Străduieşte-te să-ţi ocroteşti familia ca să intre în lumea nouă a lui Dumnezeu
“Tu însuţi, o, Iehova, îi vei păzi; tu îl vei păstra pe fiecare din această generaţie pe timp indefinit.“ — PSALMUL 12:7, NW.
1, 2. a) Care este situaţia în unele familii aflate sub presiunile ultimelor zile? b) Cum pot familiile creştine să caute să supravieţuiască?
„AZI inima-mi este plină de bucurie!“, a exclamat un creştin pe nume John, bătrîn de congregaţie. Care era motivul exuberanţei lui? „Fiul meu în vîrstă de 14 ani şi fiica mea în vîrstă de 12 ani s-au botezat“, relatează el. Dar bucuria lui nu s-a sfîrşit aici. „Fiul meu de 17 ani şi fiica mea de 16 ani au fost amîndoi pionieri auxiliari în anul care s-a încheiat“, adaugă el.
2 Multe familii din rîndurile noastre obţin aceleaşi rezultate excelente deoarece aplică principiile biblice. Unele totuşi se confruntă cu probleme. „Avem cinci copii, ne scrie un cuplu creştin, şi a devenit din ce în ce mai greu să ne înţelegem cu ei. Am pierdut deja un copil, care s-a dus în acest sistem vechi. Se pare că în clipa de faţă adolescenţii noştri sînt ţinta de atac principală a lui Satan.“ Există şi perechi care cunosc certuri conjugale aprige, lucrul acesta avînd uneori drept rezultat separarea sau divorţul. Cu toate acestea, familiile care cultivă calităţi creştine vor putea să supravieţuiască ‘marelui necaz’ şi vor fi ocrotite pentru a intra în lumea nouă iminentă a lui Dumnezeu (Matei 24:21; 2 Petru 3:13). Ce poţi face deci ca să asiguri ocrotirea familiei tale?
Îmbunătăţirea comunicării
3, 4. a) Cît de importantă este comunicarea în viaţa de familie, şi de ce se nasc deseori probleme în această privinţă? b) De ce trebuie ca soţii să se străduiască să fie buni ascultători?
3 O bună comunicare este sufletul unei familii sănătoase; cînd ea lipseşte, tensiunile şi necazurile cresc. „Planurile eşuează acolo unde nu se discută în mod confidenţial“, se spune în Proverbele 15:22 (NW). Este interesant de notat ce relatează o specialistă în probleme matrimoniale: „Cea mai banală plîngere pe care o aud de la soţiile cărora le dau sfaturi este: «Nu stă de vorbă cu mine» şi «Nu ascultă ce-i spun». Iar cînd eu le mărturisesc această plîngere soţilor lor, ei nu mă ascultă nici pe mine“.
4 Care este cauza lipsei de comunicare? În primul rînd, bărbaţii şi femeile sînt entităţi diferite şi, deseori, între stilurile lor de comunicare există deosebiri semnificative. Într-un articol se făcea observaţia că, în conversaţie, soţul „tinde să fie direct şi practic“, pe cîtă vreme soţia „doreşte cel mai mult să fie ascultată cu empatie“. Dacă lucrul acesta constituie o problemă în căsnicia voastră, străduiţi-vă să îmbunătăţiţi situaţia. Poate că un soţ creştin trebuie să se străduiască mult ca să devină un ascultător mai bun. „Orice om, spune Iacov, să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire“ (Iacov 1:19). Învăţaţi să vă reţineţi să daţi ordine, să mustraţi sau să ţineţi teorie cînd soţia voastră doreşte pur şi simplu „înţelegere“ (1 Petru 3:8, Noul Testament pe înţelesul tuturor). „Cel ce are cunoştinţă îşi controlează cuvintele“, se spune în Proverbele 17:27.
5. Care sînt unele modalităţi în care soţii pot face îmbunătăţiri în ce priveşte exprimarea gîndurilor şi sentimentelor lor?
5 Pe de altă parte, există „un timp pentru a vorbi“, şi s-ar putea să trebuiască să învăţaţi să vă exprimaţi mai convingător ideile şi sentimentele (Eclesiastul 3:7, NW). De exemplu, lauzi cu generozitate realizările soţiei tale (Proverbele 31:28)? Îţi arăţi recunoştinţa pentru munca grea pe care o efectuează pentru a te ajuta şi pentru a se îngriji de gospodărie (compară cu Coloseni 3:15)? Sau poate că trebuie să faci îmbunătăţiri în ce priveşte ‘exprimările de dezmierdare’ (Cîntarea cîntărilor 1:2, NW). Poate că, la început, lucrul acesta te va face să te simţi stingherit, dar el poate fi util, făcînd-o pe soţia ta să fie sigură de dragostea ce i-o porţi.
