Să retrăim ultimele zile ale lui Isus pe pământ

NE AFLĂM în anul 33 e.n., în ziua a şaptea a lunii nisan din calendarul evreiesc. Imaginaţi-vă că sunteţi de faţă la evenimentele care au loc în provincia romană Iudeea. Părăsind Ierihonul cu vegetaţia lui luxuriantă, Isus Cristos şi discipolii săi urcă anevoie pe un drum şerpuit şi plin de praf. Multe alte persoane călătoresc şi ele spre Ierusalim pentru a participa la celebrarea anuală a Paştelui. Totuşi, discipolii lui Cristos nu se gândesc numai la acest urcuş obositor.

Evreii îşi doreau cu ardoare un Mesia care să-i elibereze de jugul roman. Mulţi cred că acest mult aşteptat Salvator este Isus din Nazaret. Au trecut trei ani şi jumătate de când el vorbeşte despre Regatul lui Dumnezeu. El i-a vindecat pe bolnavi şi i-a hrănit pe flămânzi. Într-adevăr, el le-a adus mângâiere oamenilor. Însă conducătorii religioşi sunt iritaţi din cauză că Isus i-a denunţat cu asprime şi sunt hotărâţi să-l ucidă. Cu toate acestea, iată-l pe Isus mergând cu hotărâre în fruntea discipolilor săi pe drumul pârjolit de soare. — Marcu 10:32.

Pe măsură ce soarele asfinţeşte în spatele Muntelui Măslinilor, Isus şi însoţitorii săi ajung în satul Betania, unde vor înnopta în următoarele şase zile. Acolo le ies în întâmpinare prietenii lor dragi Lazăr, Maria şi Marta. Seara se face răcoare, iar ei se pot odihni după călătoria prin soarele torid. După apusul soarelui începe sabatul din ziua de 8 nisan. — Ioan 12:1, 2.

9 nisan

După sabat, Ierusalimul mişună de activitate. Mii de vizitatori au ajuns deja în oraş pentru Paşti. Dar gălăgia pe care o auzim acum este neobişnuit de mare în comparaţie cu alţi ani. Mulţimi curioase se înghesuie pe străzile înguste, îndreptându-se spre porţile oraşului. În timp ce ies îmbrâncindu-se pe porţile aglomerate, ce scenă le apare înaintea ochilor! Mulţi oameni radiind de bucurie coboară Muntele Măslinilor, pe drumul care vine de la Betfaghe (Luca 19:37). Ce vor să însemne toate acestea?

Priviţi! Isus din Nazaret vine călare pe un măgăruş. Unii oameni întind haine pe drum, înaintea lui. Alţii flutură ramuri de palmier rupte de curând şi strigă cu bucurie: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele DOMNULUI, Împăratul lui Israel!“ — Ioan 12:12–15.

În timp ce mulţimea se apropie de Ierusalim, Isus priveşte spre oraş şi se tulbură profund. Începe să plângă şi îl auzim prezicând că acest oraş va fi distrus. La scurt timp după aceea, când ajunge la templu, Isus învaţă mulţimile şi îi vindecă pe orbii şi pe şchiopii care vin la el. — Matei 21:14; Luca 19:41–44, 47.

Lucrul acesta nu trece neobservat de marii preoţi şi de scribi. Cât de iritaţi sunt ei când văd lucrurile minunate pe care le face Isus şi exuberanţa mulţimilor! Nereuşind să-şi ascundă indignarea, fariseii îi cer lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!“ Isus le răspunde: „Vă spun că, dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga“. Înainte de a pleca, Isus observă activităţile comerciale din templu. — Luca 19:39, 40; Matei 21:15, 16; Marcu 11:11.

