Revărsarea generozităţii aduce bucurie

CA SUPRAVEGHETOR creştin iubitor, apostolul Pavel s-a îngrijit cu adevărat de colaboratorii săi în credinţă şi a vrut să-i ajute (2 Corinteni 11:28). Aşadar, în secolul I, în jurul anului 55 e.n., când a organizat o colectă pentru creştinii nevoiaşi din Iudeea, el s-a folosit de această ocazie pentru a da o lecţie preţioasă despre generozitate. Pavel a subliniat că Iehova preţuieşte foarte mult faptul de a da cu bucurie, spunând: „Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu regret sau din constrângere, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie“. — 2 Corinteni 9:7.

În sărăcie lucie, totuşi cu mână largă

Majoritatea creştinilor din secolul I nu ocupau poziţii sociale proeminente. Pavel a spus că printre ei nu erau „mulţi plini de putere“. Ei erau „lucrurile slabe ale lumii“, „lucrurile lipsite de nobleţe ale lumii“ (1 Corinteni 1:26–28). De exemplu, creştinii care trăiau în Macedonia erau în ‘sărăcie lucie’ şi „în mijlocul necazurilor“. Totuşi, aceşti credincioşi macedoneni umili au cerut cu insistenţă să li se ofere privilegiul de a contribui financiar la „ministerul prevăzut pentru sfinţi“. Pavel a mărturisit că ceea ce au dat ei a fost „peste posibilităţile lor reale“! — 2 Corinteni 8:1–4.

Însă aceste acte de generozitate nu au fost evaluate în funcţie de cantitatea lucrurilor oferite. Dimpotrivă, motivaţia, dispoziţia de a împărţi cu alţii şi starea inimii erau importante. Pavel le-a arătat creştinilor corinteni că atât mintea, cât şi inima sunt implicate în oferirea de donaţii. El a spus: „Cunosc promptitudinea voastră cu care mă laud cu privire la voi în faţa macedonenilor, . . . iar zelul vostru i-a impulsionat pe cei mai mulţi dintre ei“. Ei erau ‘hotărâţi în inima lor’ să fie generoşi. — 2 Corinteni 9:2, 7.

‘Duhul lor a fost mişcat’

Este posibil ca apostolul Pavel să se fi gândit la un exemplu de generozitate care avusese loc în pustie cu mult timp înainte, cu peste 15 secole înainte de perioada în care a trăit el. Cele 12 triburi ale lui Israel fuseseră eliberate din sclavia egipteană. Acum, ele se aflau la poalele muntelui Sinai, iar Iehova le poruncise să construiască un tabernacol pentru închinare, pe care să-l doteze cu ustensile necesare în vederea închinării. Acest lucru pretindea multe resurse, iar naţiunea a fost invitată să facă donaţii.

Cum au reacţionat israeliţii? „Toţi cei cu tragere de inimă şi toţi cei al căror duh a fost mişcat, au venit şi au adus un dar DOMNULUI pentru lucrarea cortului întâlnirii“ (Exodul 35:21). Au făcut membrii naţiunii donaţii generoase? Foarte generoase! Lui Moise i s-au adus la cunoştinţă următoarele: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care DOMNUL a poruncit să le facem“. — Exodul 36:5.

Care era situaţia financiară a israeliţilor de atunci? Nu cu mult timp înainte, ei fuseseră nişte sclavi sărmani, ‘asupriţi prin munci grele’, ducând o ‘viaţă amară’, o viaţă de ‘apăsare’ (Exodul 1:11, 14; 3:7; 5:10–18). Aşadar, e puţin probabil că erau înstăriţi. Este adevărat că, atunci când au părăsit ţara în care trăiseră ca sclavi, israeliţii au luat cu ei turme şi cirezi (Exodul 12:32). Dar se pare că acestea nu erau prea numeroase, pentru că, la puţin timp de la plecarea lor din Egipt, ei au început să se plângă că nu aveau nici carne, nici pâine. — Exodul 16:3.

Atunci de unde au obţinut israeliţii lucrurile de valoare pe care le-au donat pentru construirea tabernacolului? De la foştii lor stăpâni, egiptenii. Biblia spune: „Fiii lui Israel . . . au cerut egiptenilor lucruri de argint, lucruri de aur şi haine. [Egiptenii] le-au împlinit cererea“. Aceste acte de generozitate ale egiptenilor au fost o binecuvântare din partea lui Iehova, nu din partea faraonului. Relatarea inspirată spune: „DOMNUL a făcut ca poporul să capete trecere în ochii egiptenilor, care le-au împlinit cererea“. — Exodul 12:35, 36.

