Ce spun Scripturile despre „divinitatea lui Hristos“?

ISUS HRISTOS a avut un profund efect de ordin religios asupra omenirii. Aceasta deoarece milioane de oameni pretind că sînt continuatorii lui. Totuşi, nu toţi aceştia sînt de acord în privinţa identităţii sale.

Unii care spun că acceptă învăţăturile lui Isus îl consideră drept Fiul lui Dumnezeu, nu drept Creatorul însuşi. Alţii cred în „divinitatea lui Hristos“ şi sînt de părere că el este de fapt Dumnezeu. Ei consideră că Isus a existat întotdeauna şi că, atunci cînd a fost pe pămînt, el era mai mult decît un om. Au dreptate în această privinţă? Ce spun Scripturile?

Existenţa preumană a lui Isus

Isus a mărturisit că a avut o existenţă preumană. El a spus: „Nimeni nu s–a suit în cer, afară de Cel care S–a coborît din cer, Fiul Omului“ (Ioan 3:13). Isus a mai declarat: „Eu sînt Pîinea vie, care S–a coborît din cer. Dacă mănîncă cineva din pîinea aceasta, va trăi în veac; şi pîinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii“. — Ioan 6:51.

Faptul că Isus trăia înainte de a veni pe pămînt reiese cu claritate din cuvintele sale: „Înainte de a fi fost Avraam, Eu sînt“ (Ioan 8:58). Avraam a trăit între 2018 şi 1843 î.e.n., pe cînd viaţa umană a lui Isus a durat de la anul 2 î.e.n. pînă la 33 e.n. Chiar înainte de a muri, Isus s–a rugat astfel: „Tată, preamăreşte–Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea“. — Ioan 17:5.

Continuatorii lui Isus au depus o mărturie asemănătoare. Apostolul Ioan a scris: „La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era un dumnezeu. Toate lucrurile au venit în existenţă prin el şi fără el nici măcar un singur lucru nu a venit în existenţă. . . . Astfel, Cuvîntul a devenit carne şi a locuit printre noi; iar noi am privit gloria sa, o glorie ca aceea care aparţine unui fiu unic–născut dintr–un tată; el a fost plin de bunătate nemeritată şi adevăr“ (Ioan 1:1, 3, 14, NW). Da, „Cuvîntul a devenit carne“ ca fiind omul Isus Hristos.

Făcînd aluzie la existenţa preumană a lui Isus, apostolul Pavel a scris: „Păstraţi în voi această mentalitate care era şi în Hristos Isus, care, deşi exista în forma lui Dumnezeu, n-a avut intenţia unei acaparări, adică să fie egal cu Dumnezeu. Nu, ci el s-a dezbrăcat de sine, a luat forma unui sclav, devenind asemănător oamenilor“ (Filipeni 2:5-7, NW). Pavel l–a numit pe Isus „întîiul născut din toată creaţia; deoarece prin intermediul lui au fost create toate celelalte lucruri“. — Coloseni 1:13-16, NW.

Nu divin pe pămînt

Scripturile arată cu claritate că Isus a fost în totalitate om, de la naştere pînă la moarte. Cuvîntul nu era, conform celor spuse de Ioan, doar îmbrăcat cu carne. El „a devenit carne“, însă nu era o parte carne şi o parte Dumnezeu. Dacă Isus ar fi fost, în acelaşi timp, şi om şi dumnezeu, nu s–ar fi putut spune că el a fost „făcut puţin mai prejos decît îngerii“. — Evrei 2:9, NW; Psalmul 8:4, 5.

Dacă atunci cînd era pe pămînt Isus ar fi fost atît Dumnezeu, cît şi om, de ce s–a rugat el în mod repetat lui Iehova? Iată ce a scris Pavel în acest sens: „În zilele cărnii sale, Hristos a înălţat implorări, precum şi cereri, împreună cu strigăte puternice şi lacrimi, către Acela care putea să-l salveze de la moarte, şi a fost ascultat în mod favorabil, pentru teama lui sfîntă“. — Evrei 5:7, NW.

