Pacea minţii într-o societate dominată de concurenţă
„DACĂ voieşte cineva să fie cel dintîi, i-a sfătuit Isus Cristos pe apostolii săi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor.“ Apostolii se certau pentru a stabili care dintre ei era cel mai mare. Ei ştiau că Isus detesta acest gen de spirit. El nu i-a instigat niciodată pe discipolii săi la rivalitate între ei, ca şi cum aceasta ar constitui o modalitate de a promova progresul spiritual. — Marcu 9:33–37.
Înainte de a veni pe pământ, Isus Cristos participase la crearea primei perechi de oameni şi ştia cum anume erau făcuţi aceştia (Coloseni 1:15, 16). Primele fiinţe umane fuseseră create cu capacitatea de a progresa fără să intre într-o competiţie sălbatică cu alţii. Nu trebuia ca oamenii să se lupte între ei pentru a stabili cine să fie capul lor, nici să concureze cu animalele în cadrul unei lupte pentru supravieţuire. — Geneza 1:26; 2:20–24; 1 Corinteni 11:3.
Originea spiritului de concurenţă
Aşadar, cum a devenit spiritul sălbatic de concurenţă o forţă atât de dominantă în societatea umană? Primul caz de omor din istoria omenirii ne oferă un indiciu în acest sens. Spiritul de concurenţă manifestat de Cain, fiul cel mai mare al primei perechi umane, a dus la această tragedie. Cain l-a ucis pe fratele său Abel fiindcă jertfa lui Abel îi procurase plăcere lui Dumnezeu, în timp ce jertfa lui Cain, nu. Iar despre Cain, Biblia spune că „era de la Cel Rău şi a ucis pe fratele său“. — 1 Ioan 3:12; Geneza 4:4–8.
Da, Cel Rău, Satan Diavolul, este iniţiatorul şi promotorul spiritului de concurenţă. Cu toate că era un fiu îngeresc al lui Dumnezeu, bucurându-se de privilegii înalte, el a dorit mai mult (compară cu Ezechiel 28:14, 15). Atunci când a sedus-o pe Eva, el şi-a dat de gol propria lui dorinţă. El i-a spus că, dacă va mânca din fructul interzis, ea va fi cu siguranţă „ca Dumnezeu“ (Geneza 3:4, 5). În realitate, Satan era cel care dorea să fie ca Dumnezeu, adică să rivalizeze cu Iehova. Un spirit de concurenţă îndreptat împotriva lui Dumnezeu l-a împins la răzvrătire. — Iacov 1:14, 15.
Acest spirit este molipsitor. Sub influenţa lui Satan, prima familie şi-a pierdut pacea dăruită de Dumnezeu (Geneza 3:6, 16). Încă de la răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu, Satan Diavolul a guvernat omenirea, întreţinând un spirit de concurenţă, ba chiar inducându-i în eroare atât pe bărbaţi, cât şi pe femei, astfel încât să creadă că o concurenţă sălbatică este cheia succesului. Biblia însă explică: „Acolo unde există gelozie şi spirit de rivalitate, există dezordine şi orice lucru josnic“ (Iacov 3:14–16, NW). Satan l-a deposedat astfel pe om de fericire şi de pacea minţii.
Succes fără concurenţă
În contrast cu atracţia exercitată de Satan, Biblia furnizează exemple în care succesul a fost obţinut fără concurenţă. Cel mai remarcabil este exemplul lui Isus Cristos. Cu toate că existase în formă de Dumnezeu, el nu s-a gândit niciodată să fie egal cu Dumnezeu, ci a luat forma unui sclav şi a venit pe pământ. Mai mult decât atât, el s-a umilit şi a devenit ascultător până la moarte — şi anume moarte pe stâlp de tortură. Această atitudine ascultătoare, lipsită de orice spirit de rivalitate, l-a condus la câştigarea favorii divine. „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume“ (Filipeni 2:5–9). Ce alt succes mai mare ar putea obţine vreo creatură? El i-a procurat plăcere Tatălui său aşa cum nici o altă creatură nu a putut-o face, şi aceasta fără să manifeste vreun spirit de rivalitate sau de concurenţă. — Proverbele 27:11.
Numeroşii îngeri fideli din cer manifestă aceeaşi atitudine. Cu toate că Isus, care era conducătorul îngerilor, a devenit puţin mai prejos decât ei atunci când a venit pe pământ, aceştia au slujit de bună voie pentru a-i satisface necesităţile. Este clar că ei nu au nutrit gândul de a profita de acea situaţie şi de a încerca să-i ia locul în calitatea sa de Arhanghel. — Matei 4:11; 1 Tesaloniceni 4:16; Evrei 2:7.
