Cum sunt unii păstraţi în amintire
ÎN URMĂ cu circa trei mii de ani, David fugea de Saul, regele Israelului. David i-a trimis vorbă lui Nabal, un om înstărit care avea mari turme de oi şi capre, cerându-i hrană şi apă. De fapt, Nabal le era dator lui David şi oamenilor săi deoarece aceştia îi ocrotiseră turmele. Totuşi, Nabal a refuzat să arate ospitalitate faţă de ei şi chiar s-a purtat urât cu trimişii lui David. Nabal se juca cu focul, deoarece David nu era genul de om care să poată fi tratat fără respect. — 1 Samuel 25:5, 8, 10, 11, 14.
Nabal nu a respectat obiceiul din Orientul Mijlociu de a arăta ospitalitate faţă de oaspeţi şi faţă de străini. Aşadar, ce nume şi-a făcut Nabal? Relatarea biblică spune că el „era aspru şi rău în faptele lui“, un om „netrebnic“ (NW). Numele lui însemna „nebun“ şi, cu siguranţă, i s-a potrivit foarte bine (1 Samuel 25:3, 17, 25). Aţi dori să fiţi păstraţi în amintire la fel ca acest om? Sunteţi aspri şi greu de înduplecat în relaţiile cu alţii, mai ales în relaţiile cu cei care par să fie într-o situaţie dezavantajată faţă de voi? Sau sunteţi amabili, ospitalieri şi plini de consideraţie?
Abigail: o femeie înţeleaptă
Atitudinea aspră a lui Nabal i-a cauzat probleme. David şi 400 dintre oamenii săi şi-au încins săbiile şi au pornit hotărâţi ca să-i dea o lecţie. Abigail, soţia lui Nabal, a aflat de cele întâmplate. Ea ştia că un conflict era inevitabil. Ce putea să facă atunci? Ea a pregătit în grabă hrană şi alte provizii şi a ieşit în întâmpinarea lui David şi a oamenilor săi. Când i-a întâlnit, l-a implorat pe David să nu verse sânge degeaba. I-a înmuiat inima lui David, care i-a ascultat rugăminţile şi s-a lăsat înduplecat. La scurt timp după această întâmplare, Nabal a murit. Remarcând calităţile frumoase ale lui Abigail, David a luat-o de soţie. — 1 Samuel 25:14–42.
Ce reputaţie şi-a făcut Abigail? Aşa cum redă originalul ebraic, Abigail a fost „o femeie cu judecată“ sau „inteligentă“. Era, cu siguranţă, o persoană chibzuită şi cu simţ practic, care ştia când şi cum să acţioneze. Abigail a dat dovadă de loialitate luând iniţiativa pentru a-şi ocroti soţul nechibzuit şi familia. În cele din urmă, ea a murit, însă şi-a făcut reputaţia de femeie înţeleaptă. — 1 Samuel 25:3.
Ce exemplu a lăsat Petru?
Dacă înaintăm în timp până în secolul I e.n. şi ne gândim la cei 12 apostoli ai lui Isus, vom spune, fără îndoială, că Petru, sau Chifa, care fusese pescar în Galileea, a fost unul dintre cei mai expansivi şi mai impulsivi dintre ei. El a fost, cu certitudine, o persoană dinamică; lui nu-i era frică să-şi exprime sentimentele. De exemplu, cu o ocazie, Isus le-a spălat picioarele discipolilor. Cum a reacţionat Petru când i-a venit rândul să-i fie spălate picioarele?
Petru i-a spus lui Isus: „Doamne, tu îmi speli picioarele?“ Isus i-a răspuns: „Ceea ce fac eu tu nu înţelegi în prezent, dar vei înţelege după aceste lucruri“. Petru i-a zis atunci: „Nu, niciodată nu îmi vei spăla picioarele“. Observaţi răspunsul categoric şi spontan al lui Petru. Cum a reacţionat Isus?
