Întrebări de la cititori
Există unele păreri potrivit cărora Pavel nu a naufragiat pe insula Malta, aflată la sud de Sicilia, ci pe o altă insulă. Unde a naufragiat apostolul Pavel?
Întrebarea are legătură cu o ipoteză relativ recentă potrivit căreia Pavel nu a naufragiat pe insula Malta, ci pe insula Cefalonía (sau Kefallinía), în apropiere de Corfu din Marea Ionică, în largul coastei de vest a Greciei. Relatarea inspirată ne spune că Pavel a pornit pe mare din Cezareea, sub paza centurionului roman Iuliu, împreună cu însoţitorii săi şi alţi soldaţi. Aşa cum se poate observa şi pe hartă, ei au navigat spre Sidon şi Mira. Îmbarcându-se pe o altă corabie, mai mare, care transporta cereale din Alexandria (Egipt), şi-au continuat drumul spre vest, spre Cnid. Ei nu puteau călători pe ruta sugerată, care traversează Marea Egee şi să o ia spre Roma pe lângă ţărmul sudic al Greciei. Din cauza vânturilor puternice, ei au fost nevoiţi să se îndrepte spre sud şi să navigheze la adăpostul insulei Creta. În Creta au acostat în locul numit Porturi Frumoase. ‘Ieşind în larg din Creta’, corabia a fost „smucită cu violenţă“ de un „vânt violent, numit Eurachilon“. Corabia încărcată cu cereale a fost ‘aruncată încoace şi încolo pe mare’ până în a paisprezecea noapte. În cele din urmă, toţi cei 276 de oameni de pe corabie au naufragiat pe o insulă numită în textul grecesc al Sfintelor Scripturi Melíte. — Faptele 27:1–28:1.
De-a lungul timpului s-au emis diferite ipoteze cu privire la insula Melíte. Unii au sugerat c-ar putea fi vorba despre insula Melite Illyrica, cunoscută azi drept Mljet, din Marea Adriatică, aflată în largul coastei Croaţiei. Dar această ipoteză e improbabilă, deoarece poziţia insulei Mljet, care e situată mai la nord se încadrează cu greu în traseul urmat apoi de Pavel, şi anume Siracusa, Sicilia, şi apoi coasta de vest a Italiei. — Faptele 28:11–13.
Majoritatea traducătorilor Bibliei au ajuns la concluzia că Melíte este insula Melite Africanus, în prezent Malta. Ultimul port de escală unde a acostat corabia pe care se afla Pavel a fost Porturi Frumoase, pe insula Creta. Apoi, un vânt violent a împins corabia spre vest, spre Cauda. Vântul a continuat să sufle mai multe zile la rând. Este absolut logic ca vasul să fi fost împins de vânt şi mai departe spre vest, ajungând astfel în Malta.
Pe baza informaţiilor despre vânturile frecvente în zonă şi despre „direcţia şi deriva de vânt“, Conybeare şi Howson fac următoarea observaţie în cartea The Life and Epistles of St. Paul: „Distanţa dintre Clauda [Cauda] şi Malta este de mai puţin de 770 km. Acest lucru se potriveşte atât de bine cu relatarea biblică, încât e aproape imposibil ca în a paisprezecea noapte corabia să fi ajuns în altă parte decât pe Malta. Probabilitatea de a ajunge pe această insulă e covârşitor de mare“.
Deşi s-au sugerat diferite ipoteze cu privire la insula naufragiului, se pare că locul care se potriveşte cu relatarea biblică este, aşa cum se poate observa pe hartă, Malta.
[Harta/Ilustraţia de la pagina 31]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Ierusalim
Cezareea
Sidon
Mira
Cnid
CRETA
CAUDA
MALTA
SICILIA
Siracusa
Roma
MLJET
GRECIA
CEFALONIA