6. Ce pot face soţiile pentru a îmbunătăţi comunicarea în familie?
6 Dar soţiile creştine? Se cunoaşte declaraţia unei soţii, potrivit căreia soţul ei ştie că ea îl apreciază, aşa că nu este necesar ca ea să-i mai spună aceasta. Însă şi bărbaţii înfloresc la aprecieri şi laude (Proverbele 12:8). Trebuie să fii mai convingătoare în acest sens? Pe de altă parte, poate că trebuie să acorzi mai multă atenţie modului în care asculţi. Dacă soţului tău îi vine greu să discute deschis despre problemele, temerile sau îngrijorările sale, ai învăţat cum să-l îndupleci cu tact şi amabilitate să-ţi vorbească fără reţineri?
7. Care lucru cauzează izbucnirea certurilor conjugale, şi cum pot fi ele prevenite?
7 Bineînţeles, chiar şi cuplurile care în mod normal se înţeleg bine pot suferi din cînd în cînd un eşec în ce priveşte comunicarea. Enervarea poate întuneca raţiunea sau o discuţie calmă se poate transforma repede într-o ceartă aprigă (Proverbele 15:1). „Toţi greşim deseori“; totuşi, o divergenţă conjugală nu înseamnă cîtuşi de puţin sfîrşitul căsniciei (Iacov 3:2, nota de subsol). Dar, ‘strigarea şi cuvintele jignitoare’ sînt nepotrivite şi distructive pentru orice relaţii (Efeseni 4:31, NW). Dacă v-aţi adresat insulte, grăbiţi-vă să vă împăcaţi (Matei 5:23, 24). Certurile pot fi aplanate din capul locului dacă amîndoi aplicaţi sfatul lui Pavel din Efeseni 4:26: „Să nu apună soarele peste mînia voastră“. Da, discutaţi pe larg problemele cît sînt încă mici şi pot fi rezolvate; nu aşteptaţi pînă cînd nu vă mai puteţi stăpîni nervii. Dacă petreceţi zilnic cîteva minute pentru a discuta problemele care vă preocupă, lucrul acesta poate contribui mult la înlesnirea comunicării şi prevenirea neînţelegerilor.
„Sfatul autoritar al lui Iehova“
8. De ce se poate ca unii tineri să se îndepărteze de adevăr?
8 Se pare că unii părinţi se mulţumesc să-şi lase copiii să crească la întîmplare. Copiii asistă la întruniri şi participă oarecum la serviciul de teren, dar în majoritatea cazurilor nu au stabilit personal o relaţie cu Dumnezeu. Cu timpul, „pofta cărnii [şi] pofta ochilor“ i-ar putea îndepărta pe mulţi dintre aceşti tineri de adevăr (1 Ioan 2:16). Ce trist ar fi pentru părinţi să supravieţuiască Armaghedonului, dar, din cauza neglijenţei lor din trecut, să le rămînă copiii în urmă, printre victime!
9, 10. a) Ce implică creşterea copiilor în „disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova“? b) De ce este important să le permitem copiilor să-şi exprime liber părerile?
9 Pavel a scris „Voi, taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să-i instruiţi în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova“ (Efeseni 6:4, NW). Ca să faceţi aceasta, trebuie ca voi înşivă să fiţi deplin familiarizaţi cu normele lui Iehova. Atunci cînd este vorba de lucruri ca alegerea distracţiilor, studiul individual, prezenţa la întruniri şi serviciul de teren, aveţi datoria să daţi exemplul cuvenit. Cuvintele lui Pavel indică şi faptul că un părinte trebuie 1) să fie un observator inteligent al copiilor săi şi 2) să întreţină bune relaţii de comunicare cu ei. Numai atunci veţi putea şti unde anume au ei nevoie de „sfatul autoritar“.
10 Este natural ca adolescenţii să se străduiască să obţină o anumită libertate. Totuşi, trebuie să fiţi vigilenţi la semnele clare ale influenţei lumeşti în vorbire, mentalitate, îmbrăcăminte şi ţinută, precum şi în alegerea prietenilor. Un tată înţelept a spus ceea ce este consemnat în Proverbele 23:26: „Fiul meu, dă-mi inima ta“. Îndrăznesc copiii voştri să vă mărturisească gîndurile şi părerile lor? Cînd copiii nu se tem că vor fi criticaţi pe loc, s-ar putea să fie mai dispuşi să vă dezvăluie care este efectiv părerea lor despre probleme ca activităţile extraşcolare, randevuuri, învăţămîntul superior sau chiar adevărul biblic.
