Aţi încurajat recent pe cineva?

ELENA avea doar 17 ani când medicii au descoperit că avea cancer ovarian. Mama ei, Mari, a trebuit să suporte trauma de a o vedea pe Elena în suferinţe cumplite.

În cele din urmă, Elena a fost transferată la un spital din Madrid (Spania), situat la 1 900 de kilometri de locuinţa ei din Insulele Canare. În Madrid, o echipă de medici au fost dispuşi să-i facă operaţie fără sânge (Faptele 15:28, 29). Dar la scurt timp după începerea operaţiei s-a văzut clar că Elena era în ultimul stadiu al bolii. Cancerul se răspândise deja în tot corpul ei, iar chirurgii nu mai puteau remedia situaţia. Elena a murit după opt zile de la sosirea ei la Madrid.

Mari nu a trebuit să înfrunte singură această experienţă îngrozitoare. Doi bătrâni creştini au însoţit-o la Madrid, pe cont propriu, pe ea şi pe fiul ei cel mai mare şi au rămas acolo până la moartea Elenei. „Ei m-au ajutat să depăşesc îngrozitorul sentiment de gol interior“, explică Mari. „Nu voi uita niciodată încurajarea pe care mi-au dat-o. Sprijinul spiritual şi ajutorul practic oferite au fost inestimabile. Ei s-au dovedit a fi cu adevărat «un adăpost împotriva vântului».“ — Isaia 32:1, 2.

Iehova se bucură de faptul că păstori iubitori ca aceştia se îngrijesc de oile sale cu atâta tandreţe (Proverbele 19:17; 1 Petru 5:2–4). Însă faptul de a-i încuraja pe alţii nu este un privilegiu rezervat în exclusivitate bătrânilor. Toţi creştinii se întrunesc pentru a primi instruire spirituală şi pentru a se ‘încuraja unii pe alţii’ (Evrei 10:24, 25, NW). Încurajarea este o parte intrinsecă a asocierii creştine.

Ce implică încurajarea?

Aşa cum o floare frumoasă se veştejeşte când este lipsită de apă, tot la fel, oamenii — atât în familie, cât şi în congregaţie — se pot ofili din cauza lipsei de încurajare. Pe de altă parte, încurajarea la momentul potrivit îi poate întări pe cei ce se află în faţa tentaţiei, poate înviora spiritele celor deprimaţi şi le poate reda vigoarea celor care îi slujesc lui Dumnezeu cu fidelitate.

Cuvântul grecesc tradus prin „încurajare“ include ideea de consolare, îndemnare şi mângâiere. Aşadar, încurajarea nu se limitează la faptul de a-i spune unei persoane că face bine. Ar putea pretinde şi un sprijin practic şi un ajutor spiritual.

De fapt, cuvântul grecesc tradus prin „încurajare“ înseamnă literalmente „o invitaţie de a fi alături de cineva“. Faptul de a umbla alături de fraţii şi surorile noastre spirituale ne dă posibilitatea să le oferim un sprijin imediat în cazul în care unul dintre ei ar obosi sau s-ar poticni (Eclesiastul 4:9, 10). Este interesant că poporul lui Iehova îi ‘slujeşte umăr la umăr’ (Ţefania 3:9, NW). Iar apostolul Pavel l-a numit pe un anumit creştin un „adevărat tovarăş de jug“ (Filipeni 4:3). Faptul de a fi împreună în acelaşi jug, slujind umăr la umăr, face ca sarcina să fie mai uşoară, în special pentru cei care nu sunt tari spiritualiceşte. — Compară cu Matei 11:29.

Ei au oferit încurajări

Întrucât încurajarea este atât de importantă, să analizăm câteva exemple scripturale. Atunci când Moise, profetul lui Dumnezeu, se apropia de sfârşitul vieţii sale, Iehova l-a numit pe Iosua să fie conducătorul israeliţilor. Aceasta nu era o însărcinare uşoară, după cum Moise ştia bine (Numeri 11:14, 15). Prin urmare, Iehova i-a spus lui Moise: „Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l şi încurajază-l“. — Deuteronomul 3:28.

