Să–i ajutăm şi pe alţii să i se închine lui Dumnezeu

„Dacă (...) intră un necredincios sau un om obişnuit, (...) secretele inimii sale ajung să fie dezvăluite, astfel că el va cădea pe faţa sa şi i se va închina lui Dumnezeu.“ —1 CORINTENI 14:24, 25.

 1–3. Cum au fost ajutaţi mulţi dintre Corinteni să primească aprobarea lui Dumnezeu?

ÎN TIMPUL celei de a doua călătorii misionare, apostolul Pavel a stat în oraşul Corint timp de un an şi jumătate. Acolo, el a fost „intens ocupat cu cuvîntul, depunînd mărturie“. Care a fost rezultatul? „Mulţi dintre corintenii care auziră, începură să creadă şi să fie botezaţi“ (Fapte 18:5–11). Ei au fost ‘sfinţiţi (...) chemaţi să fie sfînţi’. — 1 Corinteni 1:2.

² Mai tîrziu Apolo a venit la Corint, la puţin timp după ce Priscila şi Aquila îl ajutaseră să înţeleagă „mai corect calea lui Dumnezeu“, inclusiv problema botezului. Acest creştin a primit astfel bunăvoinţa sau aprobarea lui Dumnezeu (Fapte 18:24—19:7). La rîndul său, Apolo i–a ajutat pe corintenii care altădată ‘se lăsau conduşi spre idoli muţi’ (1 Corinteni 12:2). Aceşti oameni primeau probabil o instruire biblică în casele lor, dar ei puteau, de asemenea, să–şi extindă cunoştinţa asistînd la întrunirile creştine. — Fapte 20:20; 1 Corinteni 14:22–24.

³ Graţie acestei instruiri, mulţi dintre corintenii care erau altădată ‘necredincioşi şi oameni obişnuiti’ au fost atraşi spre închinarea adevărată. Ce satisfacţie trebuie să fi avut creştinii văzîndu–i pe aceşti oameni, bărbaţi şi femei, progresînd spre botez şi spre a fi aprobaţi de Dumnezeu! La fel stau lucrurile şi în timpul nostru.

Cum să–i ajutăm pe ‘necredincioşi şi pe oamenii obişnuiţi’

 4. În ce mod sînt ajutaţi astăzi mulţi aşa cum erau ajutaţi şi cei din Corint?

⁴ Martorii lui Iehova din timpul nostru se supun şi ei poruncii lui Isus de „a face discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu–i“ (Matei 28:19, 20). După ce au plantat seminţele adevărului în inimile receptive, ei se reîntorc şi le udă (1 Corinteni 3:5–9; Matei 13:19, 23). Martorii le propun semenilor lor un studiu săptămînal gratuit al Bibliei la domiciliu pentru a găsi răspuns la întrebările lor şi pentru a putea să înveţe adevărurile biblice. Ei îi invită, de asemenea, să asiste la întrunirile de pe plan local ţinute de Martorii lui Iehova, întocmai cum asistau în secolul I cei „necredincioşi“ la întrunirile din Corint. Dar cum trebuie să–i considere Martorii lui Iehova pe cei care studiază Biblia şi asistă la întruniri?

 5. Ce bază scripturală avem pentru a ne arăta prudenţi în relaţiile noastre cu anumite persoane?

⁵ Noi ne bucurăm să–i vedem pe aceşti oameni apropiindu–se de Dumnezeu, dar nu ignorăm faptul că ei nu sînt încă creştini botezaţi. Să ne amintim, de asemenea, cele două lecţii care se desprind din articolul din ediţia precedentă, pagina .? .. (1) Israeliţii se arătau prudenţi în relaţiile lor cu locuitorii străini care, deşi trăiau în mijlocul poporului lui Dumnezeu şi respectau unele legi, nu erau prozeliţi circumcişi, fraţi de credinţă. (2) Creştinii din Corint erau vigilenţi în relaţiile lor cu ‘necredincioşii şi cu oamenii obişnuiţi’ pe baza acestor cuvinte ale lui Pavel: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce asociere există între dreptate şi nelegiuire?“ — 2 Corinteni 6:14.

