Biblia — O relatare fascinantă despre supravieţuire

DINTRE toate cărţile care s-au scris pe parcursul istoriei, Biblia este cea mai răspândită. Astfel, se estimează că au ajuns în mâinile cititorilor 4 800 000 000 de exemplare. Numai în 2007 au fost tipărite peste 64 600 000 de Biblii. Demn de remarcat este că tirajul iniţial al celei mai vândute cărţi din Statele Unite în acel an a fost de 12 milioane de exemplare.

Deşi în prezent este cea mai publicată carte, Biblia a supravieţuit multor primejdii de-a lungul timpului. S-au depus eforturi pentru a fi interzisă şi arsă, iar cei care au dorit s-o traducă au devenit ţinta persecuţiilor şi au fost omorâţi. Totuşi, nu persecuţia aprigă stârnită pe neaşteptate a constituit cea mai mare ameninţare la adresa ei, ci procesul lent de degradare. De ce se poate spune aceasta?

Biblia reprezintă o colecţie de 66 de cărţi mai mici, dintre care cele mai vechi au fost redactate sau compilate de unii membri ai naţiunii Israel cu peste 3 000 de ani în urmă. Atât scriitorii ei, cât şi cei care au copiat ulterior textul au aşternut în scris mesajele inspirate pe materiale perisabile, precum papirusul şi pergamentul. Până acum nu s-a descoperit nici măcar un manuscris original. În schimb, au fost scoase la lumină mii de copii din perioada antică reprezentând fragmente de diferite dimensiuni ale cărţilor biblice. De pildă, s-a găsit un fragment din Evanghelia după Ioan ce datează din deceniile imediat următoare perioadei în care apostolul Ioan şi-a scris relatarea.

De ce este uimitor că unele copii ale Bibliei au supravieţuit până în zilele noastre? Şi cum putem şti dacă Bibliile din prezent redau cu exactitate mesajul original?

Supravieţuirea Bibliei este cu atât mai remarcabilă, cu cât scrierile altor naţiuni contemporane Israelului nu s-au păstrat. De pildă, fenicienii au fost vecini cu israeliţii pe parcursul mileniului I î.e.n. Întrucât fenicienii făceau comerţ pe mare, sistemul lor de scriere s-a răspândit în toate regiunile din bazinul Mării Mediterane. Ei au profitat totodată de comerţul intens cu papirus pe care îl practicau în Egipt şi în lumea greacă. Cu toate acestea, iată ce remarcă revista National Geographic cu referire la fenicieni: „Scrierile lor, redactate în mare parte pe fragilul papirus, s-au distrus. Prin urmare, toate informaţiile de care dispunem despre civilizaţia feniciană provin îndeosebi din relatările subiective ale duşmanilor lor. Potrivit dovezilor, fenicienii aveau o vastă literatură, însă aceasta s-a pierdut cu desăvârşire în antichitate“.

Ce se poate spune despre scrierile vechilor egipteni? Sunt bine cunoscute hieroglifele gravate sau pictate de ei pe zidurile templelor şi ale altor clădiri. În plus, după cum se ştie, egiptenii au fost primii care au folosit papirusul ca suport de scris. Cu privire la textele egiptene scrise pe suluri de papirus însă, cercetătorul Kenneth Anderson Kitchen afirmă: „Se estimează că aproape 99% din sulurile de papirus din perioada cuprinsă între mileniul al III-lea î.e.n. şi începutul perioadei greco-romane au dispărut“.

Dar cum stau lucrurile în cazul textelor scrise pe papirus de către romani? Să analizăm următorul exemplu. Potrivit cărţii Roman Military Records on Papyrus, de Robert O. Fink, se pare că soldaţii romani îşi primeau solda de trei ori pe an, iar cu această ocazie li se elibera un document redactat pe papirus care slujea drept dovadă a efectuării plăţii. S-a calculat că pe parcursul a 300 de ani, din timpul domniei lui Augustus (27 î.e.n.–14 e.n.) până la sfârşitul domniei lui Diocleţian (284–305 e.n.) au existat 225 000 000 de astfel de documente justificative. Câte papirusuri au supravieţuit? S-au descoperit doar două exemplare care au putut fi descifrate.

Se naşte însă o întrebare: De ce au ajuns până la noi atât de puţine documente antice scrise pe papirus? Deoarece, fiind materiale perisabile, papirusul şi pergamentul se degradează repede într-un mediu umed. În lucrarea The Anchor Bible Dictionary se spune: „Având în vedere clima, documentele redactate pe papirus ce datează din această epocă [mileniul I î.e.n.] probabil s-ar fi păstrat numai dacă se aflau în mediul uscat din deşert, într-o peşteră ori într-un alt loc ferit“.

Este limpede că şi manuscrisele originale ale Bibliei au fost redactate tot pe materiale uşor degradabile asemenea celor folosite de fenicieni, egipteni şi romani. Atunci cum a reuşit Biblia să treacă proba timpului, devenind cea mai publicată carte de pe glob? Profesorul James L. Kugel menţionează un motiv. El spune că manuscrisele originale au fost copiate „de nenumărate ori chiar în timpurile biblice“.

La ce concluzie s-a ajuns comparând traducerile moderne ale Bibliei cu manuscrisele antice? Profesorul Julio Trebolle Barrera, membru al echipei de specialişti desemnate să studieze şi să publice manuscrisele antice cunoscute sub denumirea de Sulurile de la Marea Moartă, declară: „Textul biblic ebraic a fost transmis cu o uluitoare exactitate, fără asemănare în literatura greacă şi latină“. Reputatul biblist Frederick F. Bruce spune: „Dovezile care confirmă autenticitatea Noului Testament sunt covârşitoare, spre deosebire de cele care sprijină multe dintre operele scriitorilor clasici pe care nimeni nu se gândeşte să le pună la îndoială“. El adaugă: „Dacă Noul Testament ar fi o culegere de scrieri laice, autenticitatea lor n-ar fi contestată“. Cu certitudine, Biblia este o carte unică! Vă faceţi timp să citiţi din ea în fiecare zi? (1 Petru 1:24, 25)