„Hrăneşte gura, nu picioarele!“

O privire asupra obiceiurilor tradiţionale de înmormântare la africani

„EI nu-şi îngroapă morţii!“ Aceasta este o afirmaţie făcută deseori la adresa Martorilor lui Iehova din Africa de Vest. Dar se ştie foarte bine că Martorii îşi îngroapă totuşi morţii.

De ce spun oamenii că Martorii lui Iehova nu-şi îngroapă morţii? Ei spun aceasta deoarece Martorii nu respectă multe dintre obiceiurile locale de înmormântare larg răspândite.

Obiceiuri tradiţionale de înmormântare

Aliu locuieşte într-un sătuleţ din Nigeria Centrală. Când mama sa a murit, el şi-a înştiinţat rudele şi apoi a aranjat ca la locuinţa ei să se ţină o cuvântare scripturală. Cuvântarea, care a fost ţinută de un bătrân din congregaţia locală a Martorilor lui Iehova, s-a referit la starea morţilor şi la speranţa încurajatoare a învierii, aşa cum sunt ele prezentate în Biblie. După cuvântare, mama lui Aliu a fost înmormântată.

Rudele au fost foarte indignate. Pentru ele, o înmormântare este incompletă dacă nu are loc un priveghi, care se ţine de obicei în noaptea care urmează după decesul persoanei respective. În satul lui Aliu, priveghiul este un timp de sărbătoare, nu de jelire. Cadavrul este îmbăiat, îmbrăcat în haine albe şi întins pe un pat. Familia îndurerată trimite după muzicanţi, cumpără cutii de bere, căni de vin de palmier şi se îngrijesc de tăierea unui bou sau a unui ţap. Apoi vin rudele şi prietenii ca să cânte, să danseze şi să mănânce până în zori.

În timpul acestei festivităţi, se pune mâncare la picioarele mortului. Se taie fragmente din părul defunctului, precum şi din unghiile degetelor de la mâini şi de la picioare pentru „a doua înmormântare“. Aceasta are loc după mai multe zile, săptămâni sau chiar ani.

A doua zi după priveghi, cadavrul este îngropat, deşi ceremonia funerară continuă încă o săptămână sau mai mult. Ulterior are loc a doua înmormântare. Fragmentele din păr şi din unghiile de la mâini şi de la picioare sunt înfăşurate într-o bucată de pânză albă, care este legată de o scândură lungă de 1,5—1,8 metri. În timpul unei procesiuni cu cântece şi dansuri, scândura este dusă la mormânt şi îngropată lângă persoana pe care o reprezintă. Din nou se cântă, se bea şi se petrece. La sfârşitul funeraliilor se trage un foc de armă spre cer.

Deoarece Aliu nu a permis nici unul dintre aceste lucruri, el a fost acuzat că nu acordă respect nici morţilor, nici tradiţiilor care îi onorează pe morţi. Dar de ce a refuzat Aliu — un Martor al lui Iehova — să se conformeze tradiţiei? El a refuzat deoarece nu poate accepta în mod conştient ideile religioase pe care se bazează aceste tradiţii.

Credinţe africane tradiţionale

Pretutindeni în Africa se crede că oamenii au provenit din domeniul spiritual şi că se vor întoarce acolo. Iată ce declară populaţia yoruba din Nigeria: „Pământul este o piaţă, pe când cerul este locuinţa“. Iar membrii populaţiei igbo spun: „Toţi cei care se nasc în lumea aceasta vor trebui să se întoarcă acasă, oricât de mult ar zăbovi pe pământ“.

Să analizăm obiceiurile menţionate mai sus. Scopul priveghiului este de a da spiritului o plecare bună. Hainele de culoare albă sunt considerate îmbrăcămintea potrivită pentru domeniul spiritual. Aşezarea mâncării la picioarele mortului este asociată cu concepţia potrivit căreia mortul mănâncă prin picioare şi trebuie hrănit ca să nu îi mai fie foame pe parcursul călătoriei spre ţara strămoşilor.