10 nisan

Isus ajunge devreme la templu. Ieri, el s-a mâniat din cauza comercializării crase a închinării aduse Tatălui său, Iehova Dumnezeu. Astfel, plin de zel, începe să-i dea afară pe cei ce vând şi cumpără în templu. Apoi răstoarnă mesele schimbătorilor lacomi de bani şi băncile celor ce vând porumbei. „Este scris, exclamă Isus, «Casa Mea se va numi o casă de rugăciune». Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.“ — Matei 21:12, 13.

Marii preoţi, scribii şi oamenii cu vază nu pot suferi acţiunile lui Isus şi faptul că el predă în public. Cu câtă patimă doresc ei să-l ucidă! Sunt împiedicaţi însă de mulţime, deoarece oamenii sunt uluiţi de învăţătura lui Isus şi continuă „să-L asculte“ (Luca 19:47, 48). În timp ce se lasă întunericul, Isus şi însoţitorii săi fac plăcuta plimbare înapoi în Betania pentru o noapte de odihnă binemeritată.

11 nisan

Încep să se ivească zorile, iar Isus şi discipolii săi au pornit deja spre Ierusalim, pe drumul care traversează Muntele Măslinilor. Când ajung la templu, marii preoţi şi bătrânii sunt gata să-l înfrunte pe Isus. Acţiunea lui Isus împotriva schimbătorilor de bani şi a comercianţilor este încă vie în mintea lor. Duşmanii lui îl întreabă cu ostilitate: „Cu ce autoritate faci Tu acestea şi cine Ţi-a dat autoritatea aceasta?“ „Vă voi pune şi Eu o întrebare“, este replica lui Isus. „Dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri: Botezul lui Ioan de unde venea: din cer sau de la oameni?“ Strângându-se la un loc, adversarii gândesc astfel: „Dacă vom răspunde: «Din cer», ne va spune: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?» Şi dacă vom răspunde: «De la oameni», ne temem de popor, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc“. Puşi în încurcătură, aceştia răspund cu jumătate de gură: „Nu ştim“. Isus le dă o replică în mod calm: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri“. — Matei 21:23–27.

Duşmanii lui Isus încearcă acum să-l determine să spună ceva ca să-l poată aresta. Ei îl întreabă: „Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?“ „Arătaţi-mi moneda pentru bir“, le răspunde Isus, după care îi întreabă: „Chipul acesta şi inscripţia de pe el, ale cui sunt?“ „Ale Cezarului“, răspund ei. Zădărnicindu-le planurile, Isus spune clar, în auzul tuturor: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“ — Matei 22:15–22.

Reducându-şi la tăcere duşmanii cu argumentarea lui fără replică, Isus îşi exprimă acum dezaprobarea înaintea mulţimilor şi a discipolilor săi. Ascultaţi-l în timp ce îi critică fără teamă pe scribi şi pe farisei. „După faptele lor să nu faceţi!, spune el. Căci ei zic şi nu fac.“ Cu îndrăzneală, el pronunţă o serie de vaiuri la adresa lor, numindu-i călăuze oarbe şi ipocriţi. „Şerpi, pui de vipere! Cum veţi scăpa de judecata gheenei?“ — Matei 23:1–33.

Chiar dacă face aceste critici usturătoare, Isus nu trece cu vederea calităţile celorlalţi. Mai târziu, el îi vede pe oameni punând bani în cuferele de la trezoreria templului. Cât de emoţionant este să observi o văduvă nevoiaşă care pune toţi banii pe care-i are — două monede mici, neînsemnate ca valoare! Cu o profundă apreciere, Isus arată că, de fapt, ea a dat mult mai mult decât toţi cei ce au făcut contribuţii generoase „din surplusul lor“. Manifestând compasiune tandră, Isus apreciază foarte mult tot ce poate face cineva. — Luca 21:1–4.

Acum Isus pleacă pentru ultima oară de la templu. Câţiva discipoli fac unele remarce cu privire la măreţia templului, care este „împodobit cu pietre frumoase şi cu daruri“. Spre surprinderea lor, Isus le răspunde: „Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată“ (Luca 21:5, 6). În timp ce ies din oraşul aglomerat, apostolii, în fruntea cărora se află Isus, se întreabă ce a vrut el să spună.