Faptul că Isus nu era parţial spirit cînd se afla pe pămînt este dovedit de afirmaţia lui Petru potrivit căreia Hristos a fost „omorît în trup, dar făcut viu în duh“ (1 Petru 3:18). Numai pentru că a fost în întregime om a putut Isus să simtă ce simt oamenii imperfecţi şi, astfel, să devină un mare preot plin de compasiune. Pavel a scris: „Noi avem drept mare preot nu pe cineva care este incapabil să manifeste compasiune faţă de slăbiciunile noastre, ci pe cineva care a fost încercat în toate privinţele, ca şi noi, dar fără păcat“. — Evrei 4:15, NW.

Ca ‘Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii’, Isus „S–a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi“ (Ioan 1:29; 1 Timotei 2:6). În felul acesta, Isus a răscumpărat exact ce a pierdut Adam — viaţa umană eternă şi perfectă. Întrucît justiţia lui Dumnezeu cerea ‘suflet pentru suflet’, Isus a trebuit, astfel, să fie ce a fost Adam la origine — un om perfect, nu un Dumnezeu–om. — Deuteronomul 19:21, NW; 1 Corinteni 15:22.

Nu daţi textelor biblice un sens nejustificat

Cei care spun că Isus a fost un Dumnezeu–om folosesc diferite texte scripturale în efortul de a dovedi că el este membru al Trinităţii din creştinătate, egal cu Dumnezeu în ce priveşte esenţa, puterea, gloria şi durata. Dar cînd examinăm cu atenţie aceste texte, constatăm că cei care argumentează pentru „divinitatea lui Hristos“ consideră că versetele respective spun mai mult decît o fac în realitate.

Unii spun că textele biblice în care Dumnezeu foloseşte pronumele „noi“ îl fac pe Isus în existenţa sa preumană (Cuvîntul) egal cu Iehova. Dar folosirea acestui pronume nu înseamnă că Dumnezeu discuta cu un egal al său. În cel mai bun caz, aceasta înseamnă că una dintre creaturile cereşti ocupă o poziţie preferată în faţa lui Dumnezeu. De fapt, Isus în existenţa sa preumană era asociatul intim, Meşterul–lucrător şi Purtătorul de cuvînt al lui Dumnezeu. — Geneza 1:26; 11:7; Proverbele 8:30, 31; Ioan 1:3.

Împrejurările asociate cu botezul lui Isus nu sugerează că Dumnezeu, Hristos şi spiritul sfînt sînt egali. Ca om, Isus a fost botezat ca simbol al prezentării sale la Tatăl său ceresc. Cu acea ocazie, „cerurile s–au deschis“ şi spiritul lui Dumnezeu s–a coborît, sub forma unui porumbel, asupra lui Isus. De asemenea, „din ceruri“ s–a auzit vocea lui Iehova spunînd: „Acesta este Fiul meu cel iubit, pe care l–am aprobat“. — Matei 3:13-17, NW.

Aşadar, ce a vrut Isus să le spună continuatorilor săi cînd le–a poruncit să–i boteze pe discipoli „în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfînt“ (Matei 28:19, 20, NW)? Isus nu a spus sau nu a vrut să spună că el, Tatăl său şi spiritul sfînt erau egali, ci, mai curînd, că cei botezaţi îl recunosc pe Iehova ca Dătător al vieţii şi ca Dumnezeu Atotputernic, căruia şi–au dedicat viaţa. Ei îl acceptă pe Isus drept Mesia şi cel prin care Dumnezeu a furnizat  răscumpărarea pentru omenirea credincioasă. De asemenea, ei îşi dau seama că spiritul sfînt este forţa activă a lui Dumnezeu căreia trebuie să i se supună. Totuşi, aceşti candidaţi la botez nu trebuie să–i considere pe Iehova, Isus şi spiritul sfînt ca fiind o zeitate trinitară.

Dar nu dovedesc miracolele lui Isus că acesta era un Dumnezeu–om? Nu, deoarece Moise, Ilie, Elisei, apostolii Petru şi Pavel, precum şi alţii au făcut miracole fără să fie Dumnezei–oameni (Exodul 14:15-31; 1 Împăraţi 18:18-40; 2 Împăraţi 4:17-37; Faptele 9:36-42; 19:11, 12). Asemenea lor, Isus a fost un om care a efectuat miracole cu puterea dată de Dumnezeu. — Luca 11:14-19.