11, 12. a) Cum poate fi folosit timpul de masă la promovarea comunicării în familie? b) Care poate fi rezultatul eforturilor perseverente ale unui părinte pentru a promova comunicarea cu copiii săi?
11 În multe ţări există obiceiul ca familia să ia masa împreună. Astfel, dejunul poate oferi tuturor membrilor familiei un minunat prilej de a participa la conversaţii ziditoare. Mult prea des masa în familie este înlocuită cu emisiunile TV şi cu alte forme de distracţie. Pe de altă parte, copiii voştri sînt ţinuţi ore în şir aproape ca nişte ostateci la şcoală şi expuşi mentalităţii lumeşti. Timpul de masă este o bună ocazie pentru a comunica cu copiii voştri. „Noi folosim timpul în care luăm masa pentru a discuta despre lucrurile care survin pe parcursul zilei“, spune o mamă. Totuşi, mesele nu trebuie să devină perioade penibile de disciplinare sau de interogări. Păstraţi în aceste ocazii o atmosferă relaxată şi plăcută!
12 Faptul de a-i determina pe copii să comunice nestingherit cu voi este o problemă foarte dificilă şi poate pretinde o răbdare imensă. Cu timpul însă, veţi putea vedea rezultate îmbucurătoare. „Fiul nostru de 14 ani era deprimat şi retras, îşi aminteşte o mamă. Prin intermediul rugăciunilor şi al perseverenţei noastre, începe să devină comunicativ şi să vorbească!“
Studiul în familie care zideşte
13. De ce este atît de importantă instruirea timpurie a copiilor, şi cum poate fi ea realizată?
13 „Sfatul autoritar“ mai include o instruire corespunzătoare din Cuvîntul lui Dumnezeu. Ca şi în cazul lui Timotei, această instruire trebuie să înceapă „din pruncie“ (2 Timotei 3:15). Instruirea timpurie îi întăreşte pe copii pentru încercările privitoare la credinţă care pot surveni în anii de şcoală — celebrarea zilelor de naştere, ceremoniile cu caracter patriotic sau sărbătorile religioase. Fără o pregătire în vederea acestor încercări, credinţa unui copil poate fi distrusă. Deci profitaţi de mijloacele pe care Watch Tower Society le-a pregătit pentru copiii mici, de exemplu cărţile Să ascultăm de Învăţătorul cel Mare şi Cartea mea cu relatări biblice.a
14. Cum se poate ţine cu regularitate studiul în familie, şi ce aţi întreprins în această privinţă?
14 Un alt domeniu asupra căruia trebuie să ne concentrăm atenţia este studiul în familie, căci el poate să-şi piardă repede caracterul regulat sau să devină un lucru plictisitor, efectuat mecanic care este o povară şi pentru părinţi, şi pentru copii. Ce îmbunătăţiri puteţi face aici? În primul rînd, trebuie să ‘răscumpăraţi timpul’ pentru studiu, nepermiţînd ca acesta să fie înlocuit cu showurile TV sau cu alte distracţii (Efeseni 5:15–17). „Noi am întîmpinat dificultăţi în ce priveşte ţinerea cu regularitate a studiului în familie, a mărturisit un cap de familie. Am încercat să-l ţinem la diferite ore pînă cînd, în cele din urmă, am găsit o fereastră la o oră în cursul serii care a fost convenabilă pentru noi. Acum studiul nostru se ţine cu regularitate.“
15. Cum puteţi adapta studiul în familie la necesităţile familiei voastre?
15 Apoi, luaţi în consideraţie necesităţile specifice familiei voastre. În multe familii, membrii lor se bucură să-şi pregătească împreună lecţiile săptămînale din Turnul de veghere. Din cînd în cînd însă, poate că membrii familiei tale au probleme speciale care necesită să fie discutate, inclusiv problemele cu care se confruntă copiii la şcoală. Cartea Questions Young People Ask—Answers That Work (Tinerii se întreabă — răspunsuri practice) şi diferite articole din Turnul de veghere şi Treziţi-vă! pot satisface această necesitate. „Dacă observăm vreo atitudine din partea băieţilor noştri care trebuie corectată, spune un tată, recurgem la acel capitol din cartea Young People Ask care tratează problema respectivă.“ Soţia lui adaugă: „Încercăm să fim flexibili. Dacă ne-am planificat o temă pentru studiu, dar apare necesitatea de a discuta despre altceva, atunci schimbăm tema în funcţie de necesităţi“.
