Adevărul despre Isus

SE PARE că lista teoriilor şi a speculaţiilor referitoare la identitatea lui Isus şi la ceea ce a realizat el este fără sfârşit. Dar ce se poate spune despre Biblie? Ce ne relatează ea despre Isus Cristos?

Ce spune Biblia

Citind cu atenţie Biblia, veţi remarca următoarele fapte fundamentale:

◻ Isus este Fiul unic al lui Dumnezeu, primul născut din toată creaţia. — Ioan 3:16; Coloseni 1:15.

◻ Cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, Dumnezeu a transferat viaţa lui Isus în uterul unei virgine evreice pentru ca acesta să fie născut ca om. — Matei 1:18; Ioan 1:14.

◻ Isus nu a fost doar un om bun. El a fost în toate privinţele o reflectare fidelă a minunatei personalităţi a Tatălui său, Iehova Dumnezeu. — Ioan 14:9, 10; Evrei 1:3.

◻ În timpul ministerului său pământesc, Isus a satisfăcut în mod iubitor necesităţile celor oprimaţi. El a vindecat în mod miraculos bolnavi şi chiar a înviat morţi. — Matei 11:4–6; Ioan 11:5–45.

◻ Isus a proclamat Regatul lui Dumnezeu drept singura speranţă pentru omenirea copleşită de suferinţă şi şi-a instruit discipolii să continue această lucrare de predicare. — Matei 4:17; 10:5–7; 28:19, 20.

◻ La 14 Nisan (aproximativ 1 aprilie) 33 e.n., Isus a fost arestat, judecat, condamnat şi executat pe baza falsei acuzaţii de sediţiune. — Matei 26:18–20, Matei 26:48—27:50.

◻ Moartea lui Isus serveşte ca răscumpărare, eliberând persoanele credincioase din starea lor păcătoasă şi oferindu-le perspectiva vieţii veşnice tuturor celor care exercită credinţă în el. — Romani 3:23, 24; 1 Ioan 2:2.

◻ La 16 nisan, Isus a fost înviat şi, la puţin timp după aceea, s-a înălţat înapoi la cer pentru a-i plăti Tatălui său preţul de răscumpărare care a constat în oferirea vieţii sale umane perfecte. — Marcu 16:1–8; Luca 24:50–53; Faptele 1:6–9.

◻ Ca rege numit de Iehova, Isus cel înviat are deplină autoritate pentru a realiza scopul originar al lui Dumnezeu cu privire la om. — Isaia 9:6, 7; Luca 1:32, 33.

Astfel, Biblia arată că Isus joacă rolul principal în îndeplinirea scopurilor lui Dumnezeu. Dar cum puteţi fi siguri că acesta este adevăratul Isus, personajul istoric care s-a născut în Betleem şi a trăit pe pământ acum aproximativ 2 000 de ani?

Motive întemeiate de a avea încredere

Multe îndoieli pot fi înlăturate pur şi simplu citind fără prejudecăţi Scripturile Greceşti Creştine. Procedând astfel, veţi constata că relatarea biblică nu este o expunere neclară a evenimentelor, aşa cum se întâmplă în cazul miturilor. Dimpotrivă, sunt specificate nume, date precise şi locuri exacte (de exemplu, vezi Luca 3:1, 2). Mai mult, discipolii lui Isus sunt descrişi cu o remarcabilă onestitate, cu o francheţe care îi inspiră încredere cititorului. Scriitorii nu au ascuns nimic despre nici o persoană, nici chiar despre ei înşişi, fiind interesaţi să consemneze totul în mod fidel. Da, veţi observa că Biblia conţine adevărul. — Matei 14:28–31; 16:21–23; 26:56, 69–75; Marcu 9:33, 34; Galateni 2:11–14; 2 Petru 1:16.

Totuşi, aceasta nu este totul. Descoperirile arheologice au confirmat de repetate ori autenticitatea consemnării biblice. De exemplu, dacă vizitaţi Muzeul Israel din Ierusalim, puteţi vedea o piatră pe care este gravată o inscripţie ce menţionează numele lui Pontius Pilat. Alte descoperiri arheologice confirmă faptul că Lisania şi Sergius Paulus, menţionaţi în Biblie, au fost persoane reale şi nu născociri ale primilor creştini. Evenimentele consemnate în Scripturile Greceşti Creştine (Noul Testament) sunt confirmate din abundenţă de referinţele scriitorilor antici, printre aceştia numărându-se Iuvenal, Tacit, Seneca, Suetoniu, Pliniu cel Tânăr, Lucian, Celsus şi istoricul evreu Iosefusa.