Isaia s–a referit în mod profetic la Isus Mesia ca fiind „Dumnezeu puternic“ (Isaia 9:6). În Isaia 10:21, acelaşi profet a vorbit despre Iehova ca fiind „Dumnezeul cel puternic“. Unii încearcă să folosească această asemănare în ce priveşte redactarea drept dovadă că Isus este Dumnezeu. Dar trebuie să fim atenţi ca să nu dăm o interpretare nejustificată acestor versete. Expresia ebraică redată prin „Dumnezeu puternic“ nu se limitează la Iehova aşa cum este cazul cu expresia „Dumnezeul Cel Atotputernic“ (Geneza 17:1). Trebuie să recunoaştem că există o deosebire între a fi puternic şi a fi atotputernic, fără vreun superior.

Potrivit cu Isaia 43:10, Dumnezeu a spus: „Înainte de Mine n–a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi“. Dar aceste cuvinte nu dovedesc că Isus este Dumnezeu. Chestiunea este că Iehova nu a avut nici un predecesor; nici un dumnezeu nu a existat înaintea lui, deoarece el este etern. Nu va exista nici un dumnezeu după Iehova deoarece el, în calitate de Suveran Suprem, nu va avea nici un succesor. Totuşi, Iehova a produs alte persoane pe care el însuşi le–a numit dumnezei, după cum arată Scripturile atunci cînd spun cu privire la anumiţi oameni: „Eu am zis: «Sînteţi dumnezei, toţi sînteţi fii ai Celui–Prea–Înalt». Dar veţi muri ca un om, veţi cădea ca un domnitor oarecare“ (Psalmul 82:6, 7). În mod asemănător, Cuvîntul era un dumnezeu creat de Iehova, dar aceasta nu îl face niciodată pe Isus egal cu Dumnezeul Atotputernic.

Adevărata poziţie a lui Isus

Cei care afirmă că Iehova şi–a însuşit o existenţă umană ca Dumnezeu–om ar trebui să observe că Biblia nu face nici măcar aluzie că Isus s–ar fi considerat în felul acesta. Dimpotrivă, ea arată îm mod consecvent că Isus a fost întotdeauna inferior Tatălui său. Cînd s–a aflat pe pămînt, Isus n–a pretins niciodată că este mai mult decît Fiul lui Dumnezeu. Pe lîngă aceasta, Hristos a zis: „Tatăl este mai mare decît Mine“. — Ioan 14:28.

Pavel a făcut o deosebire între Iehova şi Isus, spunînd: „Totuşi, pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate şi prin El şi noi“ (1 Corinteni 8:6). Pavel a mai spus: „Voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 3:23). Într–adevăr, aşa cum creştinii îi aparţin Stăpînului lor, Isus Hristos, tot aşa el îi aparţine Capului său, Iehova Dumnezeu.

Aducînd un argument asemănător, Pavel a scris: „Hristos este Capul oricărui bărbat, . . . bărbatul este capul femeii şi . . . Dumnezeu este Capul lui Hristos“ (1 Corinteni 11:3). Această relaţie dintre Dumnezeu şi Hristos va continua deoarece, după Domnia de O Mie de Ani a lui Isus, „El va da împărăţia în mîinile lui Dumnezeu şi Tatăl“ şi „chiar şi Fiul Se va supune Celui care I–a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“. — 1 Corinteni 15:24, 28; Apocalipsa 20:6.

Să privim şi la alte texte

Referitor la naşterea lui Isus, Matei a scris următoarele: „Toate acestea s–au întîmplat ca să se împlinească ce spusese DOMNUL prin prorocul care zice [în Isaia 7:14]: «Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi–I vor pune numele „Emanuel“, care tradus înseamnă: „Dumnezeu este cu noi“»“ (Matei 1:22, 23). Lui Isus nu i s–a dat numele de persoană Emanuel, ci rolul său de om a împlinit sensul lui. Prezenţa lui Isus pe pămînt în calitate de Sămînţă Mesianică şi Moştenitor al tronului lui David a dovedit închinătorilor lui Iehova că Dumnezeu era de partea lor, sprijinindu–i în ce întreprindeau. — Geneza 28:15; Exodul 3:11, 12; Iosua 1:5, 9; Psalmul 46:5-7; Ieremia 1:19.