 6. Cum pot să fie „mustraţi“ la întruniri cei „necredincioşi“ şi în ce constă o astfel de mustrare?

⁶ Astfel, în timp ce îi primim cu căldură pe ‘cei necredincioşi şi pe oamenii obişnuiţi’ sîntem conştienţi de faptul că ei nu satisfac încă normele divine. Aşa cum arată Biblia la 1 Corinteni 14:24, 25 s–ar putea să fie necesar ca ei să fie ‘examinaţi’ sau chiar ‘mustraţi’ de către ceea ce învaţă. Nu este vorba de mustrări cu caracter juridic; ei nu sînt convocaţi înaintea unui comitet juridic în cadrul congregaţiei întrucît ei nu sînt încă membri botezaţi ai acesteia. Mai degrabă, ca rezultat a ceea ce învaţă, aceşti noi veniţi ajung la convingerea că Dumnezeu condamnă orice conduită egoistă şi imorală.

 7. Ce alte progrese doresc să facă mulţi cercetători ai Bibliei şi de ce?

⁷ Cu timpul, multe persoane nebotezate doresc să facă mai mult decît să asiste la întruniri în calitate de ascultători interesaţi. Aceste cuvinte ale lui Isus arată motivul: „Un elev nu este mai presus de învăţătorul său, dar oricine care a fost instruit în mod perfect va fi ca învăţătorul său“ (Luca 6:40). Cel care studiază Biblia poate să–şi dea seama că învăţătorul său acordă o importanţă capitală predicării şi că această activitate îi aduce mare bucurie (Matei 24:14). Astfel, pe măsură ce credinţa sa creşte, cel care studiază adevărurile biblice şi asistă la întruniri poate să acorde consideraţie acestor cuvinte: „Ce plăcute sînt pe munţi picioarele aceluia care aduce veşti bune, ale aceluia care anunţă pacea, ale aceluia care aduce veşti bune despre ceva mai bun, ale aceluia care anunţă salvarea“ (Isaia 52:7; Romani 10:13–15). Cu toate că nu este încă botezat el va dori poate să devină un proclamator al Regatului aderînd şi el la congregaţia Martorilor lui Iehova.

 8, 9. Ce ar trebui să se facă atunci cînd un cercetător al Bibliei doreşte să participe la predicarea publică? (b) Atunci cînd doi bătrîni se întîlnesc cu un eventual nou proclamator, ce trebuie să facă ei? (c) Ce responsabilitate îşi asumă un nou proclamator?

⁸ Cînd Martorul care studiază Biblia cu o astfel de persoană constată că ea doreşte să participe la predicare, va vorbi în legătură cu aceasta cu supraveghetorul prezident, care va aranja ca doi bătrîni să se întîlnească cu cel care studiază Biblia şi cu învăţătorul său. Bătrînii se bucură atunci cînd cineva îşi exprimă dorinţa de a–i sluji lui Dumnezeu. Ei nu vor pretinde ca persoana în cauză să posede o cunoştinţă tot atît de mare ca şi membrii botezaţi şi avansaţi în adevăr ai congregaţiei, de la care se cere mai mult. Totuşi, bătrînii vor dori să se asigure că cel care studiază posedă o anumită înţelegere a învăţăturilor biblice şi că şi–a conformat viaţa principiilor lui Dumnezeu înainte de a se asocia cu congregaţia în predicare. Aşadar, există motive întemeiate ca doi bătrîni să se întîlnească cu viitorul proclamator şi cu Martorul care conduce studiul.a

⁹ Cei doi bătrîni îl vor informa pe cel ce studiază că dacă îndeplineşte condiţiile cerute pentru a participa la predicare şi dacă participă la aceasta el poate înainta un raport de serviciu, în urma căruia va fi deschisă o fişă de activitate a proclamatorului pe numele său în fişierul congregaţiei. Aceasta va marca asocierea sa cu organizaţia teocratică a Martorilor lui Iehova şi supunerea sa faţă de aceasta. (Acest lucru este valabil în cazul tuturor acelora care înaintează un raport de serviciu.) Discuţia va cuprinde sfaturi biblice cum ar fi cele examinate la paginile 98 şi 99 din cartea Organizaţi pentru a ne efectua serviciul divin.b Acesta va fi poate de altfel momentul cel mai potrivit ca persoana care studiază să primească un exemplar al acestei cărţi.