Aversiunea lor faţă de orice atitudine dominată de concurenţă iese şi mai clar în evidenţă dacă observăm modul în care au reacţionat ei la scopul lui Dumnezeu de a-i ridica pe unii oameni imperfecţi la starea de viaţă spirituală nemuritoare, stare în care ei îi vor „judeca pe îngeri“ (1 Corinteni 6:3). Îngerii se bucură de o bogată experienţă în serviciul lui Iehova şi au o capacitate mult mai mare de a înfăptui binele decât au oamenii imperfecţi. Totuşi, pentru îngeri este o fericire să le slujească celor unşi de pe pământ, nefiind niciodată geloşi din cauza a ceea ce vor primi aceştia (Evrei 1:14). Atitudinea lor excelentă, lipsită de rivalitate, îi ajută să continue să slujească înaintea tronului Suveranului Domn Iehova.
Gândiţi-vă apoi la slujitorii fideli ai lui Dumnezeu care au trăit în vechime şi care vor fi înviaţi pe pământ. Avraam a fost un exemplu remarcabil de credinţă şi a fost numit „tatăl tuturor celor care cred [au credinţă, NW]“ (Romani 4:9, 11). Iov a furnizat un exemplu valoros de perseverenţă (Iacov 5:11). Moise, care a fost „mai blînd decît orice om de pe faţa pămîntului“, a condus naţiunea Israel spre libertate (Numeri 12:3). Care dintre oamenii imperfecţi a furnizat un exemplu mai bun de credinţă, de perseverenţă şi de blândeţe, decât au făcut-o aceşti bărbaţi? Totuşi, ei sunt desemnaţi să moştenească domeniul pământesc al Regatului lui Dumnezeu (Matei 25:34; Evrei 11:13–16). La fel ca Ioan Botezătorul, ei vor ocupa un rang inferior în comparaţie cu „cel [care este, NW] mai mic în împărăţia cerurilor“ (Matei 11:11). Se vor gândi ei vreodată să se plângă, afirmând cu insistenţă că, în ce priveşte credinţa, perseverenţa sau blândeţea, i-au egalat sau, în unele cazuri, chiar i-au depăşit pe cei cărora li s-a acordat viaţă în cer? Cu siguranţă că nu! Ei vor fi supuşi pământeşti fericiţi ai Regatului lui Dumnezeu.
Şi astăzi persoanele care au o atitudine lipsită de rivalitate constituie o societate agreabilă. Yasuo, care a fost menţionat în primul articol, s-a adâncit în datorii din cauza unor afaceri riscante cu aur şi şi-a pierdut toată averea. Pretinşii săi prieteni l-au părăsit. Întrucât soţia sa începuse să studieze Biblia împreună cu Martorii lui Iehova, s-a dus şi el la întrunirile lor, dintr-un sentiment de remuşcare pentru suferinţele pe care le cauzase familiei sale. În cele din urmă, el s-a debarasat de spiritul de concurenţă şi a devenit Martor al lui Iehova. Acum el se simte fericit că este înconjurat de prieteni creştini, adică de prieteni care sunt dispuşi să-şi ofere ajutorul în timp de strâmtorare.
Cum se poate păstra pacea minţii
Nu este întotdeauna uşor să-ţi păstrezi pacea minţii într-o societate lipsită de milă şi dominată de concurenţă. Este bine să remarcăm faptul că Biblia condamnă „duşmăniile, cearta, gelozia, accesele de mînie, disputele, sciziunile, sectele, invidiile“ ca fiind ‘lucrări ale cărnii’ care îi împiedică pe oameni să moştenească Regatul lui Dumnezeu. Toate aceste lucrări merg mână în mână cu spiritul de concurenţă. Nu este surprinzător faptul că apostolul Pavel i-a încurajat pe galateni astfel: „Să nu devenim egotişti, suscitând rivalităţi între noi, invidiindu-ne unii pe alţii“. — Galateni 5:19–21, 26, NW.