„Dacă nu te spăl, nu ai parte cu mine“, i-a spus el. La aceasta Simon Petru a zis: „Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul“. Petru cade acum în cealaltă extremă! Însă el era genul de persoană care spunea întotdeauna ce gândea; nu era prefăcut sau făţarnic. — Ioan 13:6–9.
Petru a fost păstrat în amintire şi pentru slăbiciunile lui omeneşti. De exemplu, el l-a renegat de trei ori pe Cristos în faţa oamenilor care l-au acuzat că ar fi un continuator al condamnatului Isus din Nazaret. Când şi-a dat seama de greşeală, Petru a plâns cu amar. Lui nu i-a fost frică să-şi arate durerea şi regretul. Este demn de remarcat şi că relatarea despre renegarea lui Isus a fost consemnată de scriitorii evangheliilor — după toate probabilităţile pe baza mărturiei lui Petru însuşi. De aici înţelegem că el era suficient de umil pentru a-şi recunoaşte greşelile. Aveţi şi voi această calitate? — Matei 26:69–75; Marcu 14:66–72; Luca 22:54–62; Ioan 18:15–18, 25–27.
La câteva săptămâni de la renegarea lui Cristos, cu ocazia Penticostei, Petru, plin de spirit sfânt, a predicat în mod curajos unei mulţimi de evrei. Aceasta a fost o dovadă sigură că Isus, acum înviat, avusese pe bună dreptate încredere în el. — Faptele 2:14–21.
Mai târziu, Petru a căzut într-o altă capcană. Apostolul Pavel a relatat că, înainte de venirea unor fraţi iudei în Antiohia, Petru nu ezita să stea în compania colaboratorilor creştini din alte naţiuni. Însă el s-a separat de ei „de teama celor din grupul de circumcişi“ care tocmai veniseră din Ierusalim. Pavel a făcut cunoscută greşeala lui Petru arătând că se purtase după două feluri de norme. — Galateni 2:11–14.
Totuşi, care dintre discipoli a vorbit plin de curaj într-un moment când se părea că mulţi continuatori ai lui Isus erau pe cale să-l părăsească? Aceasta s-a întâmplat când Isus a prezentat o învăţătură nouă despre ce însemna să mănânce carnea sa şi să bea sângele său. El a spus: „Dacă nu mâncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă“. Majoritatea continuatorilor evrei ai lui Isus s-au poticnit şi au zis: „Această vorbire este şocantă; cine o poate asculta?“ Ce s-a întâmplat atunci? „Din această cauză, mulţi dintre discipolii săi s-au întors la lucrurile lăsate în urmă şi nu mai umblau cu el.“ — Ioan 6:50–66.
În acel moment decisiv, Isus s-a întors spre cei 12 apostoli şi le-a pus această întrebare pătrunzătoare: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi, nu?“ Petru a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvinte de viaţă veşnică; şi noi am crezut şi am ajuns să ştim că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu“. — Ioan 6:67–69.
Ce fel de reputaţie şi-a făcut Petru? Cine citeşte relatările despre el rămâne impresionat de onestitatea şi sinceritatea lui, de loialitatea şi dispoziţia sa de a-şi recunoaşte slăbiciunile. Ce nume excelent şi-a făcut el!
Cum a rămas Isus în amintirea oamenilor?
Ministerul pământesc al lui Isus a durat numai trei ani şi jumătate. Totuşi, cum a fost el păstrat în amintire de continuatorii săi? Având în vedere că era perfect şi fără păcat, a fost el rece şi distant? Fiind Fiul lui Dumnezeu, s-a purtat el în mod arogant? A încercat el să-i intimideze pe continuatorii săi, obligându-i să asculte de el? A fost el atât de preocupat de imaginea sa încât să-i lipsească simţul umorului? A fost el prea ocupat pentru a se mai interesa de cei slabi, de cei bolnavi sau de copii? Îi privea el cu superioritate pe oamenii de altă rasă sau pe femei, aşa cum făceau deseori bărbaţii de atunci? Ce dezvăluie relatările despre Isus?