În timpul judecătorilor Israelului, fiica lui Iefta s-a supus de bunăvoie jurământului tatălui ei, renunţând la posibilitatea de a avea o familie pentru a sluji la sanctuarul lui Iehova. A trecut oare neobservat sacrificiul său? Nu, întrucât în Judecătorii 11:40 citim: „An de an, fiicele lui Israel se duc să sărbătorească pe fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an“. Astfel de vizite trebuie să fi constituit o mare încurajare pentru fiica lui Iefta, care a dovedit spirit de sacrificiu.

Pentru a-i încuraja pe alţii este nevoie uneori de curaj. În decursul primei călătorii misionare a apostolului Pavel, el a întâmpinat o cruntă opoziţie în câteva oraşe din Asia Mică. El a fost expulzat din Antiohia, nu mai era mult până să fie executat în Iconia, iar în Listra a fost lapidat şi abandonat, crezându-se că a murit. La puţin timp după aceea însă, Pavel şi însoţitorii săi s-au întors în aceste oraşe, „întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri“ (Faptele 14:21, 22). Pavel era pregătit să-şi rişte viaţa pentru a-i încuraja pe aceşti noi discipoli.

Cu toate acestea, noii discipoli nu sunt singurii creştini care au nevoie de încurajare. După ani de zile, Pavel a avut de făcut o călătorie dificilă până la Roma, unde urma să fie judecat. Pe măsură ce se apropia de destinaţie, probabil că s-a simţit oarecum descurajat. Dar, când a ajuns la 74 de kilometri sud-est de Roma, spiritul lui s-a înviorat. De ce? Deoarece fraţii din Roma au venit să-l întâmpine la Forul lui Apius şi la Cele Trei Cârciumi. „Când i-a văzut, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj“ (Faptele 28:15). În ocazii similare, simpla noastră prezenţă poate fi foarte încurajatoare pentru colaboratorii în credinţă.

Profitaţi de ocaziile de a încuraja

Există, într-adevăr, multe ocazii de a-i încuraja pe alţii. V-a mişcat cumva inima o temă reuşită ţinută de un frate sau de o soră la Şcoala de Minister Teocratic? Vă bucură faptul că în congregaţie există adolescenţi tari spiritualiceşte? V-a impresionat perseverenţa celor în vârstă? Aţi admirat modul în care unul dintre pionieri a folosit Biblia în ministerul din casă în casă? Atunci lăudaţi-i şi spuneţi-le ceva încurajator.

Încurajarea joacă un rol vital atât în familie, cât şi în congregaţie. Ea îi poate ajuta pe părinţi să-şi crească copiii „în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). Poate fi atât de încurajator faptul de a-i spune unui copil că a făcut bine şi a-i explica de ce! Pe parcursul adolescenţei, când tinerii se confruntă cu multe tentaţii şi presiuni, încurajarea oferită în permanenţă este vitală.

Lipsa de încurajare în timpul copilăriei poate fi foarte păgubitoare. Un bătrân creştin pe nume Michael este, în prezent, o persoană sociabilă, dar el spune: „Tatăl meu nu mi-a spus nici măcar o dată că am făcut ceva bine. Aşa că am crescut fără sentimentul propriei valori. . . . Chiar dacă acum am 50 de ani, încă apreciez faptul de a primi confirmări din partea prietenilor că efectuez o muncă utilă ca bătrân. . . . Propria mea experienţă m-a învăţat cât de important este să-i încurajezi pe alţii, şi eu mă străduiesc să o fac“.

Cine are nevoie de încurajare?