Pe de altă parte, majoritatea oamenilor cred că, atunci când părăseşte corpul, spiritul rămâne un timp lângă cei vii şi nu se întoarce la strămoşi până când nu este definitiv eliberat prin cea de-a doua înmormântare. Dacă nu se face a doua înmormântare, oamenii se tem că spiritul se va mânia şi îi va chinui pe cei vii cu boli sau cu moarte. Prin tragere cu arma, ‘spiritul este evacuat’ şi trimis la cer.

Deşi în Africa obiceiurile funerare diferă mult de la un loc la altul, ideea de bază este aceea că spiritul supravieţuieşte morţii corpului. Scopul primordial al ritualurilor este de a ajuta spiritul să răspundă când este ‘chemat acasă’.

Aceste credinţe şi practici au fost încurajate de creştinătate prin doctrina nemuririi sufletului şi prin venerarea „sfinţilor“ practicată de ea. Un exemplu tipic este comentariul unui preot militar din Swaziland care a spus că Isus a venit, nu să distrugă credinţele tradiţionale, ci să le împlinească sau să le confirme. Întrucât clericii sunt cei care conduc de obicei ceremoniile de înmormântare, mulţi oameni consideră că Biblia sprijină atât credinţele tradiţionale, cât şi obiceiurile care izvorăsc din ele.

Ce spune Biblia

Sprijină Biblia aceste credinţe? Referitor la starea morţilor, în Eclesiastul 3:20 se spune: „Toate [atât oamenii, cât şi animalele] merg la un loc; toate au fost făcute din ţărînă şi toate se întorc în ţărînă“. Scripturile mai spun: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic . . . Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit . . . Căci în Locuinţa Morţilor [mormântul], în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“. — Eclesiastul 9:5, 6, 10.

Aceste versete, dar nu numai ele, arată clar că morţii nu ne pot nici vedea, nici auzi, nici ajuta, nici vătăma. Nu-i aşa că aceasta este în armonie cu ceea ce aţi remarcat şi dumneavoastră? Poate că cunoaşteţi un om bogat şi influent care a murit şi ai cărui membri de familie au suferit după aceea, deşi au ţinut cu scrupulozitate toate ceremoniile funerare tradiţionale. Dacă omul respectiv este viu în domeniul spiritual, de ce nu îşi ajută familia? El nu poate face aceasta, fiindcă ceea ce spune Biblia este adevărat — morţii sunt, într-adevăr, fără viaţă, „neputincioşi în moarte“ şi, prin urmare, nu pot ajuta pe nimeni. — Isaia 26:14, New World Translation.

Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ştia că lucrul acesta este adevărat. Să analizăm ce s-a întâmplat după moartea lui Lazăr. Biblia spune: „[Isus] le-a zis [discipolilor săi]: «Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.» Ucenicii deci I-au zis: «Doamne, dacă doarme, se va face bine.» Isus vorbise despre moartea lui“. — Ioan 11:11–13.

Să observăm că Isus a asemănat moartea cu somnul, sau cu odihna. La sosirea sa în Betania, el le-a consolat pe Maria şi pe Marta, surorile lui Lazăr. Mişcat de compasiune, lui Isus i-au dat lacrimile. Totuşi, el nu a zis şi nu a făcut nimic care să sugereze că Lazăr ar fi avut un spirit încă viu şi că ar fi dorit ajutor ca să ajungă în ţara strămoşilor săi. În schimb, Isus a făcut ceea ce a zis că va face. El l-a deşteptat pe Lazăr din somnul morţii, înviindu-l. Aceasta a fost o dovadă a faptului că Dumnezeu îl va folosi în final pe Isus, ca să-i învie pe toţi cei aflaţi în mormintele comemorative. — Ioan 11:17–44; 5:28, 29.

De ce se remarcă unii prin faptul că se comportă diferit?

