‘Să căutăm pacea şi s-o urmărim’
„Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii.“ — ROMANI 12:18.
1, 2. Prezentaţi câteva motive pentru care pacea realizată de oameni nu este durabilă.
IMAGINAŢI-VĂ o casă cu o fundaţie şubredă, cu stâlpi de susţinere deterioraţi şi cu un acoperiş lăsat. Aţi fi dispuşi să vă mutaţi într-o astfel de casă? Probabil că nu. Chiar dacă aţi zugrăvi-o din nou, ea ar rămâne tot şubredă. Mai devreme sau mai târziu, probabil că s-ar prăbuşi.
2 Oricât de mult s-ar strădui această lume, pacea pe care o poate realiza ea este asemenea unei astfel de case. Ea e clădită pe o fundaţie şubredă — promisiunile şi planurile omului, „în care nu este mântuire“ (Psalmul 146:3). Istoria e un lung şir de conflicte între naţiuni, grupuri etnice şi triburi. Este adevărat că au existat şi scurte perioade de pace, dar ce fel de pace a fost aceea? Dacă două naţiuni sunt în război, iar apoi se declară pace fie pentru că una dintre ele este înfrântă, fie pentru că ambele naţiuni consideră că nu mai au nimic de câştigat de pe urma războiului, ce fel de pace este aceasta? Sentimentele de ură, suspiciunile şi geloziile care au declanşat războiul nu au dispărut. Pacea care este doar de faţadă, „un strat de vopsea“ ce ascunde ostilitatea, nu e o pace durabilă. — Ezechiel 13:10.
3. În ce fel diferă pacea de care se bucură poporul lui Dumnezeu de pacea realizată de oameni?
3 Deşi trăim într-o lume sfâşiată de războaie, putem găsi pacea autentică. Unde anume? Printre continuatorii lui Isus Cristos, creştinii adevăraţi, care dau ascultare cuvintelor lui Isus şi se străduiesc să imite modul său de viaţă (1 Corinteni 11:1; 1 Petru 2:21). Pacea care există între creştinii adevăraţi indiferent de rasa, naţionalitatea şi poziţia lor socială este autentică deoarece derivă din relaţiile paşnice pe care le au cu Dumnezeu pe baza credinţei lor în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos. Pacea de care se bucură ei este un dar de la Dumnezeu, nu un rod al eforturilor umane (Romani 15:33; Efeseni 6:23, 24). Este rezultatul faptului că se supun ‘Prinţului Păcii’, Isus Cristos, şi i se închină lui Iehova, „Dumnezeul iubirii şi al păcii“. — Isaia 9:6; 2 Corinteni 13:11.
4. Cum ‘urmăreşte’ creştinul pacea?
4 În cazul oamenilor imperfecţi, pacea nu vine de la sine. Iată de ce Petru a spus că fiecare creştin trebuie „să caute pacea şi s-o urmărească“ (1 Petru 3:11). Cum putem face acest lucru? O profeţie consemnată în antichitate ne ajută să găsim răspunsul. Vorbind prin intermediul lui Isaia, Iehova a spus: „Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de DOMNUL şi mare va fi pacea fiilor tăi“ (Isaia 54:13; Filipeni 4:9). Într-adevăr, pacea adevărată se revarsă asupra celor care dau ascultare învăţăturilor lui Iehova. În plus, pacea, ca, de altfel, şi „iubirea, bucuria, . . . îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea şi stăpânirea de sine“, se numără printre roadele spiritului sfânt al lui Dumnezeu (Galateni 5:22, 23). Ea nu poate fi simţită de cineva care este lipsit de iubire şi de bucurie, nerăbdător, fără bunăvoinţă, rău, necredincios, aspru sau lipsit de stăpânire de sine.
„În pace cu toţi oamenii“
5, 6. a) Care este diferenţa dintre a fi paşnic şi a fi împăciuitor? b) Cu cine se străduiesc creştinii să fie împăciuitori?