16. a) Cum puteţi fi siguri că minorii voştri înţeleg ceea ce învaţă? b) Ce trebuie evitat de obicei cînd conduceţi un studiu în familie?
16 Cum puteţi fi siguri că minorii voştri au înţeles realmente ceea ce învaţă? Cel mai Mare Învăţător, Isus, a pus întrebări pentru a cunoaşte punctul de vedere al interlocutorului, de exemplu: „Ce crezi?“ (Matei 17:25). Procedînd la fel, încercaţi să aflaţi ce gîndesc efectiv copiii voştri. Încurajaţi fiecare copil să răspundă cu propriile lui cuvinte. Bineînţeles, dacă reacţionaţi exagerat manifestînd mînie sau arătîndu-vă şocaţi de declaraţiile lor sincere, s-ar putea ca, altă dată, să ezite să mai fie sinceri cu voi. Deci păstraţi-vă calmul. Evitaţi să folosiţi studiul în familie drept cadru pentru aplicarea pedepsei. Acest studiu trebuie să fie plăcut şi ziditor. „Dacă descopăr că unul dintre copiii mei are o problemă, spune un tată, mă ocup de ea altădată.“ „Cînd discuţi cu un copil în particular, adaugă o mamă, copilul nu se simte stingherit şi este dispus să discute mai liber decît dacă i-ai da sfaturi în timpul studiului în familie.“
17. Ce se poate întreprinde pentru a face interesant studiul în familie, şi ce a dat rezultate bune în cazul familiei tale?
17 Faptul de a-i determina pe copii să participe la studiul în familie poate constitui o adevărată problemă, îndeosebi dacă este vorba de copii de diferite vîrste. Poate că cei mici au tendinţa să fie nervoşi şi neastîmpăraţi sau poate că timpul lor de concentrare este redus. Ce puteţi face atunci? Încercaţi să păstraţi în timpul studiului o atmosferă relaxată. În cazul în care copiii voştri au un timp de concentrare redus, încercaţi lecţii mai scurte, dar la intervale mai dese. Este util, de asemenea, să fiţi entuziaşti. „Cine prezidează, să o facă plin de o reală seriozitate“ (Romani 12:8, NW). Străduiţi-vă ca fiecare să participe. Copiii mai mici pot fi capabili să comenteze pe marginea ilustraţiilor sau să răspundă la întrebări simple. Adolescenţilor li se poate cere să facă cercetări suplimentare sau să arate valoarea practică a materialului care este analizat.
18. Cum pot părinţii să întipărească cu orice ocazie în mintea copiilor Cuvîntul lui Dumnezeu, şi care sînt rezultatele?
18 Însă nu limitaţi instruirea spirituală la o oră pe săptămînă. Întipăriţi cu orice ocazie în mintea copiilor voştri Cuvîntul lui Dumnezeu (Deuteronomul 6:7). Faceţi-vă timp să îi ascultaţi. Îndemnaţi-i şi încurajaţi-i ori de cîte ori este nevoie (compară cu 1 Tesaloniceni 2:11). Fiţi plini de compasiune şi miloşi (Psalmul 103:13; Maleahi 3:17). Procedînd astfel, copiii voştri vă ‘vor aduce desfătare’ şi veţi sprijini ocrotirea lor ca să intre în lumea nouă a lui Dumnezeu. — Proverbele 29:17.
„Un timp pentru a rîde“
19, 20. a) Ce rol joacă destinderea în viaţa de familie? b) Care sînt unele modalităţi în care părinţii pot organiza destinderea familiei lor?
19 Există „un timp pentru a rîde . . . un timp pentru a sălta“ (Eclesiastul 3:4, NW). Verbul ebraic „a rîde“ mai poate fi tradus prin expresii ca „a sărbători“, „a juca“, „a face glume“ sau chiar „a se distra“ (2 Samuel 6:21; Iov 41:5; Judecătorii 16:25; Exodul 32:6; Geneza 26:8). Joaca poate servi unui scop util şi este importantă pentru copii şi tineri. În timpurile biblice, părinţii aranjau ca familiile lor să se distreze şi să se recreeze (compară cu Luca 15:25). Faceţi şi voi la fel?