Este greşit să urmezi tradiţii funerare care se bazează pe credinţe nescripturale? Aliu şi milioane de Martori ai lui Iehova răspund pozitiv la această întrebare. Ei ştiu că ar fi un lucru greşit, ba chiar o ipocrizie, dacă ar sprijini practicile care se bazează în mod evident pe doctrine false şi înşelătoare. Ei nu vor să fie ca scribii şi fariseii, pe care Isus i-a condamnat pentru ipocrizie religioasă. — Matei 23:1–36.

Apostolul Pavel l-a avertizat pe colaboratorul său Timotei astfel: „Duhul spune lămurit că în timpurile din urmă unii se vor îndepărta de credinţă, dîndu-şi mintea unor duhuri înşelătoare şi unor învăţături ale demonilor, abătuţi de făţărnicia [ipocrizia, NW] unor oameni care vorbesc minciuni“ (1 Timotei 4:1, 2). Ideea că morţii sunt vii în domeniul spiritual este o învăţătură a demonilor?

Da, este! Satan Diavolul, „tatăl minciunii“, i-a spus Evei că ea nu va muri, sugerându-i ideea că ea va continua să trăiască în carne (Ioan 8:44; Geneza 3:3, 4). Aceasta nu este totuna cu a spune că un suflet nemuritor continuă să trăiască după ce moare corpul. Dar Satan şi demonii lui se străduiesc să-i abată pe oameni de la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu prin răspândirea ideii că viaţa continuă după moarte. Deoarece cred ceea ce spune Dumnezeu în Biblie, Martorii lui Iehova nu împărtăşesc concepţiile şi practicile care sprijină minciunile lui Satan. — 2 Corinteni 6:14–18.

Prin faptul că evită practicile nescripturale cu privire la înmormântare, slujitorii lui Iehova şi-au atras dezaprobarea unor oameni care nu împărtăşesc vederile lor. Unii Martori au fost privaţi de dreptul la moştenire. Alţii au fost alungaţi din familie. Însă, ca adevăraţi creştini, ei îşi dau seama că ascultarea de Dumnezeu şi fidelitatea faţă de el sunt motivele pentru care îşi atrag dispreţul lumii. La fel ca apostolii loiali ai lui Isus Cristos, ei sunt hotărâţi să ‘asculte mai mult de Dumnezeu decît de oameni’. — Faptele 5:29; Ioan 17:14.

Deşi preţuiesc amintirea fiinţelor dragi care au adormit în moarte, creştinii adevăraţi se străduiesc să manifeste iubire faţă de cei vii. De exemplu, Aliu a luat-o pe mama sa la el după moartea tatălui său şi a hrănit-o şi a îngrijit-o până la sfârşitul vieţii ei. Când alţii spun că Aliu nu a iubit-o pe mama sa fiindcă nu a înmormântat-o conform obiceiurilor tradiţionale, el le răspunde cu următorul proverb folosit deseori de poporul său: „Mai întâi hrăneşte-mi gura şi pe urmă picioarele!“ Faptul de a hrăni gura, sau de a te îngriji de o persoană cât timp aceasta este încă în viaţă, este mult mai important decât hrănirea picioarelor — o practică descrisă mai sus şi asociată cu priveghiul după ce moare cineva. De fapt, hrănirea picioarelor nu aduce absolut nici un folos mortului.

Aliu îşi întreabă criticii: ‘Ce preferaţi: Ca familia să se îngrijească de voi când sunteţi în vârstă sau să organizeze o mare sărbătoare după ce muriţi?’ Cei mai mulţi preferă să fie îngrijiţi cât sunt încă în viaţă. Ei apreciază şi faptul că ştiu că, dacă se întâmplă să moară, vor avea parte de un serviciu funebru demn, în conformitate cu Biblia, şi de o înmormântare decentă.

Tocmai acest lucru se străduiesc Martorii lui Iehova să-l facă fiinţelor dragi. Ei hrănesc gura, nu picioarele.