Relatările prezentate în Scripturile Greceşti Creştine au fost acceptate fără rezerve de către mii de persoane din secolul I e.n. Nici chiar duşmanii creştinismului nu au negat autenticitatea declaraţiilor referitoare la ceea ce a spus şi a făcut Isus. Cu privire la posibilitatea ca, după moartea lui Isus, discipolii să fi adăugat noi detalii la personalitatea acestuia, profesorul F. F. Bruce face următoarea observaţie: „În acei ani de început, când atât de mulţi discipoli ai Săi erau încă în viaţă şi îşi puteau aminti ce se întâmplase şi ce nu, în nici un caz nu se puteau inventa atât de uşor cuvinte şi fapte care să-i fie atribuite lui Isus, aşa cum se pare că cred unii scriitori. . . . Discipolii nu-şi puteau permite să-şi asume riscul de a face afirmaţii inexacte (ca să nu mai vorbim despre manipularea intenţionată a faptelor), întrucât ele ar fi fost demascate fără întârziere de către cei care abia aşteptau să facă lucrul acesta“.

De ce nu cred ei

Cu toate acestea, unii erudiţi continuă să fie sceptici. În timp ce presupun că consemnarea biblică ţine de domeniul ficţiunii, ei caută cu înflăcărare scrieri apocrife, cărora le acordă credibilitate! De ce? În mod incontestabil, consemnarea biblică conţine unele lucruri pe care mulţi intelectuali din zilele noastre nu vor să le creadă.

În lucrarea sa Union Bible Companion, publicată în 1871, S. Austin Allibone le-a lansat o provocare scepticilor. El a scris: „Întrebaţi pe oricine afirmă că are îndoieli în ce priveşte autenticitatea caracterului istoric al Evangheliei ce motiv are să creadă că Cezar a murit în Capitoliu sau că împăratul Carol cel Mare a fost încoronat în anul 800 de către papa Leon al-III-lea ca împărat în Apus. . . . Noi credem toate afirmaţiile . . . făcute despre aceşti bărbaţi; şi aceasta pentru că avem dovada istorică a autenticităţii acestor afirmaţii. . . . Dacă unii continuă să refuze să creadă, deşi le-a fost prezentată o asemenea dovadă, noi îi lăsăm în pace, considerându-i îndărătnici stupizi sau ignoranţi fără speranţă. Dar ce putem să spunem atunci despre cei care, fără să ţină seama de numeroasele dovezi actuale ale autenticităţii Sfintelor Scripturi, declară că nu sunt convinşi? . . . Ei nu doresc să creadă ceva care le umileşte mândria şi care îi va constrânge să-şi schimbe modul de viaţă“.

Da, unii sceptici au motive ascunse de a respinge Scripturile Greceşti Creştine. Problema pe care o au ei nu este legată de credibilitatea Scripturilor, ci de normele pe care le conţin acestea. De exemplu, Isus a spus despre continuatorii săi: „Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume“ (Ioan 17:14). Totuşi, unele persoane care se declară creştine sunt profund implicate în afacerile politice ale acestei lumi, chiar şi în războaie sângeroase. În loc să se conformeze normelor Bibliei, mulţi oameni ar prefera ca Biblia să se conformeze propriilor lor norme.

De asemenea, să analizăm chestiunea normelor morale. Isus a dat sfaturi categorice congregaţiei din Tiatira referitor la tolerarea practicării fornicaţiei. „Eu sunt Cel care cercetez rărunchii [rinichii, NW]b şi inimile“, le-a spus el, „şi voi răsplăti fiecăruia dintre voi după faptele voastre“ (Apocalipsa 2:18–23). Totuşi, nu-i aşa că multe persoane care declară că sunt creştine încalcă normele morale? Aceste persoane, în loc să-şi abandoneze linia de conduită imorală, mai degrabă resping cuvintele lui Isus.

Nefiind dispuşi să-l accepte pe acel Isus prezentat de Biblie, erudiţii au inventat un altul: rodul imaginaţiei lor. Ei se fac vinovaţi de plăsmuirea unor mituri, plăsmuire de care îi acuză în mod fals pe scriitorii Evangheliei. Erudiţii păstrează din relatarea vieţii lui Isus doar episoadele care le convin, respingând restul şi adaugă câteva detalii născocite de ei. În realitate, înţeleptul hoinar sau revoluţionarul care căuta binele semenilor săi, adică cel pe care îl proclamă ei nu este personajul istoric Isus, în căutarea căruia pretind ei că se află; dimpotrivă, el este pur şi simplu produsul imaginaţiei unor erudiţi aroganţi.

