‘El a umblat cu adevăratul Dumnezeu’

DUPĂ ore întregi de muncă, Noe îşi îndreaptă spatele amorţit. Se aşază pe un buştean pentru o clipă de răgaz şi priveşte cu atenţie structura imensă a arcei. În aer pluteşte un miros înţepător de smoală. Zgomotul uneltelor de tâmplărie răsună până departe. Din locul în care se află, Noe îşi vede fiii muncind din greu la imensa construcţie de lemn. Sunt deja câţiva zeci de ani de când fiii săi, soţiile lor, precum şi iubita lui soţie trudesc alături de el. Au construit o bună parte din arcă, dar mai au încă mult până la terminarea ei!

În timp ce arca prinde formă, oamenii îşi bat joc tot mai mult de Noe şi de familia acestuia, considerându-i nebuni. Avertismentul lui Noe că va veni un potop peste tot pământul li se pare absurd. Ei nu înţeleg de ce un om îşi iroseşte viaţa muncind din greu pentru ceva atât de ridicol. Însă Iehova, Dumnezeul lui Noe, vede lucrurile într-un mod cu totul diferit.

Biblia spune: „Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu“ (Geneza 6:9). Din aceste cuvinte nu trebuie să înţelegem că Dumnezeu a coborât pe pământ sau că Noe a mers în cer. Noe a umblat cu Dumnezeu în sensul că l-a ascultat în toate privinţele, l-a iubit mult şi a avut o prietenie strânsă cu el. Mii de ani mai târziu, Biblia a afirmat despre Noe: „Prin . . . credinţă, el a condamnat lumea“ (Evrei 11:7). În ce sens a condamnat el lumea? Ce învăţăm noi din exemplul său de credinţă?

Lumea în care trăia Noe se degrada cu repeziciune. Oamenii fuseseră răi şi în timpul străbunicului său, Enoh, un alt om drept, care a umblat cu Dumnezeu. Enoh prezisese că va veni o zi de judecată asupra oamenilor lipsiţi de pietate de pe pământ. Acum, în timpul lui Noe, oamenii erau mult mai degradaţi pe plan moral. De fapt, din punctul de vedere al lui Iehova, pământul era stricat întrucât era plin de violenţă (Geneza 5:22; 6:11; Iuda 14, 15). Dar ce anume a dus la această degradare?

În familia de îngeri a lui Dumnezeu a avut loc un eveniment zguduitor. Un înger se răzvrătise împotriva lui Iehova. El l-a calomniat pe Dumnezeu şi i-a determinat pe Adam şi pe Eva să păcătuiască, devenind astfel Satan Diavolul. În zilele lui Noe, şi alţi îngeri s-au întors împotriva guvernării drepte a lui Iehova. Părăsind locul pe care Dumnezeu li-l stabilise în cer, ei au venit pe pământ, şi-au luat corpuri omeneşti şi s-au căsătorit cu femei frumoase. Aceşti îngeri răzvrătiţi, îngâmfaţi şi egoişti au avut o influenţă negativă asupra oamenilor (Geneza 3:1–5; 6:1, 2; Iuda 6, 7).

Mai mult decât atât, din aceste căsătorii nefireşti s-au născut copii hibrizi, cu o statură şi o forţă neobişnuite. Biblia îi numeşte nefilimi, care înseamnă literalmente „doborâtori“, adică cei care îi fac pe alţii să cadă. Aceşti asupritori tiranici au semănat şi mai multă cruzime şi violenţă în jurul lor. Înţelegem, aşadar, de ce a spus Iehova că „răutatea omului era foarte mare pe pământ şi că orice înclinaţie a gândurilor inimii lui era tot timpul numai spre rău“. Iehova a hotărât că va şterge din existenţă acea societate rea în decursul a 120 de ani (Geneza 6:3–5).

Cât de greu trebuie să-i fi fost lui Noe să-şi întemeieze o familie într-o lume atât de violentă! Totuşi, el a reuşit. Noe a găsit o soţie bună. După ce Noe a împlinit 500 de ani, aceasta i-a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.a Noe şi soţia lui trebuiau să-şi ocrotească fiii de influenţele rele din jurul lor. De obicei, băieţii îi privesc cu admiraţie pe oamenii ‘puternici’ şi „cu renume“ şi chiar aşa sunt descrişi în Biblie nefilimii. Noe şi soţia lui nu puteau să-şi împiedice copiii să afle despre abuzurile acelor uriaşi. Însă ei se puteau folosi de această ocazie pentru a-i învăţa adevăruri valoroase despre Iehova Dumnezeu, cel care urăşte orice formă de răutate. Ei trebuiau să-şi ajute copiii să înţeleagă că Iehova era mâhnit din cauza violenţei şi a răzvrătirii oamenilor (Geneza 6:6).