În acest context, scrisoarea lui Pavel a oferit şi soluţia pentru a face faţă concurenţei egotiste. El a spus: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blîndeţe, stăpînire de sine. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege“ (Galateni 5:22, 23). Roadele spiritului ne ajută să ne debarasăm mintea de rivalitate. Să luăm, de exemplu, iubirea. „Dragostea nu este invidioasă [geloasă, NW], explică Pavel. Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se aprinde de mînie“ (1 Corinteni 13:4–7). Cultivând iubire, putem înlătura gelozia, o forţă care întreţine spiritul de concurenţă. Şi celelalte roade ale spiritului ne ajută să eliminăm din inima şi din mintea noastră orice urmă, fie oricât de vagă, a spiritului sălbatic de concurenţă. Într-adevăr, manifestând stăpânire de sine, în scurt timp poate fi suprimat orice nou impuls de a intra în competiţie cu alţii pentru a câştiga cu orice preţ! — Proverbele 17:27.
Însă, pentru a cultiva aceste calităţi trebuie să-i permitem spiritului lui Dumnezeu să acţioneze asupra noastră. Putem încuraja această acţiune binefăcătoare a spiritului sfânt perseverând în rugăciune şi cerând ca spiritul lui Dumnezeu să ne ajute (Luca 11:13). Oare ce ne va acorda Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea noastră? Biblia răspunde la această întrebare astfel: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus“. — Filipeni 4:6, 7.
Acest lucru a fost evident în cazul apostolilor lui Isus. Chiar şi după ce Isus a instituit Cina Domnului în ultima noapte petrecută cu ei, apostolii tot s-au mai certat pentru a stabili care dintre ei părea să fie cel mai mare (Luca 22:24–27). Isus căutase, în diferite ocazii, să-i ajute să-şi corecteze modul de gândire, dar această atitudine dominată de concurenţă era adânc înrădăcinată în ei (Marcu 9:34–37; 10:35–45; Ioan 13:12–17). Totuşi, la aproximativ 50 de zile după acea dispută, îndată ce au primit spiritul sfânt, atitudinea lor s-a schimbat. Nu a existat nici o ceartă cu privire la cine avea să-i reprezinte pentru a vorbi mulţimii curioase, adunate în acea zi a Penticostei. — Faptele 2:14–21.
Nici unui om nu i s-a permis să domine peste congregaţia creştină. Când apostolii au avut de rezolvat o problemă referitoare la circumcizie, cel care a prezidat acea importantă întrunire a fost Iacov, care nici măcar nu era discipol atunci când a murit Isus. Nu există nici o dovadă că s-ar fi iscat vreo dispută pentru a stabili cine să conducă acea întrunire a corpului de guvernare a congregaţiei creştine. Ce schimbare, în comparaţie cu timpul când apostolii erau contaminaţi de spiritul de concurenţă! Cu ajutorul spiritului sfânt, ei şi-au amintit de învăţăturile lui Isus şi au început să înţeleagă semnificaţia lecţiilor pe care li le dăduse el. — Ioan 14:26.
Acelaşi lucru poate fi valabil şi în cazul nostru. Cu ajutorul spiritului sfânt, putem depăşi orice impuls, oricât de slab, de a intra în competiţie cu alţii, pentru a avansa în detrimentul lor. Dimpotrivă, putem dobândi pacea minţii care depăşeşte orice gândire. Biblia ne asigură că Satan Diavolul, sursa concurenţei sălbatice, în curând va fi aruncat în adânc, adică va fi făcut inactiv (Apocalipsa 20:1–3). Rivalitatea dintre semeni nu va mai exista. Oare rezultatul va fi o societate lipsită de orice progres? Nicidecum! Oamenii vor fi aduşi la stadiul de perfecţiune nu datorită vreunei concurenţe între ei, ci prin aplicarea asupra lor a jertfei de răscumpărare depuse de Isus. — 1 Ioan 2:1, 2.
Keinosuke, care a fost menţionat mai devreme şi care a cunoscut altădată gloria succesului în mijlocul lumii prin faptul că a vândut un număr record de automobile, s-a epuizat atât pe plan intelectual, cât şi fizic, iar în final şi-a părăsit locul de muncă. „Acum, viaţa mea este plină de o adevărată bucurie“, spune el. El a ajuns să înţeleagă motivul pentru care viaţa lui Isus a fost caracterizată de un adevărat succes. În prezent, el găseşte înviorare în orice lucru pe care îl poate face în cadrul congregaţiei mondiale a lui Dumnezeu. El se pregăteşte astfel pentru lumea nouă, care va fi o lume fără concurenţă. Şi dumneavoastră puteţi avea o imagine anticipată a acestei societăţi a lumii noi, dacă veţi vizita una dintre Sălile Regatului din zona dumneavoastră şi vă veţi asocia cu Martorii lui Iehova.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
În lumea nouă a lui Dumnezeu, societatea umană se va bucura de pace şi cooperare.