Să trăim „zi de zi“ conform dedicării noastre!

„Dacă voieşte cineva să vină în urma mea, să se renege şi să-şi ia stâlpul de tortură zi de zi şi să mă urmeze încontinuu.“ — LUCA 9:23, NW.

 1. Arătaţi un mod prin care ne putem verifica eficienţa în calitate de creştini.

„AM FOST noi cu adevărat dedicaţi?“ Potrivit opiniei lui John F. Kennedy, cel de-al 35–lea preşedinte al Statelor Unite, răspunsul la această întrebare este un mijloc de verificare a eficienţei pe care o au funcţionarii guvernului. Întrebarea ar putea servi, cu semnificaţii mai profunde, ca test pentru eficienţa noastră ca miniştri creştini.

 2. Cum defineşte un dicţionar cuvântul „dedicare“?

² Ce este însă dedicarea? Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary o defineşte drept „un act sau un ritual prin care te dedici unei fiinţe divine sau unei întrebuinţări sacre“, „o dedicare sau punere deoparte pentru un anumit scop“, „devoţiune făcută cu sacrificiu de sine“. Se pare că John F. Kennedy a folosit cuvântul cu sensul de „devoţiune făcută cu sacrificiu de sine“. Pentru un creştin însă, dedicarea înseamnă mult mai mult.

 3. Ce este dedicarea creştină?

³ Isus Cristos le-a spus discipolilor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea [stâlpul de tortură, NW] şi să Mă urmeze [încontinuu, NW]“ (Matei 16:24). Punerea deoparte pentru o întrebuinţare divină nu înseamnă doar efectuarea unui act de închinare duminica sau când se vizitează un anumit loc de închinare, ci se referă la un întreg mod de viaţă. A fi creştin înseamnă a te renega în timp ce îi slujeşti lui Iehova, Dumnezeului căruia i-a slujit Isus Cristos. Pe lângă aceasta, creştinul trebuie să îşi ia „stâlpul de tortură“ (NW), suportând orice suferinţe la care ar putea fi supus ca discipol al lui Cristos.

Exemplul perfect

 4. Ce a simbolizat botezul lui Isus?

⁴ Când era pe pământ, Isus a demonstrat ce înseamnă a te dedica lui Iehova. Iată părerea sa: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici dar, ci Mi-ai pregătit un trup“. Apoi a adăugat: „Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“ (Evrei 10:5–7). Ca membru al unei naţiuni dedicate, el îi era dedicat lui Iehova de la naştere. Totuşi, la începutul ministerului său pământesc, el s-a oferit să fie botezat, simbolizând astfel faptul că s-a prezentat pentru a înfăptui voinţa lui Iehova, iar această voinţă includea, în cazul lui Isus, oferirea vieţii sale ca jertfă de răscumpărare. Astfel, el le-a dat creştinilor exemplu în ce priveşte înfăptuirea oricărui lucru dorit de Iehova.

 5. Cum a demonstrat Isus o concepţie exemplară cu privire la lucrurile materiale?

⁵ După botez, viaţa urmată de Isus a dus în final la o moarte de jertfă. Pe el nu îl interesa bogăţia sau o viaţă de huzur. Dimpotrivă, el şi-a axat viaţa pe îndeplinirea ministerului. Isus i-a îndemnat pe discipolii săi să ‘continue . . . să caute mai întâi regatul şi dreptatea Lui’, iar el însuşi a trăit conform acestor cuvinte, ba chiar a spus la un moment dat: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul“ (Matei 6:33, NW; Matei 8:20). El şi-ar fi putut modifica învăţăturile pentru a stoarce bani de la discipoli. Fiind tâmplar, Isus şi-ar fi putut folosi o parte din timp pentru a face o piesă de mobilă frumoasă pe care să o vândă ca să câştige câteva monede de argint în plus. Dar el nu şi-a folosit meseria ca să agonisească bogăţii. Ca slujitori dedicaţi ai lui Dumnezeu, îl imităm pe Isus în ce priveşte o concepţie justă despre lucrurile materiale? — Matei 6:24–34.