Puţin mai târziu, Isus şi apostolii săi stau jos pe Muntele Măslinilor şi se bucură de pacea şi liniştea de aici. În timp ce se uită cu atenţie la minunata privelişte a Ierusalimului şi a templului, Petru, Iacov, Ioan şi Andrei cer unele lămuriri cu privire la prezicerea uluitoare făcută de Isus. „Spune-ne, îi zic ei, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii [prezenţei, NW] Tale şi al sfârşitului veacului?“ — Matei 24:3; Marcu 13:3, 4.

Drept răspuns, Maestrul Învăţător face o profeţie cu adevărat remarcabilă. El prezice războaie, cutremure, lipsă de alimente şi epidemii. De asemenea, Isus profeţeşte că vestea bună a Regatului va fi predicată pe tot pământul. „Atunci, avertizează el, va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.“ — Matei 24:7, 14, 21; Luca 21:10, 11.

Cei patru apostoli ascultă cu atenţie în timp ce Isus vorbeşte despre alte aspecte ale ‘semnului prezenţei sale’. El subliniază necesitatea de a „veghe[a]“. De ce? „Pentru că, le spune el, nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru.“ — Matei 24:42; Marcu 13:33, 35, 37.

Aceasta este o zi de neuitat pentru Isus şi pentru apostoli. Este, de fapt, ultima zi a ministerului public al lui Isus înainte de a fi arestat, judecat şi executat. Deoarece se face târziu, ei pornesc spre Betania, până unde au de străbătut drumul scurt care traversează dealul.

12 şi 13 nisan

Isus petrece în linişte ziua de 12 nisan împreună cu discipolii săi. El îşi dă seama că conducătorii religioşi caută cu disperare să-l ucidă şi nu vrea ca aceştia să-l împiedice să celebreze Paştile în seara următoare (Marcu 14:1, 2). A doua zi este 13 nisan, iar oamenii sunt ocupaţi cu ultimele pregătiri pentru Paşti. În primele ore ale după-amiezei, Isus îi trimite pe Petru şi pe Ioan să pregătească pentru ei Paştile în Ierusalim, într-o cameră de la etaj (Marcu 14:12–16; Luca 22:8). Cu puţin timp înainte de apusul soarelui, Isus şi ceilalţi zece apostoli se întâlnesc cu ei aici pentru a celebra ultimul lor Paşte.

14 nisan, după apusul soarelui

În timp ce Ierusalimul este scăldat în lumina palidă a amurgului, deasupra Muntelui Măslinilor răsare o lună plină. Într-o cameră mare, mobilată, Isus şi cei 12 stau în faţa unei mese pregătite. „Am dorit mult să mănânc Paştile acestea cu voi înainte de a suferi“, spune el (Luca 22:14, 15). După o bucată de vreme, apostolii sunt surprinşi să-l vadă pe Isus ridicându-se şi punându-şi deoparte veşmintele exterioare. El ia un prosop şi un lighean cu apă şi începe să le spele picioarele. Ce lecţie de neuitat despre faptul de a sluji cu umilinţă le dă el! — Ioan 13:2–15.

Totuşi, Isus ştie că unul dintre aceşti bărbaţi — Iuda Iscarioteanul — a aranjat deja să-l dea pe mâna conducătorilor religioşi. Este lesne de înţeles de ce se întristează el foarte mult. „Unul dintre voi Mă va vinde“, le dezvăluie el. Din această cauză, apostolii sunt copleşiţi de durere (Matei 26:21, 22). După celebrarea Paştilor, Isus îi spune lui Iuda: „Ce faci, fă repede!“ — Ioan 13:27.

