supunere relativă faţă de „autorităţile superioare“ reprezentate de guverne, totuşi, atunci cînd supunerea faţă de ‘autorităţi’ vine în contradicţie cu supunerea faţă de Dumnezeu, ei ‘trebuie să asculte mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni’ (Romani 13:1; Fapte 5:29). Aşa cum a spus şi Isus, continuatorii săi ‘nu fac parte din lume’ (Ioan 15:19; 18:36). Ei rămîn neutri faţă de chestiunile politice ale naţiunilor, deoarece îşi dau seama că, dacă nu ar face aşa, ar deveni trădători ai Regatului lui Dumnezeu.
11. De ce anume pot fi siguri fraţii care suferă datorită faptului că îşi păstrează neutralitatea creştină?
11 Dar cum ar trebui să reacţioneze slujitorii auxiliari sau ceilalţi creştini, dacă ar fi daţi afară din serviciul laic sau ar fi chiar privaţi de libertate, datorită faptului că îşi păstrează neutralitatea creştină? (Isaia 2:2–4; Ioan 17:16). În cazul acesta, ei ştiu că fraţii şi surorile lor spirituale le vor da orice ajutor posibil, atît din punct de vedere spiritual, cît şi, dacă este nevoie, din punct de vedere material. Ei fac aceasta fiindcă membrii poporului lui Iehova se îngrijesc unii de alţii în mod iubitor. — Vezi Ioan 13:34, 35; 1 Corinteni 12:24, 25.
Este necesară mai multă experienţă
12. Ce trebuie să faci pentru a ‘dobîndi o excelentă poziţie’?
12 Circa o treime din numărul slujitorilor auxiliari chestionaţi sînt Martori ai lui Iehova de mai puţin de 10 ani. Evident că aceşti creştini au acceptat ajutor şi îndrumare din partea membrilor mai experimentaţi ai adunării. Dar, ca să dobîndească o excelentă poziţie, ei trebuie să continue să înveţe de la alţii şi să acumuleze experienţă. Ei trebuie, de asemenea, să-şi fixeze în permanenţă anumite obiective şi să se străduiască să le realizeze cu multă conştiinciozitate. Deci dacă doreşti cu seriozitate să serveşti unor scopuri utile în calitate de slujitor auxiliar, sau tinzi ca să dobîndeşti acest privilegiu, ţi-ai fixat deja anumite obiective? De exemplu, ce-ai zice dacă ţi-ai fixa drept obiectiv să citeşti toată Biblia pînă la o anumită sau să efectuezi serviciul de pionier auxiliar timp de cîteva luni?
13. Cum îi poate fi de folos unui frate care doreşte să devină slujitor auxiliar sau care slujeşte acum în această calitate sfatul pe care Pavel l-a dat lui Timotei?
13 Dacă eşti foarte tînăr şi ai foarte puţină experienţă, poţi trage foloase din ceea ce se menţionează în 1 Timotei 4:12–15. Deşi cuvintele din acest text erau adresate tînărului supraveghetor Timotei, o mare parte din ceea ce menţionează Pavel aici cu privire la exprimare şi conduită este de folos oricărui frate care doreşte să devină slujitor auxiliar sau care deja slujeşte în această calitate. Iată ce a scris apostolul: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea. Dimpotrivă, să devii pentru cei fideli un exemplu în vorbire, în conduită, în iubire, în castitate. Pînă voi veni, continuă să te dedici citirii publice, îndemnării, învăţarii altora. Nu neglija darul care este în tine, care ţi-a fost dat printr-o prezicere şi cînd colegiul de bătrîni şi-a pus mîinile peste tine. Meditează la aceste lucruri, fii absorbit de ele, pentru ca progresul tău să fie evident pentru toţi.“ La ce anume trebuie să lucrezi în mod deosebit „pentru ca progresul tău să fie evident pentru toţi“? Prin intermediul rugăciunii, hotărăşte ce trebuie să faci şi apoi du la îndeplinire cu ajutorul lui Iehova!
Cum să învingi descurajarea
14, 15. (a) Ce încurajare scripturală primesc slujitorii auxiliari care sînt confruntaţi cu vîrsta înaintată sau cu o sănătate precară? (b) Cum îi pot ei încuraja pe ceilalţi membrii ai adunării?
14 O mare parte dintre slujitorii auxiliari nu mai trebuie să se lupte cu problemele care sînt caracteristice tinerilor, ci sînt confruntaţi cu vîrsta înaintată sau cu o sănătate precară, ceea ce deseori duce la descurajare. Dar cei care îşi păstrează vigoarea din punct de vedere spiritual pot găsi mîngîiere în cuvintele pe care Pavel le-a adresat fraţilor săi creştini unşi: Iată ce le-a spus el: „Noi nu renunţăm, ci, chiar dacă omul care sîntem în exterior se degradează, cu certitudine că omul care sîntem în interior se reînnoieşte din zi în zi. Fiindcă, deşi necazul este momentan şi uşor, el produce pentru noi o glorie care are o pondere din ce în ce mai copleşitoare şi este veşnică; în timp ce ne fixăm privirea nu asupra lucrurilor care se văd, ci asupra lucrurilor invizibile. Fiindcă lucrurile care se văd sînt temporare, dar cele invizibile sînt veşnice“ (2 Corinteni 4:16–18). Slujitorii lui Iehova care au speranţă de viaţă pămîntească se bucură şi ei de o perspectivă încurajatoare — viaţa eternă pe un pămînt paradiziac. — Luca 23:43; Ioan 17:3.