Aşadar, imaginaţi-vă cum s-au simţit israeliţii? Generaţii întregi suferiseră din cauza sclaviei chinuitoare şi a lipsurilor. Acum erau liberi şi posedau mari bogăţii. Ce atitudine aveau ei să adopte în ce priveşte renunţarea la unele dintre acele bogăţii? Aceştia ar fi putut considera că ei câştigaseră acele bogăţii şi că aveau dreptul să le păstreze. Totuşi, când li s-a cerut să contribuie financiar pentru a susţine închinarea pură, ei au reacţionat favorabil la această cerere — şi nu şovăielnic sau cu zgârcenie! Ei nu au uitat că intraseră în posesia acelor lucruri materiale numai datorită lui Iehova. Astfel, au oferit din abundenţă din argintul, aurul şi vitele lor. Ei aveau o „bună dispoziţie a inimii“ (NW). Erau „cu tragere de inimă“. ‘Duhul lor a fost mişcat.’ A fost într-adevăr ‘o ofrandă voluntară adusă lui Iehova’ (NW). — Exodul 25:1–9; 35:4–9, 20–29; 36:3–7.

Promptitudinea de a da

Mărimea unei donaţii nu oferă neapărat o imagine reală a generozităţii celui ce o face. Odată, Isus Cristos se uita cum puneau oamenii bani în casetele trezoreriei de la templu. Bogaţii aruncau multe monede, dar Isus a fost impresionat când a văzut cum o văduvă nevoiaşă a aruncat două monede mici, de valoare neînsemnată. El a spus: „Această văduvă, deşi săracă, a aruncat mai mult decât toţi. . . . Din sărăcia ei, [ea] a aruncat toate mijloacele de existenţă pe care le avea“. — Luca 21:1–4; Marcu 12:41–44.

Cuvintele adresate de Pavel corintenilor erau în armonie cu acest punct de vedere al lui Isus. Când a fost nevoie să se facă donaţii pentru a-i ajuta pe colaboratorii în credinţă nevoiaşi, Pavel a spus: „Dacă există în primul rând promptitudinea, ea este deosebit de plăcută potrivit cu ceea ce are cineva, nu potrivit cu ceea ce nu are“ (2 Corinteni 8:12). Da, faptul de a face contribuţii nu este o chestiune de concurenţă sau o ocazie de a face comparaţii. O persoană dă în funcţie de posibilităţile pe care le are, iar lui Iehova îi place spiritul de generozitate.

Deşi nimeni nu-l poate îmbogăţi pe Iehova, care este posesorul tuturor lucrurilor, faptul de a face donaţii este un privilegiu ce le oferă închinătorilor posibilitatea de a-şi manifesta iubirea faţă de el (1 Cronici 29:14–17). Donaţiile făcute cu o atitudine corectă şi cu scopul de a promova închinarea adevărată, nu de ochii celorlalţi sau din alte motive egoiste, aduc bucurie şi, odată cu ea, binecuvântarea lui Dumnezeu (Matei 6:1–4). Isus a spus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35). Şi noi putem avea parte de această fericire folosindu-ne vigoarea în serviciul lui Iehova şi punând deoparte din bunurile noastre pentru a susţine adevărata închinare şi pentru a-i ajuta pe cei merituoşi. — 1 Corinteni 16:1, 2.

Promptitudinea de a da azi

Astăzi, Martorii lui Iehova privesc cu emoţie progresul mondial în ce priveşte predicarea ‘acestei veşti bune a regatului’ (Matei 24:14). Pe parcursul ultimilor zece ani ai secolului al XX-lea, peste 3 000 000 de persoane au fost botezate ca simbol al faptului că s-au dedicat lui Iehova Dumnezeu şi s-au format circa 30 000 de noi congregaţii. Da, o treime dintre congregaţiile Martorilor lui Iehova care există azi s-au format în ultimii zece ani! Cea mai mare parte a acestei creşteri este rezultatul muncii asidue efectuate de creştini sinceri, atât bărbaţi, cât şi femei, care îşi folosesc o parte din timpul şi energia lor pentru a-şi vizita semenii şi a le vorbi despre scopurile lui Iehova. O altă parte a acestei creşteri este rezultatul muncii misionarilor, care îşi părăsesc casele şi pleacă în ţări îndepărtate pentru a ajuta aici la efectuarea lucrării de predicare a Regatului. Creşterea a dus la organizarea de noi circumscripţii, ceea ce a făcut necesară numirea de noi supraveghetori de circumscripţie. În plus, au fost necesare mai multe Biblii în predicare şi pentru studiul personal. A fost nevoie de mai multe publicaţii biblice. De asemenea, în numeroase ţări, clădirile de filială au trebuit extinse sau înlocuite cu clădiri mai mari. Toate aceste necesităţi suplimentare au fost satisfăcute cu ajutorul donaţiilor făcute de membrii poporului lui Iehova.

