Evoluţia în faţa instanţei
Evoluţionişti devotaţi solicită în prezent o reexaminare meticuloasă a originii organice.
IMAGINAŢI-VĂ că sunteţi judecător într-un proces penal. Acuzatul îşi declară nevinovăţia, după care vin martorii pentru a depune mărturie în favoarea lui. Ascultându-le mărturia, constataţi însă că fiecare martor îi contrazice pe ceilalţi. Apoi, când martorii apărării sunt invitaţi din nou să ia cuvântul, relatările lor se schimbă. În calitate de judecător, aţi lua în considerare mărturia lor? Aţi înclina să-l achitaţi pe acuzat? Probabil că nu, deoarece toate inconsecvenţele din apărare slăbesc credibilitatea acuzatului.
Aşa stau lucrurile cu teoria evoluţiei. S-au prezentat o mulţime de martori pentru a da o multitudine de explicaţii cu privire la originea vieţii, în favoarea teoriei evoluţiei. Însă ar avea credibilitate mărturia lor în faţa instanţei? Vorbesc la unison susţinătorii acestei teorii?
Mărturii contradictorii
Cum a început viaţa? Probabil nici o altă întrebare nu a generat mai multe ipoteze şi polemici. Controversa nu are însă loc doar între evoluţie şi creaţie; o mare parte a conflictului are loc între evoluţioniştii înşişi. Practic fiecare detaliu al evoluţiei — cum a avut ea loc, unde a început, cine sau ce a declanşat-o şi cât a durat procesul — constituie obiectul unei intense dispute.
Ani de zile, evoluţioniştii au susţinut că viaţa a apărut într-un bazin cald cu „supă“ organică. În prezent, unii sunt de părere că spuma oceanului putea să producă viaţă. Gheizerele de pe fundul mărilor sunt un alt loc propus pentru originea vieţii. Unii susţin că organismele vii au fost aduse de meteoriţii căzuţi pe pământ. Sau, probabil, spun alţii, asteroizii s-au izbit cu putere de pământ şi au schimbat atmosfera, declanşând procesul apariţiei vieţii. „Izbiţi pământul cu un mare asteroid de fier, spune un cercetător, şi, cu siguranţă, se vor întâmpla lucruri interesante.“
Natura începutului vieţii este, şi ea, reexaminată. „Viaţa nu a apărut în condiţii calme, favorabile, după cum se credea cândva, sugerează revista Time, ci sub cerurile infernale ale unei planete continuu modificate de erupţii vulcanice şi ameninţate de comete şi asteroizi.“ Pentru ca viaţa să apară în mijlocul unui astfel de haos, spun acum unii savanţi, întregul proces trebuie să fi avut loc într-o perioadă de timp mai scurtă decât se credea înainte.
Savanţii au, de asemenea, puncte de vedere diferite cu privire la momentul intervenţiei lui Dumnezeu — „în cazul în care există“. Unii spun că viaţa a apărut fără intervenţia unui Creator, în timp ce alţii sugerează că Dumnezeu a declanşat procesul, permiţând evoluţiei să-l continue.
Cum s-a desfăşurat evoluţia după apariţia vieţii? Chiar şi aici explicaţiile se contrazic. În 1958, la un secol de la publicarea Originii speciilor, evoluţionistul Sir Julian Huxley declara: „Marea descoperire a lui Darwin — principiul universal al selecţiei naturale — este ferm şi definitiv stabilit în calitate de unicul mijloc al schimbărilor evolutive majore“. Douăzeci şi patru de ani mai târziu însă, evoluţionistul Michael Ruse scria: „Un număr tot mai mare de biologi . . . susţin că orice teorie evoluţionistă bazată pe principiile darwiniste — în special orice teorie care consideră selecţia naturală drept cheia schimbărilor evolutive — este incompletă şi înşelătoare“.
Deşi spune că există „multe dovezi solide“ în sprijinul teoriei evoluţiei, revista Time recunoaşte totuşi că evoluţia este o poveste complicată cu „multe lacune şi cu o mulţime de teorii contrastante referitoare la modul de completare a părţilor lipsă“. Departe de a sugera că acest caz este încheiat, unii dintre cei mai devotaţi evoluţionişti solicită acum o reexaminare meticuloasă a originii organice.
Astfel, argumentele în favoarea evoluţiei — îndeosebi cele în favoarea apariţiei vieţii prin evoluţie — nu au la bază o mărturie consecventă. Savantul T. H. Janabi face observaţia că aceia care susţin evoluţia „au emis şi abandonat de-a lungul anilor multe teorii eronate şi că, până în prezent, savanţii au fost incapabili să ajungă la unison cu privire la vreuna din teorii“.