După ce Iuda pleacă, Isus instituie o masă pentru comemorarea iminentei sale morţi. El ia o pâine nedospită, face o rugăciune de mulţumire, o frânge şi le spune celor 11 să se împărtăşească. „Acesta este trupul Meu, spune el, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea!“ Apoi ia un pahar cu vin roşu. După ce rosteşte o binecuvântare, le dă paharul, spunându-le să bea din el. Isus adaugă: „Acesta este sângele Meu, al legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor“. — Luca 22:19, 20; Matei 26:26–28.

În acea noapte memorabilă, Isus îi învaţă pe discipolii săi fideli multe lecţii valoroase, printre care şi importanţa iubirii frăţeşti (Ioan 13:34, 35). El îi asigură că vor primi un „ajutor“, şi anume spiritul sfânt, care le va aminti toate lucrurile pe care li le-a spus el (Ioan 14:26, NW). Mai târziu, în aceeaşi seară, rugăciunea fierbinte pe care o spune Isus pentru ei trebuie să-i fi încurajat foarte mult (Ioan capitolul 17). După ce cântă cântări de laudă, ei părăsesc camera de la etaj şi îl urmează pe Isus afară în aerul rece al nopţii.

Coborând Valea Chedronului, Isus şi apostolii se îndreaptă spre unul dintre locurile lor preferate, grădina Ghetsimani (Ioan 18:1, 2). În timp ce apostolii aşteaptă, Isus se depărtează puţin ca să se roage. Stresul emoţional prin care trece în timp ce îl imploră fierbinte pe Dumnezeu să-l ajute nu poate fi descris în cuvinte (Luca 22:44). Numai gândul la dezonoarea care ar fi adusă asupra iubitului său Tată ceresc în cazul în care el ar eşua îi provoacă o suferinţă cumplită.

Imediat ce Isus îşi termină rugăciunea, Iuda Iscarioteanul soseşte cu o gloată care poartă săbii, ciomege şi torţe. „Te salut, Învăţătorule!“, spune Iuda, sărutându-l cu tandreţe pe Isus. Acesta este semnul ca bărbaţii să-l aresteze pe Isus. Dintr-o dată, Petru se repede cu sabia şi-i taie o ureche sclavului marelui preot. „Pune-ţi sabia la locul ei“, îi spune Isus în timp ce îi vindecă urechea acelui om. „Toţi cei care scot sabia, de sabie vor pieri.“ — Matei 26:47–52.

Totul se petrece atât de repede! Isus este arestat şi legat. Înspăimântaţi şi derutaţi, apostolii îl părăsesc pe Maestrul lor şi fug. Isus este dus înaintea lui Ana, fostul mare preot. Apoi este dus la Caiafa, actualul mare preot, pentru a fi judecat. În primele ore ale dimineţii, Sanhedrinul îl acuză pe Isus pe nedrept de blasfemie. După aceea, Caiafa îl trimite la guvernatorul roman Pontius Pilatus. Acesta îl trimite pe Isus la Irod Antipas, guvernatorul Galileei. Irod şi garda lui îşi bat joc de Isus. Apoi îl trimit înapoi la Pilat. Nevinovăţia lui Isus este confirmată de Pilat. Însă conducătorii religioşi evrei îl constrâng să-l condamne la moarte pe Isus. După nenumărate abuzuri verbale şi torturi fizice, Isus este dus la Golgota unde este răstignit fără milă pe un stâlp de tortură şi moare în chinuri cumplite. — Marcu 14:50—​15:39; Luca 23:4–25.

Dacă moartea ar fi pus definitiv capăt vieţii lui Isus, lucrul acesta ar fi fost cea mai mare tragedie din istorie. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa. La 16 nisan în 33 e.n., discipolii săi au fost uluiţi să descopere că Isus fusese înviat. După câtva timp, peste 500 de oameni au putut să se convingă de faptul că Isus era din nou viu. Şi, după 40 de zile de la învierea lui, un grup de continuatori fideli l-au văzut ridicându-se la cer. — Faptele 1:9–11; 1 Corinteni 15:3–8.