5 Pacea a fost definită drept o stare de linişte sau de calm. Această definiţie se aplică la multe situaţii în care nu există conflicte. De fapt, chiar şi despre un om mort se poate spune că se odihneşte în pace! Însă, pentru a se bucura de adevărata pace, o persoană trebuie să fie mai mult decât paşnică. În Predica de pe munte, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei împăciuitori, deoarece ei vor fi numiţi «fii ai lui Dumnezeu»“ (Matei 5:9). Isus se adresa unor oameni care urmau să aibă mai târziu posibilitatea de a deveni „fii [spirituali] ai lui Dumnezeu“ şi de a primi viaţă nemuritoare în cer (Ioan 1:12; Romani 8:14–17). Iar toţi oamenii fideli care nu au speranţă cerească se vor bucura, în cele din urmă, de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21). Numai cei împăciuitori pot nutri această speranţă. Există o deosebire între a fi paşnic şi a fi împăciuitor. În sens biblic, a fi împăciuitor înseamnă a promova în mod neobosit pacea, uneori făcând pace când ea nu există.
6 Ţinând cont de aceasta, să analizăm sfatul dat de apostolul Pavel romanilor: „Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii“ (Romani 12:18). Pavel nu le recomanda romanilor doar să aibă un spirit liniştit, cu toate că acesta le-ar fi fost de folos. El îi îndemna să facă pace. Cu cine? Cu „toţi oamenii“ — cu membrii familiei, cu colaboratorii creştini şi chiar cu cei care nu le împărtăşeau convingerile. El i-a îndemnat pe romani să facă pace cu alţii ‘atât cât depindea de ei’. Nu, el nu dorea ca, de dragul păcii, ei să facă vreun compromis în privinţa convingerilor lor. În loc să stârnească duşmănia celorlalţi, ei trebuiau să se străduiască să-i abordeze cu intenţii paşnice. Creştinii trebuiau să procedeze aşa fie că tratau cu cei din congregaţie, fie că tratau cu cei din afara ei (Galateni 6:10). În aceeaşi ordine de idei, Pavel a scris: „Urmăriţi întotdeauna ceea ce este bine unii faţă de alţii şi faţă de toţi ceilalţi“. — 1 Tesaloniceni 5:15.
7, 8. Cum şi de ce sunt creştinii împăciuitori cu cei care nu le împărtăşesc convingerile?
7 Cum putem fi împăciuitori cu cei care nu ne împărtăşesc convingerile, ba chiar sunt împotriva lor? În primul rând, evitând să afişăm un aer de superioritate. De pildă, nu am fi în nici un caz împăciuitori dacă am vorbi despre alţii folosind cuvinte denigratoare. Iehova a dezvăluit judecăţile sale împotriva unor organizaţii sau clase, însă noi nu avem dreptul să vorbim despre cineva ca şi cum ar fi deja condamnat. De fapt, noi nu judecăm pe nimeni, nici chiar pe împotrivitorii noştri. După ce i-a spus lui Tit să-i sfătuiască pe creştinii din Creta cu privire la relaţiile lor cu autorităţile umane, Pavel l-a îndemnat să le aducă aminte „să nu vorbească injurios despre nimeni, să nu fie agresivi, să fie rezonabili, demonstrând toată blândeţea faţă de toţi oamenii“. — Tit 3:1, 2.
8 Faptul de a fi împăciuitori cu cei care nu sunt de aceeaşi credinţă cu noi ne poate ajuta de multe ori să le prezentăm adevărul. Desigur, noi nu cultivăm prietenii care ne „strică obiceiurile folositoare“ (1 Corinteni 15:33). Totuşi trebuie să fim politicoşi şi să-i tratăm pe toţi oamenii cu demnitate şi omenie. Iată ce a scris Petru: „Menţineţi-vă excelentă conduita printre naţiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc despre voi ca despre nişte răufăcători, ele, ca urmare a lucrărilor voastre excelente la care sunt martori oculari, să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale“. — 1 Petru 2:12.