 6. Cum îl putem imita pe Isus ca slujitori ai lui Dumnezeu dedicaţi, care manifestă sacrificiu de sine?

⁶ Prin faptul că punea serviciul lui Dumnezeu pe primul plan, Isus nu căuta să-şi satisfacă propriile interese. Viaţa sa pe parcursul celor trei ani şi jumătate de minister public s-a caracterizat prin sacrificiu de sine. La un moment dat, după o zi plină de muncă, fără măcar să-şi facă timp pentru a mânca ceva, Isus a avut bunăvoinţa să-i înveţe pe oameni, care ‘erau necăjiţi şi risipiţi ca nişte oi care n-au păstor’ (Matei 9:36; Marcu 6:31–34). Deşi „obosit de călătorie“, el a intrat în vorbă cu o samariteancă venită la fântâna lui Iacov, în Sihar (Ioan 4:6, 7, 13–15). Isus se gândea întotdeauna întâi la binele altora, şi apoi la al său (Ioan 11:5–15). Noi îl putem imita pe Isus, sacrificându-ne cu generozitate interesele ca să-i slujim lui Dumnezeu şi altora (Ioan 6:38). Întrucât nu ne gândim să facem numai minimul necesar, ci căutăm să-i plăcem cu adevărat lui Dumnezeu, vom trăi conform dedicării pe care am făcut-o.

 7. Cum îl putem imita pe Isus acordându-i întotdeauna onoare lui Iehova?

⁷ Prin faptul că îi ajuta pe oameni, Isus nu căuta câtuşi de puţin să se scoată în evidenţă. El se dedicase lui Dumnezeu pentru a înfăptui voinţa Sa. Astfel, el avea întotdeauna grijă ca toată gloria pentru fiecare lucru care se realiza să-i revină lui Iehova, Tatălui său. Când un conducător i-a spus „Bunule Învăţător“, folosind cuvântul ‘bun’ ca titlu, Isus l-a corectat spunându-i: „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu“ (Luca 18:18, 19; Ioan 5:19, 30). Suntem la fel ca Isus, acordându-i cu promptitudine onoare lui Iehova, nu nouă?

 8. a) Ca persoană dedicată, cum s-a separat Isus de lume? b) Cum trebuie să-l imităm?

⁸ De-a lungul întregii sale vieţi pământeşti ca persoană dedicată, Isus a demonstrat că se pusese deoparte pentru serviciul divin. El s-a păstrat curat, pentru a se putea oferi ca ‘Miel fără cusur şi fără pată’ care să devină jertfa de răscumpărare (1 Petru 1:19; Evrei 7:26). El a respectat toate preceptele Legii mozaice, împlinind, astfel, această Lege (Matei 5:17; 2 Corinteni 1:20). El a trăit conform propriei sale învăţături despre moralitate (Matei 5:27, 28). Nimeni nu putea să-l acuze pe drept de intenţii rele. Într-adevăr, el ‘a urât nelegiuirea’ (Evrei 1:9). Ca sclavi ai lui Dumnezeu, să-l imităm pe Isus, păstrându-ne viaţa, ba chiar şi intenţiile, în curăţenie în ochii lui Iehova.

Exemple de avertizare

 9. La ce exemplu de avertizare s-a referit Pavel, şi de ce trebuie să examinăm acest exemplu?

⁹ În contrast cu exemplul lui Isus se află israeliţii, care constituie un exemplu de avertizare. Chiar şi după ce au declarat că vor face tot ce le-a spus Iehova, ei nu au înfăptuit voinţa sa (Daniel 9:11). Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini să înveţe din ceea ce li s-a întâmplat israeliţilor. Să examinăm câteva evenimente la care s-a referit Pavel în prima sa scrisoare către Corinteni, ca să vedem ce capcane trebuie să evite în prezent slujitorii dedicaţi ai lui Dumnezeu. — 1 Corinteni 10:1–6, 11.

10. a) În ce sens au ‘dorit israeliţii lucruri dăunătoare’? b) De ce când au murmurat a doua oară cu privire la mâncare israeliţii erau răspunzători într-o mai mare măsură, şi ce putem învăţa din acest exemplu de avertizare?