10. (a) Cum poate un proclamator nebotezat să continue să progreseze şi cu ce scop? (b) Pentru ce este potrivit să se schimbe expresia „asociat aprobat“? (Vezi nota de subsol.)

¹⁰ Oricine îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi un proclamator nebotezat al veştii bune este pe punctul de a deveni un ‘om al bunăvoinţei’c (Luca 2:14). Cu toate că el nu este încă dedicat şi botezat, el poate înainta acum un raport al activităţii sale de predicare alături de milioanele de proclamatori care ‘predică Cuvîntul lui Dumnezeu’ cu zel în lumea întreagă (Fapte 13:5; 17:3; 26:22, 23). Se poate face un anunţ pentru a informa congregaţia că el este un proclamator nou nebotezat. El trebuie să continue să studieze Biblia, să participe la întruniri, să aplice ceea ce învaţă şi să împartă şi cu alţii aceste lucruri. Peste puţin timp, el va dori să facă pasul botezului; atunci va deveni aprobat de către Dumnezeu şi va primi „semnul“ pentru salvare. — Ezechiel 9:4–6.

Ajutorul oferit în caz de abateri

11. Ce face congregaţia atunci cînd vreunul dintre membrii săi comite un păcat grav?

¹¹ În articolul respectiv din ediţia precedentă am vorbit despre ajutorul ce i se poate oferi unui creştin botezat care comite un păcat grav (Evrei 12:9–13). Am văzut că, potrivit Bibliei, dacă acesta nu se căieşte, congregaţia poate fi determinată să–l excludă pentru a evita orice contact cu el (1 Corinteni 5:11–13; 2 Ioan 9–11; 2 Tesaloniceni 2:11, 12). Dar ce trebuie să se facă în cazul în care un proclamator nebotezat comite abateri sau păcate grave?

12. (a) De ce trebuie să–i ajutăm cu compasiune pe proclamatorii nebotezaţi care au păcătuit? (b) Ce arată principiul de la Luca 12:48 referitor la responsabilitatea unui transgresor?

¹² Iuda a îndemnat congregaţia ca faţă de creştinii unşi care au ajuns să aibă îndoieli sau să păcătuiască, să dea dovadă de milă în cazul în care aceştia se căiau (Iuda 22, 23; vezi şi 2 Corinteni 7:10). Nu s–ar cuveni deci cu atît mai mult să se dea dovadă de milă faţă de o persoană nebotezată care a păcătuit şi care se căieşte? (Fapte 3:19). Sigur că da, deoarece fundamentul său spiritual nu este atît de solid şi experienţa sa în modul de viaţă creştin este mai limitată. Probabil nu a înţeles încă punctul de vedere al lui Dumnezeu referitor la anumite chestiuni. Ea nu a trecut împreună cu bătrînii prin seria de discuţii biblice premergătoare botezului şi nu a luat importanta decizie de a se boteza. În plus, Isus a zis că „oricui i s–a dat mult, i se va cere mult“ (Luca 12:48). Aşadar, se aşteaptă mult de la membrii botezaţi ai congregaţiei care, pentru că au mai multă cunoştinţă şi privilegii, îşi asumă o responsabilitate specială. — Iacob 4:17; Luca 15:1–7; 1 Corinteni 13:11.

13. Dacă un proclamator nebotezat încalcă legea divină, ce vor face bătrînii pentru a–l ajuta?

¹³ În conformitate cu sfatul lui Pavel, creştinii care posedă calităţile sprirituale necesare doresc să–l ajute pe orice proclamator nebotezat care face un pas greşit înainte de a–şi da seama de aceasta. (Compară Galateni 6:1.) Doi dintre bătrîni (poate chiar aceia care s–au întîlnit în prealabil cu cel în cauză) pot fi numiţi să încerce să–l readucă pe calea bună dacă el acceptă să fie ajutat. Ei vor face lucrul acesta nu cu dorinţa de a–l mustra cu severitate, ci cu milă şi într–un spirit de blîndeţe (Psalm 130:3). În majoritatea cazurilor, sfaturile şi sugestiile practice fondate pe Scripturi vor fi suficiente să–l conducă pe delincvent la căinţă şi la calea dreaptă.