Isus era interesat de oameni. Analizând ministerul său putem observa că în multe ocazii el i-a vindecat pe infirmi şi pe bolnavi. A făcut tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi. El a manifestat interes faţă de cei mici spunându-le discipolilor săi: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine; nu încercaţi să-i opriţi“. Apoi „a luat copiii în braţe şi a început să-i binecuvânteze, punându-şi mâinile peste ei“. Vă rezervaţi timp pentru copii sau sunteţi atât de ocupaţi încât nici nu-i observaţi? — Marcu 10:13–16; Matei 19:13–15.
Când Isus a fost pe pământ, evreii erau împovăraţi cu reguli şi prevederi religioase care pretindeau mai mult decât cerinţele Legii. Conducătorii religioşi puneau sarcini grele pe umerii oamenilor, în timp ce ei înşişi nu le atingeau nici măcar cu un deget (Matei 23:4; Luca 11:46). Cât de diferit era Isus! Iată ce a spus el: „Veniţi la mine, voi toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora“. — Matei 11:28–30.
Oamenii se simţeau învioraţi în compania lui Isus. El nu-i intimida pe discipolii săi astfel încât acestora să le fie teamă să-şi spună părerea. De fapt, el le punea întrebări pentru a-i face să se exprime (Marcu 8:27–29). Supraveghetorii creştini ar trebui să se întrebe: Au colaboratorii creştini aceeaşi impresie despre mine? Sunt ceilalţi bătrâni gata să-mi spună ce gândesc sau ezită în această privinţă? Cât de încurajator este când supraveghetorii sunt abordabili, îi ascultă pe alţii şi se dovedesc flexibili! Lipsa rezonabilităţii descurajează discuţiile libere şi deschise.
Deşi era Fiul lui Dumnezeu, Isus nu a făcut niciodată abuz de putere sau de autoritate; dimpotrivă, el i-a ajutat pe ascultătorii lui să gândească. Un exemplu în acest sens este episodul în care fariseii au încercat să-i întindă o cursă întrebându-l: „Este permis sau nu să i se plătească Cezarului capitaţie?“ Isus le-a cerut să-i arate o monedă şi i-a întrebat: „Ale cui sunt această imagine şi această inscripţie?“ „Ale Cezarului“, au răspuns ei. Atunci el le-a zis: „Restituiţi-i deci Cezarului lucrurile Cezarului, iar lui Dumnezeu lucrurile lui Dumnezeu“ (Matei 22:15–21). A fost suficient să facă apel la logică pentru a răspunde la întrebarea lor.
Avea Isus simţul umorului? Poate că unii cititori simt o notă de umor când ajung la pasajul în care Isus spune că este mai uşor pentru o cămilă să intre prin urechea unui ac decât pentru un bogat să intre în Regatul lui Dumnezeu (Matei 19:23, 24). Ideea unei cămile încercând să treacă prin urechea unui ac de cusut literal este exagerată. Alt exemplu de hiperbolă este cel referitor la faptul de a vedea paiul din ochiul cuiva şi de a nu observa bârna din propriul ochi (Luca 6:41, 42). Într-adevăr, Isus nu a fost un dictator ursuz. El a fost un om prietenos şi plin de căldură. În cazul creştinilor din prezent, simţul umorului poate să descreţească frunţile în timpuri dificile.
Isus a manifestat compasiune faţă de femei
Cum s-au simţit femeile în compania lui Isus? Cu certitudine, multe femei, printre care şi mama lui Isus, Maria, au devenit continuatoare ale lui şi l-au urmat cu loialitate (Luca 8:1–3; 23:55, 56; 24:9, 10). Femeile se simţeau libere să se apropie de Isus. De pildă, odată, o femeie „cunoscută . . . ca păcătoasă“ i-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi i le-a uns cu ulei parfumat (Luca 7:37, 38). Altă femeie, care suferea de ani de zile de o scurgere de sânge, şi-a făcut loc prin mulţime pentru a-i atinge veşmântul ca să fie vindecată. Isus a lăudat-o pentru credinţa ei (Matei 9:20–22). Într-adevăr, femeile l-au considerat pe Isus o persoană abordabilă.