¹⁰ În primul rând, Pavel ne-a avertizat să nu ‘dorim lucruri dăunătoare’ (1 Corinteni 10:6, NW). Aceasta ne poate aminti de momentul în care israeliţii s-au plâns că trebuie să mănânce numai mană. Atunci, Iehova le-a trimis prepeliţe. Un lucru asemănător se întâmplase în urmă cu aproximativ un an în deşertul Sin, exact înainte ca israeliţii să declare că se dedică lui Iehova (Exodul 16:1–3, 12, 13). Dar situaţia nu era chiar identică. Când le-a furnizat prepeliţe prima dată, Iehova nu i-a tras la răspundere pentru că au murmurat. De data aceasta însă, situaţia era diferită. „Pe când carnea era încă în dinţii lor, înainte de a fi mestecată, DOMNUL S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi DOMNUL a lovit poporul cu o pedeapsă foarte mare [un foarte mare masacru, NW]“ (Numeri 11:4–6, 31–34). Ce anume se schimbase? Ca naţiune dedicată, ei erau acum răspunzători de faptele lor. Lipsa lor de recunoştinţă pentru lucrurile furnizate de Iehova i-a determinat să se plângă împotriva sa, deşi promiseseră că vor face tot ce le va spune el. Faptul de a ne plânge de masa furnizată de Iehova în prezent este un lucru asemănător. Unii nu apreciază hrana spirituală dată de Iehova prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47, NW). Să ne amintim totuşi că dedicarea noastră pretinde să ne amintim cu recunoştinţă de ceea ce a făcut Iehova pentru noi şi să acceptăm hrana spirituală pe care ne-o furnizează el.

11. a) Cum şi-au întinat israeliţii cu idolatrie închinarea la Iehova? b) Cum am putea fi influenţaţi de un anumit fel de idolatrie?

¹¹ Apoi, Pavel a avertizat: „Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei“ (1 Corinteni 10:7). Aici, apostolul se referea, după cât se pare, la închinarea la viţel, care a avut loc imediat după ce israeliţii au încheiat legământul cu Iehova la muntele Sinai. Dar ai putea spune: „Ca slujitor dedicat al lui Iehova, eu niciodată nu voi participa la idolatrie“. Să observăm însă că israeliţii nu încetaseră, din punctul lor de vedere, să se închine lui Iehova; totuşi, ei au introdus închinarea la viţel — un lucru dezgustător pentru Dumnezeu. În ce constă această formă de închinare? Poporul a adus jertfe în faţa viţelului, iar apoi „a stat jos să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace“ (Exodul 32:4–6). Azi poate unii spun că se închină lui Iehova, dar nu îşi axează viaţa pe închinarea la el, ci pe lucrurile lumii acesteia, încercând să-şi efectueze serviciul pentru Iehova în funcţie de aceste lucruri. Este adevărat că nu ajung până acolo încât să se închine unui viţel de aur, dar, în principiu, este aproape totuna cu aceasta. Între a-ţi face un dumnezeu din propriile dorinţe şi a trăi în conformitate cu dedicarea la Iehova este o mare deosebire. — Filipeni 3:19.

12. Ce putem învăţa despre renegarea de sine din experienţa israeliţilor cu Baal din Peor?

¹² Pavel ne avertizează apoi tot cu privire la un fel de distracţie: „Să nu desfrânăm cum au desfrânat unii dintre ei şi într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii“ (1 Corinteni 10:8). Aflându-se la Sitim şi fiind ademeniţi de plăcerile imorale oferite de fiicele Moabului, israeliţii au fost atraşi în închinarea la Baal din Peor (Numeri 25:1–3, 9). Faptul de a ne renega pentru a înfăptui voinţa lui Iehova include acceptarea normelor sale privitoare la curăţenia morală (Matei 5:27–30). În epoca actuală, când normele morale sunt în declin, ni se aminteşte de necesitatea de a ne păstra curaţi, ferindu-ne de orice formă de conduită imorală, supunându-ne autorităţii lui Iehova şi lăsând ca el să decidă ce este bine şi ce este rău. — 1 Corinteni 6:9–11.