Împăciuitori în minister
9, 10. Ce exemplu a dat apostolul Pavel în ce priveşte faptul de a fi împăciuitori cu cei necredincioşi?
9 Creştinii din secolul I erau cunoscuţi ca oameni plini de îndrăzneală. Ei nu au diluat mesajul lor, iar, când au întâmpinat opoziţie, au fost hotărâţi să asculte mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni (Faptele 4:29; 5:29). Cu toate acestea, ei nu au confundat îndrăzneala cu lipsa de politeţe. Să remarcăm cum a procedat Pavel când şi-a apărat credinţa în faţa regelui Irod Agripa al II-lea. Între Irod Agripa şi sora lui, Berenice, exista o relaţie incestuoasă. Totuşi, Pavel nu s-a apucat să-i dea lui Agripa o lecţie de moralitate. Dimpotrivă, el a scos în evidenţă punctele de vedere comune, subliniind că Agripa era expert în obiceiurile iudeilor şi credea în profeţi. — Faptele 26:2, 3, 27.
10 Îl linguşea Pavel pe omul care-l putea elibera? Nicidecum. Pavel a spus adevărul, acţionând conform sfatului pe care el însuşi l-a dat. Nimic din ce i-a spus lui Irod Agripa nu era neadevărat (Efeseni 4:15). Putem spune că Pavel a fost o persoană împăciuitoare şi că a ştiut cum să devină „orice lucru pentru oameni de orice fel“ (1 Corinteni 9:22). Obiectivul său a fost să-şi apere dreptul de a predica despre Isus. Fiind un bun învăţător, el a menţionat mai întâi ceva cu care atât el, cât şi Agripa erau de acord. Astfel, Pavel l-a ajutat pe acel rege imoral să vadă cu ochi mai buni creştinismul. — Faptele 26:28–31.
11. Cum putem fi împăciuitori în ministerul nostru?
11 Cum putem fi împăciuitori în ministerul nostru? Asemenea lui Pavel, ar trebui să evităm confruntările. Este adevărat că uneori trebuie să ‘spunem fără teamă cuvântul lui Dumnezeu’, apărându-ne cu îndrăzneală credinţa (Filipeni 1:14). Însă, în majoritatea cazurilor, principalul nostru obiectiv este să predicăm vestea bună (Matei 24:14). Dacă o persoană înţelege adevărul despre scopurile lui Dumnezeu, ea va putea apoi să înceapă să respingă ideile religioase false şi să renunţe la practicile necurate. Aşadar, în măsura în care este posibil, e bine să scoatem în evidenţă idei care prezintă interes pentru ascultătorii noştri, începând cu acele lucruri pe care le avem în comun. Nu ar fi eficient să irităm o persoană care, dacă ar fi abordată cu tact, ar putea asculta mesajul nostru. — 2 Corinteni 6:3.
Împăciuitori în familie
12. Cum putem fi împăciuitori în familie?
12 Pavel a spus despre cei ce se căsătoresc că „vor avea necazuri în carnea lor“ (1 Corinteni 7:28). Ei se vor confrunta cu diverse probleme. De exemplu, unele cupluri vor avea din când în când dezacorduri. Cum trebuie soluţionate acestea? Într-o manieră paşnică. O persoană împăciuitoare se va strădui să nu permită ca un conflict să se amplifice. În ce fel? În primul rând, păzindu-şi limba. Când este folosită pentru a face remarce sarcastice sau insultătoare, limba poate fi cu adevărat „nesupusă şi dăunătoare, . . . plină de venin ucigător“ (Iacov 3:8). Un om împăciuitor îşi foloseşte limba pentru a zidi, nu pentru a dărâma. — Proverbele 12:18.
13, 14. Cum putem păstra pacea când greşim în vorbire sau când ne pierdem cumpătul?