Cu altă ocazie, Isus i-a vorbit unei femei samaritene lângă o fântână. Ea a fost atât de surprinsă încât i-a spus: „Cum se face că tu, deşi eşti iudeu, îmi ceri să bei puţină apă, când eu sunt o femeie samariteană?“ Iudeii nu aveau legături cu samaritenii. Apoi, Isus i-a predat un adevăr minunat despre ‘apa care ţâşneşte pentru a da viaţă veşnică’. El se purta degajat cu femeile. Nu simţea că poziţia sa era în vreun fel periclitată. — Ioan 4:7–15.
Isus este păstrat în amintire pentru numeroasele sale calităţi frumoase, inclusiv pentru spiritul său de sacrificiu. El a fost întruchiparea iubirii divine. Isus a lăsat un model pentru toţi cei care vor să fie continuatorii săi. Cât de mult îl imitaţi? — 1 Corinteni 13:4–8; 1 Petru 2:21.
Cum sunt păstraţi în amintire unii creştini din zilele noastre?
În zilele noastre, mii de creştini fideli au murit, mulţi la o vârstă înaintată, alţii la o vârstă relativ tânără. Însă ei şi-au făcut o reputaţie bună. Unii, asemenea lui Crystal, care a murit la o vârstă înaintată, sunt păstraţi în amintire ca persoane iubitoare şi sociabile. Alţii, cum a fost şi Dirk, care a murit în jurul vârstei de 40 de ani, sunt păstraţi în memorie ca persoane vesele şi cu spirit de dăruire.
Să ne gândim apoi la José din Spania. În anii ’60, când lucrarea de predicare a Martorilor lui Iehova era sub interdicţie în această ţară, José era căsătorit şi avea trei fiice. Avea un loc de muncă stabil în Barcelona. Însă în acea perioadă era nevoie de bătrâni creştini maturi în sudul Spaniei. José a renunţat la locul lui de muncă şi s-a mutat cu toată familia în Málaga. Au trebuit să facă faţă unei perioade grele din punct de vedere economic, deseori rămânând chiar fără loc de muncă.
Cu toate acestea, José a fost considerat un exemplu de fidelitate şi seriozitate în minister. Cu sprijinul soţiei lui, Carmela, el le-a dat o educaţie exemplară fiicelor sale. José era întotdeauna disponibil când era nevoie de cineva pentru organizarea congreselor creştine în zona lor. Din nefericire, în jurul vârstei de 50 de ani, a fost lovit de o boală gravă care l-a răpus. Totuşi, el şi-a făcut reputaţia de persoană demnă de încredere, de bătrân de congregaţie conştiincios şi de tată şi soţ iubitor.
Aşadar, cum veţi fi voi păstraţi în amintire? Dacă aţi fi murit ieri, ce ar spune despre voi oamenii astăzi? Această întrebare ar trebui să ne impulsioneze să facem îmbunătăţiri în conduita noastră.
Cum ne putem face o reputaţie bună? Putem face întotdeauna îmbunătăţiri în manifestarea roadelor spiritului, cum ar fi iubirea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, blândeţea şi stăpânirea de sine (Galateni 5:22, 23). Cu siguranţă, „mai mult face un nume bun decât untdelemnul parfumat şi ziua morţii decât ziua naşterii“. — Eclesiastul 7:1; Matei 7:12.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]
Abigail a rămas în amintire ca o femeie înţeleaptă
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Petru a fost păstrat în amintire pentru personalitatea lui impulsivă, dar onestă
[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]
Isus şi-a făcut timp pentru copii