Viaţa lui Isus şi tu

Cum se răsfrâng toate acestea asupra ta — de fapt, asupra noastră, a tuturor? Ministerul lui Isus, precum şi moartea şi învierea lui îl glorifică pe Iehova Dumnezeu şi sunt decisive în îndeplinirea scopului Său măreţ (Coloseni 1:18–20). Ele sunt de importanţă vitală pentru noi prin faptul că, pe baza jertfei lui Isus, păcatele noastre pot fi iertate şi astfel putem avea o relaţie personală cu Iehova Dumnezeu. — Ioan 14:6; 1 Ioan 2:1, 2.

Acest lucru se răsfrânge chiar şi asupra celor ce au murit. Învierea lui Isus deschide calea revenirii lor la viaţă pe pământul paradiziac promis de Dumnezeu (Luca 23:39–43; 1 Corinteni 15:20–22). Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe lucruri despre acest subiect, vă invităm să asistaţi la Comemorarea morţii lui Cristos, care va avea loc în data de 11 aprilie 1998, la o sală a Regatului a Martorilor lui Iehova din zona în care locuiţi.

[Chenarul de la pagina 6]

„O peşteră de tâlhari“

ISUS avea suficiente motive să spună despre comercianţii lacomi că transformaseră templul lui Dumnezeu într-o „peşteră de tâlhari“ (Matei 21:12, 13). Pentru a plăti taxa la templu, evreii şi prozeliţii veniţi din alte ţări trebuiau să-şi schimbe banii străini în monede acceptate la plătirea taxei. În cartea sa The Life and Times of Jesus the Messiah (Viaţa şi vremurile lui Isus Mesia), Alfred Edersheim explică faptul că schimbătorii de bani obişnuiau să-şi înceapă afacerile în provinciile romane la 15 adar, cu o lună înainte de Paşti. La 25 adar, ei se mutau în Ierusalim, în zona templului, pentru a profita de pe urma afluenţei de evrei şi prozeliţi. Afacerile negustorilor erau înfloritoare, deoarece aceştia percepeau o taxă pentru fiecare monedă schimbată. Faptul că Isus îi numeşte tâlhari lasă să se înţeleagă că taxele lor erau atât de mari, încât aceştia nu făceau altceva decât să-i extorcheze pe săraci.

Unii nu puteau aduce cu ei animalele pentru jertfă. Toţi cei ce veneau cu animalele lor trebuiau să le ducă la un inspector de la templu, care le controla animalul în schimbul unei taxe. Deoarece nu doreau să rişte ca animalul să fie refuzat după ce-l aduceau de la mare distanţă, mulţi cumpărau un animal „aprobat“ de leviţi de la negustorii corupţi de la templu. „O mulţime de ţărani săraci erau jecmăniţi acolo“, afirmă un erudit.

Potrivit unor dovezi, într-o vreme, marele preot Ana şi familia lui au fost direct interesaţi de comercianţii de la templu. În scrierile rabinice sunt menţionate „bazarurile [de la templu] ale fiilor lui Ana“. Câştigurile provenite din schimbarea banilor şi din vânzarea animalelor la templu constituiau una dintre principalele surse de venit ale familiei lui Ana. Un erudit afirmă că acţiunea lui Isus prin care i-a izgonit din templu pe comercianţi „viza nu numai prestigiul preoţilor, ci şi buzunarul lor“. Oricare ar fi fost motivul, duşmanii lui doreau cu siguranţă să-l ucidă! — Luca 19:45–48.

[Tabelul de la pagina 4]

Ultimele zile ale vieţii umane a lui Isus

Nisan 33 e.n. Evenimentele Cel mai mare oma

Sâmbătă Sabat (luni, 6 aprilie 1998) 101, par. 4

16 Duminică Isus este înviat 128

[Notă de subsol]