Bătrânii creştini care lucrează din greu merită încurajare. Pavel scria: „Vă rugăm, fraţilor, să recunoaşteţi pe cei care lucrează printre voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor“ (1 Tesaloniceni 5:12, 13). Este uşor să iei munca grea a bătrânilor ca pe ceva de la sine înţeles. Însă cuvintele de sinceră apreciere şi de încurajare pot face ca sarcina lor să pară mai uşoară.

Aceia dintre noi care trec prin situaţii dificile au şi ei nevoie de încurajare. „Să mângâiaţi pe cei deznădăjduiţi, să sprijiniţi pe cei slabi“, sfătuieşte Biblia (1 Tesaloniceni 5:14). Părinţii singuri, cei văduvi, adolescenţii, cei în vârstă şi cei infirmi sunt printre persoanele care se pot simţi, din când în când, deprimate sau slabe din punct de vedere spiritual.

Maria este o creştină care s-a trezit într-o bună zi abandonată de soţul ei. Ea a relatat: „La fel ca Iov, uneori aş fi dorit să mor [Iov 14:13]. Însă nu am renunţat datorită încurajărilor primite. Doi bătrâni pe care îi cunoşteam foarte bine au petrecut multe ore pentru a mă ajuta să înţeleg cât de important era să-mi continuu serviciul cu timp integral. Şi două surori pline de înţelegere m-au consolat, ascultându-mă cu răbdare în timp ce îmi descărcam sufletul. Folosindu-se de Biblie, ei m-au ajutat să văd lucrurile din punctul de vedere al lui Iehova. Nu ştiu de câte ori am citit Psalmul 55:22, însă ştiu că, aplicând acest verset, mi-am redobândit încet echilibrul spiritual şi afectiv. Toate acestea s-au întâmplat acum 12 ani şi sunt fericită să spun că am continuat serviciul cu timp integral până în prezent. Viaţa mea este recompensatoare şi fericită în pofida unor dureri afective ocazionale. Sunt convinsă că încurajarea în momente ca acelea poate influenţa extrem de mult viaţa unei persoane“.

Unii au nevoie de încurajare din cauză că au comis greşeli şi acum luptă pentru a şi le corecta. Probabil că ei au fost mustraţi din iubire (Proverbele 27:6). Bătrânii care au administrat mustrarea pot fi prompţi în a lăuda atunci când observă că sfatul scriptural este aplicat. Cuvintele lor de încurajare vor avea un folos dublu: vor confirma iubirea pe care o au faţă de cel care a greşit, astfel încât să nu ajungă „copleşit de prea multă mâhnire“, şi îi vor aminti de foloasele aplicării sfatului respectiv. — 2 Corinteni 2:7, 8.

Un bătrân a comis o greşeală gravă şi şi-a pierdut privilegiul de a supraveghea congregaţia. „Când s-a făcut anunţul cu privire la destituirea mea din funcţia de bătrân, credeam că fraţii se vor simţi stingheriţi în compania mea“, spune el. „Cu toate acestea, bătrânii au păstrat motivul strict confidenţial şi s-au străduit să mă încurajeze. În mod asemănător, restul congregaţiei şi-a oferit iubirea şi compania, fapt care a contribuit în mod categoric la restabilirea mea spirituală.“

Fiţi încurajatori

În vieţile noastre aglomerate este uşor să uităm de încurajare. Dar cât de utilă se poate dovedi ea! Pentru a oferi o încurajare eficientă trebuie să păstraţi în minte două lucruri. În primul rând, gândiţi-vă la ceea ce veţi spune, astfel încât încurajarea pe care o daţi să fie concretă. În al doilea rând, căutaţi ocazii de a-i aborda pe cei care merită laude sau care au nevoie să fie întăriţi.

Cu cât faceţi mai des acest lucru, cu atât veţi fi mai fericiţi. La urma urmei, Isus ne dă asigurarea: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“ (Faptele 20:35). Încurajându-i pe alţii, vă veţi încuraja pe voi înşivă. De ce nu v-aţi propune să încurajaţi pe cineva în fiecare zi?