Să-l găsim pe adevăratul Isus

Isus s-a străduit să impulsioneze inimile celor care sunt cu adevărat flămânzi după adevăr şi dreptate (Matei 5:3, 6; 13:10–15). Aceştia răspund la următoarea invitaţie a lui Isus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară“. — Matei 11:28–30.

Adevăratul Isus nu poate fi găsit în cărţile scrise de erudiţii moderni; şi nici în bisericile creştinătăţii, care au devenit un teren propice cultivării tradiţiilor concepute de oameni. Pe acel personaj istoric Isus îl puteţi găsi în Biblia dumneavoastră. V-ar face plăcere să aflaţi mai multe despre el? Martorii lui Iehova ar fi fericiţi să vă ajute în această privinţă.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

SECOLE DE CRITICISM

Criticarea Scripturilor Greceşti Creştine a prins rădăcini acum mai bine de 200 de ani, când filozoful german Hermann Samuel Reimarus (1694–1768) a afirmat: „Suntem îndreptăţiţi să facem o distincţie netă între învăţăturile Apostolilor, care apar în scrierile lor, şi ceea ce a proclamat şi a predat Isus Însuşi în timpul vieţii Sale“. Începând cu Reimarus, mulţi erudiţi au fost învăţaţi să-şi însuşească acelaşi mod de gândire.

În cartea The Real Jesus (Adevăratul Isus) se menţionează că, în trecut, mulţi critici nu se considerau apostaţi. Dimpotrivă, „ei se credeau creştini autentici, socotind că se eliberaseră din lanţurile dogmelor şi ale superstiţiilor“. Înaltul criticism, gândeau ei, este o „formă purificată a creştinismului“.

Tristul adevăr este acela că creştinătatea a devenit un teren propice cultivării tradiţiilor concepute de oameni. Doctrina nemuririi sufletului, a trinităţii şi a iadului de foc sunt doar câteva dintre învăţăturile contrare Bibliei. Dar nu scriitorii Scripturilor Greceşti Creştine sunt răspunzători de această denaturare a adevărului. Dimpotrivă, ei au luat poziţie împotriva primelor indicii ale apariţiei învăţăturilor false la mijlocul secolului I e.n., când Pavel a scris că apostazia deja ‘începuse să lucreze’ printre pretinşii creştini (2 Tesaloniceni 2:3, 7). Putem avea încredere că ceea ce conţin Scripturile Greceşti Creştine este adevărat din punct de vedere istoric şi doctrinal.

[Chenarul de la pagina 7]

CÂND AU FOST SCRISE EVANGHELIILE?

Mulţi critici ai Noului Testament susţin că Evangheliile au fost scrise la mult timp după desfăşurarea evenimentelor pe care le descriu şi că, prin urmare, este aproape sigur că ele sunt inexacte.

Totuşi dovezile sugerează că scrierile lui Matei, Marcu şi Luca au fost redactate la o dată apropiată de timpul desfăşurării evenimentelor. Indexurile din unele manuscrise ale Evangheliei lui Matei menţionează că aceasta a fost scrisă pentru prima dată în anul 41 e.n. Evanghelia lui Luca a fost scrisă, probabil, între 56 şi 58 e.n., întrucât cartea Faptele (încheiată după cât se pare în 61 e.n.) arată că scriitorul, Luca, îşi redactase deja „cea dintâi carte“, respectiv Evanghelia (Faptele 1:1). Se consideră că Evanghelia lui Marcu a fost redactată la Roma în timpul primei sau al celei de-a doua întemniţări a apostolului Pavel, probabil între 60 şi 65 e.n.

Profesorul Craig L. Blomberg este de acord ca data scrierii acestor Evanghelii să fie fixată mai aproape de timpul desfăşurării evenimentelor pe care le descriu ele. El remarcă faptul că, chiar şi în cazul în care includem în discuţie şi Evanghelia lui Ioan, care a fost redactată la sfârşitul secolului I e.n., „încă tot suntem mult mai aproape de evenimentele originale decât multe biografii antice. Arian şi Plutarh, primii doi biografi ai lui Alexandru cel Mare, au scris la peste patru sute de ani de la moartea lui Alexandru, care a survenit în 323 î.e.n.; şi totuşi, în general, istoricii îi consideră demni de încredere. De-a lungul timpului s-au dezvoltat legende fabuloase referitoare la viaţa lui Alexandru, însă majoritatea acestora s-au dezvoltat numai pe parcursul câtorva secole după ce aceşti doi scriitori şi-au consemnat relatările“. Fragmentele istorice ale Scripturilor Greceşti Creştine merită cu siguranţă să li se acorde cel puţin tot atâta crezare câtă li se acordă scrierilor istorice laice.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

În apropiatul paradis pământesc, toţi se vor bucura în mod deplin.