13 Deoarece suntem imperfecţi, cu toţii spunem uneori lucruri pe care mai târziu le regretăm. Când se întâmplă acest lucru, fiţi gata să redresaţi lucrurile — să faceţi pace (Proverbele 19:11; Coloseni 3:13). Nu vă lăsaţi antrenaţi în ‘dezbateri despre cuvinte şi în dispute violente despre fleacuri’ (1 Timotei 6:4, 5). În loc de aceasta, priviţi dincolo de aparenţe, încercând să înţelegeţi sentimentele partenerului vostru conjugal. Dacă vi se adresează cuvinte aspre, nu răspundeţi cu aceeaşi monedă. Amintiţi-vă că „un răspuns blând potoleşte mânia“. — Proverbele 15:1.
14 Uneori poate că trebuie să ţineţi cont de sfatul din Proverbele 17:14: „Curmă cearta înainte de a se înteţi“. Detaşaţi-vă de situaţia tensionată. Mai târziu, când spiritele s-au liniştit, probabil că veţi putea să rezolvaţi problema într-o manieră paşnică. În unele cazuri, poate că este indicat să apelaţi la ajutorul unui supraveghetor creştin matur. Fiind un bărbat cu experienţă şi înţelegător, el poate oferi un ajutor înviorător când pacea unui cuplu este ameninţată. — Isaia 32:1, 2.
Împăciuitori în congregaţie
15. Potrivit celor spuse de Iacov, ce spirit rău se dezvoltase printre unii creştini, şi de ce este acest spirit ‘pământesc’, ‘animalic’ şi ‘demonic’?
15 Din nefericire, unii creştini din secolul I au manifestat un spirit de gelozie şi dorinţă de ceartă — exact opusul spiritului de pace. Iacov a spus: „Aceasta nu este înţelepciunea care vine de sus, ci este cea pământească, animalică, demonică. Căci, unde este gelozie şi dorinţă de ceartă, este dezordine şi orice lucru josnic“ (Iacov 3:14–16). Unii sunt de părere că termenul grecesc tradus prin „dorinţă de ceartă“ se referă la o ambiţie egoistă, o luptă pentru obţinerea unei poziţii. Pe bună dreptate o numeşte Iacov „pământească, animalică, demonică“. De-a lungul istoriei, conducătorii lumii au fost stăpâniţi de o dorinţă de ceartă, asemenea animalelor sălbatice care se luptă între ele. Dorinţa de ceartă este, într-adevăr, „pământească“ şi „animalică“. Ea este şi „demonică“. Această trăsătură subtilă a fost manifestată prima dată de îngerul avid după putere care i s-a împotrivit lui Iehova Dumnezeu, devenind astfel Satan, conducătorul demonilor.
16. Cum au manifestat unii creştini din secolul I un spirit asemănător celui manifestat de Satan?
16 Iacov i-a îndemnat pe creştini să se împotrivească tendinţei de a manifesta un spirit de ceartă, deoarece acesta nu promovează pacea. El a scris: „De unde provin războaiele şi de unde provin luptele dintre voi? Nu provin ele din aceasta, şi anume din dorinţele voastre nesăţioase de plăceri senzuale care duc o luptă în mădularele voastre?“ (Iacov 4:1). Aici, expresia ‘dorinţele nesăţioase de plăceri senzuale’ s-ar putea referi la o dorinţă lacomă de a obţine lucruri materiale ori la dorinţa de a avea prestigiu, autoritate sau influenţă. Asemenea lui Satan, unii din congregaţie voiau, probabil, să fie în centrul atenţiei. Lor nu le plăcea să fie asemenea celor ‘mai mici’, cum spusese Isus că vor fi adevăraţii lui continuatori (Luca 9:48). Acest spirit poate să răpească pacea congregaţiei.