14, 15. (a) Ce se poate face dacă păcătosul se căieşte în mod sincer? (b) În unele cazuri ce comunicare scurtă va fi făcută în congregaţie pentru clarificarea situaţiei?

¹⁴ Cei doi bătrîni vor da transgresorului nebotezat sfaturi potrivite situaţiei sale. În unele cazuri, ei vor considera potrivit ca, pentru un timp, transgresorul să nu mai participe la Şcoala Serviciului Teocratic sau să nu fie invitat să facă comentarii la întruniri. Ei vor cere poate să nu mai participe la predicarea publică împreună cu congregaţia pînă cînd va fi progresat mai mult pe plan spiritual. Atunci, ei vor putea să–i spună că poate participa din nou la predicare. Dacă păcatul nu a provocat scandal şi nu ameninţă puritatea turmei, nu este necesar să se facă un anunţ congregaţiei referitor la aceasta.

¹⁵ Ce trebuie să se facă însă dacă bătrînii constată că transgresorul nebotezat se căieşte sincer dar conduita sa rea este cunoscută de mulţi sau va fi cunoscută mai tîrziu? În acest caz, ei pot să informeze Comitetul de Serviciu al congregaţiei care va pregăti un anunţ scurt, cum ar fi: „Bătrînii au tratat o problemă în care este implicat (...), şi el (ea) continuă să fie un proclamator nebotezat al congregaţiei.“ Ca în toate problemele de acest gen, colegiul de bătrîni va determina dacă este înţelept să pronunţe ulterior un discurs pentru a da unele sfaturi referitor la păcatul care a fost comis.

16, 17. (a) Care sînt cele două situaţii susceptibile de a face loc unui anunţ? (b) Care este esenţa acestui anunţ?

¹⁶ Se întîmplă uneori că un proclamator nebotezat practică răul şi nu se arată receptiv la ajutorul plin de iubire care îi este oferit cu dărnicie nedorind să mai continue să progreseze pînă la botez şi îi informează pe bătrîni că nu doreşte să fie socotit printre proclamatori. Ce trebuie făcut într–un astfel de caz? Nu se va lua o măsură de excludere referitor la aceste persoane care, de fapt, nu au ajuns să fie aprobate de Dumnezeu. Aranjamentul de excludere a unor păcătoşi care nu se căiesc se aplică acelora care sînt ‘numiţi fraţi’, deci botezaţi (1 Corinteni 5:11). Înseamnă aceasta însă că nelegiuirea este trecută cu vederea? Nu.

¹⁷ Bătrînii au responsabilitatea de ‘a păstori turma lui Dumnezeu care este în grija lor’ (1 Petru 5:2). Dacă cei doi bătrîni care îi oferă ajutor păcătosului nebotezat constată că acesta nu se căieşte şi că nu îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi un proclamator, îl vor informa despre aceasta.d Sau dacă un proclamator nebotezat face cunoscut bătrînilor că nu mai doreşte să fie considerat drept proclamator, ei vor accepta decizia sa. În aceste două cazuri, este potrivit ca într–un moment corespunzător Comitetul de Serviciu al congregaţiei să facă un anunţ specificînd doar că „(...) nu mai este un proclamator al veştii bune.“

18. (a) După un astfel de anunţ de ce anume vor ţine cont creştinii pentru a hotărî care va fi atitudinea lor personală? (b) Este necesar să se evite orice contact cu persoanele nebotezate care au comis în trecut un păcat grav?