În mod interesant, Charles Darwin a anticipat un astfel de conflict. În introducerea cărţii Originea Speciilor, el a scris: „Sunt perfect conştient că abia dacă există o singură chestiune discutată în acest volum la care să nu se poată aduce dovezi care par adesea să ducă la concluzii diametral opuse celei la care am ajuns eu“.
Într-adevăr, o astfel de mărturie contradictorie ridică întrebări cu privire la credibilitatea teoriei evoluţiei.
Este evoluţia alegerea inteligentă?
De la începuturile ei, notează cartea Milestones of History, teoria evoluţiei „a atras mulţi oameni deoarece ea le părea mult mai ştiinţifică decât teoria referitoare la o creaţie specială“.
În plus, declaraţiile dogmatice ale unor evoluţionişti pot intimida. De exemplu, savantul H. S. Shelton pretinde că ideea de creaţie specială este „prea absurdă pentru a se preta unei examinări serioase“. Biologul Richard Dawkins declară deschis: „Dacă întâlneşti pe cineva care pretinde că nu crede în evoluţie, respectivul este un ignorant, un stupid sau un bolnav mintal“. În mod similar, profesorul René Dubos spune: „Cele mai luminate persoane acceptă acum drept un fapt ideea că orice lucru din cosmos — de la corpurile cereşti la fiinţele umane — s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte prin procesele evoluţiei“.
Din aceste declaraţii s-ar părea că orice persoană cât de cât inteligentă ar accepta cu promptitudine evoluţia. La urma urmei, faptul de a face acest lucru ar însemna că respectivul este „luminat“ şi nu „stupid“. Există, totuşi, bărbaţi şi femei cu instruire superioară care nu susţin teoria evoluţiei. „Am întâlnit mulţi savanţi care personal au îndoieli, scrie Francis Hitching în cartea sa The Neck of the Giraffe, şi câţiva care merg atât de departe încât chiar afirmă că teoria evoluţionistă a lui Darwin nu s-a dovedit a fi câtuşi de puţin ştiinţifică.“
Chandra Wickramasinghe, un reputat savant britanic, adoptă o poziţie similară. „Nu există nici o dovadă pentru vreuna din tezele fundamentale ale evoluţiei darwiniste“, spune el. „Aceasta a fost o forţă socială care a ajuns să domine lumea în 1860 şi cred că de atunci încoace constituie un dezastru pentru ştiinţă.“
T. H. Janabi a investigat argumentele prezentate de evoluţionişti. „Am constatat că situaţia este cu totul diferită de cea pe care suntem determinaţi să o credem“, spune el. „Dovezile sunt prea puţine şi prea izolate pentru a susţine o teorie atât de complicată cum este cea despre originea vieţii.“
Astfel, cei care contestă teoria evoluţiei nu ar trebui să fie pur şi simplu daţi la o parte, fiind consideraţi „ignoranţi, stupizi sau bolnavi mintal“. Referitor la opiniile care pun în încurcătură evoluţia, chiar devotatul evoluţionist George Gaylord Simpson a trebuit să recunoască: „Cu siguranţă, ar fi o greşeală să trecem pur şi simplu cu un zâmbet peste aceste puncte de vedere sau să le ridiculizăm. Cei care obiectează au fost (şi sunt) cercetători profunzi şi inteligenţi“.
O chestiune de credinţă
După părerea unora, concepţia evoluţionistă se bazează pe fapte, în timp ce concepţia creaţionistă se bazează pe credinţă. Este adevărat că nici un om nu l-a văzut pe Dumnezeu (Ioan 1:18; compară cu 2 Corinteni 5:7). Totuşi, teoria evoluţiei nu este avantajată în această privinţă, deoarece ea se bazează pe evenimente care niciodată nu au fost observate sau repetate de oameni.
De exemplu, savanţii nu au văzut niciodată mutaţii — nici chiar avantajoase — care să producă noi forme de viaţă; totuşi ei sunt siguri că exact acesta este modul în care au apărut noi specii. Ei nu au fost martori la generaţia spontanee a vieţii; totuşi insistă că aşa a apărut viaţa.
O astfel de lipsă de dovezi îl determină pe T. H. Janabi să numească teoria evoluţiei „o simplă «credinţ㻓. Fizicianul Fred Hoyle o numeşte „evanghelia după Darwin“. Dr. Evan Shute merge chiar mai departe: „Am impresia că creaţionistul are de explicat mai puţin mister decât evoluţionistul devotat“, spune el.
Alţi experţi sunt de aceeaşi părere. „Când contemplu natura omului, recunoaşte astronomul Robert Jastrow, apariţia acestei fiinţe extraordinare din nişte substanţe chimice dizolvate într-un bazin cu apă caldă pare un miracol la fel de mare ca relatarea biblică cu privire la originea sa.“
Atunci de ce mulţi oameni încă mai resping ideea că viaţa a fost creată?
[Legenda fotografiei de la pagina 3]
Declaraţiile dogmatice ale unora pot intimida.