Nevoia de Săli ale Regatului

O necesitate importantă care a devenit evidentă odată cu creşterea numerică a Martorilor lui Iehova este aceea a construirii de Săli ale Regatului. O analiză a situaţiei efectuată la începutul anului 2000 a dezvăluit că este nevoie de peste 11 000 de Săli ale Regatului în ţările în curs de dezvoltare, unde posibilităţile financiare sunt limitate. Să luăm, de exemplu, Angola. Deşi a fost sfâşiată ani la rând de un război civil, această ţară cunoaşte o creştere anuală medie de circa 10% a numărului de vestitori ai Regatului. Cu toate acestea, majoritatea celor 675 de congregaţii din această ţară africană mare se întrunesc în aer liber. În ţară există numai 22 de Săli ale Regatului, iar dintre acestea numai 12 au un fel de acoperiş.

O situaţie asemănătoare există în Republica Democratică Congo. Deşi în capitala ţării, Kinshasa, sunt circa 300 de congregaţii, există numai 10 Săli ale Regatului. La nivel naţional, această ţară are o nevoie stringentă de peste 1 500 de Săli ale Regatului. Datorită creşterii rapide înregistrate în ţările Europei Răsăritene, Rusia şi Ucraina au împreună nevoie de sute de Săli ale Regatului. Reprezentativă pentru creşterea explozivă înregistrată în America Latină este Brazilia, unde există peste o jumătate de milion de Martori şi o mare nevoie de Săli ale Regatului.

Pentru a satisface necesităţile în astfel de ţări, Martorii lui Iehova au pus în aplicare un program accelerat pentru construirea de Săli ale Regatului. Programul este susţinut prin contribuţiile generoase ale fraţilor din întreaga lume, astfel încât chiar şi cele mai sărace congregaţii vor putea să aibă un loc de închinare potrivit.

Ca în Israelul antic, în prezent pot fi realizate multe lucruri, deoarece creştinii sinceri ‘îl onorează pe Iehova cu lucrurile lor de valoare’ (Proverbele 3:9, 10, NW). Membrilor Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova le face o deosebită plăcere să se folosească de această ocazie pentru a-şi exprima adânca recunoştinţă faţă de toţi cei a căror inimă i-a îndemnat să facă donaţii. Putem fi siguri că spiritul lui Iehova va continua să mişte inima membrilor poporului său pentru ca aceştia să contribuie la satisfacerea necesităţilor lucrării Regatului, aflată într-o continuă creştere.

Pe măsură ce are loc această creştere mondială, să căutăm încontinuu ocazii de a arăta că suntem dispuşi să dăm cu bucurie din forţa, timpul şi resursele noastre. Fie ca, procedând astfel, să simţim adevărata bucurie pe care o aduce acest spirit de generozitate!

[Chenarul de la pagina 29]

„FOLOSIŢI-I CU ÎNŢELEPCIUNE!“

„Am zece ani. Vă trimit aceşti bani ca să cumpăraţi hârtie sau orice altceva pentru a face cărţi.“ — Cindy.

„Îmi face o deosebită plăcere să vă trimit aceşti bani ca să faceţi mai multe cărţi pentru noi. I-am strâns ajutându-l pe tata în munca sa. Folosiţi-i cu înţelepciune!“ — Pam, şapte ani.

„Am fost tristă din cauza uraganului. Sper că sunteţi teferi. Aceştia [2$ americani] sunt toţi banii mei din puşculiţă.“ — Allison, patru ani.

„Mă numesc Rudy şi am 11 ani. Fratele meu Ralph are şase ani, iar sora mea Judith, doi ani şi jumătate. Am strâns alocaţia noastră pe trei luni pentru a-i ajuta pe fraţii noştri aflaţi într-o [zonă sfâşiată de război]. Am reuşit să strângem 20 de dolari, bani pe care vi-i trimitem acum.“

„Îmi pare tare rău pentru fraţii [loviţi de uragan]. Am câştigat 17 dolari muncind cu tata. Nu vă trimit aceşti bani pentru ceva anume, ci vă las pe voi să decideţi.“ — Maclean, opt ani.