¹⁸ Cum îl vor considera Martorii după aceea pe acesta? Mai înainte, el era un ‘necredincios’ care asista la întruniri. El şi–a exprimat mai tîrziu dorinţa de a deveni un proclamator al veştii bune şi îndeplinea condiţiile cerute pentru aceasta. Întrucît situaţia s–a schimbat, el este din nou o persoană din lume. Biblia nu pretinde ca Martorii să evite să vorbească cu el, deoarece el nu este exclus.e Totuşi creştinii vor imita atitudinea israeliţilor faţă de străinii necircumcişi arătîndu–se prudenţi în relaţiile lor cu această persoană din lume care nu i se închină lui Iehova. Această prudenţă va contribui la ocrotirea congregaţiei de efectul pe care îl are „puţin aluat“, adică elementul corupt (1 Corinteni 5:6). Dacă, mai tîrziu, această persoană îşi exprimă dorinţa sinceră de a studia Biblia şi dacă bătrînii consideră că se poate face acest lucru, studiul o va ajuta poate să discearnă din nou ce mare privilegiu este de a se închina lui Iehova împreună cu poporul său. — Psalm 100.

19. Ce ajutor pot să ofere bătrînii în particular în unele cazuri?

¹⁹ Dacă bătrînii constată că un astfel de individ constituie un pericol deosebit pentru turmă, ei vor avertiza în particular pe membri congregaţiei care sînt ameninţaţi. De exemplu, fostul proclamator poate fi un tînăr care s–a dedat la beţie sau la imoralitate. Cu toate că congregaţia fusese informată că acesta nu mai este un proclamator nebotezat, el poate caută compania tinerilor din congregaţie. În acest caz bătrînii vor vorbi în particular cu părinţii tinerilor care sînt în pericol şi eventual şi cu aceşti tineri (Evrei 12:15, 16; Fapte 20:28–30). În cazul, de altfel rar, în care o persoană face scandal sau acţionează cu violenţă poate să i se spună că ea nu este binevenită la întruniri şi că pe viitor orice tentativă de a intra aici va fi considerată drept o violare a proprietăţii.

Să–i ajutăm pe minori să se închine la Dumnezeu

20. Ce ajutor le oferă părinţii creştini copiilor lor şi cu ce rezultat?

²⁰ Potrivit Bibliei, părinţii au responsabilitatea de a–i instrui pe copiii lor în calea adevărului divin (Deuteronom 6:4–9; 31:12, 13). Martorii lui Iehova îi îndeamnă prin urmare de mult timp pe creştini să studieze Biblia în familie în fiecare săptămînă. Părinţii creştini trebuie să–i încurajeze pe copiii lor să progreseze spre pasul dedicării şi al botezului pentru a cîştiga aprobarea lui Dumnezeu (Proverbe 4:1–7). Noi constatăm în congregaţii efectul fericit al eforturilor lor: sute de mii de tineri exemplari îl slujesc pe Iehova şi doresc să i se închine pentru totdeauna.

21–23. (a) Cine are în primul rînd responsabilitatea de a–l disciplina pe un copil minor care a păcătuit? (b) Ce rol joacă bătrînii congregaţiei în astfel de situaţii?

²¹ Părinţii creştini au, de asemenea, responsabilitatea fundamentală de a–i disciplina şi de a–i corecta pe copiii lor impunîndu–le cu iubire orice restricţie sau pedeapsă care se dovedeşte necesară (Efeseni 6:4; Evrei 12:8, 9; Proverbe 3:11, 12; 22:15). Dacă, totuşi, un copil minor care s–a asociat cu congregaţia în calitate de proclamator nebotezat adoptă o conduită total greşită, bătrînii, care ‘veghează asupra sufletelor’ membrilor turmei, au datoria de a se ocupa de problemă. — Evrei 13:17.

²² În esenţă, acest gen de delicte trebuie să fie tratate în modul indicat în acest articol. Vor fi desemnaţi doi bătrîni pentru a examina problema. În primul rînd, ei pot, de exemplu, să discute cu părinţii (sau părintele copilului) despre ceea ce a făcut tînărul proclamator, despre atitudinea sa şi despre măsurile care au fost luate pentru a–l corecta. (Compară Deuteronom 21:18–21.) Dacă părinţii creştini stăpînesc situaţia, bătrînii vor putea, pur şi simplu să–i întrebe din cînd în cînd despre rezultatele obţinute şi să le ofere sfaturi şi sugestii utile precum şi încurajări pline de iubire.