17. Cum pot creştinii de azi să fie împăciuitori în congregaţie?
17 Şi în prezent trebuie să ne împotrivim tendinţei spre materialism, gelozie sau ambiţie deşartă. Dacă suntem cu adevărat persoane împăciuitoare, nu ne vom face probleme pentru că unii membri ai congregaţiei sunt mai buni decât noi în anumite domenii, nici nu îi vom discredita în faţa altora punându-le la îndoială motivaţiile. Dacă avem calităţi remarcabile, nu le vom folosi ca să-i eclipsăm pe alţii, lăsând să se înţeleagă că treburile congregaţiei merg bine numai datorită competenţei şi priceperii noastre. Un astfel de spirit ar provoca dezbinare; el nu ar promova pacea. Persoanele care promovează pacea nu îşi etalează talentele, ci le folosesc cu modestie pentru a le sluji fraţilor lor şi pentru a-i aduce onoare lui Iehova. Ele înţeleg că, la urma urmei, semnul de identificare al unui creştin adevărat este iubirea, nu competenţa. — Ioan 13:35; 1 Corinteni 13:1–3.
‘Pacea ca administratori ai tăi’
18. Cum promovează bătrânii pacea între ei?
18 Supraveghetorii creştini sunt primii care se străduiesc să fie împăciuitori. Iată ce a profeţit Iehova referitor la poporul său: „Voi pune peste tine ca administratori pacea, şi ca domnitori, dreptatea“ (Isaia 60:17). În armonie cu aceste cuvinte profetice, cei ce slujesc ca păstori creştini depun eforturi să promoveze pacea între ei şi în mijlocul turmei. Bătrânii pot păstra pacea între ei manifestând „înţelepciunea de sus“, care este paşnică şi rezonabilă (Iacov 3:17). Întrucât mediul din care provin şi experienţa de viaţă sunt diferite, bătrânii de congregaţie au uneori puncte de vedere divergente. Dar înseamnă aceasta că în mijlocul lor nu domneşte pacea? Nu, nu se poate afirma acest lucru, atâta timp cât situaţia este rezolvată cum se cuvine. Bătrânii împăciuitori îşi exprimă cu modestie opiniile, ascultând apoi cu respect şi părerile celorlalţi. În loc să insiste asupra ideilor sale, cel împăciuitor va analiza sub rugăciune punctul de vedere al fratelui său. Atâta timp cât nu se încalcă nici un principiu biblic, pot să existe mai multe puncte de vedere. Când alţii nu sunt de acord cu el, cel împăciuitor va ceda şi va susţine decizia majorităţii. Astfel, el va dovedi că este o persoană rezonabilă (1 Timotei 3:2, 3). Supraveghetorii cu experienţă ştiu că este mai important să păstrezi pacea decât să acţionezi potrivit propriei opinii.
19. Cum se dovedesc bătrânii împăciuitori în congregaţie?
19 Bătrânii promovează pacea în mijlocul turmei ajutându-i pe membrii acesteia, nu criticându-le eforturile. Este adevărat că unii au nevoie uneori de redresare (Galateni 6:1). Însă principala menire a supraveghetorului creştin nu este să disciplineze. Deseori, el adresează cuvinte de laudă. Bătrânii iubitori se străduiesc să vadă ceea ce este bun în alţii. Supraveghetorii apreciază munca grea a colaboratorilor lor creştini, având convingerea că aceştia fac tot ceea ce le stă în putinţă. — 2 Corinteni 2:3, 4.
20. De ce foloase are parte congregaţia dacă suntem cu toţii împăciuitori?
20 Aşadar, în familie, în congregaţie şi în relaţiile cu cei ce nu împărtăşesc convingerile noastre, noi ne străduim să fim împăciuitori, să promovăm pacea. Dacă depunem toate eforturile pentru a cultiva pacea, vom contribui la fericirea congregaţiei. În acelaşi timp, vom fi ocrotiţi şi întăriţi în multe moduri, aşa cum vom vedea în articolul următor.
Vă amintiţi?
• Ce înseamnă a fi împăciuitor?
• Cum putem fi împăciuitori în relaţiile cu cei care nu sunt Martori?
• Care sunt câteva modalităţi prin care putem cultiva pacea în familie?
• Cum pot promova bătrânii pacea în congregaţie?
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Cei împăciuitori nu afişează un aer de superioritate
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Creştinii sunt împăciuitori în minister, în familie şi în congregaţie