Părinţii din prezent îi înţeleg bine pe Noe şi pe soţia lui. Violenţa şi răzvrătirea au atins cote alarmante şi în zilele noastre. Chiar şi divertismentele pentru copii sunt impregnate de acest spirit. Părinţii înţelepţi fac tot ce pot pentru a lupta împotriva acestor influenţe, învăţându-şi copiii despre Dumnezeul păcii, Iehova, care va pune capăt răutăţii (Psalmii 11:5; 37:10, 11). Chiar dacă trăim într-o lume rea, părinţii îşi pot învăţa copiii să facă ce este bine. Noe şi soţia lui au reuşit. Băieţii lor au devenit adulţi responsabili şi s-au căsătorit cu femei care l-au pus pe primul loc în viaţă pe adevăratul Dumnezeu, Iehova.

Dar, într-o zi, viaţa acestui slujitor iubit de Dumnezeu s-a schimbat complet. Iehova i-a spus că va şterge din existenţă lumea de atunci şi i-a poruncit: „Fă-ţi o arcă din lemn de copac răşinos“ (Geneza 6:14).

Această arcă nu era o corabie, aşa cum cred unii. Nu avea proră, pupă, carenă sau cârmă. Nu avea nici vele şi nici ancoră. Era asemenea unei lăzi, sau cutii, mari. Iehova i-a dat lui Noe dimensiunile exacte ale arcei, câteva detalii referitoare la proiectul ei şi i-a spus să o izoleze cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Iehova i-a explicat şi motivul pentru care trebuia să construiască această arcă: „Iată că eu voi aduce potopul de ape pe pământ . . . Tot ce este pe pământ va pieri“. De asemenea, Dumnezeu i-a poruncit: „Să intri în arcă, tu, fiii tăi, soţia ta şi soţiile fiilor tăi împreună cu tine“. Noe trebuia să aducă în arcă şi animale din fiecare specie. Doar cei din arcă puteau să supravieţuiască iminentului Potop (Geneza 6:17–20).

Noe avea de îndeplinit o sarcină uriaşă. Arca trebuia să aibă o lungime de 133 de metri, o lăţime de 22 de metri şi o înălţime de 13 metri. Ea a fost mult mai mare decât cel mai mare vas de lemn construit vreodată. Cum a reacţionat Noe? S-a sustras el de la îndeplinirea acestei responsabilităţi, s-a plâns că sarcina era prea grea sau a modificat proiectul arcei, primit de la Iehova, ca să-şi uşureze munca? Biblia răspunde: „Noe a făcut potrivit cu tot ce-i poruncise Dumnezeu. A făcut întocmai“ (Geneza 6:22).

Construirea arcei a durat între 40 şi 50 de ani. Noe a doborât copaci, a cărat buşteni, i-a cioplit, le-a dat forma dorită şi i-a asamblat. Arca avea trei etaje, sau niveluri, mai multe compartimente, o uşă laterală şi ferestre în partea de sus. Acoperişul era puţin ridicat la mijloc, având o pantă lină, pentru ca apa să se scurgă cu uşurinţă (Geneza 6:14–16).

Anii treceau, iar arca prindea formă. Cât de bucuros trebuie să fi fost Noe că familia sa l-a sprijinit în tot acest timp! Însă el a mai avut de îndeplinit o responsabilitate, care a fost, probabil, mai grea decât construirea arcei. Biblia ne spune că Noe a fost „un predicator al dreptăţii“ (2 Petru 2:5). Plin de curaj, el i-a anunţat pe oamenii din acea lume rea şi lipsită de pietate că va veni o distrugere. Cum au reacţionat ei? Referindu-se la zilele lui Noe, Isus Cristos a spus că aceştia erau atât de preocupaţi cu lucrurile cotidiene, precum mâncarea, băutura şi căsătoria, încât ‘nu i-au dat atenţie’ lui Noe (Matei 24:37–39). Fără îndoială că mulţi l-au ridiculizat pe Noe şi familia lui. Este posibil ca unii să-l fi ameninţat şi să-şi fi manifestat împotrivirea în mod agresiv.

Dar Noe şi familia sa nu au renunţat. Oamenii în mijlocul cărora trăiau erau preocupaţi numai de satisfacerea necesităţilor de bază. Pentru ei, construirea arcei era ceva neînsemnat, neînţelept, ba chiar ridicol. Cu toate acestea, Noe şi familia sa au continuat să lucreze cu devotament. Ei sunt un exemplu de credinţă pentru familiile din prezent. Biblia arată că trăim în „zilele din urmă“ ale acestui sistem (2 Timotei 3:1). Isus a spus că timpul în care trăim se va asemăna cu perioada când Noe a construit arca. Dacă oamenii sunt indiferenţi, ne ridiculizează sau chiar ne persecută când le vorbim despre Regatul lui Dumnezeu, să ne amintim de Noe. Şi el a avut de înfruntat astfel de probleme.

Anii au trecut iar arca a fost terminată în cele din urmă. Pe măsură ce Noe se apropia de vârsta de 600 de ani, multe dintre rudele sale apropiate s-au stins din viaţă. Lameh, tatăl lui Noe, a murit.b Cinci ani mai târziu, Metusala, tatăl lui Lameh şi bunicul lui Noe, a murit la vârsta de 969 de ani, fiind omul care a trăit cel mai mult din istoria omenirii (Geneza 5:27). Atât Metusala, cât şi Lameh au fost contemporani cu primul om, Adam.