²³ Totuşi, uneori, discuţia pe care bătrînii o vor avea cu părinţii va scoate în evidenţă faptul că ar fi preferabil să se întîlnească cu ei şi cu minorul îndărătnic. Avînd în vedere limitele şi înclinaţiile proprii tinerilor, supraveghetorii se vor strădui să–l instruiască cu blîndeţe pe tînărul proclamator nebotezat (2 Timotei 2:22–26). În unele cazuri poate deveni evident că acesta nu mai îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi un proclamator şi va trebui făcut un anunţ corespunzător în congregaţie.

24. (a) Chiar dacă un copil minor este implicat într–o faptă gravă ce este bine să facă părinţii şi cum pot ei realiza acest lucru? (b) Cum se poate aplica acest principiu în cazul unui copil minor care a fost exclus?

²⁴ În consecinţă, ce pot să facă părinţii acestui copil minor pentru a–l ajuta să revină la calea dreaptă? Ei sînt încă răspunzători de copilul lor cu toate că el nu mai îndeplineşte condiţiile cerute unui proclamator nebotezat sau chiar dacă acesta a fost exclus pentru că a comis un păcat după ce a fost botezat. Întocmai cum ei vor continua să–i furnizeze hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, ei vor continua să–i ofere instruire şi disciplinare în armonie cu Cuvîntul lui Dumnezeu (Proverbe 6:20–22; 29:17). Aceşti părinţi plini de iubire vor putea, aşadar, să aranjeze efectuarea unui studiu biblic la domiciliu cu el, chiar dacă acesta este exclus.f S–ar putea ca efectul corectiv să fie mai mare dacă ei vor studia cu el în particular. Sau probabil, ei vor decide că el poate să continue să asiste la studiul familial. Cu toate că el s–a îndepărtat de drumul drept, ei doresc să–l vadă reîntorcîndu–se la Iehova, aşa cum a făcut fiul risipitor despre care a vorbit Isus în una din parabolele sale. — Luca 15:11–24.

25. De ce „necredincioşii“ constituie obiectul unui interes şi a unui ajutor plin de iubire, astăzi?

²⁵ Scopul lucrării noastre de predicare este acela de a–i instrui şi de a–i ajuta pe semenii noştri să devină închinători fericiţi ai adevăratului Dumnezeu Iehova. ‘Necredincioşii şi oamenii obişnuiţi’ din Corint s–au simţit îndemnaţi să ‘cadă pe faţa lor şi să i se închine lui Dumnezeu declarînd: „Dumnezeu este într–adevăr printre voi“’ (1 Corinteni 14:25). Ce bucurie simţim astăzi văzînd un număr mereu crescînd de oameni care vin să i se închine lui Dumnezeu! Aceasta este o împlinire măreaţă a declaraţiei îngerilor: „Glorie lui Dumnezeu în înălţimile de sus şi pace pe pămînt între oamenii bunăvoinţei [sau oamenii pe care Dumnezeu îi aprobă].“ — Luca 2:14.

[Note de subsol]

Îţi aminteşti?

◼ Cum îi consideră creştinii pe cei „necredincioşi“ care asistă la întruniri?

◼ Atunci cînd un cercetător al Bibliei îşi exprimă dorinţa de a participa la predicare, ce trebuie să facă bătrînii şi ce responsabilitate îşi asumă atunci persoana în cauză?

◼ Ce trebuie făcut dacă un proclamator nebotezat comite un păcat grav?

◼ Dacă un copil minor care trăieşte sub acelaşi acoperiş cu părinţii comite un păcat grav, ce ajutor pot să–i acorde părinţii şi bătrînii?

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Chiar dacă nu este încă botezat, cineva care devine un proclamator face un pas important care atrage după sine responsabilităţi pe drumul care îl va conduce la obţinerea aprobării lui Dumnezeu