13. Cum ne ajută exemplul lui Fineas să înţelegem ce include dedicarea la Iehova?

¹³ Deşi mulţi au căzut la Sitim în capcana fornicaţiei, unii au trăit conform calităţii lor de membri ai naţiunii dedicate lui Iehova. Dintre aceştia, Fineas a avut un zel remarcabil. Când a observat o căpetenie israelită aducând în cortul său o madianită, Fineas a pus imediat mâna pe o lance şi i-a străpuns pe amândoi cu ea. Iehova i-a spus lui Moise: „Fineas a făcut să se retragă . . . mânia mea de peste fiii lui Israel, prin faptul că nu a tolerat în mijlocul lor nici un act de rivalitate împotriva mea, astfel că nu i-am exterminat pe fiii lui Israel în insistenţa mea asupra devoţiunii exclusive“ (Numeri 25:11, NW). Dedicare înseamnă faptul de a nu tolera nici un act de rivalitate împotriva lui Iehova. Nu putem permite nici unui lucru să ia locul pe care dedicarea la Iehova trebuie să-l ocupe în inima noastră. Zelul pentru Iehova ne îndeamnă, de asemenea, să păstrăm congregaţia curată, netolerând cazurile de imoralitate gravă, ci anunţându-le bătrânilor.

14. a) Cum l-au pus israeliţii la încercare pe Iehova? b) Cum ne ajută o dedicare totală la Iehova să nu ne „extenuăm“?

¹⁴ Pavel a menţionat încă un exemplu de avertizare: „Nici să nu îl punem pe Iehova la încercare, aşa cum unii dintre ei l-au pus la încercare, numai pentru a pieri prin şerpi“ (1 Corinteni 10:9, NW). Pavel discută aici despre episodul în care israeliţii s-au plâns lui Moise de Dumnezeu când „au început să obosească din cauza drumului“ (Numeri 21:4, NW). Faceţi vreodată această greşeală? Când v-aţi dedicat lui Iehova, aţi crezut că Armaghedonul este foarte aproape? Este răbdarea lui Iehova mai lungă decât v-aţi aşteptat? Amintiţi-vă că noi nu ne-am dedicat lui Iehova numai pentru o perioadă limitată sau numai până la Armaghedon. Dedicarea noastră durează veşnic. „Să nu renunţăm deci să facem ceea ce este excelent, căci, la timpul cuvenit, vom secera dacă nu ne extenuăm“. — Galateni 6:9, NW.

15. a) Împotriva cui au murmurat israeliţii? b) Cum ne îndeamnă dedicarea noastră la Iehova să respectăm autoritatea teocratică?

¹⁵ În final, Pavel ne-a avertizat să nu ‘murmurăm’ împotriva slujitorilor numiţi ai lui Iehova (1 Corinteni 10:10). Când 10 dintre cei 12 spioni trimişi în recunoaştere în ţara Canaan s-au întors cu veşti proaste, israeliţii au murmurat vehement împotriva lui Moise şi a lui Aaron. Ei s-au sfătuit chiar să-l înlocuiască pe Moise cu un alt conducător şi să se întoarcă în Egipt (Numeri 14:1–4). Acceptăm noi în prezent conducerea care ne este furnizată prin acţiunea spiritului sfânt al lui Iehova? Pentru cei care observă masa spirituală îmbelşugată oferită de clasa sclavului fidel şi prevăzător este clar pe cine foloseşte Isus ca să dea „hrana la timpul potrivit“ (Matei 24:45, NW). Faptul de a ne dedica lui Iehova din tot sufletul ne pretinde să le arătăm respect slujitorilor săi numiţi. Unii din timpul nostru au murmurat, îndreptându-şi atenţia, în mod figurativ, spre o nouă căpetenie, care să-i ducă înapoi în lume. Să nu facem niciodată ca ei!

Fac tot ce-mi stă în puteri?