20 „Noi folosim parcurile publice, spune un soţ creştin. De obicei invităm cîţiva fraţi tineri să ne jucăm cu mingea şi să mîncăm un picnic. Astfel, ei petrec şi se bucură de o asociere sănătoasă.“ Un alt părinte adaugă: „Planificăm lucruri pe care să le facem cu băieţii noştri. Înotăm, ne jucăm cu mingea şi mergem în vacanţă. Dar fixăm distracţiilor anumite limite. Subliniez necesitatea de a păstra un echilibru“. O destindere sănătoasă, cum ar fi o reuniune adecvată sau o vizită la grădina zoologică sau la un muzeu, poate avea o mare pondere, împiedicînd plăcerile lumii să-l atragă pe copil.
21. Cum pot părinţii preveni sentimentul frustrării care apare la copiii lor din cauza faptului că nu celebrează sărbătorile lumeşti?
21 Important este şi faptul ca minorii voştri să nu se simtă frustraţi fiindcă nu celebrează zile de naştere sau sărbători necreştine. Dacă aveţi puţin spirit de organizare, ei pot simţi o mare bucurie avînd în vedere numeroasele momente plăcute care vor avea loc pe parcursul anului. Un părinte bun nu trebuie să aştepte o anumită sărbătoare ca pretext pentru a-şi exprima, sub formă materială, dragostea. Asemenea Tatălui său ceresc, el ‘ştie cum să dea daruri bune copiilor săi’: în mod spontan. — Matei 7:11.
Asiguraţi un viitor etern familiei voastre
22, 23. a) Pe măsură ce necazul cel mare se apropie, de care lucru pot fi sigure familiile temătoare de Dumnezeu? b) Ce pot face familiile în eforturile lor de a fi ocrotite pentru a intra în lumea nouă a lui Dumnezeu?
22 Psalmistul s-a rugat astfel: „Tu însuţi, o, Iehova, îi vei păzi; tu îl vei păstra pe fiecare din această generaţie pe timp indefinit“ (Psalmul 12:7, NW). Presiunile din partea lui Satan vor creşte cu siguranţă îndeosebi asupra familiilor de Martori ai lui Iehova. Totuşi, ne putem împotrivi acestui atac care se amplifică necontenit. Cu ajutorul lui Iehova, cu o hotărîre nestrămutată şi cu o muncă susţinută din partea soţilor, a soţiilor şi a copiilor, familiile — inclusiv familia ta — pot nutri speranţa de a fi păstrate în viaţă în timpul necazului celui mare.
23 Soţi şi soţii, aduceţi pacea şi armonia în căsnicia voastră, îndeplinindu-vă rolurile pe care vi le-a trasat Dumnezeu! Părinţi, continuaţi să daţi copiilor voştri exemplul cuvenit, răscumpărînd timpul pentru a le acorda instruirea şi disciplinarea de care au atîta nevoie! Vorbiţi-le. Ascultaţi-i. Este în joc viaţa lor! Copii, ascultaţi de părinţii voştri şi supuneţi-vă lor! Cu ajutorul lui Iehova puteţi avea succes şi vă puteţi asigura un viitor etern în viitoarea lume nouă a lui Dumnezeu.
[Notă de subsol]
a În unele limbi sînt disponibile şi audiocasete.
Vă amintiţi?
◻ Cum pot soţii şi soţiile să-şi amelioreze comunicarea?
◻ Cum pot părinţii să-şi crească minorii în „sfatul autoritar al lui Iehova“ (Efeseni 6:4)?
◻ Care sînt unele modalităţi de a face ca studiul în familie să fie ziditor şi mai interesant?
◻ Ce ar putea face părinţii pentru a organiza forme de recreare şi de distracţie pentru familiile lor?
[Chenarul de la pagina 16]
MUZICA — O INFLUENŢĂ PUTERNICĂ
Iată ce spune autorul unei cărţi despre creşterea copiilor: „Dacă ar trebui să stau în faţa unui auditoriu . . . pledînd în favoarea petrecerilor cu băutură, a drogării cu cocaină, marijuana sau cu alte stupefiante care îţi dau halucinaţii, el s-ar uita la mine stupefiat . . . [Şi totuşi] părinţii le dau deseori copiilor lor bani ca să-şi cumpere discuri sau casete înregistrate care propagă deschis aceste lucruri“ (Raising Positive Kids in a Negative World, de Zig Ziglar). De exemplu, în Statele Unite, versurile muzicii rap care descriu actul sexual se află pe buzele multor tineri. Îi ajutaţi pe copiii voştri să fie selectivi în privinţa muzicii, astfel încît să evite aceste capcane demonice?
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Timpul de masă poate oferi un prilej plăcut care promovează unitatea familiei şi comunicarea în cadrul ei