15 Aşadar, acei slujitori auxiliari care, din cauza unei sănătăţi precare sau vîrstei înaintate, nu pot să activeze la fel de mult ca alţii, au totuşi motive întemeiate de a-şi păstra o atitudine pozitivă şi optimistă. O asemenea atitudine oglindeşte aprecierea faţă de adevăr şi o credinţă profundă în lucrurile care durează veşnic. Această atitudine minunată, împreună cu serviciul teocratic efectuat cu umilinţă, vor fi foarte folositoare şi îi vor încuraja pe toţi membrii adunării.
16. De ce slujitorul auxiliar nu trebuie să se descurajeze dacă nu este numit bătrîn?
16 Dacă eşti slujitor auxiliar, continuă ‘să aspiri la sarcina de supraveghetor’, îmbunătăţindu-ţi capacitatea de a-i învăţa pe alţii şi calităţile spirituale (1 Timotei 3:1). Totuşi, să nu te descurajezi dacă nu capeţi repede numirea de bătrîn. Nu uita că, în calitate de slujitor auxiliar, care te achiţi „într-un mod excelent“ de obligaţiile care îţi revin, serveşti unor scopuri binefăcătoare şi eşti de un real folos adunării. Este un măreţ privilegiu de a efectua orice serviciu în cadrul organizaţiei lui Iehova şi de a ne ajuta tovarăşii de credinţă să-şi îndeplinească sarcina cu privire la predicarea Regatului. — Matei 24:14; 28:19, 20.
Cum pot să ajute ceilalţi
17. Cum poate fi un slujitor auxiliar ajutat de soţia şi copiii săi?
17 Înţelegînd că slujitorii auxiliari servesc unor scopuri binefăcătoare, toţi membrii poporului lui Iehova trebuie să vrea să sprijine eforturile lor. De exemplu, va fi mai uşor pentru un slujitor auxiliar să continue să ‘slujească într-un mod excelent’ dacă soţia şi copiii săi se mulţumesc cu strictul necesar şi nu cer o mulţime de lucruri scumpe, care l-ar obliga să depună eforturi suplimentare în serviciul laic. — 1 Timotei 6:6–8.
18. (a) Cum pot bătrînii să-i ajute pe slujitorii auxiliari? (b) De ce este de importanţă vitală ca între bătrîni şi slujitorii auxiliari să aibă loc discuţii în mod regulat?
18 Bătrînii îi pot ajuta pe slujitorii auxiliari, dîndu-le îndrumările şi sfaturile necesare, iar cînd aceştia din urmă au făcut îmbunătăţiri, trebuie să fie lăudaţi cu sinceritate. De asemenea, bătrînii îi pot însoţi pe slujitorii auxiliari în serviciul de teren, îi pot ajuta la pregătirea cuvîntărilor şi le pot împărtăşi din bogata lor experienţă de creştin. Se pare că asemenea preocupări şi discuţii au fost uneori neglijate. De exemplu, cînd a fost întrebat despre numărul mic de ore raportate în serviciul de teren, un slujitor auxiliar i-a spus unui supraveghetor de circuit: „De ce întrebi? Este mic de ani de zile, dar tu eşti primul care a spus ceva cu privire la el.“ Bătrînii care dau slujitorilor auxiliari sfaturi constructive şi pline de iubire şi îi ajută cu răbdare şi calm cînd aceştia întîmpină diferite probleme au adeseori bucuria de a vedea că, în urma intervenţiei lor, s-au obţinut rezultate remarcabile.
19. Cum poate fiecare membru al adunării să-i ajute pe slujitorii auxiliari să-şi păstreze poziţia excelentă pe care şi-au cîştigat-o?
19 De fapt, fiecare membru al adunării îi poate ajuta pe slujitorii auxiliari să-şi păstreze poziţia excelentă pe care şi-au cîştigat-o. Dar în cel fel îi poate el ajuta? Îi poate ajuta colaborînd cu ei şi manifestînd apreciere sinceră faţă de lucrarea lor. Aşa cum toate componentele corpului uman lucrează, fireşte, împreună, pentru a întreţine sănătatea fizică a corpului, tot aşa, toţi membrii adunării trebuie să coopereze, pentru a asigura o bună sănătate spirituală. (Vezi 1 Corinteni 12:24, 25.) În acest scop, o valoroasă contribuţie pot să aducă slujitorii auxiliari zeloşi, care servesc unor scopuri binefăcătoare şi îşi păstrează o poziţie excelentă. Le dorim, atît lor, cît şi tuturor Martorilor loiali ai lui Iehova, să-şi îndrepte atenţia asupra acelui viitor plin de fericire eternă şi să continue în mod unit să bucure inima ‘fericitului Dumnezeu’. — 1 Timotei 1:11; Proverbe 27:11.
[Notă de subsol]
a De scurtă durată; trecător.
Vă rugăm să explicaţi
■ Cu ce probleme pot fi confruntaţi slujitorii auxiliari?
■ Cum pot soţiile şi copiii slujitorilor auxiliari să-i ajute pe aceştia?
■ Ce pot face bătrînii pentru a-i ajuta pe slujitorii auxiliari?
■ Ce poate face fiecare membru al adunării, pentru a-i ajuta pe slujitorii auxiliari?
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 27]
Slujitorii auxiliari mai în vîrstă pot face mult pentru a ajuta şi încuraja adunarea
[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]
Slujit orii auxiliari mai îi vîrstă pot face mult pentru a ajuta şi încuraja adunarea