16. Ce întrebări doresc, poate, să-şi pună slujitorii dedicaţi ai lui Dumnezeu?

¹⁶ Israeliţii nu ar fi comis aceste greşeli tragice dacă şi-ar fi amintit că dedicarea lor la Iehova a fost necondiţionată. Spre deosebire de acei israeliţi infideli, Isus Cristos a trăit până la sfârşitul vieţii conform dedicării sale. În calitate de continuatori ai lui Cristos, noi îi imităm exemplul de devoţiune manifestată din tot sufletul, ‘fără să mai trăim după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu’ (1 Petru 4:2; compară cu 2 Corinteni 5:15). Azi, voinţa lui Iehova este ca „toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr“ (1 Timotei 2:4). În acest scop trebuie să predicăm „această veste bună a regatului“ înainte de a veni sfârşitul (Matei 24:14, NW). Ce eforturi depunem pentru a îndeplini acest serviciu? Am putea să ne întrebăm: „Fac tot ce-mi stă în puteri“ (2 Timotei 2:15)? Condiţiile diferă de la om la om. Lui Iehova îi place să fie slujit „potrivit cu ce are cineva, nu cu ceea ce nu are“ (2 Corinteni 8:12; Luca 21:1–4). Nimeni nu trebuie să judece profunzimea şi sinceritatea dedicării altei persoane. Fiecare trebuie să-şi verifice singur propria devoţiune faţă de Iehova (Galateni 6:4). Iubirea noastră pentru Iehova trebuie să ne îndemne să ne întrebăm: „Cum pot să-l fac fericit pe Iehova?“

17. Ce legătură există între devoţiune şi recunoştinţă? Ilustraţi.

¹⁷ Devoţiunea noastră faţă de Iehova se adânceşte pe măsură ce creşte recunoştinţa noastră faţă de el. Un băiat de 14 ani din Japonia s-a dedicat lui Iehova şi a simbolizat această dedicare prin botezul în apă. Mai târziu a vrut să urmeze studii superioare şi să devină om de ştiinţă. Nu s-a gândit niciodată la ministerul cu timp integral, însă, fiind slujitor dedicat, nu a vrut să-l părăsească pe Iehova şi organizaţia sa vizibilă. Pentru a-şi realiza scopul cu privire la cariera sa, a urmat cursurile unei facultăţi. Acolo şi-a dat seama că absolvenţii de facultate sunt obligaţi să-şi dedice întreaga viaţă fie companiilor la care lucrează, fie cercetării. El s-a întrebat: „Ce caut eu aici? Pot oare să urmez acest mod de viaţă şi să mă dedic muncii laice? Nu îi sunt deja dedicat lui Iehova?“ Manifestând mai multă recunoştinţă, el a devenit pionier regular. Înţelegerea sa cu privire la dedicare s-a aprofundat şi s-a simţit îndemnat să hotărască în inima lui să se ducă oriunde va fi nevoie de el. A urmat Şcoala de Instruire Ministerială şi a fost repartizat ca misionar într-o altă ţară.

18. a) Cât de mult înseamnă faptul de a ne dedica lui Iehova? b) Ce răsplată putem secera dacă ne dedicăm lui Iehova?

¹⁸ Dedicarea ne solicită întreaga viaţă. Trebuie să ne renegăm şi să urmăm „zi de zi“ exemplul excelent al lui Isus (Luca 9:23). După ce ne-am renegat, nu îi cerem lui Iehova concediu. Viaţa noastră se conformează principiilor stabilite de el pentru slujitorii săi. Chiar şi în domeniile în care putem să alegem singuri este util să vedem dacă facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne trăi viaţa conform dedicării la Iehova. În timp ce îi slujim zi de zi, făcând tot ce ne stă în puteri ca să-i plăcem lui, vom fi creştini eficienţi şi vom fi binecuvântaţi cu zâmbetul aprobator al lui Iehova, al Celui care este demn să-i acordăm devoţiune din tot sufletul.

Ştiţi să răspundeţi?

◻ Ce a însemnat pentru Isus Cristos dedicarea?

◻ De ce trebuie să evităm să murmurăm împotriva lui Iehova?

◻ Cum putem evita infiltrarea subtilă a idolatriei în viaţa noastră?

◻ Rememorarea cărui lucru ne va ajuta să nu ne „extenuăm“ când înfăptuim voinţa lui Dumnezeu?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Creştinii dedicaţi ‘nu renunţă să facă ceea ce este excelent’.