Ei au făcut voinţa lui Iehova

Petru predică la Penticostă

ERA o dimineaţă blândă de primăvară din anul 33 e.n. Atmosfera era plină de emoţii! O mulţime agitată de evrei şi prozeliţi umpleau străzile Ierusalimului. Ei veniseră din locuri ca Elam, Mesopotamia, Capadocia, Egipt şi Roma. Ce fascinant era să-i vezi în costumele lor naţionale şi să auzi diversele lor limbi! Unii călătoriseră aproape două mii de kilometri pentru a fi prezenţi la această ocazie specială. Care anume? Penticosta — o veselă sărbătoare evreiască ce a marcat sfârşitul secerişului orzului. — Leviticul 23:15–21.

De pe altarul templului se înălţa fumul jertfelor, iar leviţii cântau psalmii Halel (Psalmii 113–118). Exact înainte de ora 9.00 dimineaţa s-a întâmplat ceva uluitor. Din cer a venit „un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic“. El a umplut toată casa în care erau adunaţi circa 120 de discipoli ai lui Isus Cristos. Relatarea biblică spune: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat pe fiecare dintre ei. Şi toţi au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească“. — Faptele 2:1–4.

Fiecare aude vorbindu-se în propria limbă

Nu peste mult timp, mulţi discipoli au ieşit din casă. Fapt surprinzător, ei puteau vorbi în diversele limbi ale mulţimii! Imaginaţi-vă ce surpriză era ca un vizitator din Persia şi o persoană originară din Egipt să audă propriile lor limbi vorbite de galileeni. Iată de ce mulţimea îi privea cu teamă şi uimire. „Ce vrea să însemne aceasta?“, întrebau ei. Unii au început să-i batjocorească pe discipoli, zicând: „Sunt plini de must!“ — Faptele 2:12, 13.

Apoi apostolul Petru s-a ridicat şi s-a adresat mulţimii. El a explicat că acel dar miraculos al limbilor era o împlinire a promisiunii pe care a făcut-o Dumnezeu prin profetul Ioel: „Voi turna din Duhul Meu peste orice făptură“ (Faptele 2:14–21; Ioel 2:28–32). Da, Dumnezeu tocmai turnase spiritul său sfânt peste discipolii lui Isus. Aceasta era o dovadă clară a faptului că Isus fusese sculat dintre morţi şi că, în acel moment, se afla în cer la dreapta lui Dumnezeu. „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, a spus Petru, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.“ — Faptele 2:22–36.

Cum au reacţionat ascultătorii? „Ei au rămas străpunşi în inimă, spune relatarea, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»“ Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă . . . şi fiecare din voi să fie botezat“. Aproximativ 3 000 au făcut întocmai! După aceea, ‘ei au stăruit în învăţătura apostolilor’. — Faptele 2:37–42.

Luând iniţiativa la această ocazie memorabilă, Petru a utilizat prima dintre „cheile împărăţiei cerurilor“ pe care Isus promisese că i le va da (Matei 16:19). Aceste chei le-au deschis calea spre privilegii speciale unor grupuri diferite de oameni. Această primă cheie a făcut posibil ca evreii să devină creştini unşi de spirit. Mai târziu, a doua şi a treia cheie le-au deschis aceeaşi ocazie samaritenilor şi, respectiv, păgânilor. — Faptele 8:14–17; 10:44–48.

Învăţăminte pentru noi

Deşi această mulţime de evrei şi prozeliţi aveau o responsabilitate colectivă pentru moartea Fiului lui Dumnezeu, Petru li s-a adresat cu respect, numindu-i ‘fraţi’ (Faptele 2:29). Scopul lui era să-i determine să se căiască, nu să-i condamne. De aceea, abordarea sa a fost pozitivă. El a prezentat faptele şi şi-a susţinut ideile cu citate scripturale.

Este bine ca aceia care predică astăzi vestea bună să urmeze exemplul lui Petru. Ei trebuie să încerce să stabilească o bază comună cu ascultătorii lor şi apoi, plini de tact, să discute cu aceştia din Scripturi. Când adevărul Bibliei este prezentat într-o manieră pozitivă, cei animaţi de dreptate reacţionează pozitiv. — Faptele 13:48.

Zelul şi curajul lui Petru în ziua Penticostei contrastează în mod izbitor cu atitudinea pe care o avusese cu aproximativ şapte săptămâni în urmă, când îl renegase pe Isus. Cu ocazia respectivă, Petru fusese paralizat de teama de oameni (Matei 26:69–75). Dar Isus s-a rugat în favoarea lui Petru (Luca 22:31, 32). Fără îndoială, faptul că Isus i s-a arătat după înviere lui Petru l-a întărit pe apostol (1 Corinteni 15:5). Ca urmare, credinţa lui Petru nu s-a distrus. După un scurt interval de timp, el a predicat cu îndrăzneală. Aşadar, el a predicat nu numai la Penticostă, ci a continuat s-o facă tot restul vieţii sale.

Dar dacă noi am greşit într-un fel oarecare întocmai ca Petru? Să dăm dovadă de căinţă, să ne rugăm pentru iertare şi să facem demersuri pentru a obţine ajutor spiritual (Iacov 5:14–16). Apoi putem merge înainte cu încrederea că serviciul nostru sacru este acceptat de îndurătorul nostru Tată ceresc, Iehova. — Exodul 34:6.