În acelaşi an, patriarhul Noe a primit un mesaj de la Iehova: „Intră în arcă, tu şi toată casa ta“. Dumnezeu i-a spus atunci lui Noe să aducă în arcă animale din toate speciile, câte şapte dintre cele curate, potrivite pentru jertfă, şi câte două dintre celelalte vieţuitoare (Geneza 7:1–3).

Mai mult ca sigur, a fost o privelişte de neuitat! Sute de animale, unele blânde, altele feroce, de culori şi mărimi diferite, se îndreptau spre arcă zburând sau târându-se, legănându-se sau mişcându-se greoi. Nu ar trebui să ni-l imaginăm pe Noe chinuindu-se să le adune, să le mâne sau să le ademenească pentru a intra în arcă. Relatarea spune că ele „au intrat în arcă, la Noe“ (Geneza 7:9).

Unii ar putea spune cu neîncredere: Cum a fost posibil acest lucru? Şi cum au putut sta împreună în pace toate animalele într-un spaţiu închis? Să ne gândim: Îi este oare imposibil Creatorului universului să ţină sub control animalele pe care el le-a creat, ba chiar să le îmblânzească? Să nu uităm că Iehova este Dumnezeul care a despărţit apele Mării Roşii şi care a făcut ca soarele să se oprească pe cer. Nu putea el să facă tot ce este descris în relatarea despre Noe? Bineînţeles că putea şi chiar aşa a făcut!

Cu siguranţă, Dumnezeu ar fi putut salva animalele şi altfel. Totuşi, dând dovadă de înţelepciune, el a acţionat într-un mod care ne aminteşte de încrederea pe care le-a acordat-o la început oamenilor, când le-a spus să se îngrijească de creaturile vii de pe pământ (Geneza 1:28). În prezent, mulţi părinţi folosesc relatarea despre Noe pentru a-şi învăţa copiii că Iehova consideră preţioasă viaţa oamenilor şi a animalelelor.

Iehova i-a spus lui Noe că va aduce Potopul într-o săptămână. Cu siguranţă, aceasta a fost o perioadă agitată pentru întreaga lui familie. Cât de mult trebuie să fi muncit pentru a le găsi un loc în arcă tuturor animalelor, pentru a depozita proviziile şi pentru a duce înăuntru lucrurile tuturor membrilor familiei. Soţiile s-au îngrijit, probabil, ca arca să fie un loc potrivit pentru locuit.

Dar ce putem spune despre ceilalţi oameni? Ei „n-au dat atenţie“, în pofida tuturor dovezilor că Iehova îl binecuvânta pe Noe în tot ce făcea. Mai mult ca sigur, ei au văzut cum animalele se îndreptau spre arcă. Dar nu ar trebui să ne mirăm că au rămas indiferenţi. Oamenii din zilele noastre nu dau importanţă dovezilor incontestabile că trăim în zilele din urmă ale acestui sistem. Şi, aşa cum a prezis apostolul Petru, ‘batjocoritorii vin cu batjocurile lor’, râzând de cei care dau ascultare avertismentelor din partea lui Dumnezeu (2 Petru 3:3–6). Şi oamenii din timpul lui Noe l-au batjocorit pe el şi familia sa.

Dar când au încetat aceste batjocuri? Relatarea ne spune că „Iehova a închis uşa“ după Noe de îndată ce el, familia sa şi animalele au intrat în arcă. Dacă unii batjocoritori au fost prin apropiere, probabil că acţiunea divină i-a lăsat fără cuvinte. Iar dacă nu au văzut intervenţia directă a lui Iehova, cu siguranţă au văzut ploaia care nu a întârziat să vină. Şi a plouat încontinuu zile în şir, iar apa a acoperit pământul, exact aşa cum spusese Iehova (Geneza 7:16–21).

S-a bucurat El când acei oameni răi au murit? Nicidecum! (Ezechiel 33:11) Iehova le oferise posibilitatea de a se schimba şi de a face ce este bine. Puteau ei să facă acest lucru? Aflăm răspunsul la această întrebare analizând modul în care Noe şi-a trăit viaţa. El a umblat cu Iehova şi a ascultat de el în toate privinţele, dovedind că supravieţuirea era posibilă. Astfel, prin credinţa sa, Noe a condamnat lumea din timpul său, iar răutatea acelei generaţii s-a văzut foarte clar. Datorită credinţei sale, el şi familia sa au fost salvaţi. Dacă urmezi exemplul de credinţă al lui Noe, şi tu poţi să te salvezi pe tine şi pe cei pe care îi iubeşti. Asemenea lui Noe, poţi umbla cu Iehova Dumnezeu, legând o prietenie strânsă cu el. Iar această prietenie poate fi veşnică!