Adresîndu–se lui Isus cel înviat, apostolul Toma a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ (Ioan 20:28). Această relatare şi altele au fost „scrise pentru ca [noi] să crede[m] că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“. Şi Toma nu îl contrazicea pe Isus, care le trimisese discipolilor Săi mesajul: „Mă sui la . . . Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“ (Ioan 20:17, 30, 31). Deci Toma nu credea că Isus este Dumnezeul Atotputernic. Se pare că Toma s–a adresat lui Isus cu titlul de „Dumnezeul meu“ în sensul că Hristos este „un dumnezeu“, deşi nu „singurul Dumnezeu adevărat“ (Ioan 1:1, NW; 17:1-3). Sau, spunînd „Dumnezeul meu“, Toma pare să fi recunoscut în Isus pe Purtătorul de cuvînt sau Reprezentantul lui Dumnezeu, aşa cum şi alţii s–au adresat unui mesager îngeresc ca şi cum ar fi fost Iehova. — Compară cu Geneza 18:1-5, 22-33; 31:11-13; 32:24-30; Judecătorii 2:1-5; 6:11-15; 13:20-22.

Deci, potrivit Bibliei, Isus a avut o existenţă preumană în calitate de Cuvîntul. Cînd s–a aflat pe pămînt, el nu era un Dumnezeu–om divin. El era în întregime om, totuşi perfect, aşa cum fusese Adam la început. De la învierea sa, Isus este un spirit nemuritor înălţat, veşnic subordonat lui Dumnezeu. Este limpede, aşadar, că Scripturile nu sprijină ideea ‘divinităţii lui Hristos’.

[Chenarul de la pagina 23]

I se închină îngerii lui Isus?

ANUMITE traduceri redau textul din Evrei 1:6 astfel: „Toţi îngerii să i se închine lui [Isus]“ (King James Version; The Jerusalem Bible). Se pare că apostolul Pavel a citat din Septuaginta, unde, în Psalmul 97:7, se spune: „Închinaţi–vă Lui [Dumnezeu], voi, toţi îngerii Lui“. — C. Thomson.

Cuvîntul grecesc (pro·sky·né·o), tradus prin „să . . . se închine“ în Evrei 1:6, este folosit în Psalmul 97:7 din Septuaginta pentru un termen ebraic (sha·cháh) care înseamnă „a se apleca adînc“. Acesta poate fi un plăcut act de respect pentru oameni (Geneza 23:7; 1 Samuel 24:8; 2 Împăraţi 2:15). Sau se poate referi la închinarea adusă adevăratului Dumnezeu sau la cea adresată în mod greşit dumnezeilor falşi. — Exodul 23:24; 24:1; 34:14; Deuteronomul 8:19.

De obicei pro·sky·né·o acordată lui Isus corespunde cu supunerea faţă de regi şi faţă de alte persoane (compară Matei 2:2, 8; 8:2; 9:18; 15:25; 20:20 cu 1 Samuel 25:23, 24; 2 Samuel 14:4-7; 1 Împăraţi 1:16; 2 Împăraţi 4:36, 37). Deseori reiese clar că i se dă ascultare lui Isus nu ca fiind Dumnezeu, ci ca „Fiu al lui Dumnezeu“ sau ca ‘Fiu mesianic al omului’. — Matei 14:32, 33; Luca 24:50-52; Ioan 9:35, 38.

Evrei 1:6 se referă la poziţia lui Isus sub autoritatea lui Dumnezeu (Filipeni 2:9-11). Aici unele versiuni redau pro·sky·né·o sub forma „să aducă . . . omagiu” (The New English Bible), „să se aplece“ (New World Translation) sau „să se aplece înaintea“ (An American Translation). Dacă cineva preferă redarea „să . . . se închine“, această închinare este relativă, fiindcă Isus i–a zis lui Satan: „Lui Iehova, Dumnezeului tău să i te închini [o formă a lui pro·sky·né·o] şi numai lui să–i aduci un serviciu sacru“. — Matei 4:8-10, NW.

Deşi Psalmul 97:7, care vorbeşte despre închinarea la Dumnezeu, i–a fost aplicat, în textul din Evrei 1:6, lui Hristos, Pavel a arătat că înviatul Isus este „reflectarea gloriei [lui Dumnezeu] şi reprezentarea exactă a însăşi fiinţei sale“ (Evrei 1:1-3). Deci orice ‘închinare’ adusă de îngeri Fiului lui Dumnezeu este relativă şi este îndreptată, prin intermediul lui, către Iehova.